Introducere la Studiul celor zece Sfirot

1) La începutul cuvintelor mele, găsesc că este nevoie să sparg zidul de fier care ne separă de înțelepciunea Cabalei, de la momentul distrugerii Templului și până la această generație. Acesta apasă greu asupra noastră și trezește frica de a fi uitată de Israel.

Cu toate acestea, atunci când încep să vorbesc cu oricine despre angajamentul în acest studiu, prima întrebare este: „De ce trebuie să știu cât de mulți îngeri sunt în cer și care sunt numele lor? Nu pot să îndeplinesc întreaga Tora, în toate detaliile și complicațiile sale, fără această cunoaștere?”.

În al doilea rând, el va întreba: „Înțelepții au stabilit deja că trebuie mai întâi să-ți umpli burta cu Mișna și Gmara [Ghemara (ro.) / Gmarah (heb.)]. Astfel, cum poate cineva să se amăgească că a finalizat deja întreaga Tora revelată și mai are de învățat doar înțelepciunea cea ascunsă?”.

În al treilea rând, omul se teme că se va amărî din cauza acestui angajament. Acest lucru se datorează faptului că au existat deja incidente de deviere de la calea Torei, din cauza angajamentului în Cabala. De aceea, „De ce am nevoie de acest necaz? Cine este atât de prost să se pună în pericol fără niciun motiv?”.

În al patrulea rând: Chiar și cei care sunt în favoarea acestui studiu, acesta le este permis numai celor sfinți, slujitori ai Creatorului, și nu toți cei care vin să ia pe Domnul pot veni și lua.

În al cincilea rând, și cel mai important, „Există un comportament printre noi, că atunci când ești în dubiu, să faci cum fac ceilalți oameni”, și ochii mei văd că toți cei care studiază Tora în generația mea sunt de o singură părere și se abțin să studieze partea ascunsă. Mai mult decât atât, ei sfătuiesc pe cei care le cer sfatul, că fără îndoială, este de preferat să studiezi o pagină de Gmara în locul acestei promisiuni.

2) Într-adevăr, dacă ne hotărâm să răspundem la o singură, dar foarte celebră întrebare, eu sunt sigur că toate aceste întrebări și îndoieli vor dispărea la orizont, și când vei privi spre locul lor vei vedea că au dispărut. Această întrebare este o întrebare pe care toată lumea și-o pune, și anume: „Care este sensul vieții mele?". Cu alte cuvinte, anii aceștia numărați ai vieții noastre, care ne-au costat atât de mult, numeroasele dureri și chinuri pe care le-am suferit pentru ei, ca să-i împlinim la maximum, cine este beneficiarul lor? Sau chiar mai precis, cui îi fac eu plăcere?

Este adevărat că istoricii au obosit gândindu-se la asta, mai ales în generația noastră. Nimeni nu dorește să o ia în considerare. Cu toate acestea, întrebarea se ridică mereu, cu aceeași amărăciune și insistență ca întotdeauna. Uneori ne pomenim cu ea, vine neinvitată, ciocănind mintea noastră și trântindu-ne la pământ înainte de a găsi celebrul truc al plutirii în derivă în curentul vieții, așa cum facem mereu.

Cu toate acestea, cei care nu au simțit încă gustul vieții din respectarea Torei și Mițvot, nu pot simți și înțelege că Domnul este bun, după cum spun înțelepții noștri, că atunci când Creatorul ne-a creat, singurul Lui scop a fost beneficiul nostru. De aceea, nu avem niciun alt sfat, doar să ținem în mod corect Tora și Mițvot.

Este scris în Tora (Parașat Nițavim): „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul”. Acest lucru înseamnă că înainte de dăruirea Torei, am avut doar moartea și răul în faţa noastră, după cum spun înțelepții noștri: „Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”. Acest lucru se datorează faptului că moartea lor este mai bună decât viața lor, căci durerea și suferința pe care o îndură pentru hrana lor este de câteva ori mai mare decât mica plăcere pe care o simt în această viață.

Cu toate acestea, acum ne-au fost date Tora și Mițvot și  păstrându-le, suntem răsplătiți cu viața reală, veselă și încântătoare, de către Stăpânul ei, după cum este scris: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. De aceea, este scris: „Iată, vă pun azi înainte viaţa şi binele”, pe care nu le-ați avut în realitate, înainte de dăruirea Torei.

Și scrie la sfârșit: „Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta”. Este aici o afirmație care aparent se repetă: „Alege viața, ca să trăiești”. Cu toate acestea, este o referință la viață în respectarea Torei și Mițvot, în care există viața reală. Căci o viață fără Tora și Mițvot este mai grea decât moartea. Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri, „Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”.

Scriptura spune: „ca să trăiești, tu și sămânța ta”. Aceasta înseamnă nu doar că o viață fără Tora îl întristează pe stăpânul ei, ci de asemenea, că el nu poate încânta pe alții. Omul nu găsește nicio mulțumire, nici măcar în urmașii săi, din moment ce viața urmașilor săi este, de asemenea, mai grea decât moartea. Prin urmare, ce dar le lasă lor?

Cu toate acestea, nu numai că acela care trăiește în Tora și Mițvot se bucură de propria viață, dar el este chiar fericit să aibă copii și să le lase moștenire această viață bună. Acesta este sensul pentru, „ca să trăiești, tu și sămânța ta”, căci omul primește plăcere suplimentară din viața urmașilor săi, pentru care el a fost cauza.

Cuvintele sunt aparent bizare. Versetul spune: „Alege viața”. Aceasta înseamnă că omul face singur alegerea. Cu toate acestea, ei spun că El îl așează pe partea cea mai bună. Astfel, aici mai există alegere? Mai mult, ei spun că, Creatorul pune mâna cuiva pe soarta bună. Acest lucru este într-adevăr uimitor, pentru că în caz afirmativ, unde este atunci alegerea omului?

Acum puteți vedea adevăratul sens al cuvintelor lor. Este adevărat că Însuși Creatorul pune mâna omului pe soarta bună, dându-i o viață de plăcere și mulțumire în viața corporală, care este plină de chin și durere și lipsită de orice conținut. Inevitabil, omul se îndepărtează în mod necesar și evadează atunci când vede, chiar și printre fisuri, un loc liniștit. El fuge din această viață, care este mai grea decât moartea. Într-adevăr, nu există o poziționare mai bună a mâinii cuiva, decât aceasta făcută de El.

Și alegerea omului se referă doar la scopul consolidării. Acest lucru se datorează faptului că este cu siguranță nevoie de un efort mare și străduință înainte ca omul să-și purifice propriul corp pentru a fi capabil să țină corect Tora și Mițvot, nu pentru propria lui plăcere, ci pentru a aduce mulțumire Creatorului său, ceea ce se numește Lișma (pentru Numele Său). Numai în acest mod omul este înzestrat cu o viață de fericire și plăcere, care vine prin respectarea Torei.

Cu toate acestea, înainte de a ajunge la purificare există cu siguranță o alegere, aceea de a se consolida pe calea cea bună prin tot felul de mijloace și tactici. De asemenea, omul trebuie să facă tot ce mâna lui găsește puterea de a face, până când finalizează lucrarea de purificare, fără să cadă sub povară, la jumătatea drumului.

Trebuie să ne întrebăm despre cuvintele lor: În ce fel este înțelepciunea Torei diferită de celelalte învățături ale lumii, care nu au nevoie de acest ascetism și viață întristată, iar munca în sine este suficientă pentru a dobândi aceste învățături? Chiar dacă noi muncim considerabil în Tora, asta nu este suficient pentru a dobândi înțelepciunea ei, decât prin intermediul mortificării cu pâine cu sare și o viață întristată.

Finalul cuvintelor este și mai surprinzător, așa cum s-a spus: „Dacă așa o să faci, fericit vei fi; fericit în această lume și fericit în lumea viitoare”. Acest lucru se datorează faptului că este clar că pot să fiu fericit în lumea următoare. Dar, în această lume, în care mă chinui și nu mănânc, nu beau și nu dorm, ducând o viață îndurerată, pot spune despre o astfel de viață, „fericit în această lume”? Este acesta sensul unei vieți fericite în această lume?

Prima tactică este de a te obișnui să nu primești nimic pentru propria plăcere, chiar și lucrurile permise și necesare pentru existența propriului corp, cum ar fi mâncare, băutură, dormit, și alte astfel de necesități. Astfel, omul se va desprinde complet de orice plăcere care vine la el, chiar și prin necesități, prin împlinirea subzistenței sale, până când acesta ajunge să ducă o viață îndurerată în sensul său literal.

Și, după ce omul se obișnuiește cu acest fapt, și corpul său nu mai posedă nicio dorință de a primi vreo plăcere pentru el însuși, este posibil ca el să se angajeze în Tora și să respecte Mițvot în acest mod, pentru a dărui mulțumire Creatorului său și deloc pentru propria lui plăcere.

Atunci când cineva își însușește acest obicei, este recompensat cu savurarea unei vieți fericite, plină de bunătate și încântare fără nicio pată de durere, care apare în practica Torei și Mițvot Lișma. Așa cum spunea Rabi Meir (Avot 6), „Oricui se angajează în Tora Lișma i se acordă multe lucruri. Mai mult decât atât, întreaga lume este plină de satisfacții pentru el, secretele Torei îi sunt revelate, iar el devine ca un izvor curgător”.

Despre el versetul spune: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. Cel care gustă aroma practică a Torei și Mițvot Lișma este înzestrat cu vederea intenției creației, care este de a face numai bine creațiilor sale, așa cum comportamentul Binelui este de a face bine. Apoi se bucură și își găsește plăcerea în numărul anilor de viață pe care Creatorul i-a acordat și întreaga lume este plină de satisfacții pentru el.

În această stare, el se angajează în mod necesar în Tora și Mițvot LoLișma (nu pentru numele ei), adică amestecând aici mulțumirea de sine fiindcă, deocamdată, nu și-a purificat și curățat trupul de dorința de a primi plăcere din frivolitățile acestei lumi. În acest timp, trebuie să ducă o viață întristată și să muncească în Tora, așa cum este scris în Mișna.

Dar, după ce completează calea Torei, și-a purificat deja corpul și este acum gata să țină Tora și Mițvot Lișma, pentru a aduce mulțumire Creatorului, el trece pe cealaltă față a monedei. Aceasta este viața de plăcere și de mare liniște, la care se referă scopul creației - „de a face bine creațiilor Sale” - adică o viață fericită în această lume și în lumea viitoare.

Cu toate acestea, scopul angajamentului în Tora și Mițvot este doar acela de a face omul demn de a primi toată bunătatea din intenția creației, aceea „de a face bine creațiilor Sale”. De aceea, el trebuie în mod necesar să-și purifice corpul, ca să merite acea bunătate Dumnezeiască.

Iar când cineva completează această cale de Lo Lișma prin viața întristată și mortificări, Mișna încheie, „... fericit ești în această lume”. Acest lucru se datorează faptului că ți se va acorda acea fericire și bunătate din gândul Creației și întreaga lume va fi plină de satisfacții pentru tine, chiar și această lume și cu atât mai mult lumea viitoare.

Cu toate acestea, pentru a pregăti un loc de alegere și de muncă, El a stat și a ascuns-o pentru cei drepți, la sfârșitul zilelor, așa cum spun înțelepții noștri. De aceea, ei au spus în limba lor pură, „Să fie lumină pentru această lume”. Cu toate acestea, ea nu a rămas așa, ci a făcut-o „să fie lumină pentru lumea viitoare”.

Cu alte cuvinte, cei care practică Tora și Mițvot Lișma sunt răsplătiți cu ea numai la sfârșitul corectării, la  sfârșitul zilelor, după încheierea purificării corpului lor pe calea Torei. Apoi, ei sunt răsplătiți cu acea mare Lumină și în această lume, așa cum au spus înțelepții noștri: „Vei vedea lumea ta în timpul vieții tale”.

Astfel, ei ne-au oferit un nou mijloc, în loc de penitența prezentată mai sus – menționat în Mișna, Avot: „Lumina Torei”. Ea are suficientă putere pentru a reforma omul și pentru a-l aduce la practica Torei și Mițvot Lișma.

Ei nu au menționat aici penitența, ci doar că angajamentul în Tora și Mițvot îi oferă omului Lumina care reformează, astfel încât el să se poată angaja în Tora și Mițvot, în scopul de a aduce mulțumire Creatorului său și nu pentru propria lui plăcere. Și acest lucru se numește Lișma.

Dacă, după toate eforturile făcute pentru a practica Tora și Mițvot, va învăța că nicio plăcere sau beneficiu pentru sine nu vine la el prin acest mare efort și străduință, el va regreta că a făcut toate aceste eforturi. Acest lucru se datorează faptului că de la bun început, el s-a înșelat și a crezut că se va bucura de efortul său. Acest lucru se numește Lo Lișma.

Cu toate acestea, înțelepții noștri au permis să se înceapă practica în Tora și Mițvot în Lo Lișma, pentru că de la Lo Lișma ajungem la Lișma. Totuși, nu există nicio îndoială că, dacă acest student nu a fost recompensat cu credința în Creator și în Legea Sa, și are încă îndoieli, nu este vorba despre el în ceea ce au spus înțelepții noștri, „din Lo Lișma el va ajunge la Lișma”. Nu este vorba despre el în ceea ce au spus că, prin angajarea în ea „Lumina din ea îi reformează” (Midraș Raba, Pticha de Eicha și Talmudul Ierusalmitean, Hagiga, Capitolul 1, Regula 1, „De la Lo Lișma, se ajunge la Lișma” (Eicha Raba, Pticha 2).

Acest lucru se datorează faptului că Lumina Torei strălucește numai pentru cei cu credință. În plus, mărimea Luminii este egală cu mărimea forței credinței. Dar, pentru cei fără credință este invers, așa cum este scris, „Înclinația către stânga din ea - o poțiune de moarte” (Șabat 88) căci ei primesc întuneric de la Tora și ochii lor se întunecă.

