Iubirea pentru Creator și iubirea pentru creaturi

 „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". Rabi Akiva a spus: „Aceasta este o mare lege, în Tora" Bereșit Raba 24).

Colectiv şi particular

Această declarație, deși este una dintre cele mai cunoscute şi mai citate, rămâne încă neexplicată în toată vastitatea sa. Deoarece cuvântul Klal (regulă sau colectiv) ne indică suma detaliilor care se raportează la colectivul de mai sus și fiecare detaliu conține în el o parte astfel încât combinația acestor detalii să creeze acel colectiv. 

Când vorbim despre „o mare lege (Klal), în Tora", înseamnă că toate sursele şi cele 612 Mițvot (porunci) constituie suma detaliilor care se referă la versul „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Este greu de înţeles, cum poate această regulă să conțină suma tuturor Mițvot din Tora. Cel mult, poate fi Klal pentru partea din Tora și judecăți care au loc între om și om. Dar cum se poate include partea majoritară a Torei, care se referă la munca dintre om și Creator, în acest vers, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

Nu-i fă prietenului, ceea ce tu urăști

Dacă totuși ne putem împăca cu cuvintele de mai sus, vine răspunsul Bătrânului Hillel adresat străinului care a venit la el cerându-i să fie convertit – cum este scris în Gmara – „convertește-mă astfel încât să mă înveți întreaga Tora, cât timp stau într-un picior". El i-a răspuns: „Ceea ce tu urăști, să nu-i faci prietenului tău". "Aceasta este întreaga Tora, restul este comentariul acestei afirmații, du-te și învață!" Vedem că el i-a spus că întreaga Tora este interpretarea versetului „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Acum, conform spuselor lui Hillel - învățătorul tuturor Tanaim (înțelepții din primele secole ale erei noastre) și pe interpretarea căruia se bazează toată practica (iudaistă) - este foarte clar pentru noi că scopul principal al sfintei Tora este de a ne aduce la un nivel sublim, de unde putem observa acest verset „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", pentru că este specificat: „iar restul este comentariul său, du-te și învață". Aceasta înseamnă că ei ne-au explicat cum să ajungem la îndeplinirea acestei legi.

Este surprinzător faptul că o astfel de declarație poate fi corectă în majoritatea situațiilor din Tora, care privesc relația dintre om și Creator, atunci când fiecare începător știe că aceasta este inima Torei și nu interpretarea care explică versetul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți".

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi

Aici,  mai avem de explicat, ce presupune esenţa celor spuse în  „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. De fapt aceasta înseamnă să-l iubeşti pe prietenul tău în aceeași măsură în care te iubești pe tine. Dar noi vedem că nimeni nu este în stare să îndeplinească acest lucru. Dacă ar fi spus „iubeşte-ţi aproapele, atât cât te iubeşte el pe tine,” chiar şi în acest caz puţini ar fi putut respecta acest lucru în deplinătatea lui, deși ar fi fost ceva acceptabil. 

Dar, să-ți iubeşti prietenul ca pe tine însuţi pare imposibil. Chiar dacă în lume ar mai fi existat doar o singură persoană în afară de mine, tot ar fi fost imposibil, dar cu atât mai mult, când lumea este plină de oameni. Dacă omul ar începe să-i iubească pe toţi, ca pe sine, atunci, nu i-ar mai rămâne timp pentru el, deoarece, cu siguranță că-și satisface propriile nevoi fără să neglijeze nimic și cu mare pasiune, pentru că se iubește pe sine.

Dar lucrurile nu stau astfel, când vine vorba de nevoile colectivului. El nu are un motiv  întemeiat care să-i stimuleze dorinţa de a lucra pentru ceilalți.  Şi chiar dacă ar avea o astfel de dorinţă, oare ar putea el ține această condiție, la modul propriu? Ar avea oare puterea necesară? Dacă nu, cum poate Tora să ne oblige să facem ceva care nu poate fi realizat în niciun fel? 

Nu ar trebui să ne imaginăm, că acest vers este exagerat, deoarece suntem avertizați cu insistență: „Nu adăuga și nici nu scoate din ea".  Toți comentatorii au fost de acord să interpreteze literal acest text. Mai mult, ei au spus că omul trebuie să satisfacă nevoile prietenului său chiar și atunci când el însuși este deficitar. Chiar și atunci trebuie să satisfacă nevoile prietenului său și să rămână el însuși, în lipsă.

