M-ai format din spate și din față

„M-ai format din spate și din față”, înseamnă ascunderea și revelarea feței Creatorului. Acest lucru se datorează faptului că într-adevăr, „împărăția Lui stăpânește peste tot” și totul se va întoarce la rădăcina sa, deoarece nu există niciun loc liber de El. Iar diferența este, dacă realizarea este în prezent sau în viitor, deoarece cine conectează cele două lumi, descoperă îmbrăcămintea Lui în prezent, că tot ceea ce se face este o îmbrăcăminte pentru revelarea Șchina (divinității).

Și acest lucru este considerat timpul prezent, ceea ce înseamnă că acum el apare în haine regale și evident, arată ca un călăreț ce nu este subordonat calului. Deși aparent calul îl conduce pe călăreț, adevărul este că el este îmboldit să se miște numai atunci când simte frâul și căpăstrul acționate de călăreț. Acest lucru se numește „construirea staturii Șchina” și de asemenea, „față în față”.

Dar cel care nu a ajuns încă să-și dedice toate mișcările exclusiv Creatorului, iar calul nu-și coordonează mișcările după frâul și căpăstrul călărețului, ci pare să facă contrariul … și încoronează slujnica peste stăpână, acest lucru este numit „din spate”. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să considerați că vă îndepărtați de Kdușa (sfințenie), deoarece „Ceea ce îți trece prin minte, nu se va-ntâmpla”.

Așa zice Domnul: „Doar cu o mână puternică”, etc., „fiindcă proscrisul nu va fi izgonit dinaintea Lui” și toată roata se întoarce ca să ajungă la Kdușa, la rădăcina sa. Prin urmare, deși aparent calul îl conduce pe călăreț prin dorința sa josnică, adevărul nu este acesta. Călărețul este cel care conduce calul la destinație. Doar că acest lucru nu este evident în prezent, ci în viitor. Prin urmare, există totuși un contact, dar este spate la spate, adică nu în conformitate cu voința celui care se îmbracă sau cu voința celui care îl îmbracă. 

Dar cei care îndeplinesc voința Lui, adică revelează ei înșiși hainele regale în prezent, sunt conectați față în față prin bunăvoința celui care îi îmbracă, pentru că aceasta este întocmai dorința Lui.

Și acesta este înțelesul cuvintelor: „Pentru că n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie”. Îl vei sluji oricum, dar diferența este că această cale este prin „strâmtoare şi necaz”, adică fără voie, iar cealaltă este datorată abundenței generoase, adică de bună voie.

De asemenea, în Midraș este scris: „Creatorul privește la faptele celor drepți și la faptele celor răi și el nu știe pe care dintre ei Îi dorește Creatorul, dacă faptele lor, etc. Când el spune: ’Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit...’, aceasta se referă la faptele celor drepți”. Cu alte cuvinte, Creatorul examinează, adică se conectează cu toate faptele și comportamentele și totul se întoarce la rădăcină. Prin urmare, întrebarea este: Ce cale este de dorit? În această privință, Midraș se folosește de versetul: „Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună”, ceea ce înseamnă revelarea, care este în faptele celor drepți. La acest lucru s-au referit înțelepții noștri când au spus: „lungă și scurtă, scurtă și lungă [este calea]”.

LUME - ASCUNDERE

Acesta este înțelesul pentru: „Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de posesiunile Tale”. Totul este păstrat în cele treizeci și două de căi ale înțelepciunii; prin urmare, „pământul este plin de posesiunile Tale” și nu este niciun loc liber de El, pentru că totul merge către rădăcină. Acum însă, acest lucru este ascuns și prin urmare, o numim Olam (lume), din cuvântul He'elem (ascundere).