În mod evident, acei studenți care nu au fost dăruiți să ajungă de la Lo Lișma la Lișma din cauza lipsei lor de credință și, prin urmare, nu au primit nicio Lumină a Torei, vor umbla în întuneric și vor muri fără înțelepciune.

Pe de altă parte, celor cărora li s-a împărtășit credința completă, le este garantat prin cuvintele înțelepților noștri, că angajându-se în Tora, chiar și în Lo Lișma, Lumina din ea îi va reforma. Ei vor căpăta Tora Lișma, care le va aduce o viață fericită și bună în această lume și în lumea viitoare, chiar și fără o suferință prealabilă și o viață tristă. Despre ei scrie versetul: „Atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi face să umbli peste locurile cele mai înalye de pe pământ”.

14) În ceea ce privește chestiunea de de mai sus, cândva am interpretat cuvintele înțelepților noștri: „El, al cărui negoț este Tora”. Mărimea credinței sale este evidentă în practica sa în Tora, deoarece literele cuvântului, Umanuto (negoțul lui), sunt aceleași (în ebraică) cu literele cuvântului, Emunato (credința lui).

Este ca o persoană care are încredere în prietenul său și îi împrumută bani. Este posibil să aibă încredere în prieten cu un leu, dar în cazul în care acela îi va cere doi lei, va refuza să-l împrumute. S-ar putea să aibă încredere în el, de asemenea, cu o sută de lei, dar nu mai mult. De asemenea, el ar putea avea încredere în el suficient cât să-i împrumute jumătate din proprietățile sale, dar nu toate proprietățile. În cele din urmă, el poate avea încredere în el cu toate proprietățile sale, fără nicio urmă de teamă. Această ultimă credință este considerată  „credință întreagă”, iar formele anterioare sunt considerate „credință incompletă”. Mai precis, este o credință parțială, mai multă, sau mai puțină.

În mod similar, cineva alocă doar o oră pe zi pentru a practica Tora și muncește conform cu mărimea credinței sale în Creator. Un altul alocă două ore, după mărimea credinței sale în Creator. Al treilea nu neglijează niciun singur moment din timpul său liber pentru a se angaja în Tora și muncă. Astfel, numai credința ultimului este întreagă, deoarece el are încredere în Creator, cu toate posesiunile sale. Cei dintâi, însă, au o credință încă incompletă.

Însă cei fără credință sunt ca niște lilieci. Ei nu se pot uita la lumina zilei, deoarece lumina zilei a fost inversată pentru ei într-un întuneric mai teribil decât întunericul nopții, deoarece sunt hrăniți doar în întunericul nopții.

În acest fel, ochii celor fără credință sunt orbi față de Lumina lui Dumnezeu; prin urmare, Lumina devine întuneric pentru ei. Pentru ei, poțiunea vieții este transformată într-o poțiune a morții. Despre ei se scrie: „Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Pentru ce vă trebuie ziua Domnului? Ea este întuneric şi nu lumină”. Astfel, în primul rând, omul trebuie să-și completeze credința.

În conformitate cu ce am explicat mai sus, ar trebui să-i împărțim simplu: pe acela care se angajează în Tora pentru Mițva de a studia Tora și crede în recompensă și pedeapsă, dar asociază plăcerea pentru sine și beneficiile personale cu intenția de a aduce mulțumire Creatorului său, Lumina din ea îl va reforma și el va ajunge la Lișma. Și pentru cel care studiază Tora nu pentru Mițva de a studia Tora, pentru că el nu crede în recompensă și pedeapsă astfel încât să lucreze pentru ea, ci o face doar pentru propria lui plăcere, ea devine o poțiune a morții, din moment ce pentru el, Lumina din ea este schimbată în întuneric.

Apoi, poate fi sigur că de la Lo Lișma va ajunge la Lișma. Astfel, chiar și unul care știe despre sine că nu a fost recompensat cu credință, mai are totuși speranță, prin practicarea Torei, deoarece, dacă-și pune în inimă și minte să atingă credința în Creator prin ea, nu există o Mițva mai mare decât asta. După cum au spus înțelepții noștri: „Habakuk a venit și a subliniat doar atât: ‚cel drept va trăi prin credința lui’” (Machot 24).

Mai mult decât atât, nu există niciun alt sfat decât acesta, așa cum este scris (Masechet Baba Batra 16a), „Rabi a spus: „Iov a dorit să scape toată lumea de judecată. El I-a spus Lui: ‚Doamne, Tu l-ai făcut pe cel drept; Tu l-ai făcut pe cel rău; cine să Te rețină?’”.

Și Rași interpretează: „Tu l-ai făcut pe neprihănit prin înclinația bună; Tu l-ai făcut pe cel rău cu ajutorul înclinației rele. Prin urmare, niciunul nu este salvat din mâna Ta, pentru că, cine poate să Te rețină? Păcătoșii sunt constrânși”. Și ce au răspuns prietenii lui Iov (Iov 15: 4)? „Într-adevăr, tu anulezi frica și subminezi rugăciunea dinaintea Domnului; Creatorul a creat înclinația rea, El a creat pentru ea condimentul Torei”.

Rași interpretează aici: „A creat pentru ea Tora” care este un condiment care revocă ‚gândul de a păcătui’ așa cum este scris (Kidușin p.30), „Dacă îl întâlnești pe acest păcătos, forțează-l să vină la seminar (Beit Midraș). Chiar dacă este tare, el se va înmuia. Prin urmare, nu sunt constrânși, căci ei ar putea să se salveze”.

Iar dacă cineva practică Tora și nu reușește să înlăture din el înclinația rea, fie a fost neglijent și nu a efectuat munca necesară și nici nu s-a străduit în practica Torei, așa cum este scris: „Eu nu am muncit, dar am găsit, să nu crezi”, fie a depus cantitatea necesară de muncă, dar a fost neglijent în calitate.

Acest lucru înseamnă că, în timp ce practicau Tora, ei nu și-au pus în minte și inimă scopul de a atrage Lumina Torei, care aduce credința în inima omului. Mai degrabă, ei au fost nepăsători cu privire la cerința principală a Torei, și anume Lumina care dă naștere credinței. Și, deși inițial au avut acest scop, mintea lor s-a rătăcit în timpul studiului.

Oricum ar fi, omul nu poate scăpa de judecată invocând constrângerea, pentru că înțelepții noștri au susținut strict, „Eu am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora drept condiment”. Dacă ar fi existat excepții, atunci întrebarea lui Iov ar fi rămas valabilă.

Aceasta este ca și cu un suflet fără trup: el nu are nicio răsplată, sau acțiune, sau foloase înainte de a fi conectat într-un corp, atunci când acesta este întreg, corectat în Mițvot ale Torei, în cele 613 Mițvot.

Pe de altă parte, atunci când omul este ocupat cu înțelepciunea din Mișna și Talmudul Babilonian - și nu alocă o parte secretelor Torei și tainelor sale - este ca un corp care stă în întuneric, fără un suflet omenesc, o lumânare a lui Dumnezeu care să strălucească în el. Astfel, corpul este uscat și nu se hrănește dintr-o sursă a vieții.

Astfel, un discipol înțelept, care practică Tora Lișma, trebuie să se implice mai întâi în înțelepciunea Torei, a Mișna și a Talmudului, atât timp cât mintea lui poate tolera. După aceea, el se va adânci în cunoașterea Creatorului, în înțelepciunea adevărului.

Este ca atunci când regele David i-a poruncit fiului său Solomon: „cunoaşte-L pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-L”. Și dacă acea persoană găsește studiul Talmudului greu și dificil, este mai bine să-l lase din mână odată ce și-a încercat norocul în această înțelepciune, și să se angajeze în înțelepciunea adevărului.

Este scris: „Un discipol care nu a văzut un semn bun în studiul său în termen de cinci ani, nici nu-l va mai vedea” (Hulin p. 24). Astfel, toți care studiază cu ușurință, trebuie să dedice una sau două ore pe zi pentru a studia Halachah (cod evreiesc de legi), să explice și să interpreteze întrebările din Halachah literală.

Dovezile pe care le aduce despre discipolul care nu a văzut un semn bun, sunt chiar mai uimitoare, pentru că au spus oare înțelepții noștri că acesta ar trebui să abandoneze studiul Torei? Cu siguranță că scopul este să-l atenționeze să-și examineze căile și să încerce cu un alt Rav sau cu o altă porțiune. Dar el trebuie cu siguranță să nu părăsească Tora, chiar și Tora literală.

Astfel, nu avem nevoie de niciun merit prealabil aici; ci numai în virtutea fricii de Dumnezeu și a păstrării Mițvot, omul este recompensat cu toată înțelepciunea Torei.

De aceea, el îl sfătuiește să-și ia mâinile de pe ea și să se angajeze în înțelepciunea adevărului, căci este mai ușor să atragă lumina Torei în timp ce practică și muncește în înțelepciunea adevărului decât în ​​munca în Tora revelată. Motivul este foarte simplu: Tora revelată este îmbrăcată în haine externe, corporale, cum ar fi furtul, jaful, greșeala, etc. Din acest motiv, este dificil și greu pentru oricine să-și îndrepte mintea și inima spre Creator în timp ce studiază, astfel încât să atragă Lumina Torei.

Este chiar mai greu pentru o persoană pentru care studiul Talmudului este greu și dificil. Cum își poate aminti de Creator în timpul studiului, din moment ce analiza se referă la probleme corporale care nu pot apărea în el simultan cu intenția pentru Creator?

De aceea, el îl sfătuiește să practice înțelepciunea Cabalei, căci această înțelepciune este îmbrăcată în întregime în numele Creatorului. Apoi, omul va fi cu siguranță capabil să-și îndrepte cu ușurință mintea și inima către Creator în timpul studiului, chiar dacă-i este greu să studieze, fiindcă studiul chestiunilor privitoare la înțelepciune și a celor privitoare la Creator sunt același lucru, iar acesta este foarte simplu.

23) De aceea, el aduce dovezi bune din cuvintele din Gmara: „Un discipol care nu a văzut un semn bun în studiul său după cinci ani, nici nu-l va mai vedea vreodată”. De ce nu a văzut un semn bun în studiul său? Cu siguranță că doar din cauza absenței intenției inimii și nu din cauza lipsei de aptitudini, pentru că înțelepciunea Torei nu necesită nicio aptitudine.

În schimb, este așa după cum este scris în Midraș: „Creatorul i-a spus lui Israel: ‚Privește, toată înțelepciunea și întreaga Tora sunt ușoare: pentru oricine se teme de Mine și respectă cuvintele Torei, toată înțelepciunea și întreaga Tora sunt în inima lui’”.

Bineînțeles că omul trebuie să se obișnuiască cu Lumina Torei și Mițvot, dar el nu știe cât de mult. S-ar putea să rămână în așteptare toată viața. De aceea și Braita ne avertizează (Hulin 24) să nu așteptăm mai mult de cinci ani.

Mai mult decât atât, Rabi Yosi spune că trei ani sunt suficienți pentru a primi înțelepciunea Torei. Dacă cineva nu vede un semn bun în această perioadă de timp, nu trebuie să se păcălească cu speranțe false și înșelătoare, ci să știe că nu va vedea niciodată un semn bun.

De aceea, trebuie să găsească imediat el însuși o tactică bună prin care să reușească să atingă Lișma și să fie recompensat cu înțelepciunea Torei. Braita nu a specificat tactica, dar ne avertizează să nu rămânem în aceeași situație și să așteptăm prea mult.

Acesta este sensul cuvintelor lui Rav, că tactica cea mai sigură și cea mai de succe este angajarea în înțelepciunea Cabalei. Omul trebuie să abandoneze angajamentul în înțelepciunea Torei revelate, din moment ce și-a încercat norocul în ea și nu a reușit. Și trebuie să-și dedice tot timpul, înțelepciunii Cabalei, în care succesul său este sigur, din motivele menționate mai sus.

Cu toate acestea, aici se vorbește numai despre studiul înțelepciunii Torei revelate, pentru a explica și examina întrebările care apar din interpretarea legilor, așa cum concluzionează Rabi Haim Vital însuși. Aceasta se referă la o parte a studiului Torei care nu se pune în practică sau la legi.

Într-adevăr, aici este posibil să fie îngăduitor și să studieze din abrevieri și nu din surse. Dar și acest lucru necesită o învățare extensivă, dat fiind că acela care cunoaște din surse nu este ca unul care știe dintr-o scurtă scanare a unor abrevieri. Ca să nu greșească, Rabi Chaim Vital spune chiar de la începutul cuvintelor sale că sufletul se conectează la corp numai atunci când acesta este corectat în Mițvot ale Torei, în cele 613 Mițvot.

Să examinăm prima întrebare, în care ei își imaginează că pot ține întreaga Tora, fără cunoașterea înțelepciunii Cabalei. Eu le spun: Într-adevăr, dacă vă puteți păstra în studiul Torei și respectarea Mițvot în mod corespunzător, Lișma, adică numai în scopul de a aduce mulțumire Creatorului, atunci într-adevăr, nu aveți nevoie de studiul Cabalei. Acest lucru se datorează faptului că, atunci se spune despre tine, „sufletul lui îl va învăța”. Acest lucru se datorează faptului că atunci toate secretele Torei vor apărea înaintea ta ca un izvor care curge veșnic, la fel ca în cuvintele lui Rabi Meir din Mișna (Avot), și nu vei avea nevoie de niciun ajutor din cărți.

Cu toate acestea, dacă ești încă angajat în procesul de învățare Lo Lișma, dar speri să meriți astfel Lișma,  atunci te întreb: „Câți ani ai făcut acest lucru?”, dacă ești încă în cei cinci ani, cum spune Tana Kama, sau în cei trei ani, după cum spune Rabi Yosi, atunci poți aștepta și spera în continuare .

Dar dacă ai practicat Tora în Lo Lișma mai mult de trei ani, după cum spune Rabi Yosi, sau de cinci ani, după cum spune Tana Kama, atunci Braita te avertizează că nu vei vedea un semn bun în această cale pe care o urmezi! De ce să-ți amăgești sufletul cu speranțe false atunci când ai aproape o tactică sigură, studiul înțelepciunii Cabalei, fiindcă am arătat mai sus, că studiul problemelor înțelepciunii și Creatorul Însuși sunt Unul?

