Corp și Suflet
Înainte de a clarifica acest subiect sublim, este important pentru mine să menționez că, deși toți cititorii par să considere că este imposibil să clarificăm și să aducem un astfel de subiect mai aproape de mintea omenească, dacă nu ne bazăm pe concepte filosofice abstracte, cum se întâmplă în asemenea discuții, încă din ziua în care am descoperit înțelepciunea Cabala și m-am dedicat ei, m-am distanțat de filosofia abstractă și de toate ramurile acesteia, la fel ca estul de vest. Tot ce voi scrie în continuare va fi dintr-o perspectivă pur științifică, cu precizie și prin simpla recunoaștere a lucrurilor practice, folositoare.
Deși voi menționa cuvintele lor mai jos, va fi doar pentru a indica diferența dintre ceea ce poate mintea omenească să-și imagineze și ceea ce poate fi înțeles folosind conceptele Torei și profeția, care se bazează pe fundamente practice (așa cum am arătat în articolul ‘Esența Înțelepciunii Cabala’).
Aș vrea, de asemenea, să clarific aici termenii corp și suflet așa cum sunt aceștia de fapt, căci adevărul și judecata sănătoasă sunt unul și același lucru, pentru că adevărul este la îndemâna tuturor, dar numai prin spiritul Torei și prin îndepărtarea tuturor conceptelor distorsionate care au prins rădăcină printre oameni. Toate acestea au fost luate în principal din metodele abstracte din care spiritul Sfintei noastre Tora lipsește cu desăvârșire.
Trei metode în studiul conceptelor de corp și suflet
În general, toate metodele din lume folosite pentru studiul conceptelor de corp și suflet pot fi grupate în trei mari categorii:
1) Metoda credinței
Aceasta metodă susține că nu există nimic în afară de suflet și spirit. Adepții acestei metode cred că există entități spirituale, separate unele de altele prin calitățile lor, și care sunt numite sufletele oamenilor. Aceste suflete există independent chiar și înainte de a se îmbrăca în corpuri umane.
După ce corpul moare, moartea nu se extinde peste ele, pentru că entitatea spirituală este un obiect simplu. În opinia lor, moartea reprezintă doar separarea elementelor din care este formată obiectul. Acest lucru este posibil în cazul obiectelor fizice, formate din mai multe elemente, pe care moartea le separă. Dar sufletul, fiind o entitate spirituală simplă, lipsită de orice complexitate, nu se poate dezintegra astfel încât această separare să-i anuleze existența. Așadar, sufletul este etern și există veșnic.
După aprecierea adepților acestei teorii, corpul este un fel de îmbrăcăminte a entității spirituale. Sufletul spiritual se îmbracă în el și-l folosește pentru a-și manifesta forțele: calitățile bune și tot felul de concepte. Astfel, sufletul oferă viață și mișcare corpului și îl protejează de vătămări. Corpul însuși este fără viață, inert și nu are nimic în afară de materie fără viață, așa cum se prezintă după ce sufletul îl părăsește - atunci când moare- și toate semnele de viață pe care le vedem în corpul uman sunt doar manifestările puterilor sufletului.
2) Metoda celor care cred în dualitate
Aceștia sunt cei care cred în dualitatea corpului ca fiind o creație perfectă, independentă, vie, care se hrănește și își asigură existența cu tot ce este necesar. El nu are nevoie de niciun ajutor al unei entități spirituale.
Cu toate acestea, corpul nu este considerat a fi esența persoanei. Esența primară a omului este sufletul educat, care este un obiect spiritual, precum spun și adepții primei teorii.
Diferența dintre cele două teorii este doar în conceptul de corp. În urma dezvoltării extensive a fiziologiei și psihologiei, ei au descoperit că Providența satisface toate necesitățile vieții din interiorul mașinii corpului. Acest lucru, în opinia lor, restricționează rolul funcționalității sufletului din interiorul corpului la concepte și calități de tip spiritual. Adică, deși ei cred în dualitate în ambele metode, aceștia afirmă că sufletul este cauza corpului, cu alte cuvinte corpul este rezultatul, extinzându-se din suflet.
3) Metoda negării
Cercetătorii acestei metode neagă existența oricărei realități spirituale și recunosc doar corporalitatea. Adepții acestei teorii neagă existența oricărui tip de obiect spiritual abstract în interiorul corpului uman.
