Dezvăluirea unei părţi şi acoperirea a două

Există o expresie a marilor înţelepţi: atunci când vor să dezvăluie o chestiune mai profundă, încep cu cuvintele: „Iată că eu dezvălui o parte şi acopăr două”. Învățații noştri au avut o grijă deosebită să nu spună cuvinte inutile, așa cum ne-au instruit şi pe noi, „un cuvânt face cât o piatră, tăcerea face cât două” (Meghila 18a „Introducere la Cartea Zohar” pct 18).

Aceasta înseamnă că, dacă aveţi un cuvânt preţios care valorează cât o piatră, să ştiţi că dacă nu-l spuneţi, valorează cât două pietre. Şi aici se referă la cei care rostesc cuvinte inutile, fără conţinut pertinent sau folos, ci doar pentru a-şi decora stilul în ochii cititorilor. În opinia înțelepților noştri acest lucru era strict interzis, așa cum este ştiut de cei care le examinează cuvintele și cum voi dovedi eu în următoarele mele eseuri. Prin urmare, trebuie să fim atenţi şi să înţelegem acest limbaj comun al lor.

Trei feluri de ascundere a înţelepciunii

Există trei părţi în secretele Torei. Fiecare parte are propriul motiv pentru care a fost ascunsă. Ele sunt numite astfel:

1 – Inutile

2 – Imposibile

3 – Secretul Domnului este pentru cei care se tem de El

Nu există nicio parte cât de mică din această înţelepciune, la care să nu se aplice analizele acestor trei părţi, iar eu le voi clarifica pe rând.

 1 – Inutile

Aceasta înseamnă că nimeni nu va beneficia din divulgarea lor. Desigur că aceasta nu este o pierdere prea mare, pentru că aici e vorba doar de curățenia minții, pentru a ne atenționa cu privire la acțiunile definite ca „şi ce dacă”, spunându-ne că înseamnă, „şi ce dacă am făcut acest lucru, nu este niciun rău în el”.

Dar ar trebui să ştii, că „şi ce dacă”, este considerat în ochii înţelepţilor ca fiind cel mai rău corupător, pentru că toţi distrugătorii din lume, cei care au existat şi cei care vor exista, sunt doar dintre oamenii de tipul „şi ce dacă”. Adică, se ocupă ei înşişi, atrăgându-i şi pe alţii, cu lucruri inutile. Prin urmare înţelepţii nu acceptau niciun student, înainte de a fi siguri că acesta va fi precaut în comportamentul său şi nu va dezvălui ceea ce nu este necesar.

 2 – Imposibile

Aceasta înseamnă că nu există un limbaj care să stăpânească secretele, pentru a le putea vorbi oamenilor despre calitățile lor, marea lor finețe și spiritualitatea lor. Prin urmare, orice încercare de a le îmbrăca în cuvinte, nu poate decât să-i inducă în eroare pe cei care examinează ca să-i abată spre o cale falsă, lucru care este considerat a fi cel mai greu păcat. Şi de aceea, pentru a dezvălui ceva din aceste lucruri, avem nevoie de o permisiune de sus. Aceasta este partea a doua a ascunderii înţelepciunii. Însă şi această permisiune trebuie să fie explicată.

Permisiunea de Sus

Acest lucru este explicat în cartea „Poarta către cuvintele lui Raşbi” de Ari (în porțiunea Mişpatim (Judecăţi, Rânduieli) din Zohar, 4:100, începând cu cuvintele, „Fiul lui Iochai știa cum să ascundă”): „Să ştii, că unele dintre sufletele celor drepți sunt din partea luminii înconjurătoare iar altele din partea luminii interioare. (Veți găsi semnificația lor în cartea mea Panim Meirot, Poarta Makifin, Ramura 48). Cele care sunt din partea luminii înconjurătoare, au puterea de a vorbi despre secretele și ascunderile Torei printr-o mare acoperire şi tăinuire, pentru a nu fi înţelese decât de cei care merită să le înţeleagă.

Sufletul lui Rabi Şimon Bar Iochai era din partea luminii înconjurătoare. Prin urmare, el avea puterea de a îmbrăca cuvintele şi de-a le preda mulțimilor într-un mod în care acestea să fie înțelese doar de cei demni. Şi de aceea i s-a dat „permisiunea” de a scrie cartea Zohar. 