Iar Lumina care se ascunde și se îmbracă în lume se numește „punct”, considerat Yod [י]. Acesta este împărțit în două Hei [ה ]: lumea ascunderii și lumea revelației. Și întreaga muncă a omului este de a  revela acest punct și de a-l extinde în lume sub formă de Vav [ו ], ceea ce înseamnă Vav dintre cele două Hei, pentru a revela tuturor lumina abundentă care se extinde de la lumina înconjurătoare la cea înconjurată, însemnând cele două Hei, ca în Bina, Iesod, Malchut.

SUBJUGARE, SEPARARE, ÎNDULCIRE

Omul aflat pe calea dorită trebuie să îndeplinească trei discernăminte: subjugare, separare, îndulcire, ceea ce înseamnă „lumini cu scriere deficitară”¹ din moment ce lumina acestei lumi a fost creată din întuneric, „Ca avantajul luminii din interiorul întunericului” și „La ce e bună o lumânare în timpul zilei?”, lumina ei nu strălucește în timpul zilei. 

Aceasta este semnificația Klipa (coajă/cochilie), care precede fructul. Din acest motiv, cel care devine un partener al Creatorului în munca de creație, scoate lumina din întuneric, ceea ce înseamnă că se cercetează pentru a vedea cât este de josnic și umil în comparație cu Kdușa (sfințenie) de sus și cât de murdare sunt hainele lui. În acest fel, lumina devine înconjurată.

Iar în ceea ce privește întrebarea Creatorului, „Să se teamă de Numele Tău cel mare şi înfricoşat”, el se întărește cu o mare putere pentru a supune răul din el, astfel încât robul rău și servitoarea rea să se predea stăpânei, care va locui cu ei în mijlocul Tuma’a (impurității) lor, până când el va simți în sufletul său că trezirea la externalitate a expirat și aceasta a fost subjugată. Atunci el va fi recompensat cu „separarea” și va face distincția dintre lumină și întuneric și nu va înlocui răul cu binele și binele cu răul. Iar dacă va trebui să înlocuiască, adică să se trezească la o anumită înclinație, aceasta va fi dedicată numai Creatorului. Aceasta este considerată a fi „îndulcirea,” tânjirea după Creator, la fel ca în iubirea adevărată.

Acest discernământ vine după ce omul separă binele de rău, măreția Creatorului de propria lui josnicie. El va observa „Vei dezrădăcina răul din tine”, căci va fi foarte rușinat de faptele lui. Apoi, omul va fi recompensat cu îndulcirea rămășițelor înclinației sale, care nu pot fi dezrădăcinate și pe care le va ridica la rădăcina lor adevărată.

‚AMINTEȘTE-ȚI’ ȘI ‚PĂZEȘTE’ SPUSE ÎNTR-O SINGURĂ ROSTIRE

‚Amintește-ţi’ și ‚păzește’ au fost spuse într-o singură rostire. Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla, etc. Trebuie să înțelegem de ce acest lucru a fost spus în acest fel, și ce înseamnă pentru noi.

Este scris: „Tu salvezi omul şi animalul, O Doamne!”. Înțelepții noștri au spus: „Aceștia sunt oameni care au un spirit viclean și pretind a fi la fel ca dobitoacele”. Aceasta înseamnă că întreaga cale a creației pe care Creatorul a creat-o este privită ca două contrarii într-un singur subiect și toate combinațiile din lume s-au făcut în acest fel. În aceasta constă toată opera creației.

PUTEREA VORBIRII

Cu toate acestea, în actul creației, Creatorul a relevat doar o parte a acestui discernământ, așa cum este scris: „Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului”, căci El a luat foc și apă și le-a amestecat într-un singur subiect. Creatorul a imprimat puterea vorbirii în om, pentru ar fi partener cu El în actul creației, astfel încât el, de asemenea, să creeze lumi prin vorbirea sa din acest discernământ de două contrarii în același subiect, pentru o încă o inovație … în lume.

Aceasta este calea celor drepți, care se alipesc de Creator: Din toate declarațiile lor, au fost create lumile,  conform cuvântului lui Dumnezeu, la fel ca forța care acționează în cel acționat, din moment ce aceasta a  imprimat deja în gura lor cele douăzeci și două de litere (ale alfabetului ebraic) prin care El a creat lumea. Ceea ce doresc să spun este că ele conțin această Sgula (putere/remediu).