Tosfot interpretează Kidușin 20, „Cel care care cumpără un sclav evreu, este ca și cum și-ar cumpăra un stăpân.” Tosfot interpretează acolo, în numele (Talmudului) Ierusalimitean că, „Uneori el are doar o pernă. Dacă se culcă pe ea, nu respectă, „Căci el este fericit cu tine”. Dacă nu se culcă pe ea și nici nu i-o dă sclavului său, aceasta este o regulă sodomită. Rezultă că, împotriva voinței sale, trebuie să i-o dea sclavului. Cu alte cuvinte, el și-a cumpărat un stăpân.”

O Miţva (Poruncă)

Aici se ridică mai multe întrebări: În conformitate cu cele de mai sus, toți păcătuim împotriva Torei. Mai mult, nu respectăm nici măcar partea principală a Torei, deoarece respectăm detaliile şi nu legea adevărată. Este scris: „Când respectați voința Creatorului, săraci sunt în alții, și nu în voi”. Căci cum pot exista săraci, dacă toți fac ceea ce dorește Creatorul și-i iubesc pe prieteni ca pe ei înșiși?

Chestiunea sclavului evreu, prezentată de (Talmudul) Ierusalimitean are nevoie de un studiu mai aprofundat: Semnificația textului este că trebuie să-ți iubești sclavul ca pe tine însuți, chiar și atunci când acesta nu este evreu. Și cum își poate cineva explica faptul că regula pentru un străin este aceeași cu regula pentru un evreu, deoarece, „O singură lege și o singură rânduială va fi atât pentru voi cât şi pentru străinul care locuiește cu voi". Cuvântul Ger (prozelit/străin) înseamnă, de asemenea, un „prozelit rezident”, adică unul care nu acceptă Tora, ci doar se abține de la idolatrie. Este scris despre o astfel de persoană: „I-o poți da străinului dinăuntrul porților tale".

Aceasta este semnificația unei Mițva, despre care vorbește Tana atunci când spune: „Efectuând o Mițva te judeci pe tine și întreaga lume, de partea meritului". Este foarte dificil să înțelegem ce-are de-a face întreaga lume cu asta? Și nu ar trebui să forțăm explicația spunând că aici este vorba de cineva care este pe jumătate vrednic și pe jumătate nevrednic și că toată lumea este pe jumătate vinovată și pe jumătate nevinovată, fiindcă atunci am pierde esențialul.

Mai mult, întreaga lume este plină de națiuni și tirani, deci cum poate el vedea că ei sunt pe jumătate nevrednici și pe jumătate vrednici? Omul poate spune despre sine că este pe jumătate nevrednic și pe jumătate vrednic, dar nu că întreaga lume este astfel. În plus, textul ar fi trebuit să spună măcar „întregul Israel". De ce a adăugat Tana aici „întreaga lume"? Suntem noi garanți pentru națiunile lumii, pentru a le adăuga la contul nostru de fapte bune?

Trebuie să înțelegem că înțelepții noștri au vorbit doar de partea practică a Torei, care aduce lumea și Tora la obiectivul dorit. Prin urmare, atunci când ei spun O Mițva, cu siguranță că se referă la o Mițva practică. Și acest lucru este cu siguranță, așa cum spune Hillel, adică „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți". Numai prin această Mițva se atinge scopul real, care este Dvekut (adeziunea) cu Creatorul. Astfel, veți constata că, prin această Mițva, persoana observă în întregime scopul și intenția.

Acum, nu există nici o îndoială cu privire la Mițvot dintre om și Creator, pentru că Mițvot practice au același scop, de curățare a corpului, ultimul punct fiind de a-ți iubi prietenul ca pe tine însuți, după care omul ajunge imediat la Dvekut.

Aici există o parte generală și una particulară. Noi ajungem de la particular la general, deoarece generalul duce la scopul final. Astfel, cu siguranță că nu contează din care parte începem, de la particular sau de la  general, atât timp cât începem și nu rămânem neutri, până când vom ajunge la scopul nostru.

Şi a adera la EL

Cu toate acestea rămâne o nelămurire: „Dacă scopul Torei și al întregii creații constă doar din a ridica umanitatea de jos, pentru a deveni demnă de măreţia sublimă și a adera la El, Creatorul ar fi trebuit să ne creeze încă de la început în această măreţie, în loc să ne împovăreze cu munca creaţiei și cu Tora și Mițvot.

Am putea explica acest lucru, prin cuvintele înțelepților noștri: „Cel care mănâncă ceea ce nu este al lui, se teme să se privească în față". Acest lucru înseamnă că oricărei persoane care se hrănește din munca altora, îi e teamă (rușine) să se uite la propria înfățișare, pentru că înfățișarea lui este inumană.