  26) Să examinăm, de asemenea, cea de-a doua întrebare, care spune că omul trebuie să-și umple burta cu Mișnah și Gmara. Toată lumea este de acord că așa este într-adevăr. Dar acest lucru este adevărat dacă ai fost deja dăruit cu învățarea Lișma, sau chiar cu Lo Lișma, dacă ești încă în cei trei ani sau cei cinci ani. Însă după acea perioadă, Braita te avertizează că nu vei mai vedea niciodată un semn bun, și deci trebuie să-ți încerci succesul în studiul Cabalei.

  27) Trebuie să știm de asemenea, că există două părți ale înțelepciunii adevărului: prima, numită „secretele Torei" care nu trebuie să fie expusă decât prin sugestie, de la un cabalist înțelept către un discipol care înțelege prin propria sa minte. Maase Merkava și Maase Bereșit țin de această parte. Înțelepții Zohar-ului se referă la această parte ca „primele trei Sfirot, Keter, Hochma, Bina”, și este de asemenea, numită „Roș (cap) al Parțuf-ului”.

Cea de-a doua parte se numește „aromele Torei”. Este permis să fie dezvăluită și într-adevăr, este o mare Mițva să fie dezvăluită. Zohar-ul se referă la ea ca la cele „șapte Sfirot inferioare ale Parțuf-ului" și este, de asemenea, numită Guf (corpul) al Parțuf-ului.

Fiecare Parțuf de Kdușa (de sfințenie) este format din zece Sfirot. Acestea sunt numite Keter, Hochma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod, Malchut. Primele trei Sfirot sunt considerate „Roș (cap) al Parțuf-ului”, iar celelalte șapte Sfirot inferioare sunt numite „Guf al Parțuf-ului”. Chiar și sufletul omului inferior conține cele zece Sfirot cu numele lor de deasupra, precum și fiecare discernământ aflat în cele de sus sau în cele de jos.

Motivul pentru care cele șapte Sfirot inferioare, care sunt Guf al Parțuf-ului, sunt numite „arome ale Torei” este explicat în versetul: „iar cerul gurii savurează mâncarea”. Luminile care apar sub primele trei, adică sub Roș, sunt numite Taamim (arome) și Malchut de la Roș este numită Hech (cerul gurii).

Din acest motiv, ele sunt numite Taamim ale Torei. Acest lucru înseamnă că ele apar în cerul gurii al lui Roș, care este sursa tuturor Taamim și care este Malchut de Roș. De acolo în jos, nu mai este interzis să fie dezvăluite. Chiar dimpotrivă, răsplata celui care le dezvăluie este nemăsurată și din abundență.

De asemenea, aceste trei Sfirot și cele șapte Sfirot inferioare se extind atât în ​​general cât și în segmentul cel mai mărunt care poate fi divizat. Astfel, chiar și primele trei Sfirot ale lui Malchut de la sfârșitul lumii Asia fac parte din secțiunea „secretele Torei”, care nu trebuie divulgate. Iar cele șapte Sfirot inferioare din Keter de la Roș de Ațilut aparțin secțiunii „Taamim ale Torei” și este permis să fie dezvăluite, iar aceste cuvinte sunt scrise în cărțile de Cabala.

RAȘBAM (RAbi Șmuel Ben Meir) interpretează, „Atik Yomin este Creatorul”, așa cum este scris: „și Atik Yomin stă”. Secretele Torei sunt Maase Merkava și Maase Bereșit. Înțelesul „Numelui” este așa cum este scris: „Acesta este Numele Meu pentru totdeauna”. „Veșminte”, înseamnă că El nu le dă oricui ci doar celor a căror inimă este temătoare. Așa cum este scris, „omul nu învață”: „Este ceea ce revelează lucrurile pe care le-a acoperit Atik Yomin.” Aceasta înseamnă că acoperă secretele Torei, care au fost acoperite la început iar Atik Yomin le-a dezvăluit și a dat permisiunea să fie dezvăluite. Iar aceluia care le descoperă i se acordă ceea ce s-a spus în acest verset.

Unii spun că nu există nicio dispută cu privire la prima opinie, ci doar o examinare făcută de ei, a acestei diferențe. Prima semnificație explică finalul, așa cum se spune: „haine strălucitoare (Atik care acoperă)”. De aceea ei interpretează atingerea ca fiind marea răsplată pentru acoperirea secretelor Torei.

Alții spun că aceasta explică începutul, „mănâncă și se satură”, adică Taamim ale Torei, așa cum este scris: „cerul gurii savurează mâncarea”.  Este așa deoarece Luminile de Taamim se numesc „mâncare”; prin urmare, ei interpretează atingerea marii recompense menționată în vers, cu privire la cel care revelează Taamim ale Torei. Cu toate acestea, toți cred că secretele Torei trebuie să fie ascunse, iar Taamim ale Torei trebuie să fie dezvăluite.

Mai mult decât atât, spuneți dacă este posibil să te gândești sau chiar să-ți închipui, toți acei drepți, sfinți și faimoși, care sunt cei mai mari și cei mai buni din țară, cum ar fi Sefer Yețira (Cartea Creației), Cartea Zohar, și Braita a lui Rabi Ișmael, Rabi Hai Gaon și Rabi Hamai Gaon, Rabi Elazar din Garmiza și restul Rișonim (primii) până la RAMBAM și Baal HaTurim și Baal Șulchan Aruch până la Vilna Gaon (GRA) și Ladi Gaon, și restul celor drepți, de la care am primit toată Tora revelată și datorită cuvintelor cărora trăim și știm ce acțiuni trebuie să facem pentru a fi favorizați de Creator. Toți aceștia au scris și publicat cărți despre înțelepciunea Cabalei. Și nu există nicio revelare mai mare decât scrierea unei cărți, fiindcă autorul ei nu știe cine va citi cartea. Este posibil ca și un păcătos să o analizeze. Prin urmare, nu există o mai mare revelare a secretelor Torei decât aceasta.

Și nu trebuie să ne îndoim de acești sfinți și puri, că ar putea încălca chiar și o iotă din ceea ce este scris și explicat în Mișna și Gmara despre ce este interzis să fie revelat, așa cum scrie în Masechet Hagigah despre interdicția de a învăța.

Mai degrabă, toate cărțile scrise și tipărite sunt considerate în mod obligatoriu Taamim ale Torei, pe care Atik Yomin mai întâi le-a ascuns și apoi le-a descoperit, așa cum este scris, „iar cerul gurii savurează mâncarea”. Nu doar că nu este interzis ca aceste secrete să fie dezvăluite, dimpotrivă, este o mare Mițva (poruncă), să le dezvălui (așa cum scrie în Pesachim 119).

Iar acela care știe cum să le dezvăluie și le dezvăluie, primește răsplată din plin. Acest lucru se datorează faptului că de dezvăluirea acestor Lumini, în special către cei mulți, depinde venirea lui Mesia, în curând, în zilele noastre, Amin!

Explicația acestei probleme este prezentată în Tikunim (corectări) din Zohar (Tikun 30, „A doua cale”). Acestea sunt cuvintele: A doua cale, „Și Ruach (spirit/vânt) al Domnului plutea deasupra feței apelor. Ce este „și Ruach”? Într-adevăr, când Sfânta Șchina (Divinitate) coboară în exil, acel Ruach (spirit/vânt) suflă peste cei care se angajează în Tora, deoarece Șchina este printre ei.

Toată carnea este fân, sunt cu toții precum animalele care mănâncă fân și tot ce este milă este ca floarea pe câmp (Isaia 40). Orice act de grație pe care îl efectuează, este pentru ei înșiși. Chiar și cei care studiază Tora, orice act de grație pe care îl fac, îl fac pentru ei înșiși.

Atunci, Și El Și-a amintit că ei erau carne, spiritul (vântul) pleacă și nu se mai întoarce în lume (Psalmi, 78). Acesta este spiritul lui Mesia. Vai de cei care îl fac să plece și să nu se mai întoarcă în lume. Ei fac Tora să sece și nu doresc să muncească în studiul înțelepciunii Cabalei. Acești oameni fac să plece fântâna înțelepciunii, care este Yod din numele HaVaYaH. Spiritul lui Mesia pleacă, spiritul sfințeniei, spiritul înțelepciunii și al înțelegerii, duh de sfat și de tărie, duh de cunoaștere și de frică de Domnul.

A doua poruncă: „Și Dumnezeu a zis: ‚Să fie lumină’ și a fost lumină”. Aceasta este iubirea, iubirea milei, așa cum este scris: „Eu te-am iubit cu o iubire veșnică; de aceea, te-am atras cu milă”. Se spune despre asta „dacă treziți și stârniţi dragostea până când este dorită,” etc, iubirea și frica constituie esența sa. Bună sau rea, din acest motiv se numesc frică și iubire pentru a primi recompensă. Și, din această cauză, „Creatorul a spus, Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele și căprioarele câmpului, dacă treziți și stârniți iubirea până când este dorită, care este iubirea fără recompensă și nu pentru a primi un premiu. Este așa pentru că frica și iubirea pentru a primi recompensă sunt ale unei servitoare iar sub trei, pământul se cutremură, etc, sub un sclav care devine rege și sub o sclavă care-și moștenește stăpâna”.   

Acest lucru este uimitor, pentru că este acceptat faptul că: „Omul se va angaja întotdeauna în Tora și Mițvot, chiar și în Lo Lișma”, atunci, de ce „pământul se cutremură?” În plus, trebuie să înțelegem corelația dintre angajamentul în Lo Lișma specific servitoarei și parabola că ea o moștenește pe stăpâna ei. Ce moștenire este aici?

Acest lucru se datorează faptului că, în cele din urmă, el va veni la Lișma și va fi recompensat cu instaurarea Șchina. Apoi servitoarea, care este angajamentul în Lo Lișma, va fi, de asemenea, considerată o servitoare sfântă, căci ea susține și pregătește sfințenia, deși ea va fi considerată lumea Asia de Kdușa (a sfințeniei).

Dar dacă credința este incompletă, iar el nu se angajează în Tora și în muncă doar pentru că așa i-a poruncit Creatorul să studieze, atunci am văzut mai sus că - într-un astfel de studiu al Torei și o astfel de muncă - Lumina nu se va revela. Acest lucru se datorează faptului că ochii sunt defecți și transformă lumina în întuneric ca un liliac.

Un astfel de angajament nu mai este considerat o servitoare de Kdușa, deoarece el nu va dobândi Lișma prin intermediul lui. Prin urmare, este vorba de domeniul servitoarei de Klipa (coajă), care moștenește această Tora și muncă și le fură pentru ea.

De aceea, „pământul se cutremură”, adică Șchina, numită „pământ”. Acest lucru se datorează faptului că slujnica rea fură acea Tora și muncă ce ar fi trebuit să vină ca posesiuni ale Sfintei Divinități și le coboară în posesia Klipot (cojilor). Astfel, slujnica este moștenitoarea stăpânei sale.

Și această Lumină a înțelepciunii este sensul versetului „Duhul Domnului Se va odihni peste el, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11;2), spus despre Regele Mesia. Este așa cum s-a spus acolo, mai jos,  „El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, din cele patru colțuri ale pământului”. Acest lucru se datorează faptului că, după ce  Israel extinde Lumina Înțelepciunii prin Lumina Milei, ca în, „duhul înțelepciunii și al înțelegerii” etc, Mesia apare și adună risipiții lui Israel.

Astfel, totul depinde de practica în Tora și munca Lișma, prin care se poate extinde marea Lumină a Milei, în care se îmbracă și se extinde Lumina înțelepciunii. Aceasta este semnificația jurământului, „dacă stârniţi și treziţi dragostea”. Este așa pentru că răscumpărarea completă și adunarea celor exilați sunt imposibile fără acest lucru, din moment ce așa sunt aranjate canalele de Kdușa.

Acesta este sensul expresiei că Șchina este între ei, adică în ascundere. Cu toate acestea, ei sunt obligați să atingă revelarea Șchina, și apoi spiritul Regelui Mesia plutește peste acest angajament și îi trezește să vină la Lișma, așa cum este scris, „Lumina din ea îi reformează”, ajutându-i și pregătindu-i pentru instalarea Șchina, care este stăpâna ei.

Cu toate acestea, dacă acest proces de învățare în Lo Lișma nu este potrivit pentru a-i aduce la Lișma, Șchina regretă și spune, „Toată carnea este fân, ei sunt ca animalele care mănâncă fân.” Cu alte cuvinte, acel spirit al omului, care se ridică deasupra, nu se regăsește printre cei care se angajează în Tora. Mai degrabă, ei se mulțumesc cu spiritul unui animal, care coboară dedesubt. 

Ei interpretează motivul acolo: Toată mila sa este ca floarea câmpului. Chiar și aceia care trudesc în Tora, fiecare milă pe care o fac, o fac pentru ei înșiși. Adică, întreaga lor angajare în Tora și Mitzvot este doar pentru propriul lor beneficiu și plăcere, iar angajarea în Tora nu-i poate aduce la Lișma.

El scrie acolo, „Atunci, și El Și-a amintit că erau toți carne, un vânt (spirit) trece și nu se va mai întoarce în lume și acesta este spiritul lui Mesia.” Aceasta înseamnă că spiritul lui Mesia nu plutește asupra lor ci îi părăsește și nu se va mai întoarce, pentru că sclava impură le fură Tora și o moștenește pe stăpâna ei, din moment ce ei nu sunt pe cale să ajungă de la Lo Lișma la Lișma.

Din acest motiv, el deduce că ei sunt aceia care fac Tora uscată și nu vor să lucreze în înțelepciunea Cabalei. Adică, chiar dacă ei nu reușesc prin intermediul practicii în Tora revelată, din moment ce nu există nicio lumină în ea și este uscată din cauza micimii minții lor (vezi pct 16), totuși, ei ar putea avea succes prin angajarea în studiul Cabalei, fiindcă Lumina din ea este îmbrăcată în îmbrăcămintea Creatorului - Numele Sfinte și Sfirot. Ei ar putea ajunge cu ușurință la acea formă de Lo Lișma, care să-i aducă la Lișma, și apoi spiritul lui Dumnezeu ar pluti asupra lor, după cum este scris: „Lumina din ea îi reformează”.