Această permisiune, de a scrie o carte despre această înţelepciune, nu a fost acordată învăţătorilor săi, sau celor dintâi, chiar dacă aceştia cunoşteau cu siguranţă înţelepciunea mai bine decât el. În schimb, motivul este că aceştia nu aveau puterea de a îmbrăca lucrurile, aşa cum o făcea el. Şi acesta este sensul a ceea ce s-a scris, 'Fiul lui Iochai ştia cum să-şi păzească căile'. Acum puteți înţelege marea ascundere cu care a scris Rașbi cartea Zohar, astfel încât nu orice minte să-i poată înţelege cuvintele”.

Esenţa cuvintelor sale: explicaţia chestiunilor cuprinse în înţelepciunea adevărului nu depinde deloc de cât de mare sau cât de mic este înţeleptul cabalist, ci ține de iluminarea sufletului dedicat acestui lucru.  Iluminarea acestui suflet se consideră că este „dăruirea permisiunii” din ceruri de a dezvălui înţelepciunea superioară. De aici învăţăm că acela care nu a fost recompensat cu permisiunea nu trebuie să facă clarificări în această înţelepciune, pentru că el nu poate să îmbrace acele lucruri subtile în cuvintele potrivite lor, astfel încât studenții să nu dea greș.

Din acest motiv, nu am găsit nici măcar o singură carte despre înţelepciunea adevărului care să preceadă Cartea Zohar scrisă de Raşbi, căci toate cărţile de dinaintea sa despre această înţelepciune, nu se încadrează în categoria de clarificări ale înţelepciunii, ci sunt doar niște aluzii, fără nicio ordine de cauză şi consecință, așa cum este ştiut de către cunoscători.

Şi trebuie să adaug, după cum am primit de la autori şi din cărţi, că din perioada lui Raşbi şi a discipolilor săi, autorii Zohar-ului și până în perioada lui Ari, nu a fost nici măcar un singur scriitor care să fi înţeles cuvintele din Zohar şi Tikunim (Corectări), așa cum le-a înţeles Ari, fie-i pomenirea binecuvântată. Toate compozițiile anterioare lui nu sunt decât niște sugestii cu privire la această înţelepciune, inclusiv cărţile înţeleptului Ramak.

Cuvintele spuse despre Rașbi, ar trebui spuse de asemenea şi despre Ari - că predecesorilor săi nu le-a fost acordată permisiunea din ceruri, de a dezvălui interpretările înţelepciunii, iar lui Ari i s-a acordat această permisiune. Această abordare nu face distincția dintre cine este mare sau mic, pentru că s-ar putea ca nivelul predecesorilor lui Ari să fi fost mult mai înalt decât nivelul lui, însă lor nu le-a fost dată această permisiune. Ca urmare, ei s-au ferit să scrie comentarii referitoare la esenţa înţelepciunii ci s-au mulțumit doar cu aluzii scurte care nu erau legate în niciun fel una cu alta.

Din acest motiv, de când au apărut în lume cărţile lui Ari, toţi cei care studiază înţelepciunea Cabalei şi-au luat mâinile de pe cărţile lui Ramak, ale celor dintâi și ale celor mari, care l-au precedat pe Ari, după cum cunosc cei care studiază această înţelepciune. Ei şi-au legat întreaga lor viaţă spirituală de scrierile lui Ari, astfel încât cărţile esențiale, considerate interpretări corespunzătoare pentru această ştiinţă, sunt cartea Zohar, Tikunim (corectări) şi apoi cărţile lui Ari.

 3 – Secretul Domnului, doar celor care se tem de El

Aceasta înseamnă, că secretele Torei sunt revelate numai celor care se tem de numele Lui, care păzesc gloria Lui, cu inimile și sufletele lor, astfel încât niciodată să nu comită niciun fel de blasfemie. Şi aceasta este cea de-a treia parte a tăinuirii înţelepciunii.

Această parte este cea mai strictă parte a ascunderii și mulţi au dat greș în ea. Din mijlocul lor au ieşit toţi vrăjitorii, clevetitorii şi cabaliștii „practici”, care vânează sufletele cu viclenia lor, precum şi tot felul de mistici care utilizează înțelepciunea uscată care vine din mâinile unor studenţi nedemni, pentru a atrage din ele un beneficiu trupesc pentru ei înşişi sau pentru alţii. Din cauza lor lumea a suferit mult şi încă mai suferă.