Pentru că nici o deficiență nu vine din deplinătatea Lui, El ne-a pregătit această lucrare, astfel încât să ne putem bucura de munca propriilor noastre mâini. Acesta este motivul pentru care El a creat creația în această formă josnică. Munca în Tora și Mițvot ne ridică din josnicia creației și prin ea vom realiza, noi înșine, sublimul. Atunci nu vom simți bucuria și plăcerea ca pe un cadou care vine la noi din mâna Lui generoasă, ci ne vom simți proprietarii acestei plăceri.

Cu toate acestea, trebuie să înțelegem în ce constă sursa josniciei pe care o simțim la primirea unui cadou. Cei care studiază natura știu că natura fiecărei ramuri este apropiată de aceea a rădăcinii sale. Ramura iubește toate comportamentele rădăcinii, le dorește, le râvnește și extrage beneficii din ele.  Invers, ramura se ferește de tot ceea ce nu se găsește în rădăcină; aceste lucruri îi fac rău iar ea nu le poate tolera.  

Pentru că rădăcina noastră este Creatorul, iar El nu primește, ci dăruiește, noi simțim tristețe și degradare când primim de la aproapele nostru.

Acum înțelegem scopul aderării la El. Măreția Dvekut (adeziunii) stă numai în echivalența ramurii cu rădăcina. Pe de altă parte, toată această josnicie ține doar de depărtarea de rădăcină. Cu alte cuvinte, fiecare creatură care urmează calea corecției pentru a dărui altora, se înalță și devine capabilă să adere la El. În schimb, fiecare creatură care are un comportament de primire și iubire de sine, este degradată și îndepărtată de Creator.

Ca remediu, ne-au fost pregătite Tora și Mițvot. La început trebuie să o observăm Lo Lișma (nu de dragul Ei), ceea ce înseamnă, în scopul de a fi recompensați. Asta se întâmplă în perioada de Katnut (micime), ca educație. Pe măsură ce persoana crește, învață să respecte Tora și Mițvot Lișma (de dragul Ei), adică pentru a aduce mulțumire Creatorului și nu din iubire de sine.

Acum putem înțelege cuvintele înțelepților noștri: „De ce-ar trebui să-i pese Creatorului dacă cineva sacrifică la gât sau la ceafă? La urma urmei, Mițvot (poruncile) au fost date numai pentru purificarea oamenilor”.

Doar că noi încă nu știm ce este purificarea. Din cele de mai sus înțelegem că, „omul se naște ca mânzul unui măgar sălbatic," complet imersat în murdărie și în josnicia primirii și a iubirii de sine, fără nici o scânteie de iubire și dăruire pentru o altă persoană. În această stare omul este în punctul cel mai îndepărtat de rădăcină.

Atunci când el crește și este educat prin Tora și Mițvot, definite numai în scopul de a aduce mulțumire Creatorului și nu pentru iubirea de sine, ajunge la gradul de dăruire pentru aproapele său prin remediul natural din studiul Torei și Mițvot Lișma, pe care Dătătorul Torei îl știe, așa cum au spus înțelepții noștri: „Eu am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora drept condiment”.

Astfel creatura se dezvoltă şi creşte în grade tot mai înalte, până când pierde orice formă de iubire de sine și de primire pentru sine iar atributul persoanei este fie de a dărui, fie de a primi în scopul de a dărui. Înțelepții noștri au spus despre asta, „Mițvot au fost date numai pentru purificarea oamenilor” și apoi omul singur se lipește de rădăcină, așa cum se spune, „și aderă la El”.

Două părţi în Tora: Între om şi Creator și Între om şi om

Chiar dacă vedem că există două părți în Tora: prima - Mițvot între om și Creator iar a doua - Mițvot dintre om și om, amândouă sunt unul și același lucru. Înseamnă că practica lor și scopul dorit de la ele este unic și anume Lișma.

Nu este nici o diferență dacă omul lucrează pentru prieten sau pentru Creator, deoarece este gravat în ființa creată, încă de la naștere, că tot ce vine de la altcineva ne apare gol și ireal.

Din această cauză suntem obligați să începem în Lo Lișma. Nachmanide spune: „Înțelepții noștri au spus: Omul trebuie să se angajeze tot timpul în Tora, chiar și în Lo Lișma, pentru că de la Lo Lișma el ajunge la Lișma”. De aceea, atunci când sunt învățați tinerii, femeile și needucații, ei sunt învățați să lucreze din frică și pentru a fi recompensați, până când acumulează cunoștințe și câștigă înțelepciune. Apoi li se spune acest secret, puțin câte puțin și se obișnuiesc cu această chestiune cu ușurință, până când Îl ating, ajung să-L cunoască și să-L slujească din iubire”.