Cu toate acestea, ei nu au nicio dorință pentru studiul Cabalei. Și acesta este înțelesul, „Vai de ei, căci provoacă sărăcie, jaf, ruină, ucidere și distrugere în lume. Acel spirit care a plecat este spiritul lui Mesia - spiritul sfințeniei, spiritul înțelepciunii și al înțelegerii,” etc.

36) Noi învățăm din Tikuney Zohar, că există un jurământ că Lumina Milei și a iubirii nu se va trezi în lume, înainte ca muncile lui Israel în Tora și Mițvot să aibă intenția de a nu primi recompensă, ci numai de a aduce mulțumire Creatorului. Aceasta este semnificația jurământului, „Vă conjur, fiice ale Ierusalimului”.

Astfel, lungimea exilului și a suferințelor noastre depinde de noi și ne așteaptă să merităm practica Torei și Mițvot Lișma. Și dacă vom realiza acest lucru, această Lumină de iubire și Milă, care are puterea de a se extinde, așa cum este scris: „Și duhul se va odihni peste el, duhul înțelepciunii și al înțelegerii”, vom primi răscumpărarea completă.

A fost de asemenea clarificat faptul că este imposibil ca întregul Israel să ajungă la acea mare puritate, altfel decât prin studiul Cabalei, care este cel mai simplu mod, adecvat chiar și pentru oamenii obișnuiți.

Cu toate acestea, atât timp cât suntem angajați doar în Tora revelată, este imposibil să fim recompensați prin ea, cu excepția câtorva aleși și după eforturi mari, dar nu majoritatea oamenilor (pentru motivul explicat la punctul 22). Acest lucru explică în detaliu lipsa de relevanță a celei de-a patra și a cincea întrebare de la începutul introducerii.

Prin urmare, până în ziua de azi a existat într-adevăr, un zid fortificat în jurul acestei înțelepciuni. Mulți au încercat să înceapă să studieze, dar nu au mai putut continua din lipsă de înțelegere și din cauza apelativelor corporale. Acesta este motivul pentru care am lucrat la interpretarea Panim Meirot și Panim Masbirot, pentru a interpreta marea carte, Arborele Vieții, a lui Ari, pentru a abstractiza formele corporale și a le stabili ca legi spirituale, mai presus de timp și loc. Astfel, orice novice poate înțelege conținutul, motivele și explicațiile, cu o minte limpede și o mare simplitate, nu mai puțin decât înțelege Gmara prin interpretarea lui Rași.

Sensul literal implică faptul că despre acela care se angajează în Tora și Mițvot pentru ca să-și direcționeze inima să aducă mulțumire Creatorului său și nu sieși, ar fi trebuit să se spună că îndeplinește Tora Lișmo (pentru Numele Lui) și Tora Lo Lișmo (nu pentru Numele Său), însemnând pentru Creator. De ce atunci, acest lucru este definit de numele Lișma și Lo Lișma, însemnând pentru Tora?

Există cu siguranță ceva mai mult de înțeles aici decât cele de mai sus, din moment ce versetul dovedește că Tora Lișmo - adică a aduce mulțumire Creatorului său - este totuși insuficient. În schimb, studiul trebuie să fie Lișma, adică pentru Tora. Acest lucru necesită o explicație.

Și celui care nu are ca scop ca inima și mintea să-i fie direcționate la cele menţionate mai sus, practica Torei și a Mițvot îi aduce opusul vieții și al zilelor lungi, adică Lo Lișma completă, din moment ce numele său este „Tora Vieții”. Aceste cuvinte sunt explicate în cuvintele înțelepților noștri (Taanit 7a), „Oricine practică Tora Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el; iar unul care practică Tora Lișma, Tora lui devine o poțiune de viață pentru el”.

Cu toate acestea, cuvintele lor necesită explicații, pentru a înțelege cum este posibil și ce anume face ca Sfânta Tora să devină o poțiune de moarte pentru el. Nu numai că munca și efortul lui sunt în zadar și el nu primește niciun beneficiu din munca și strădania lui, dar Tora și munca devin ele însele o poțiune de moarte pentru el. Acest lucru este într-adevăr uimitor.

Trebuie să ne întrebăm despre cuvintele „am muncit și am găsit”; ele par să se contrazică între ele, din moment ce munca se referă la truda și efortul pe care le depui în schimbul oricărei posesiuni dorite. Pentru o posesiune importantă, faci eforturi mari; pentru o posesiune mai mică, faci eforturi mai mici.

Opusul muncii este ‚a găsi’. Posesiunea vine la om fără voie și fără nicio pregătire prin muncă, trudă și costuri. Prin urmare, cum să spună, „am lucrat și am găsit”? Dacă ar fi existat un efort, s-ar fi spus, „am lucrat și am cumpărat”, sau „am lucrat și am fost recompensat”, etc, și nu „am lucrat și am găsit”.

Noi trebuie să înțelegem foarte bine cuvintele lor. În aparență Creatorul este ascuns numai în lucrurile și comportamentele corporale, în toate deșertăciunile acestei lumi, care sunt în afara Torei. Atunci, cum se poate spune contrariul, că El se ascunde numai în Tora?

Există, de asemenea, semnificația generală că, Creatorul se ascunde pentru a fi căutat; de ce are El nevoie de această ascundere? Și, de asemenea, „Toți cei ce-L caută o să-L găsească”, pe care noi o înțelegem din versetul „Cei ce Mă caută Mă vor găsi”. Noi trebuie să înțelegem foarte bine această căutare și această descoperire, ce sunt acestea și de ce există ele?

De asemenea, 2) ce prost ar lăsa o Mițva, fără să o efectueze cât mai repede posibil, la fel ca unul care nu se poate reține și nu poate întârzia o mare plăcere corporală care i se oferă, fără să o accepte imediat? Astfel, dacă Providența ar fi deschisă în fața noastră, toți oamenii din lume ar fi complet drepți.

Cu toate acestea - din moment ce nu este așa și o Mițva nu este recompensată în această lume, iar cei care sfidează voia Lui nu sunt pedepsiți în fața ochilor noștri, căci Creatorul este răbdător cu ei și mai mult decât atât - uneori credem contrariul, așa cum este scris (Psalmul 73;12)- „Iată, cei răi și liniștiți din lume îşi măresc bogăţiile”. De aceea, „Nu toți cei care vor să-L ia pe Domnul pot veni să-L ia”. În schimb, ne împiedicăm la fiecare pas pe drum, până când, așa cum  au scris înțelepții noștri (VaYikra Raba, 2) cu privire la versetul: „Am găsit un om dintr-o mie, căci o mie intră în sală, și doar unul iese la lumină”.

Astfel, înțelegerea Providenței Lui este cauza fiecărui lucru bun, iar lipsa de înțelegere este cauza fiecărui lucru rău. Rezultă că aceasta este axa în jurul careia se învârtesc toți oamenii din lume, în bine sau în rău.

Există două discernăminte în Providența de ascundere a feței, care sunt 1) „ascundere simplă” și 2) „ascunderea din interiorul ascunderii” și două discernăminte în Providența revelării feței: 3) Providența prin „recompensă și pedeapsă” și 4) „Providența eternă” așa cum vom explica în continuare.

Atunci când privești aceste cuvinte, vei găsi că la început afirmă: „Atunci mânia Mea se va aprinde... ...și Îmi voi ascunde Fața”, ceea ce înseamnă ascunderea simplă. După aceea, se afirmă, „şi-i vor ajunge mulţime de necazuri şi greutăţi... ...Și Eu Îmi voi ascunde Fața”, adică dubla ascundere. Noi trebuie să înțelegem ce este această „dublă ascundere”.

Așa este și problema dinaintea noastră: Toată lumea știe și simte că, Creatorul este bun, iar comportamentul celui bun este de a face bine. De aceea, atunci când Creatorul dăruiește cu generozitate asupra creațiilor Sale, se consideră că fața Lui este le revelată creațiilor Sale. Acest lucru se datorează faptului că atunci toată lumea Îl cunoaște și Îl simte, din moment ce El se comportă conform cu numele Lui, așa cum am văzut mai sus în ceea ce privește Providența deschisă.

Scrierile spun: „Atunci mânia Mea se va aprinde... ...și Îmi voi ascunde fața”. În timpul furiei, atunci când oamenii suferă necazuri și dureri, înseamnă că Creatorul Își ascunde fața, care este absoluta Lui bunăvoință și numai spatele Lui este revelat. În această stare, este necesară o mare întărire a omului în credința sa, ca să se ferească de gândurile de transgresiune, deoarece este greu să-L cunoaștem din spate. Aceasta se numește „ascundere simplă”.

  49) Dar atunci când necazurile și chinurile se acumulează într-o mare măsură, aceasta determină o ascundere dublă, pe care cărțile o numesc „ascundere în interiorul ascunderii”. Aceasta înseamnă că, deși posteriorul Său nu este văzut, ceea ce înseamnă că ei nu cred că Creatorul este mânios pe ei și îi pedepsește, ei atribuie toate acestea întâmplării sau naturii și ajung să nege Providența Sa prin răsplată și pedeapsă. Acesta este sensul versetului: „Dar Eu Îmi voi ascunde faţa Mea de la ei în ziua aceea, pentru toate fărădelegile lor pe care le-au făcut ei, întorcându-se la alţi dumnezei”, adică, devin eretici și se întorc la închinarea la idoli.

  50) Cu toate acestea, înainte de acest fapt, când scrierile vorbesc numai din perspectiva ascunderii simple, textul se termină astfel „şi atunci vor zice: ‚Oare nu ne-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?’”. Aceasta înseamnă că ei încă mai cred în Providența prin recompensă și pedeapsă și spun că necazurile și suferința vin la ei deoarece nu se alipesc de Creator, așa cum este scris, „ne-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru”. Se consideră că ei încă Îl văd pe Creator, dar numai din spate. Din acest motiv, se numește „o ascundere”, doar ascunderea feței.

  51) Acum am explicat cele două discernăminte ale percepției Providenței ascunse, pe care oamenii o simt ca: „o ascundere” și „ascundere în interiorul ascunderii”. Ascunderea unică se referă doar la ascunderea feței, în timp ce posteriorul le este revelat. Acest lucru înseamnă că ei cred că, Creatorul le-a dat necazul ca pe o pedeapsă. Și, deși le este dificil să-L cunoască pe Creator prin partea sa posterioară, motiv care îi aduce la păcat, chiar și atunci ei sunt considerați „păcătoși incompleți”. Cu alte cuvinte, aceste păcate sunt ca greșelile, pentru că ele vin ca rezultat al acumulării durerii, dat fiind că, în general, ei cred în recompensă și pedeapsă.

 52) ‚Ascunderea în ascundere’ înseamnă că, chiar și partea posterioară a Creatorului este ascunsă de ei, deoarece nu cred în recompensă și pedeapsă. Aceste fărădelegi ale lor sunt considerate păcate. Ei sunt considerați „complet răi”, pentru că se răzvrătesc și spun că, Creatorul nu veghează deloc asupra creațiilor Sale și se întorc la idolatrie, așa cum este scris: „fiindcă s-au întors spre alţi dumnezei”. 

53) Trebuie să știm că toată chestiunea muncii în ținerea Torei și Mițvot prin alegere, se aplică în primul rând celor două discernăminte ale Providenței ascunse, menționate mai sus. Ben Ha Ha, spune despre această perioadă (Avot, capitolul 5): „Recompensa este în conformitate cu suferința”.

Din moment ce călăuzirea Lui nu este revelată, le este imposibil să-L vadă, altfel decât prin ascunderea feței, din spate, ca acela care-și vede prietenul din spate și se poate îndoi, poate crede că este un altul. În acest fel, omul rămâne întotdeauna cu alegerea între a păstra voia Lui sau a o încălca. Acest lucru se datorează faptului că necazurile și durerile pe care le suferă îl fac să pună la îndoială realitatea călăuzirii Sale asupra creațiilor Sale, fie prin primul mod, care reprezintă greșelile, fie printr-al doilea mod, care sunt păcatele.

În orice caz, omul este încă într-o mare durere și trudă. Scrierile spun despre această perioadă: „Tot ce poate face mâna ta cu forța ta, să faci” (Ecleziastul 9;10). Acest lucru se datorează faptului că nu-i va fi acordată revelarea feței, măsura completă a bunătății Sale, înainte de a munci și de a face tot ce este în puterea lui de a face, iar recompensa este în funcție de durere.

  54) Atunci când Creatorul vede că omul și-a completat măsura de efort și a terminat tot ceea ce avea de făcut prin puterea alegerii sale și întărindu-se în credința în Creator, El îl ajută. Ulterior, acesta atinge Providența deschisă, adică revelarea feței. Apoi, el este răsplătit cu pocăința completă, ceea ce înseamnă că aderă la Creator încă o dată cu inima, sufletul și toată puterea sa, ca și cum ar fi atras în mod natural prin atingerea Providenței deschise.

  55) Cele de mai sus, dobândirea și pocăința vin la o persoană în două grade: Primul este atingerea Providenței de recompensă și pedeapsă absolute. Pe lângă dobândirea recompensei în lumea viitoare pentru fiecare Mițva, în claritate totală, el este, de asemenea, recompensat cu atingerea plăcerii minunate din observarea imediată a Mițva, în această lume.

În plus, pe lângă primirea pedepsei amare, care se extinde din orice păcat, după moartea lui, omul este, de asemenea, recompensat cu senzația de gust amar al fiecărui păcat în timpul vieții sale.

În mod natural, cel căruia îi este împărtășită această Providență deschisă este sigur că nu va păcătui din nou, ca acela care cu siguranță că nu-și va tăia carnea, pentru a-și provoca el însuși o suferință teribilă. În plus, este sigur că nu va neglija o Mițva fără să o efectueze în clipa în care-i cade în mână, la fel cum este sigur că nu va neglija nicio plăcere lumească sau un mare profit care-i cade în mână. 