Iar motivul pentru care acțiunea nu se încheie în această lume odată cu rostirea, este coborârea acestei lumi în materialitate. Din acest motiv, nu apare nimic prin vorbire, ci numai prin utilizarea mâinilor și picioarelor. Cu toate acestea, în realitate, Creatorul a imprimat suficientă forță în vorbire, prin care să se dezvăluie toate acțiunile, deoarece forța Operatorului se află în cel operat iar noi, la rândul nostru, exprimăm cu gura aceleași douăzeci și două de litere.

Însă Klipot acoperă și slăbesc acea forță, iar Creatorul a dorit să curețe Israel de Klipot, de aceea El le-a dat Tora și Mițvot prin care să se apropie de Kdușa (sfințenie) a Sa, iar Șchina (Divinitatea) vorbește prin gura lor în puritate. În acel moment, ei îndeplinesc acțiuni cu vorbirea lor.

BINECUVÂNTAREA CELOR DREPȚI

Acesta este sensul binecuvântărilor celor drepți, care revelează prin ceea ce rostesc mai mult decât poate dezvălui omul simplu cu mâinile și picioarele sale. Când un om simplu dorește să-i facă un bine prietenului său, îi pune mulți bani în mână și-l face bogat. Însă nu știe dacă bogăția va dura un timp îndelungat.

Dar cel întreg, care dorește să-i facă bine prietenului său, îi dă o binecuvântare cu gura lui - câteva cuvinte scurte despre bogăție - și actul de îmbogățire apare instantaneu asupra prietenului său, etc.

Cum este cineva recompensat cu toate acestea? Prin Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă că făcând voia Lui, forma omului devine similară cu a Creatorului. În realitate însă, chestiunile din Tora și Mițvot care au legătură cu o persoană, sunt de tipul menționat mai sus - și anume, două contrarii în același subiect. Acesta este principalul lucru dezirabil, din moment ce Creatorul a creat lumea prin Tora și forța Operatorului se află în cel operat. Aceasta este esența cunoașterii, pe care noi nu o știm: atunci când aceste două contrarii se unesc într-un singur Guf (corp) în mintea cuiva, el este dorit de Creator său și este considerat a fi „un om întreg”.

SFÂRȘITUL UNUI LUCRU ESTE MAI BUN DECÂT ÎNCEPUTUL LUI

În esență, dăruirea Torei în această lume umilă este un lucru opus, pentru că îngerii au comis o eroare în ea. Acesta este sensul expresiei „Sfârşitul unui lucru este mai bun decât începutul lui”. Interpretare: „Sfârșitul unui lucru” se referă la partea de jos a gradului, adică la crearea lumii astfel încât toți să o vadă, atunci când nu este nevoie de nicio analiză. Aceasta este ceea ce cărțile numesc „primele concepte”. Adică: dacă omul nu mănâncă, va muri de foame; dacă va atinge focul, se va arde; iar dacă se aruncă în apă, se va îneca, etc. Sunt chestiuni înțelese chiar și de către animale și fiare, din moment ce mintea animată le va atenționa și asta se cheamă „sfârșitul unui lucru”.

„Începutul unui lucru” este mintea Torei, care nu este atinsă nici de nivelul vorbitor, adică de toți oamenii needucați, cu excepția seminției lui Iosif, cea aleasă de Dumnezeu. În lume, binele și răul sunt amestecate. Pentru a face distincția dintre bine și rău, scrierea ne spune că principala cale a binelui este „sfârșitul unui lucru”, adică să te comporți așa cum vorbesc cei smeriți, prin ceea ce este atins de tot poporul, dar să conectezi aici mintea Torei. Acest lucru se datorează faptului că acesta este scopul contrariilor din lume, iar omul întreg trebuie să le conecteze și să le unească în mintea lui, în unitate reală. Și acest lucru se numește „bine”, așa cum este scris, „Sfârșitul unui lucru”, dacă acesta este bine conectat încă de la început, adică mintea Torei și mintea animată se conectează, în fapt, într-una singură.