… Prin urmare, atunci când omul își desăvârșește munca în iubire și dăruire pentru ceilalți până la punctul final, el își desăvârșește, de asemenea, iubirea și dăruirea pentru Creator. În această stare nu există nici o diferență între cele două, deoarece tot ce se găseşte în afara corpului, adică în afara interesului propriu,este considerat la fel, fie că este dăruire pentru aproapele, sau pentru a aduce mulțumire Creatorului.

Aceasta este ceea ce presupune Hillel Hanasi, că Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți" este scopul final în practică, aceasta fiind forma cea mai clară și mai naturală pentru om. 

Nu ar trebui să ne înșelăm cu privire la acţiunile noastre, deoarece ele sunt chiar înaintea ochilor noștri. Omul știe că, dacă pune necesităţile prietenului înaintea necesităților proprii, atunci este în calitatea de dăruire. Din acest motiv, Hillel nu definește scopul ca fiind „Și iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”, pentru că într-adevăr, ele reprezintă unul și același lucru, căci trebuie să-l iubești și pe prietenul tău cu toată inima și cu tot sufletul și cu toată puterea ta, acesta fiind înțelesul cuvintelor „ca pe tine însuți”. Deoarece, pe sine, omul cu siguranţă se iubeşte cu toată inima şi cu tot sufletul și forța sa, iar în relaţia cu Creatorul el se poate înșela, însă cu prietenul său, totul se află în permanenţă în faţa ochilor săi.

De ce Tora nu a fost dată Părinţilor (Patriarhilor)

În acest fel am clarificat primele trei întrebări. Dar, mai rămâne întrebarea: Cum putem realiza această condiţie a iubirii aproapelui, dacă aparent e irealizabilă? Ar trebui să știi că de aceea Tora nu a fost dată patriarhilor, ci copiilor copiilor lor, când au fost o națiune completă, formată din 600.000 de bărbați trecuți de 20 de ani. Ei au fost întrebați dacă, fiecare în parte, este dispus să ia asupra lui această lucrare sublimă și acest scop. După ce fiecare în parte a spus: „Vom face și vom auzi”, acest lucru a devenit posibil, pentru că, fără îndoială, dacă 600.000 de bărbați nu au nici un alt interes în viață, decât acela de a sta de pază și de a avea grijă ca prietenului să nu-i  lipsească nimic și, mai mult, fac acest lucru cu iubire, cu tot sufletul și toată puterea lor, nu există absolut nici o îndoială că nici o persoană din națiune nu va simţi grija pentru propria existenţă, fiindcă 600.000 de oameni iubitori și loiali se vor asigura că nici o singură nevoie nu-i va rămâne nesatisfăcută.

Astfel, răspundem la întrebarea, de ce Tora nu a fost dat patriarhilor. Asta pentru că, într-un grup mic de oameni, Tora nu poate fi respectată. Este imposibil să începem munca în Lișma, așa cum este descrisă mai sus și din această cauză Tora nu le-a fost dată lor.               

Toți din Israel sunt responsabili unul faţă de celălalt

În lumina celor de mai sus putem înțelege o zicală uimitoare a înțelepților noștri, care au spus: „Toți din Israel sunt responsabili unul față de celălalt”. Mai mult decât atât, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon adaugă că, „lumea este judecată după majoritatea sa”.

Rezultă, că suntem responsabili pentru toate națiunile lumii. Mă întreb; acest lucru pare de neconceput: Cum se poate ca un om să fie responsabil pentru păcatele altui om, pe care nu-l cunoaște? Se spune în mod specific, „Părinții nu trebuie să fie pedepsiți cu moartea, pentru păcatele copiilor și nici copiii nu trebuie să fie pedepsiți cu moartea, pentru păcatele părinților; fiecare om va fi pedepsit cu moartea, pentru propriul său păcat”.

Acum putem înțelege foarte ușor sensul cuvintelor, deoarece s-a explicat că este evident imposibil să se respecte Tora și Mițvot dacă nu participă întreaga națiune.

Rezultă că fiecare persoană a devenit responsabilă pentru prietenul său. Acest lucru înseamnă că nesăbuiții îi fac pe cei care țin Tora să rămână în mizeria lor, fiindcă nu pot fi complet în dăruire către ceilalți și iubire de aproape, fără ajutorul lor. Astfel, dacă unul din națiune păcătuiește, tot restul națiunii va suferi din această cauză. 