56) Acum puteți înțelege cuvintele înțelepților noștri: „Ce este pocăința? - Când Cel care cunoaște toate misterele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”. Aceste cuvinte sunt aparent uimitoare, deoarece, cine se poate ridica la cer să audă mărturia Creatorului? De asemenea, în fața cui trebuie să depună mărturie Creatorul? Nu este suficient că Însuși Creatorul știe că persoana s-a căit și nu va păcătui din nou?

Din explicație, problema devine destul de clară: Într-adevăr, omul nu este absolut sigur că nu va păcătui din nou înainte de a fi recompensat cu realizarea de mai sus, a recompensei și pedepsei, ceea ce înseamnă revelarea feței. Iar această descoperire a feței, din perspectiva mântuirii Creatorului, este numită „mărturie”, din moment ce mântuirea Sa, în sine, din această realizare a recompensei și pedeapsei, este ceea ce garantează că omul nu va păcătui din nou.

Prin urmare, se consideră că, Creatorul depune mărturie pentru el. Este scris: „Ce este pocăința?”. Cu alte cuvinte, când va fi cineva sigur că i-a fost acordată pocăința completă? Pentru aceasta, i se dă un semn clar: „Când Cel care cunoaște toate tainele mărturisește că el nu se va întoarce la păcat”. Acest lucru înseamnă că el va atinge revelarea feței, moment în care mântuirea proprie va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat. 

57) Această pocăință mai sus menționată este numită „pocăință din frică”. Acest lucru se datorează faptului că, deși omul se întoarce la Creator cu inima și sufletul său, până când Cel care cunoaște toate tainele mărturisește că el nu se va întoarce la păcat, certitudinea că el nu va păcătui din nou se datorează realizării omului și faptului că simte pedeapsa teribilă și chinul îngrozitor care se extind de la păcat. Din această cauză, este sigur că el nu va păcătui, așa cum este sigur că el nu se va chinui singur cu o suferință oribilă.

Cu toate acestea, în cele din urmă, această pocăință și certitudinea sunt doar din cauza fricii de pedeapsa care se extinde de la fărădelegi. Se dovedește că pocăința lui este datorată numai fricii de pedeapsă. Din această cauză, este numită „pocăință din frică”. 

58) Cu aceasta înțelegem cuvintele înțelepților noștri: că acela care se căiește din frică este răsplătit ca păcatele sale să devină greșeli. Noi trebuie să înțelegem modul în care se întâmplă acest lucru. În conformitate cu cele de mai sus (punctul 52), puteți înțelege bine că păcatele pe care cineva le face se extind la el de la primirea ghidării prin dubla ascundere, și anume, ascunderea din interiorul ascunderii. Acest lucru înseamnă că persoana nu crede în ghidarea prin recompensă și pedeapsă.

Ascunderea simplă înseamnă că el crede în ghidarea prin recompensă și pedeapsă. Cu toate acestea, din cauza acumulării suferinței, îi vin uneori gânduri de transgresiune. Acest lucru se datorează faptului că, deși crede că suferința a venit la el ca pedeapsă, el este încă asemănător cu cel care își vede prietenul din spate și se poate să se îndoiască de el sau să-l confunde cu un altul. Și aceste păcate sunt doar greșeli, din moment ce, per total, el crede în ghidarea prin recompensă și pedeapsă. 

59) Prin urmare, când cineva este recompensat cu pocăința din frică, ceea ce înseamnă o percepție clară a recompensei și pedepsei până când este sigur că nu va păcătui din nou, ascunderea din ascundere este corectată în întregime în el. Acest lucru se datorează faptului că acum el vede în mod evident că există o ghidare prin recompensă și pedeapsă. Este clar pentru el că toată suferința pe care a simțit-o vreodată a fost o pedeapsă a Providenței Lui pentru păcatele pe care le-a comis. Privind în urmă, el vede că a făcut o greșeală gravă; de aceea, el dezrădăcinează aceste păcate.

Dar acest lucru nu este în întregime așa. Căci acestea devin greșeli, similare cu fărădelegile le-a făcut în ascunderea unică, atunci când a dat greș din cauza confuziei în care a ajuns datorită multelor chinuri care l-au făcut să-și piardă mintea. Acestea sunt considerate doar greșeli. 

60) Cu toate acestea, în această pocăință, el nu a corectat deloc prima ascundere a feței, pe care a avut-o înainte și o va face numai de acum încolo, după ce i s-a acordat revelarea feței. În trecut, însă, înainte de a fi atins pocăința, ascunderea feței și toate greșelile au rămas așa cum erau, fără nicio schimbare sau vreo corecție de vreun fel. Acest lucru se datorează faptului că, și atunci, el a crezut că necazurile și suferința au venit la el ca pedeapsă, așa cum este scris „ei vor spune în ziua aceea: ‚Oare nu ne-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?’”. 

61) De aceea, el este considerat încă un drept incomplet, deoarece unul căruia îi este atribuită revelarea feței, și anume măsura completă a bunătății Lui, așa cum se cuvine Numelui Său, se numește „drept” (punctul 55). Acest lucru se datorează faptului că el justifică ghidarea Lui așa cum este cu adevărat, că El este extrem de bun și cu totul desăvârșit cu creațiile Sale, că El este bun cu cel bun și cu cel rău.

De aceea, din moment ce a fost recompensat cu revelarea feței, el merită numele de „drept”. Cu toate acestea, pentru că nu a finalizat corectarea, ci numai ascunderea din ascundere și nu a corectat prima ascundere, corectând doar de aici încolo, pentru acel timp, de dinainte de a fi recompensat cu pocăința, el încă nu merită numele de „drept”. Acest lucru se datorează faptului că, atunci el rămâne cu ascunderea feței, ca mai înainte. Din acest motiv, el este numit „drept incomplet”, adică unul care are încă nevoie să-și corecteze trecutul. 

62) El este, de asemenea, numit „mediu (mijlociu)”, deoarece după ce ajunge la pocăința din frică, el este calificat, prin completarea lui în Tora și fapte bune, să ajungă la pocăința din iubire. Atunci ajunge să fie un „drept complet”. De aceea, acum el este la mijloc, între frică și iubire și, prin urmare, este numit „mediu”. Cu toate acestea, înainte de asta, el nu a fost complet calificat nici măcar să se pregătească pentru pocăința din iubire. 

63) Acest lucru explică în detaliu primul grad de realizare a revelării feței, atingerea și senzația ghidării prin recompensă și pedeapsă într-un mod în care Cel care cunoaște toate misterele, va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat. Aceasta se numește „căință din frică", când păcatele sale devin la fel ca greșelile. Acest lucru este, de asemenea, numit „drept incomplet” și „mediu”. 

64) Acum vom explica gradul al doilea al realizării revelării feței, care este atingerea ghidării complete, adevărate și eterne. Aceasta înseamnă că, Creatorul veghează asupra creațiilor Sale sub formă de „Binele care face bine, celui bun și celui rău”. Acum, omul este considerat „complet drept” care se „pocăiește din iubire”, atunci când îi este permis să-și transforme păcatele în virtuți.

Acest lucru explică toate cele patru discernăminte de percepție a ghidării care se aplică în creaturi. Primele trei discernăminte, dubla ascundere, ascunderea simplă, și atingerea ghidării prin recompensă și pedeapsă sunt pregătiri prin care persoana atinge al patrulea discernământ, care este realizarea adevăratei Providențe eterne. 

65) Mai trebuie încă să înțelegem de ce al treilea discernământ nu este suficient pentru o persoană și anume atingerea ghidării prin recompensă și pedeapsă. Am spus că el a fost deja recompensat cu ‚Cel care cunoaște toate tainele, mărturisește că acesta nu va păcătui din nou’. De aceea, de ce este el numit în continuare „mediu” sau „drept incomplet”, al cărui nume dovedește că munca sa nu este încă de dorit în ochii Creatorului și că există încă defecte și cusururi în Tora și în munca sa? 

66) În primul rând, să analizăm ceea ce au întrebat interpreții despre Mițva de a iubi Creatorul. De ce ne obligă Sfânta Tora la o Mițva, pe care nu o putem ține deloc? Omul se poate sili și înrobi față de orice, dar nicio constrângere sau aservire din lume, nu-l va putea obliga să iubească.

Ei au explicat că, prin păstrarea tuturor celor 612 Mițvot în mod corespunzător, iubirea lui Dumnezeu se extinde la el de la sine. Prin urmare, se consideră că este posibil ca aceasta să fie respectată, deoarece el se poate înrobi și sili pe sine să țină cele 612 Mițvot în mod corespunzător, iar apoi va fi recompensat, de asemenea, cu iubirea de Dumnezeu. 

67) Într-adevăr, cuvintele lor necesită explicații elaborate. În cele din urmă, iubirea de Dumnezeu nu ar trebui să vină la noi ca Mițva, din moment ce nu există nicio acțiune sau aservire a noastră față de ea. Mai degrabă, ea vine de la sine după finalizarea celor 612 Mițvot. De aceea, dacă sunt suficiente cele 612 Mițvot, de ce a fost scrisă Mițva a iubirii? 

68) Pentru a înțelege asta, trebuie să dobândim mai întâi o înțelegere reală a naturii iubirii de Creator. Trebuie să știm că toate înclinațiile, tendințele și calitățile insuflate într-o persoană, cu care să-și servească prietenii, toate aceste tendințe și calități naturale sunt necesare pentru lucrarea lui Dumnezeu.

În primul rând, au fost create și imprimate în om numai datorită rolului lor final, care este scopul final al omului, așa cum este scris: „ca exilatul să nu rămână izgonit dinaintea Lui”. Omul are nevoie de ele ca să se completeze pe căile de primire a abundenței și să împlinească voia Creatorului.

Acesta este sensul pentru: „pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea” (Isaia 43;7); și, de asemenea: „Domnul a făcut toate lucrurile pentru propriul Lui scop” (Proverbe 16; 4). Cu toate acestea, între timp, omului i-a fost dată o întreagă lume ca să dezvolte și să completeze toate aceste înclinații și calități naturale, angajându-se în ele cu ceilalți oameni, și făcându-le astfel potrivite pentru scopul lor.

Este așa cum au spus înțelepții: „Omul trebuie să spună: „ lumea a fost creată pentru mine”, pentru că toți oamenii din lume sunt necesari pentru el, deoarece ei dezvoltă și pregătesc atributele și înclinațiile fiecărui individ pentru a deveni instrumente adecvate pentru munca Sa. 

69) Astfel, trebuie să înțelegem esența iubirii de Dumnezeu din proprietățile iubirii prin care o persoană se raportează la o alta. Iubirea de Dumnezeu este dată în mod necesar prin aceste calități, din moment ce acestea au fost imprimate de la început în om de dragul Său. Iar atunci când observăm atributele iubirii dintre om și om, vom găsi patru măsuri de iubire, una deasupra alteia, ceea ce înseamnă, două care sunt patru. 

70) Prima este „iubirea condiționată”. Aceasta înseamnă că prin marea bunătate, plăcere și beneficiul pe care le primește de la prietenul său, sufletul acestuia aderă la prieten cu o iubire minunată.

Aici există două măsuri: prima este că înainte de a se întâlni și a începe să iubească unul pe altul, ei și-au făcut rău unul altuia. Cu toate acestea, acum ei nu doresc să-și amintească de asta, pentru că „dragostea acoperă  toate păcatele”. A doua măsură este că ei și-au făcut întotdeauna bine și s-au ajutat unul pe altul și nu există nicio urmă de vătămare sau rău între ei. 

(Nota editorului: Punctul 71 lipsește din mnuscris) 

72) A doua este „iubirea necondiționată”. Aceasta înseamnă că el cunoaște virtutea prietenului său, că este sublimă, dincolo de orice măsură imaginabilă. Din cauza asta, sufletul lui aderă la el cu o iubire nesfârșită.

Aici, de asemenea, există două măsuri: prima măsură este înainte de a cunoaște fiecare comportament și faptă a prietenului său față de alții. La acel moment, această iubire este considerată „mai mică decât iubirea absolută”. Acest lucru se datorează faptului că prietenul are relații cu ceilalți, iar la suprafață el pare să fie rău cu ceilalți din neglijență. În acest fel, dacă cel care-l iubește a văzut aceste lucruri, meritul prietenului său va fi în întregime pătat, iar iubirea dintre ei se va deteriora. Dar, din moment ce el nu a văzut aceste relații, dragostea lui este încă întreagă, mare, și cu adevărat minunată. 

73) Al doilea atribut al iubirii necondiționate este al patrulea atribut al iubirii, în general, care vine, de asemenea, din cunoașterea meritului prietenului său. În plus, acum el îi știe toate relațiile și comportamentele față de fiecare persoană, nimic nu lipsește. El a verificat și a constatat nu doar că nu există nicio urmă de defect în acestea, dar că bunătatea lui este mai mare decât orice este imaginabil. Acum este o „iubire eternă și completă”. 

74) De notat că aceste patru atribute ale iubirii dintre om și om se aplică la fel de bine între om și Creator. Mai mult decât atât, aici, în iubirea de Dumnezeu, ele devin grade, prin intermediul cauzei și consecinței.

Este imposibil să dobândești oricare dintre ele, înainte ca să dobândești primul atribut al iubirii condiționate. Și, după ce acesta este complet dobândit, acest prim atribut determină omul să obțină al doilea atribut. Și, după ce a dobândit al doilea atribut, la maximum, acesta îl determină să-și însușească al treilea atribut. În cele din urmă, dintr-al treilea atribut obține al patrulea atribut, iubirea eternă. 

75) Prin urmare, se pune întrebarea: „Cum poate omul dobândi primul grad de iubire a lui Dumnezeu, primul nivel, de iubire condiționată, care este iubirea care vine din multitudinea de bunătăți pe care le primește de la cel iubit - atunci când nu există nicio răsplată pentru o Mițva în această lume?”.