Ei au dovedit cu certitudine că mintea umană, la rândul ei, nu este altceva decât un produs al corpului și descriu corpul ca o mașinărie electronică în care se întind cabluri de la corp la creier și care este operată prin interacțiunea cu lucrurile externe.
De asemenea, ele trimit creierului senzații de plăcere sau suferință iar creierul instruiește organele cu privire la ce au de făcut. Totul este controlat de cabluri și tendoane create special pentru această sarcină. Ele îndepărtează organul de sursele de suferință și-l apropie de sursele de plăcere. Astfel ele clarifică în om, concluziile trase din evenimentele vieții.
În plus, ceea ce percepem a fi concepte și judecăți din mintea noastră, sunt doar imagini ale evenimentelor materiale din interiorul corpului. Avantajul omului față de restul animalelor este acela că mintea noastră este atât de dezvoltată într-atât încât toate evenimentele corpului sunt descrise în creier ca o imagine pe care o percepem sub formă de concepte și judecăți.
Astfel, mintea și toate deducțiile sale sunt doar produse extinse din întâmplările corpului. În plus, mai există și susținători ai celei de-a doua metode care sunt total de acord cu această metodă dar îi adaugă un obiect spiritual, etern, numit „sufletul care se îmbracă în mașina trupului.” Acest suflet este esența omului în timp ce organismul servește doar ca înveliș al acestuia. Astfel, am descris în termeni generali tot ceea ce a descoperit știința umană până acum, despre conceptele de „corp” și „suflet.”
Semnificația științifică a corpului și sufletului în conformitate cu Tora noastră
Acum voi explica această chestiune sublimă în conformitate cu Tora noastră, așa cum ne-au explicat-o înțelepții noștri. Am scris deja în mai multe lucrări că nu există niciun singur cuvânt al înțelepților noștri, nici măcar în înțelepciunea profetică a Cabalei, care să aibă o bază teoretică. Este un fapt recunoscut acela că omul este, prin natura sa, neîncrezător și orice concluzie, socotită sigură de mintea umană, devine incertă după un anumit timp. Prin urmare, omul își dublează eforturile, studiază și inventează o nouă deducție pe care o declară din nou, sigură.
Dar dacă omul este un student veritabil, el se va învârti în cerc toată viața sa, din moment ce certitudinea zilei de ieri devine azi incertitudine, iar certitudinea de azi devine mâine, îndoielnică. Așadar, este imposibil să se tragă o concluzie definitivă, care să dureze mai mult de o zi.
Revelat și ascuns
Știința modernă a înțeles deja că nu există în realitate nicio certitudine absolută. Înțelepții noștri au ajuns la această concluzie cu câteva milenii mai înainte. Ca atare, în domeniul chestiunilor religioase, ei ne-au ghidat și ne-au interzis nu doar să tragem concluzii bazate pe teorie, dar ne-au interzis chiar și să ne folosim de astfel de teorii ca subiect de discuție.
Înțelepții noștri au împărțit înțelepciunea în două părți: una revelată și alta ascunsă. Partea revelată conține tot ce știm prin cunoașterea noastră directă, inclusiv conceptele construite pe experiența practică, fără intervenția analizei, așa cum au spus înțelepții noștri, „un judecător are doar ce vede cu ochii săi.”
Partea ascunsă conține toate conceptele pe care le-am auzit de la oamenii de încredere sau ni le-am însușit singuri prin înțelegerea și percepția generală a lor. Nu le putem însă aborda suficient încât să le analizăm cu o minte sănătoasă, printr-o cunoaștere directă. Este ceea ce se cheamă „ascuns,” caz în care suntem sfătuiți să acceptăm chestiunile cu „o credință simplă.” Și, cu privire la tot ceea ce ține de religie, ni s-a interzis cu strictețe chiar și să aruncăm o privire către chestiunile care ne pot incita la analiză și studiu.
Totuși, aceste nume, „revelat” și „ascuns,” nu sunt unele permanente, care să se aplice la un anumit tip de cunoaștere, așa cum consideră majoritatea. Ele sunt aplicabile doar conștiinței umane. Astfel, ne referim la toate conceptele descoperite deja și pe care am ajuns să le cunoaștem prin experiență directă ca fiind „revelate” și la toate conceptele care nu au fost încă recunoscute în acest fel, ca fiind „ascunse.”
Așadar, pe parcursul generațiilor, toți oamenii au avut aceste două părți. Este permisă studierea și cercetarea părții revelate, fiindcă se bazează pe un fundament real, dar cu partea ascunsă, este interzisă orice urmă de analiză a ei, neexistând aici o bază reală.