DOUĂ CONTRARII ÎN ACELAȘI SUBIECT

Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri: „’Tu salvezi omul şi animalul, O Doamne!’, aceștia sunt oameni cu o minte vicleană, care pretind a fi la fel ca dobitoacele”. Am explicat mai sus că aceste două contrarii se unesc în ei într-unul. Să luăm de exemplu ceea ce este scris: „Fără făină, nu există Tora; fără Tora, nu există făină”. În prima parte, este vorba de o minte animală - o gândire atinsă de toți. În a doua parte, este vorba de gândirea Torei, căci ce legătură există între asigurarea făinii și puterea Torei? Dar, din Tora înțelegem că niciodată Creatorul nu-și înlătură Providența din lume, nici măcar un moment; prin urmare, El le aduce beneficii celor care Îi urmează voința și le ascultă rugăciunea.

Prin urmare, cei care au fost răsplătiți cu munca în Tora, cu siguranță că nu trebuie să lucreze ca oamenii needucați, fiindcă ei cer Celui care are cu adevărat și El le va da, după cum este scris: „Deoarece sunt credincioși, Tora lor este păstrată și munca lor, binecuvântată”. Tana ne spune: „fără făină”, etc., ceea ce înseamnă că este de dorit ca ei să le conecteze, adică să pretindă că sunt ca niște animale, să știe că fără făină nu există nici Tora și să încerce din greu să facă tot ceea ce-i învață mintea corporală pentru a obține făină și hrană pentru corpul lor.

Într-adevăr, legea Torei permite acest lucru, pentru că „Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul îi dorește pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în mila Lui”. Ca atare, de ce ar trebui El să atingă și să jupoaie un animal mort din piață? Pentru a nu avea nevoie de oameni, el preferă să se angajeze în Tora - să se teamă de Creator și să aștepte mila Lui, căci El „nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului” etc. 

Și totuși Tana ne învață să ne străduim din răsputeri să ne obținem făina, fiindcă fără ea nu există Tora, și este de preferat să fie pângărit un Șabat pentru a fi ținute multe alte Șabaturi, etc, deși se știe că „fără făină nu există Tora.” Înseamnă că munca și efortul nu aduc și nici nu produc făina ci doar observarea Torei și frica de ceruri, căci „El nu dorește picioarele omului.” Aici sunt cele două contrarii când se unesc în fapt într-unul, în aceia care fac precum animalele și, în același timp, știu că acest lucru este inutil, că totul vine la ei de la masa regelui. Un astfel de om se numește a fi „întreg”.

Acesta este sensul versetului, „Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi sau cei care cad în minciună”. El unește cele două lucruri: are încredere în Creator, se străduiește cu toată puterea să asigure hrana casei lui, dar știe că toate faptele sale și toate eforturile sale sunt doar aroganță și minciună și își pune încrederea în Creator.

Este scris: „Căci toiagul de răutate nu va rămâne peste moştenirea celor neprihăniţi”. Aceasta înseamnă, că deși actele lor sunt similare, etc. De ce? Scriitura interpretează „pentru ca cei neprihăniţi să nu-și întindă mâinile spre nelegiuire”, căci ei își asumă complet povara împărăției cerurilor și știu că El este cel care le dă putere.

Motivul acestui lucru este pentru a vedea cât de departe ajunge credința în Creator a celor drepți. Și deși Creatorul cunoaște gândurile, faptele trebuie să fie clare celor drepți înșiși, fiindcă natura materială nu îngăduie celor drepți să se încreadă în ei, până când nu văd în mod evident și clar, iar lor le e mereu teamă ca nu cumva să comită un păcat și să cadă de la gradul lor în timpul acțiunii.