Mai mult decât atât, în conformitate cu cele de mai sus, omul trebuie să treacă prin primele două forme ale Providenței, prin ascunderea feței. Cu alte cuvinte, fața Sa, adică măsura Lui de bunătate - comportamentul bun de a face bine - este ascunsă în acel moment (punctul 47). Prin urmare atunci omul simte durere și suferință.

Cu toate acestea, noi învățăm că întreaga practică a Torei și a muncii făcută din alegere se desfășoară în primul rând în această perioadă de ascundere a feței. Dacă este așa, cum se poate ca omul să fie recompensat cu al doilea atribut, al iubirii condiționate, în care persoana iubită a făcut întotdeauna doar lucruri bune, minunate și din belșug și nu i-a făcut niciun rău, ca să nu mai vorbim despre gradul al treilea sau al patrulea? 

76) Într-adevăr, aici sărim în ape adânci. Cel puțin să pescuim o piatră prețioasă din asta. În acest scop, să examinăm cuvintele înțelepților noștri (Brachot 17), „Când înțelepții ieșeau din casa lui Rabi Ami, iar unii spun că din casa lui Rabi Hanina, ei i-au spus următoarele, ‘Vei vedea lumea ta în viața ta, și sfârșitul tău în viața lumii viitoare și pașii tăi vor alerga să asculte cuvintele lui Atik Yomin’”.

Trebuie să înțelegem de ce nu au spus: „Vei primi lumea ta în viața ta”, ci doar „vei vedea”? Dacă au vrut să binecuvânteze, ar fi trebuit să binecuvânteze în întregime, în sensul de a dobândi și de a primi lumea lui în viața lui. De asemenea, trebuie să înțelegem, de ce ar trebui să-și vadă lumea viitoare în viața lui? Cel puțin sfârșitul lui va fi viața lumii viitoare. Mai mult decât atât, de ce au pus ei prima, această binecuvântare? 

77) În primul rând, trebuie să înțelegem cum poate să vadă lumea viitoare în timpul vieții lui. Cu siguranță, nu putem vedea nimic spiritual cu ochii corporali. De asemenea, nu stă în comportamentul Creatorului să schimbe legile naturii. Acest lucru se datorează faptului că, Creatorul a aranjat inițial aceste comportamente în acest mod, deoarece acestea sunt cele mai de succes pentru scopul lor. Prin intermediul lor, ne alipim de El, așa cum este scris: „Tot ce a lucrat Domnul a fost de dragul Său”. De aceea, trebuie să înțelegem cum poate să vadă cineva lumea lui în viața lui? 

78) Eu vă voi spune că acest văz vine la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora, așa cum este scris: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. Este așa pentru că sufletul s-a legat prin  jurământ înainte de a veni în corp (Nida p .30), și „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept, tu să fii păcător în ochii tăi”, în special în propriii tăi ochi.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu ai atins „deschiderea ochilor” în Tora, consideră-te păcătos. Nu te păcăli că reputația ta în lume este de neprihănit.

Acum puteți înțelege și de ce au pus binecuvântarea, „Vei vedea lumea ta în viața ta”, la începutul tuturor binecuvântărilor. Aceasta se datorează faptului că înainte de asta, omului nu îi este atribuită nici măcar calitatea de „drept incomplet”. 

79) Mai trebuie să înțelegem: dacă omul știe despre sine că a îndeplinit deja întreaga Tora și toată lumea este de acord în acest sens, de ce acest lucru nu este de ajuns pentru el? În schimb, el s-a legat cu jurământ să continue să se considere păcătos. Pentru că acel grad minunat de deschidere a ochilor în Tora îi lipsește, tu îl compari cu un păcătos? Într-adevăr este un lucru uimitor. 

80) Într-adevăr, cele patru măsuri de realizare a Providenței Sale asupra creațiilor Sale au fost deja explicate. Două dintre ele sunt în ascunderea feței și două sunt în dezvăluirea feței.

De asemenea, motivul pentru ascunderea feței față de oameni a fost explicat: este un mod deliberat de a le oferi oamenilor un loc pentru muncă și angajament în lucrarea Sa în Tora și Mițvot în mod voluntar, fiindcă acest lucru sporește mulțumirea Creatorului pentru munca lor în Tora și Mițvot, mai mult decât mulțumirea primită de El din partea îngerilor Săi superiori, care nu au de ales și a căror activitate este obligatorie. Mai există și alte motive, dar aici nu este locul potrivit pentru a le explica. 

81) În ciuda laudei de mai sus pentru ascunderea feței, ea nu este totuși considerată plenitudine, ci doar „tranziție”. Acesta este locul din care este atinsă mult-dorita plenitudine. Acest lucru înseamnă că orice recompensă pentru o Mițva, care este pregătită pentru o persoană, se dobândește numai prin muncă în Tora și fapte bune în timpul ascunderii feței, atunci când aceasta se angajează voluntar. Este așa deoarece atunci simte tristețea din întărirea în credința Sa pentru a repecta voința Sa. Și întreaga recompensă este măsurată doar în funcție de durerea pe care o suferă prin păstrarea Torei și Mițvot, așa cum este scris: „recompensa este în conformitate cu durerea”. 

82) Prin urmare, fiecare om trebuie să parcurgă acea perioadă de tranziție de ascundere a feței. Când aceasta se încheie, este recompensat cu Providența deschisă, ceea ce înseamnă revelarea feței.

Și, înainte de-a fi recompensat cu revelarea feței, deși el vede partea posterioară, nu se poate abține să comită păcate. Nu numai că este incapabil să păstreze toate cele 613 Mițvot, deoarece dragostea nu vine prin constrângere, cu de-a sila, dar el nu este complet nici măcar după efectuarea celor 612 Mițvot, fiindcă frica sa nu este constantă, așa cum ar trebui să fie.

Acesta este înțelesul  faptului că valoarea numerică a cuvântului „Tora” în Gematria este 611 (Gematria este partea posterioară), adică cineva nu poate observa în mod corespunzător nici măcar 612 Mițvot. Acesta este sensul expresiei, „El nu se va lupta la nesfârșit”. În cele din urmă, persoana va fi recompensată cu revelarea feței. 

83) Primul grad de revelare a feței este atingerea ghidării prin recompensă și pedeapsă, în claritate totală. Acest lucru vine la o persoană numai prin mântuirea Sa, atunci când îi este dăruită deschiderea ochilor în Tora Sfântă, în realizare minunată și ea devine „un izvor care curge” (Rabi Meir, Avot 6). În orice Mițva din Tora păstrată de om prin propria sa alegere, îi este garantat că va vedea răsplata din ea, destinată lui în lumea viitoare, precum și marea pierdere din păcat. 

84) Și, deși recompensa nu este încă în mâna lui, din moment ce recompensa pentru o Mițva nu este în această lume, realizarea clară este suficientă pentru el de acum încolo, pentru a simți marea plăcere în timp ce efectuează fiecare Mițva, fiindcă „Tot ce este pe cale să fie colectat, se consideră a fi colectat”.

Să luăm de exemplu un comerciant care a făcut o afacere și a câștigat o sumă mare de bani. Chiar dacă profitul va veni după o lungă perioadă de timp, dacă el e sigur, dincolo de orice umbră de îndoială, că profitul va veni la timp, el este la fel de fericit ca și în cazul în care banii i-ar veni imediat. 

85) Firește, astfel Providența deschisă mărturisește că de acum încolo el va adera la Tora și Mițvot cu inima și sufletul și el se va retrage din păcat, ca și când ar fugi de foc. Și, deși el nu este încă complet drept, din moment ce nu a fost recompensat cu pocăința din iubire, marea lui adeziune (Dvekut) în Tora și faptele bune îl ajută ca treptat să-i fie acordată pocăința din dragoste, adică gradul al doilea al revelării feței. Apoi, poate ține toate cele 613 Mițvot în totalitate, iar el devine un drept complet. 

86) Acum înțelegem foarte bine ceea ce am întrebat despre faptul că sufletul s-a legat cu jurământ înainte de a veni în această lume: „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept, tu să fii păcătos în ochii tăi”.  Ne întrebăm: „Din moment ce toată lumea este de acord că este drept, de ce trebuie ca el să se considere rău? Oare el nu are încredere în întreaga lume?”.

De asemenea, trebuie să adăugăm, în ceea ce privește expresia „Chiar dacă toată lumea spune”. Care este legătura dintre aceasta și mărturia întregii lumi, din moment ce el se cunoaște pe sine mai bine decât restul lumii? Ar fi trebuit să spună „Chiar dacă știi despre tine că ești drept”.

Dar cel mai uimitor este faptul că Gmara precizează în mod explicit (Brachot 61), „Raba a spus că omul trebuie să știe în suflet, dacă este drept sau nu”. Astfel, există o obligație și posibilitatea de a fi cu adevărat complet drept.

Mai mult decât atât, trebuie să aprofundeze și să cunoască acest adevăr. Dacă este așa, cum de a jurat sufletul său să fie întotdeauna rău în propriii săi ochi și să nu știe niciodată adevărul real, cu toate că înțelepții noștri ne-au obligat să facem contrariul? 

87) Cuvintele sunt foarte precise, într-adevăr. Atâta vreme cât omului nu i-a fost atribuită deschiderea ochilor în Tora în realizare minunată, suficientă pentru atingerea clară a recompensei și pedepsei, el cu siguranță nu va fi în stare să se înșele singur și să se considere drept. Acest lucru se datorează faptului că va simți în mod necesar că îi lipsesc cele mai cuprinzătoare două Mițvot din Tora, și anume iubire și frică.

Chiar și atingerea fricii complete, într-un mod în care „Cel care cunoaște toate misterele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”, din cauza marii temeri de pedeapsă și a marii pierderi din încălcare, este complet de neimaginat înainte de a i se fi acordat complet realizarea clară și absolută a Providenței prin recompensă și pedeapsă.

Acest lucru se referă la realizarea primului grad de revelare a feței, care vine la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora. Și cu atât mai mult cu iubirea, care este peste capacitatea unei persoane, deoarece depinde de înțelegerea inimii și nicio muncă sau constrângere nu va fi de ajutor aici. 

88) Prin urmare, jurământul afirmă, „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept”. Este așa pentru că aceste două Mițvot, iubire și frică, îi sunt date individului și nimeni altcineva din lume nu le poate distinge și cunoaște.

Astfel, când ei văd că el este complet în cele 611 Mițvot, spun imediat că, probabil, el are și cele două Mițvot de iubire și frică. Și, din moment ce natura umană îl obligă pe om să se încreadă în lume, el ar putea cădea într-o greșeală gravă.

Din acest motiv, sufletul s-a legat cu jurământ, chiar înainte de a intra în această lume și asta poate să ne ajute. Cu toate acestea, individul însuși este cel care, cu siguranță că trebuie să întrebe și să știe în inima lui, dacă este complet drept. 

89) Putem înțelege, de asemenea, ceea ce ne-am întrebat: „Cum se poate ca primul grad de iubire să fie atins dacă nu există nicio răsplată pentru Mițva, în această lume?”. Acum este clar că omul nu are nevoie să primească răsplată pentru Mițva în viața lui, deci precizarea lor, „vei vedea lumea ta în viața ta, și sfârșitul vieții tale în lumea viitoare”, indică faptul că recompensa pentru Mițva nu este în această lume, ci în lumea viitoare.

Cu toate acestea, ca să știe, să vadă și să simtă viitoarea recompensă a Mițva, din lumea viitoare, el trebuie să o cunoască în deplină siguranță și claritate atât timp cât este în această viață, prin realizarea lui minunată din Tora. Acest lucru se datorează faptului că atunci, omul atinge iubirea condiționată, care este primul grad de ieșire din ascunderea feței și intrare în revelarea feței, pe care trebuie să o aibă pentru a ține în mod corect Tora și Mițvot, într-un mod în care „Cel care cunoaște toate tainele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”. 

90) Și lucrând pentru a respecta Tora și Mițvot sub forma iubirii condiționate, care vine din cunoașterea viitoarei recompense din lumea următoare, ca în „tot ceea ce urmează să fie colectat, este considerat colectat”, omul atinge al doilea grad de revelare a feței - îndrumarea Sa asupra lumii din eternitatea Sa și adevărul Său, ceea ce înseamnă că El este bun și face bine celui bun și celui rău.

În această stare, omul atinge iubirea necondiționată și păcatele sale devin virtuți. Începând de atunci, este numit „complet neprihănit”, deoarece poate păstra Tora și Mițvot, cu iubire și frică. Este numit „complet”, pentru că a completat toate cele 613 Mițvot. 

91) Aceasta răspunde la ceea ce ne-am întrebat: Cel care atinge a treia măsură a Providenței, și anume Providența prin recompensă și pedeapsă, atunci când Cel care cunoaște toate tainele mărturisește deja că el nu se va întoarce la păcat. Și totuși, el este considerat tot un drept incomplet. Acum înțelegem foarte bine că acestuia încă îi lipsește o Mițva, Mițva a iubirii. Desigur că este incomplet, deoarece el trebuie să completeze în mod necesar cele 613 Mițvot, care constituie primul pas spre perfecțiune. 

92) Din tot ce se spune mai sus, înțelegem întrebarea lor: „Cum ne obligă Tora la Mițva de a iubi, atunci când angajamentul în această Mițva nu este în mâinile noastre și nici măcar nu o putem atinge?”. Acum vezi și înțelegi că aici este vorba despre ceea ce înțelepții noștri ne-au avertizat: „am lucrat și nu am găsit, să nu crezi”, și, de asemenea, „Lasă-l să se angajeze mereu în Tora și Mițvot în Lo Lișma, deoarece de la Lo Lișma vine la Lișma” (Pesachim 50). De asemenea, versetul, „cei ce Mă caută, Mă vor găsi” (Proverbe 8), mărturisește asta. 