Este scris în Midraș, „Israel, unul dintre ei păcătuiește și toți o resimt”. Rabi Șimon spune despre asta: „Este precum doi oameni care ședeau într-o barcă. Unul dintre ei a luat un burghiu și a-nceput să facă o gaură sub el. Prietenii l-au întrebat, „Ce faci?”. Acela a răspuns: „Ce vă pasă? Oare nu fac gaură sub mine?”. Ei i-au răspuns: „Apa crește și inundă barca.”. Așa cum am spus mai sus, pentru că nesăbuiții sunt imersați în iubirea de sine, acțiunile lor construiesc un gard de fier, care împiedică pe cei ce respectă Tora să înceapă măcar să respecte așa cum trebuie Tora și Mițvot.

Acum vom clarifica cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, care spune: „Din moment ce lumea este judecată după majoritatea ei și individul este judecat după majoritatea lui, dacă efectuează o Mițva, fericit este el, căci s-a judecat pe sine și întreaga lume de partea meritului. Dacă va comite un păcat, vai de el, se judecă pe sine și întreaga lume de partea păcatului, așa cum s-a spus „Și un singur păcătos distruge mult bine”.

Vedem că Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon duce Arvut (responsabilitatea reciprocă) chiar mai departe, pentru că, spune el, „Lumea este judecată după majoritatea sa”. Deoarece, în opinia lui, nu este de ajuns ca o națiune să primească Tora și Mițvot. El a ajuns la această opinie fie prin observarea realității din fața noastră, deoarece vedem că sfârșitul nu a venit încă, sau el a primit-o de la profesorii săi.

Chiar și textul îl susține, prin faptul că ne promite că, la momentul răscumpărării, „pământul va fi plin de cunoașterea Domnului,” și, de asemenea, "toate neamurile vor curge spre El" și multe alte versete. Acesta este motivul pentru care el a pus condiția de Arvut peste întreaga lume, pentru a ne spune că niciun individ nu poate ajunge la scopul dorit de a observa Tora și Mițvot, fără ajutorul tuturor oamenilor din întreaga lume.

Astfel, fiecare Mițva în parte, pe care individul o îndeplinește, afectează întreaga lume. Este ca o persoană care cântărește boabe de fasole cu o balanță și fiecare bob pus pe talger induce decizia finală dorită. La fel, fiecare Mițva înfăptuită de un individ, mai înainte ca întreg pământul să fie plin de cunoaștere, dezvoltă lumea în această direcție.

Se spune: „Și un singur păcătos distruge mult bine”, fiindcă prin păcatul pe care-l comite, el scade greutatea de pe talger, ca și cum și-ar fi luat înapoi boaba pe care o adăugase, prin asta trăgând înapoi tot restul lumii.

De ce a fost dăruită Tora, poporului Israel?

Acum putem răspunde la întrebarea: „De ce Tora a fost dată poporului Israel, fără participarea tuturor națiunilor lumii?" Adevărul este că scopul creației se aplică întregii rase umane, nimeni nu este exclus. Cu toate acestea, din cauza josniciei naturii creației și a puterii sale asupra oamenilor, era imposibil ca oamenii să fie capabili să înțeleagă, să stabilească și să fie de acord să se ridice deasupra ei. Ei nu au demonstrat că au dorința de a renunța la iubirea de sine și de a ajunge la echivalența de formă, care înseamnă Dvekut cu atributele Sale, așa cum au spus înțelepții noștri, „Precum este El milostiv, așa să fii și tu”.

Astfel, din cauza meritelor lor ancestrale, poporul Israel a reușit și, de-a lungul a 400 de ani, ei s-au dezvoltat, s-au pregătit și s-au judecat ei înșiși de partea meritului. Fiecare membru al națiunii a fost de acord să-l iubească pe aproapele său.

Fiind o națiune mică, una între cele șaptezeci de națiuni mari, în care există o sută de neevrei sau mai mult pentru fiecare om din poporul Israel, după ce au luat asupra lor iubirea pentru aproapele lor, le-a fost dăruită în mod special Tora pentru a îmbunătăți națiunea Israel, pentru a se pregăti singuri. 

Astfel națiunea israeliană urma să fie un „pasaj". Acest lucru însemnând că, în măsura în care Israel se purifică prin păstrarea Torei, ei pot să treacă puterea lor asupra celorlalte națiuni. Iar când restul națiunilor se califică și ele de partea meritului, atunci Mesia va fi revelat. Pentru că rolul lui Mesia, este nu numai de a pregăti poporul Israel pentru scopul final de Dvekut cu El, ci și de a învăța toate națiunile care sunt căile lui Dumnezeu, așa cum spune versetul: „Toate neamurile vor curge spre El”.