CALITATEA LUI IACOV PATRIARHUL

Acum putem înțelege ceea ce au spus înțelepții noștri, că Iacov a revenit la cutiile mici. Este într-adevăr o minune că la un astfel de moment, când l-a văzut pe Esau venind să-l ucidă și să jefuiască tot ce avea, el a hotărât să rămână singur în acel loc periculos, pentru a salva acele cutii mici. Iar el nu credea în viața sa, așa cum este scris: „Iacov s-a înspăimântat foarte tare”, etc. „și a împărțit oamenii ... în două tabere”.

Însă toate acestea sunt explicate în detaliu mai sus, deoarece calea omului și a animalului era calitatea lui Iacov Patriarhul, care a devenit o Merkava (structură/car) pentru această calitate. Este așa cum este scris în cărți: Patriarhul Avraam a devenit o Merkava pentru calitatea iubirii iar Patriarhul Isaac, pentru calitatea fricii.

Aceste două calități sunt opuse, pentru că acela care iubește nu se teme și se încrede întotdeauna în persoana iubită, iar dragostea acoperă toate fărădelegile. În schimb, unul care se teme nu are încredere, pentru că dacă ar fi avut încredere, nu i-ar fi fost frică deloc. Patriarhul Iacov, seniorul Patriarhilor,  a devenit o Merkava a calității milei, ceea ce înseamnă două contrarii în același subiect - iubirea și frica împreună - care constituie esența acestei calități.

Acesta este sensul versetului, „Atunci Iacov s-a înspăimântat foarte tare”, etc. „Și a împărțit oamenii ... în două tabere”, ca să păstreze pentru sine câteva rămășițe. De asemenea, el i-a trimis lui Esau daruri, în speranța că va face pace cu el.

Observați comportamentul său în această situație, că a fost același cu al unei persoane cu totul obișnuită, pentru că nu este nicio diferență dacă un om este speriat că va muri de foame și caută tot felul de tactici pe parcursul zilei pentru a-și asigura traiul sau dacă este îngrijorat de faptul că dușmanul i-ar putea fura posesiunile și l-ar putea omorî și face tot ce poate în această privință?

Aceasta a fost întrebarea lui Rași: De ce i-a fost frică Patriarhului Iacov? La urma urmei, El i-a promis: „Eu te voi păzi”, etc. Rași a explicat că acesta se temea ca nu cumva să cauzeze un păcat. Ar trebui să fim mai meticuloși și să spunem că el ar fi trebuit să spună: „ca nu cumva să fi cauzat și nu ca nu cumva să cauzeze”. Acest lucru îl reconciliază, din moment ce într-adevăr, Patriarhul Iacov a avut măsura completă a iubirii, ceea ce înseamnă încredere și nu avea nicio îndoială că Creatorul îl va păzi și că nu-i va lipsi nimic. Cu toate acestea, el s-a comportat ca o persoană obișnuită și a pretins că se teme, fiindcă mintea animată trebuie să găsească imediat o tactică în această situație, din moment ce i-a fost foarte teamă de cei 400 de oameni care veneau împreună cu acela. Astfel, aparent i-a fost distrasă atenția de la încredere, pentru a se teme cu adevărat. Datorită acestui lucru, el și-a construit o strategie, precum cei care se tem de inamic - a împărțit taberele și a trimis daruri, etc.

Și de ce a făcut-o, dacă nu i-a fost cu adevărat frică, dacă avea încredere în Creator? Era teama ca nu cumva să cauzeze un păcat, din moment ce, în smerenia lui, cel neprihănit nu crede în sine, că nu va cădea din gradul său în timpul acțiunii. Din acest motiv, el a pregătit toate mijloacele lumești de salvare,  împotriva inamicului. Și după toate acestea, și-a spus în inima lui că toate acestea erau aroganță și trădare și și-a pus încrederea în Creator și s-a rugat Lui.