93) Acestea sunt cuvintele înțelepților noștri (Megilla p 6): „Rabi Yițhak a spus: „Dacă o persoană îți spune, ‚am muncit și nu am găsit’, să nu crezi; ‚Nu am muncit și am găsit’, să nu crezi; ‚Am muncit și am găsit’, să crezi”. Aceste chestiuni se referă la cuvintele Torei, dar în negociere, reprezintă ajutorul de sus. Și ne-am întrebat mai sus, la punctul 40, despre cuvintele, „am muncit și am găsit, să crezi”. Cuvintele par să se contrazică, din moment ce munca se referă la posesiune, iar o descoperire este ceva care vine fără muncă, pe neașteptate. El ar fi trebuit să spună: „Am muncit și am cumpărat”.

Cu toate acestea, trebuie să știți că acest termen de „a găsi”, menționat aici, se referă la versetul, „cei ce Mă caută Mă vor găsi”. Se referă la găsirea feței Creatorului, așa cum este scris în Zohar că El se găsește numai în Tora, ceea ce înseamnă că omul este recompensat cu găsirea feței Creatorului dacă lucrează în Tora. De aceea, înțelepții noștri au precizat în cuvintele lor, și au zis: „Am muncit și am găsit, să crezi”, pentru că munca este în Tora, iar descoperirea este în revelarea feței Providenței Sale.

În mod deliberat s-au abținut să spună: „Am muncit și am câștigat, să crezi”, sau „am lucrat și am cumpărat”. Acest lucru se datorează faptului că, atunci ar fi loc pentru erori de fond, din moment ce câștigul sau posesiunea se referă doar la posesiunile Torei. De aceea, ei au precizat cuvântul „găsit”, indicând faptul că se referă la altceva și nu la achiziționarea Torei și anume la descoperirea feței Providenței Sale. 

94) Acest lucru lămurește și versetul, „nu am muncit și am găsit, să nu crezi”. Pare încurcat, căci cine este atât de naiv încât să creadă că este posibil să fie recompensat cu Tora fără să trebuiască să muncească pentru ea? Dar, din moment ce cuvintele se referă la versetul, „cei ce Mă caută Mă vor găsi” (Proverbe 8;17), aceasta înseamnă că oricine, mic sau mare, care Îl caută, Îl găsește imediat. Aceasta este ceea ce sugerează cuvântul „caută”.

S-ar putea crede că acest lucru nu necesită prea multă muncă și chiar și o persoană măruntă, ce nu dorește să facă niciun efort în acest sens, Îl va găsi, de asemenea. Înțelepții noștri ne avertizează în această privință, să nu crezi o astfel de explicație. Mai degrabă aici este necesară munca și „nu am muncit și am găsit, să nu crezi”. 

95) Acum vezi de ce Tora se numește „viață”, așa cum este scris: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele” (Deuteronom 30:15), și de asemenea „Alege viața”, și „Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc” (Proverbe 4:22). Acest lucru se extinde de la versetul: „În lumina feței Regelui este viața” (Proverbe 16:15), din moment ce Creatorul este sursa întregii vieți și a fiecărui bine.

De aceea, viața se extinde la acele ramuri care aderă la sursa lor. Acest lucru se referă la cei care au lucrat și au găsit Lumina feței Sale în Tora, care au fost împărtășiți cu deschiderea ochilor în Tora, în realizare minunată, până când au fost împărtășiți cu revelarea feței, realizarea adevăratei Providențe care stă bine numelui Său, „Cel bun” iar comportamentul Celui bun este de a face bine. 

96) Cei care au câștigat nu se mai pot da înapoi de la păstrarea în mod corect a Mițva, ca unul care nu se poate abține în fața unei plăceri minunate care vine în mâna lui. De aceea, ei fug de păcat ca și cum ar fugi de foc.

Se spune despre ei: „Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi”, fiindcă iubirea Lui vine din belșug pentru ei ca dragoste naturală, prin canale naturale, pregătite pentru om prin natura Creației. Acest lucru se datorează faptului că acum ramura aderă în mod corespunzător la rădăcină și viața se revarsă din abundență și neîncetat de la originea sa. Din această cauză, Tora este numită „viață”. 

97) Din acest motiv, înțelepții noștri ne-au avertizat în mai multe locuri în ceea ce privește condiția necesară pentru practica Torei, de a fi în mod specific Lișma, într-un mod în care omului îi va fi atribuită prin ea, viața, căci este o Tora a vieții, iar acesta este motivul pentru care ne-a fost dată, așa cum este scris, „prin urmare, alege viața”.

De aceea, în timpul practicii Torei, fiecare om trebuie să trudească în ea și să-și direcționeze mintea și inima pentru a găsi în ea „lumina feței Regelui”, adică, realizarea Providenței deschise, numită „lumina feței”. Orice persoană este aptă pentru asta, așa cum este scris, „cei ce Mă caută Mă vor găsi”, și „am muncit și nu am găsit, să nu crezi”.

Astfel, omul nu are nevoie de nimic în această chestiune, cu excepția muncii. Este scris: „Oricine practică Tora Lișma, Tora lui devine o poțiune de viață pentru el” (7a Taanit). Aceasta înseamnă că omul trebuie doar să-și fixeze în minte și inimă scopul de a ajunge la viață, care este sensul Lișma. 

98) Acum puteți vedea că acea întrebare pusă de interpreți despre Mițva a iubirii, care spune că această Mițva iese din mâinile noastre, deoarece dragostea nu vine prin constrângere și obligație, nu este de fapt o întrebare pentru că ea este în întregime în mâinile noastre. Fiecare persoană poate munci în Tora până când găsește atingerea Providenței Sale deschise, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit, să crezi”.

Atunci când atinge Providența deschisă, iubirea se extinde la el de la sine prin canalele naturale. Și unul care nu crede că poate să o atingă prin eforturile sale, indiferent de motiv, este în mod necesar în necredință față de cuvintele înțelepților noștri. În schimb, el își imaginează că munca nu este suficientă pentru oricine, adică opusul versetului „am lucrat și nu am găsit, să nu crezi”. Este, de asemenea, împotriva cuvintelor, „cei ce Mă caută Mă vor găsi”; în special, cei care „caută”, oricum ar fi ei, mari sau mici. Cu toate acestea, el are nevoie cu siguranță de muncă. 

99) Din cele de mai sus, veți înțelege semnificația pentru: „Oricine practică Tora Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el” (7a Taanit), iar din versetul: „Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi”, se înțelege că, Creatorul se ascunde în Tora.

Ne întrebăm: „Pare rezonabil ca El să fie ascuns în lucrurile maateriale și deșertăciunile din această lume, care sunt în afara Torei, dar nu în Tora însăși, pentru că numai acolo este locul dezvăluirii. Și ne întrebăm în continuare: această ascundere prin care Creatorul se ascunde, pentru a fi căutat și găsit, așa cum este scris în Zohar, „De ce am eu nevoie de toate acestea?”. 

100) Din cele explicate mai sus, puteți înțelege foarte bine că această ascundere prin care Creatorul se ascunde astfel încât să fie căutat, este ascunderea feței, prin care El se comportă față de creaturile Sale în două moduri: o singură ascundere și ascunderea din interiorul ascunderii.

Zohar-ul ne spune că nici măcar nu trebuie să luăm în considerare faptul că Creatorul dorește să rămână în ghidarea feței ascunse față de creațiile Sale. Mai degrabă, este ca omul care se ascunde în mod deliberat, astfel încât prietenul său să-l caute și să-l găsească.

În mod similar, Creatorul se comportă în ascunderea feței față de creațiile Sale numai pentru că El vrea ca ființele create să caute dezvăluirea feței Lui și să-L găsească. Cu alte cuvinte, El s-a comportat mai întâi cu ei în ascunderea feței, pentru că nu există nici o altă cale pentru ca oamenii să atingă Lumina feței Regelui. Astfel, întreaga ascundere este numai o pregătire pentru dezvăluirea feței. 

101) Este scris că Creatorul se ascunde în Tora. În ceea ce privește chinurile și durerile pe care le simte în timpul ascunderii feței, cel care are puține păcate și a făcut prea puțin în Tora și Mițvot nu este ca unul care a fost angajat extensiv în Tora și fapte bune. Acest lucru se datorează faptului că primul este suficient de calificat pentru a-L judeca pe Creatorul său pe o scală de merit, considerând că suferința a venit la el din cauza păcatelor și a unei prea mici implicări în Tora.

Pentru celalalt însă, este mult mai greu să judece Creatorul pe o scală de merit. Acest lucru se datorează faptului că în mintea lui, el nu merită o astfel de pedeapsă aspră. Mai mult decât atât, el vede că prietenii lui, care sunt mai răi decât el, nu suferă la fel, după cum este scris: „Cei răi și liniștiți din lume câștigă bogății” și, de asemenea, „în zadar mi-am curăţat inima”.

Astfel, atât timp cât omul nu a fost rcompensat cu Providența revelării feței, abundența de Tora și Mițvot pe care le-a efectuat, fac ascunderea feței Sale mult mai grea. Acesta este sensul pentru „Creatorul se ascunde în Tora”.

Într-adevăr, toată greutatea care o simte prin Tora este doar chemarea cu care îl strigă Tora însăși, trezindu-l să se grăbească și să dea măsura necesară de muncă, pentru a-l înzestra cu promptitudine cu revelarea feței, așa cum vrea Dumnezeu. 

102) Acesta este motivul pentru care este scris că, pentru toți cei care învață Tora Lo Lișma, Tora lor devine o poțiune de moarte. Nu numai că ei nu ies din ascunderea feței la dezvăluirea feței, deoarece nu au mintea programată pentru a munci și a atinge aceasta, dar Tora pe care o acumulează crește foarte mult ascunderea feței pentru ei. În cele din urmă, ei cad în ascunderea din interiorul ascunderii, care este considerată moarte, ei fiind complet detașați de rădăcina lor. Astfel, Tora lor devine o poțiune de moarte pentru ei. 

103) Aceasta clarifică cele două nume ale Torei: „revelată” și „ascunsă”. Noi trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de Tora ascunsă și de ce nu este revelată întreaga Tora.

Într-adevăr, există o intenție profundă aici. Tora ascunsă implică faptul că, Creatorul se ascunde în Tora, de aici numele de „Tora ascunsului”. Pe de altă parte, este numită „revelată”, deoarece Creatorul este revelat prin Tora.

Prin urmare, cabaliștii au spus, și vom găsi asta de asemenea în cartea de rugăciuni a lui Vilna Gaon (GRA), că ordinea de atingere a Torei începe cu cea ascunsă și se termină cu cea relevată. Acest lucru înseamnă că, printr-o muncă adecvată, când cineva pătrunde la început în Tora ascunsului, i se acordă apoi Tora revelată, care este cea literală. Astfel, începe cu partea ascunsă, numită Sod (secret), iar când este recompensat, el termină în cea literală. 

104) A fost clarificat în detaliu modul în care este posibil de atins primul grad de iubire, care este iubirea condiționată. Am învățat că, deși nu există nicio răsplată pentru Mițva în această lume, cu toate acestea, atingerea recompensei pentru Mițva există și în această lume. Ea apare la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora. Iar această realizare clară este complet similară cu primirea instantanee a unei recompense pentru Mițva (vezi punctul 84).

De aceea el simte beneficiul minunat conținut în Gândul Creației, care este de a le delecta pe creaturile Sale cu mâna Lui plină, bună, și generoasă. Din cauza abundenței beneficiilor pe care le atinge, între persoană și Creator apare o iubire minunată. Ea se revarsă neîncetat, prin aceleași modalități și canale prin care apare iubirea naturală. 

105) Totuși, toate acestea vin la om din momentul în care el ajunge la atingere. Dar el nu vrea să-și amintească tot chinul cauzat de Providență în ascunderea feței, suferit înainte de a atinge dezvăluirea de mai sus a feței, din moment ce „dragostea acoperă toate fărădelegile”. Însă acest lucru este considerat un mare defect, chiar și în ceea ce privește iubirea dintre oameni și cu atât mai mult în ceea ce privește veridicitatea Providenței Sale, din moment ce El este Cel bun, care face bine atât celui bun cât și celui rău.

Prin urmare, trebuie să înțelegem modul în care se poate atinge iubirea Lui, în așa fel încât el să simtă și să știe că Creatorul i-a făcut întotdeauna cel mai minunat bine, începând din ziua în care s-a născut, că El nu i-a provocat vreodată niciun gram de rău, acesta fiind al doilea tip de iubire. 

106) Pentru a înțelege asta, avem nevoie de cuvintele înțelepților noștri. Ei au spus: „pentru cel care se pocăiește din dragoste, păcatele sale devin virtuți”. Aceasta înseamnă nu numai că Creatorul iartă păcatele lui, ci și că fiecare păcat și fărădelege pe care el le-a făcut sunt transformate în Mițva de către Creator. 

107) De aceea, după ce este recompensat cu iluminarea feței într-o asemenea măsură încât fiecare păcat comis, chiar și cele deliberate, sunt transformate și devin Mițva pentru el, el se bucură de tot chinul și suferința pe care le-a suferit vreodată, încă din momentul în care a fost plasat în cele două stări de ascundere a feței. Acest lucru se datorează faptului că ele sunt cele ce i-au adus toate aceste păcate, care au devenit acum Mițvot, prin iluminarea feței Sale, a Celui care efectuează minuni.

Și orice durere și necazuri care l-au scos din minți și l-au făcut să dea greș cu greșeli ca în prima ascundere sau cu păcate, ca în dubla ascundere, au devenit acum o cauză și pregătire pentru păstrarea Mițva și primirea unei răsplăți veșnice și minunate. Prin urmare, orice tristețe s-a transformat pentru el într-o mare bucurie, și orice rău - într-un bine minunat. 

108) Acest lucru este similar cu o poveste binecunoscută despre un evreu care a administrat o casă pentru un anumit proprietar. Proprietarul îl iubea foarte mult. Odată, proprietarul a plecat, și și-a lăsat afacerea pe mâinile înlocuitorului său, care era un antisemit.

Ce a făcut acesta? L-a luat pe evreu și l-a biciuit de cinci ori în fața tuturor, ca să-l umilească bine.