Trebuie să ştiţi, că rădăcina ascunderii a fost datorată acestei părţi. De aici au luat înţelepţii restricţiile stricte din testarea studenţilor, aşa cum au spus înţelepţii (Hagiga 13), „Rezumatele nu sunt transmise decât președintelui tribunalului și celui a cărui inimă se îngrijorează”. Şi de asemenea “nu se studiază Maase Bereşit în perechi, şi nici Merkava, singur.” Sunt multe alte restricţii de acest gen, şi toate astea, de teamă față de cele explicate mai sus.

Din acest motiv, puţini sunt aceia care au fost recompensaţi cu această înţelepciune şi chiar şi cei care au trecut toate testele şi examenele, au depus cel mai strict jurământ de a nu dezvălui nimic din cele trei părţi (Cu privire la această chestiune, vedeți introducerea la Cartea creației de Rabi Moșe Butril.)

Să nu înţelegeţi greşit cuvintele mele, când am împărţit ascunderea înţelepciunii în trei părţi. Asta nu înseamnă că înţelepciunea adevărului în sine se împarte în aceste trei părţi. De fapt, am dorit să spun că fiecare detaliu în parte din această înţelepciune se ramifică în aceste trei părţi, fiindcă ele reprezintă cele trei moduri de analiză care sunt întotdeauna aplicate în această înţelepciune.

Cu toate acestea, aici ar trebui să întrebăm: dacă este adevărat că ascunderea înţelepciunii este atât de strictă, atunci de unde au fost luate toate acele mii de compoziţii care au fost compuse despre ea? Răspunsul este că există o diferenţă între primele două părţi şi ultima parte. Greutatea principală este în sarcina celei de-a treia părţi, din motivele explicate mai sus.

Iar primele două părţi nu rămân sub o interdicţie constantă, deoarece uneori o chestiune din partea celor „inutile” este inversată şi încetează să mai fie „inutilă” dintr-un oarecare motiv, devenind „utilă”. La fel şi cu partea celor „imposibile”, care devin uneori „posibile” şi aceasta din două motive: fie din cauza evoluției generaţiei, sau pentru că s-a dat permisiunea de sus, aşa cum s-a întâmplat cu Raşbi şi cu Ari, şi într-o măsură mai mică, cu înaintaşii lor. Toate cărţile autentice compuse în această înţelepciune au fost scrise din aceste discernământe.

Şi la acest lucru s-au referit în cuvintele lor „dezvălui o parte şi acopăr două”. Vor să spună că li s-a întâmplat să dezvăluie ceva nou, care nu a fost descoperit de predecesorii lor. La acest lucru se referă ei atunci când revelează doar o porțiune, adică dezvăluie prima parte din aceste trei feluri de ascundere şi două părţi le lasă ascunse. 

Acest lucru indică faptul că s-a întâmplat ceva care constituie motivul acelei dezvăluiri: fie că „inutilul”, a primit forma de „necesar”, sau, că au primit „permisiunea din ceruri”, precum am explicat mai sus. Acesta este sensul expresiei „dezvălui o parte”.

Cititorii acestor eseuri, pe care intenţionez să le public anul acesta, trebuie să ştie că toate acestea sunt noutăţi, care nu sunt prezentate într-o formă pură şi în contextul lor precis, în nicio carte a predecesorilor mei. Iar eu le-am primit, de la gură la gură, de la învăţătorul meu, fie-i amintirea binecuvântată, care a fost autorizat pentru aceasta, ceea ce înseamnă că și el le-a primit, de la gură la gură, de la învăţătorii lui.

Şi deși le-am primit pe toate acceptând condițiile de tăinuire şi grijă, din necesitatea prezentată în articolul meu „Timpul acțiunii”, partea de „inutile” s-a inversat pentru mine, în „utile”. Prin urmare am dezvăluit această porțiune, având permisiunea să o fac, după cum am explicat mai sus. Totuşi, celelalte două porțiuni nu le voi dezvălui, după cum mi s-a poruncit.