Acum înțelegem de ce a rămas el pentru cutiile mici, pentru a anunța că împreună cu frica, el a avut măsura completă a iubirii, fără niciun cusur și a apreciat chiar și cutiile mici, pentru că știa foarte bine că niciun dușman sau inamic nu s-ar atinge niciodată de posesiunile sale.

DIFERENȚA DINTRE CEL CARE SERVEȘTE CREATORUL ȘI CEL CARE NU-L SERVEȘTE

Se face o distincție între cel care servește Creatorul și cel care nu-L servește. Unul căruia îi este cu adevărat frică și nu are încredere, nu poate observa cutiile mici într-un moment de îngrijorare, când se așteaptă să vină un inamic și să lovească mamele cu copiii lor și să distrugă totul. Dar un slujitor al Creatorului, împreună cu munca și efortul datorat fricii, știe cu siguranță și are încredere în mila Lui - că totul este al lui și că niciun străin nu-i va controla posesiunile. Chiar și într-un astfel de moment, el este capabil să aibă grijă de cutiile mici, precum cei drepți, care țin mult la averea lor.

Prin urmare, prin dăruirea Torei, am primit puterea, prin faptul că „’Amintește-ţi’ și ’ține’ au fost spuse într-o singură rostire. „Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi și nici inima nu poate gândi sau contempla”. Aceasta înseamnă că este scris că „amintește-ți” este iubirea și „ține” este frica, iar ele sunt opuse. Ei ni le-au spus și ni le-au dat împreună, pentru a le uni. Și cu toate că ele sunt într-adevăr opuse și este de neînțeles pentru mintea și inima corporale, ale omului, cum poate exista în realitate un astfel de lucru, aici intervine puterea Torei, astfel încât cel care aderă la ea să fie recompensat, iar cele două să fie conectate și unite în inima sa, ca și în calitatea Patriarhului Iacov.

KLIPA (COAJA/COCHILIA) LUI IȘMAEL ȘI KLIPA LUI ESAU

Iată ce le-a spus Iacov fiilor lui, în timpul anilor de foamete: „De ce vă temeți?” Și Rași interpretează, „De ce vă temeți de copiii lui Ișmael și de copiii lui Esau, ca și cum voi ați fi sătui?” Acest lucru este uimitor: Copiii lui Esau locuiau în Seir, iar copiii lui Ișmael în pustiul Paran, deci ce treabă aveau ei cu aceia? El ar fi trebuit să-și facă griji cu privire la canaaniți și hitiți, vecinii lui din țară.

Acest lucru este lămurit prin cele de mai sus: Rași a făcut două interpretări: 1) De ce-ar trebui să pari sătul și 2) De ce-ar trebui să fii slăbit de foamete? Acum înțelegem că acesta este înțelesul a ceea ce le-a spus Iacov: „Dacă mâncați pe săturate, ar trebui să vă temeți de copiii lui Ișmael; și dacă slăbiți din cauza foametei, ar trebui să vă temeți de copiii lui Esau”. Aceasta înseamnă ceea ce este scris că, Ișmael este Sigim (zgură) de argint (iubire) și Esau este Sigim de aur (frică).

Și iată ce i-a învățat Iacov pe fiii săi: dacă vă agățați de calitatea iubirii și încrederea în Creator, că mâna Lui nu se va scurta nici chiar în anii de foamete, ar trebui să vă temeți de Klipa lui Ișmael. Și dacă vă agățați numai de calitatea fricii și vă restricționați mâncarea, ar trebui să vă temeți de Klipa lui Esau, care se hrănește cu această calitate. De aceea, cel mai bine este să mâncați pe săturate și să uniți lucrul din acel moment, cu calitatea fricii: coborâți în Egipt ca să ne cumpărați grâu, iar astfel veți fi salvați de ambele Klipot.

1. Nota traducătorului: În ebraică, cuvintele pot fi scrise cu sau fără vocale. În cazul cuvântului „lumină” se referă la scrierea cu fără sau litera Vav.