Permis și interzis în folosirea științei omenești
Nouă, celor care călcăm pe urmele înțelepților noștri, nu ne este permis să folosim știința umană, cu excepția cunoașterii dovedite de experiență și care este validă dincolo de orice dubiu. Rezultă că nu putem accepta niciun principiu religios extras prin cele trei metode de mai sus, cu atât mai mult conceptele de corp și suflet care sunt fundamentale și constituie întreg subiectul religiei. Putem accepta doar acele concepte din științele naturii obținute prin experimente de care nimeni nu se îndoiește.
Desigur că, o asemenea dovadă nu poate fi găsită în nici o chestiune spirituală, ci doar în cele fizice, potrivite percepției simțurilor. Prin urmare, ne este permisă folosirea celei de-a treia metode, într-o măsură limitată. Ea se aplică doar la problemele legate de corp și se referă la acele deducții care au fost dovedite prin experimente și asupra cărora nu există nici umbră de îndoială. Restul conceptelor, care combină logica metodei lor cu alte metode, ne sunt interzise. Cel care le folosește încalcă legea, „să nu te închini la idoli”.
Și totuși, această a treia metodă este detestabilă pentru spiritul uman. Abia dacă poți găsi pe cineva cu adevărat educat care să fie capabil s-o accepte. Este astfel pentru că, așa cum afirmă ei, forma omenească a fost ștearsă și a dispărut. Omul a fost transformat într-o mașină care se mișcă și fucnționează fiind acționată de alte forțe. În opinia lor, omul nu are liberă alegere, ci este imboldit de forțele naturii și toate acțiunile lui sunt datorate constrângerii. Ca atare, omul nu primește răsplată sau pedeapsă, pentru că aceluia care este lipsit de libertatea de alegere nu i se poate aplica nici judecată și nici pedeapsă sau răsplată.
Un astfel de lucru este de neconceput și nu doar pentru religioși, care cred în răsplată și pedeapsă, deoarece crezând în Providența Sa, că toate forțele naturii sunt conduse de El, sunt siguri că totul are o cauză bună și dezirabilă. Dar această metodă este încă și mai stranie în ochii ateilor, care cred că toată lumea este la cheremul naturii oarbe, absurde și întâmplătoare. Cei inteligenți sunt jucării în mâinile ei, sunt conduși pe cărări greșite, cine știe încotro se duc? De aceea, această metodă a ajuns să fie disprețuită și inacceptabilă în lume.
Într-adevăr, aflați că metoda celor care au conceput dualitatea a apărut doar pentru a corecta această distorsiune. Din acest motiv, ei au decis că trupul, care este doar o mașină conform celei de-a treia metode, nu este adevăratul om. Esența reală a omului este ceva total diferit - invizibil și imperceptibil pentru simțuri. Este o entitate spirituală, îmbrăcată și ascunsă în corp. Este „sinele” omului, „eul.” Corpul și tot ce se află în el sunt considerați a fi posesiuni ale acelui eu spiritual etern, așa cum au scris ei.
Totuși, așa cum admit chiar ei, toată această metodă șchioapătă, pentru că nu pot explica cum poate entitatea spirituală, fie ea suflet sau sine, să miște corpul sau să decidă ceva cu privire la el. Căci, în conformitate cu precizarea făcută chiar de filosofie, spiritualul nu are niciun contact cu fizicul. Nu are niciun impact asupra lui, așa cum au scris chiar filosofii.
Acuzațiile la adresa lui Maimonides
Dar chiar și fără această chestiune, metoda lor tot ar fi fost interzisă în Israel, așa cum am explicat mai sus. Este important să știți că toate acuzațiile la adresa lui Maimonides, lansate de înțelepții Israelului, precum și judecata aspră de a-i arde cărțile, nu s-au datorat faptului că a existat vreo îndoială cu privire la puritatea și pioșenia lui Maimonides. Ci s-au datorat faptului că a folosit filosofia și metafizica, aflate în acea vreme la apogeu, ca ajutor în cărțile sale. Maimonides a vrut să le salveze dar înțelepții nu au fost de acord cu el.
Inutil de adăugat faptul că astăzi, generația noastră a recunoscut deja faptul că filosofia metafizică nu are un conținut real care să merite pierderea de timp. În concluzie, este absolut interzis pentru toată lumea să se preia ceva din cuvintele lor.