La revenirea proprietarului, evreul s-a dus la el și i-a spus tot ce i s-a întâmplat. Proprietarul s-a mâniat, a chemat înlocuitorul și i-a poruncit să-i dea imediat evreului o mie de monede pentru fiecare lovitură dată.

Evreul a luat banii și a plecat acasă. Soția l-a găsit plângând. Ea l-a întrebat neliniștită: „Ce s-a întâmplat cu proprietarul?”. El i-a povestit. Ea a întrebat: „Atunci de ce plângi?”. El a răspuns: „Plâng pentru că m-a lovit doar de cinci ori. Îmi doresc ca el să mă fi lovit de cel puțin zece ori, căci acum aș fi avut zece mii de monede”. 

109) Acum vedeți că, după ce omul a fost recompensat cu pocăința pentru păcate într-un mod prin care păcatele au devenit pentru el virtuți, îi este atribuită apoi atingerea celui de-al doilea grad de iubire a Creatorului, în care cel iubit nu a cauzat niciodată cuiva drag, niciun rău sau măcar o umbră de vătămare. În schimb, îi El face bine, minunat și din belșug, mereu și pentru totdeauna (vezi pct 70), într-un mod în care pocăința din iubire și transformarea păcatelor în merite vin împreună, ca în cuvintele înțelepților noștri. 

110) Până în prezent, am examinat doar cele două grade de iubire condiționată. Trebuie să înțelegem în continuare modul în care cel recompensat ajunge la cele două maniere de iubire necondiționată cu Creatorul său.

Pentru asta, trebuie să înțelegem foarte bine ceea ce este scris (Kidușin p. 40), „Omul trebuie să se considere întotdeauna ca fiind pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat. Dacă efectuează o Mițva, este fericit, căci el a condamnat, lumea întreagă și pe el, de partea meritului. Dacă el comite un păcat, vai de el, pentru că s-a condamnat de partea păcatului, așa cum s-a spus, „Și un păcătos” etc.

Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, spune: ‚Din moment ce lumea este judecată după majoritatea sa și individul este judecat după majoritate, dacă el efectuează o Mițva, fericit este el, pentru că s-a judecat pe el însuși și întreaga lume de partea meritului. Dacă el comite un păcat, vai de el, căci el și toată lumea e condamnată pe o scală a păcatului, așa cum s-a spus, „Și un păcătos” etc. Pentru acest păcat pe care el l-a comis, lumea și el au pierdut mult bine”. 

111) Aceste cuvinte par enigmatice de la început până la sfârșit. El spune că acela care efectuează o Mițva, este judecat imediat pe o scală de merit, pentru că el este judecat după majoritate. Cu toate acestea, cuvintele se referă doar la cei care sunt pe jumătate vinovați și jumătate nevinovați. Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, nu vorbește de aceștia deloc. Astfel, esența este absentă din carte.

Rași a interpretat cuvintele sale ca referindu-se la primul Tana care spune că „Omul trebuie să se considere întotdeauna ca fiind pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat”. Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, adaugă că trebuie să considere, de asemenea, întreaga lume ca și cum ar fi pe jumătate vinovată și pe jumătate nevinovată. Cu toate acestea, esența este absentă din carte. În plus, de ce și-a schimbat el cuvintele? De ce nu vorbește ca primul Tana, dacă semnificația este aceeași? 

112) Acest lucru este cu atât mai dificil pentru subiectul în sine, adică omul să se vadă ca și cum ar fi doar pe jumătate nevinovat. Aceasta este o minune: dacă cineva își cunoaște multele păcate, se poate el minți spunând că este doar jumătate - jumătate? Tora specifică: „Fereşte-te de o învinuire nedreaptă!”. 

Mai mult decât atât, este scris, „Un singur păcătos nimicește mult bine”. Acest lucru se datorează faptului că un păcat condamnă persoana și întreaga lume pe o scală a păcatului. Astfel, este vorba de o realitate efectivă, nu de o imagine falsă pe care și-o face omul despre el și lume. 

113) Și există o nedumerire: se poate să nu fie mulți oameni în fiecare generație, care efectuează o Mițva? Atunci, cum este lumea judecată pe o scală de merit? Asta înseamnă că situația nu se schimbă deloc și nu este nimic nou sub soare? Într-adevăr, este necesară o mai mare aprofundare aici, pentru că aceste cuvinte nu pot fi înțelese în mod superficial.

Cu toate acestea, Braita nu vorbește deloc despre o persoană care știe că păcatele sale sunt multe, ca să se amăgească, că ar fi jumătate așa și jumătate așa, sau să insinueze că îi lipsește doar o singură Mițva. Aceasta nu este deloc calea celor înțelepți. Mai degrabă, acest lucru se referă la cel care se simte și se închipuie ca fiind complet și cu totul neprihănit și se consideră cu totul întreg. Este așa pentru că i-a fost deja acordat primul grad de iubire prin deschiderea ochilor în Tora și Cel care cunoaște toate tainele deja mărturisește că el nu se va întoarce la păcat.

Pentru el vorbește Tana, arătându-i calea și dovedindu-i că nu este încă drept, ci la mijloc - jumătate vinovat și jumătate nevinovat. Acest lucru se datorează faptului că acestuia încă îi lipsește una dintre cele 613 Mițvot din Tora, și anume Mițva a iubirii.

Toată mărturia Celui care cunoaște toate tainele, că el nu va păcătui din nou, este numai din cauză că omul realizează cu claritate marea pierdere pricinuită prin abatere. Aceasta este considerată teama de pedeapsă și prin urmare, se numește „pocăință din frică”. 

114) De asemenea, am aflat mai sus că acest grad de pocăință din frică încă nu corectează o persoană, decât după momentul pocăinței încolo. Cu toate acestea, toată durerea și suferința pe care a suferit-o înainte de a-i fi acordată revelarea feței rămân așa cum au fost, necorectate. În plus, nelegiuirile făcute nu sunt corectate în totalitate, ci rămân ca greșeli. 

115) Acesta este motivul pentru care primul Tana a spus că o astfel de persoană, căreia încă îi lipsește o Mițva, trebuie să se considere, ea însăși, pe jumătate vinovată și pe jumătate nevinovată. Adică, omul trebuie să-și imagineze că, în momentul în care i-a fost acordată pocăința, era la mijlocul anilor săi. Astfel, el este încă pe jumătate vinovat, pentru jumătatea din anii săi care au trecut înainte de a se fi pocăit. În acel moment, el este cu siguranță vinovat, din moment ce pocăința din frică nu le corectează.

Rezultă, de asemenea, că el este, pe jumătate inocent, în cealaltă jumătate a anilor săi, deoarece a fost distins cu pocăința începând cu acel moment. Atunci, el este cu siguranță nevinovat, pentru că este sigur că nu va păcătui din nou. Astfel, în prima jumătate a anilor săi este vinovat, iar în a doua jumătate a anilor, este inocent. 

116) Tana îi spune să creadă că, dacă efectuează o Mițva, adică acea Mițva care-i lipsește din numărul celor 613, atunci va fi fericit, pentru că el însuși s-a condamnat pe o scală de merit. Acest lucru se datorează faptului că omului îi este acordată Mițva-porunca iubirii prin pocăință din iubire. Prin ea, el este recompensat cu schimbarea păcatelor sale în merite.

Apoi, fiecare tristețe și durere pe care a suferit-o vreodată, înainte de a-i fi acordată pocăința, se transformă în plăceri minunate, fără sfârșit pentru el. Mai mult, el regretă faptul că nu a suferit de două ori mai mult, la fel ca în alegoria despre proprietar și evreul care l-a iubit.

Aceasta se numește „condamnare pe o scală de merit”, din moment ce toate emoțiile, greșelile și păcatele, s-au transformat în merite. Astfel, condamnarea pe o scală de merit înseamnă că întreaga cupă care a fost plină cu păcate acum s-a transformat într-o cupă plină de merite. În cuvintele înțelepților noștri, această inversare se numește „condamnare”. 

117) Tana îl avertizează în continuare și spune că, atâta timp cât omul este la mijloc și nu i-a fost acordată acea Mițva care lipsește din numărul celor 613, nu trebuie să se încreadă în sine până în ziua morții. El nu trebuie să se bazeze, de asemenea, pe mărturia Celui care cunoaște toate tainele, că nu se va întoarce la păcat, căci el ar putea încă să le încalce.

Prin urmare, trebuie să gândească la el că, dacă comite un păcat, e vai de el, căci s-a condamnat pe o scală a păcatului. Acest lucru se datorează faptului că atunci el va pierde imediat toată realizarea lui minunată din Tora și toată dezvăluirea feței care i-a fost acordată și se va întoarce la ascunderea feței. Astfel, el se va condamna pe o scală a păcatului, căci își va pierde toate meritele și binele, chiar și din a doua jumătate a anilor săi. Și ca dovadă, Tana aduce versetul, „un singur păcătos nimicește mult bine”. 

118) Acum veți înțelege completarea pe care o face Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, și de asemenea, de ce el nu menționează expresia „jumătate vinovat și jumătate nevinovat”, ca primul Tana. Este așa deoarece primul Tana vorbește despre al doilea și al treilea discernământ de iubire, așa cum s-a explicat mai sus (punctele 70,72), în timp ce Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, vorbește din cel de-al patrulea discernământ al iubirii, iubirea veșnică - dezvăluirea feței, așa cum este cu adevărat, ca în Cel bun care face bine celui bun și celui rău. 

119) Am aflat acolo că este imposibil să fie recompensat cu cel de-al patrulea discernământ, cu excepția situației în care omul este priceput și cunoaște toate relațiile celui iubit, modul în care acesta se comportă cu toți ceilalți, fără excepție. Acesta este și motivul pentru care marele privilegiu, în care omului îi este dat să se judece pe o scală de merit, nu este încă suficient pentru a fi recompensat cu iubirea întreagă, ceea ce înseamnă al patrulea discernământ. Acest lucru se datorează faptului că acum el nu atinge meritul Lui de a fi cel bun care face bine celui bun și celui rău, ci numai Providența Lui asupra sa, așa cum s-a spus la pct 77. 

Cu toate acestea, el încă nu cunoaște Providența Sa, în acest mod sublim și minunat, față de restul oamenilor din lume. Astfel, am aflat din cele de mai sus că, atâta timp cât nu cunoaște relațiile celui iubit cu ceilalți - până când nici unul dintre ei nu lipsește - iubirea nu este încă eternă, așa cum s-a spus la pct 73. Prin urmare, omul trebuie să condamne, de asemenea, întreaga lume, pe o scală de merit și numai atunci îi este revelată iubirea eternă. 

120) Aceasta este ceea ce spune Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, „Din moment ce lumea este judecată după majoritatea ei și individul este judecat după majoritatea sa” și din moment ce se referă la întreaga lume, el nu poate spune, la fel ca primul Tana, că ar trebui să-i considere pe jumătate vinovați și pe jumătate nevinovați, fiindcă acest grad vine la o persoană numai atunci când i se acordă dezvăluirea feței și pocăința din frică. Și atunci, cum să spună acest lucru despre întreaga lume, când nu i-a fost acordată această pocăință? Astfel, trebuie să spunem doar că lumea este judecată după majoritatea ei, iar individul este judecat după majoritatea sa.

Explicație: S-ar putea crede că cineva nu devine un drept complet, decât atunci când nu are greșeli și nu a păcătuit niciodată. Dar cei care nu au greșit cu păcate și fărădelegi, nu merită să devină complet neprihăniți.

Din acest motiv, Rabi Elazar, fiul sau Rabi Șimon, ne învață că acest lucru nu este așa. Mai degrabă, lumea este judecată după majoritatea sa și așa este și cu individul. Acest lucru înseamnă că, după ce cineva nu mai este considerat mediu, după ce s-a pocăit din frică, el este recompensat instantaneu cu cele 613 Mițvot și se numește „mediu”, adică jumătate din anii lui vinovat, iar în cealaltă jumătate nevinovat.

După aceea, în cazul în care omul adaugă acea singură Mițva, Mițva a iubirii, se consideră că el este în cea mai mare parte inocent și condamnă totul pe o scală de merit. Astfel, scala păcatelor devine, de asemenea, o scală a meritelor, ca în cuvintele primului Tana.

Rezultă că, chiar dacă cineva are o cupă plină de greșeli și păcate, toate acestea devin merite. Apoi, acesta este ca unul care nu a păcătuit niciodată și este considerat „complet neprihănit”.

Acesta este sensul celor spuse, că lumea și individul sunt judecați după majoritate. Astfel, abaterile cuiva de dinainte de pocăință nu sunt luate în considerare, pentru că ele au devenit merite. În consecință, chiar și cei „complet răi” sunt considerați „complet neprihăniți”, o dată ce li s-a acordat pocăința din iubire. 

121) De aceea, el spune că, dacă o persoană efectuează o Mițva, adică după pocăința din frică, atunci îi lipsește o singură Mițva, iar „el este fericit pentru că s-a condamnat pe sine și toată lumea pe o scală de merit”. Astfel, nu numai că este răsplătit pentru că s-a pocăit din dragoste, cu faptul că el însuși s-a trecut de partea meritului, așa cum spune primul Tana, dar îi este atribuită și condamnarea întregii lumi pe o scală de merit.

Acest lucru înseamnă că este recompensat să se ridice în minunatele realizări din Tora Sfântă, până când descoperă că tuturor oamenilor le va fi în cele din urmă acordată pocăința din iubire. Apoi, ei, de asemenea, vor descoperi și vedea toată Providența minunată, așa cum a realizat el însuși. Și ei, de asemenea, vor fi toți judecați pe o scală de merit. La acea vreme, „Să piară păcatele de pe pământ şi cei răi să nu mai fie!”.

Și chiar dacă oamenilor din întreaga lume, nu le-a fost încă acordată nici măcar pocăința din frică, totuși, după ce o persoană atinge acea condamnare de partea meritului, destinată să vină la ei în atingere clară și absolută, acest lucru este similar cu „Vei vedea lumea ta în viața ta”, cum s-a spus despre acela care se pocăiește de frică. Noi am spus că omul este impresionat și încântat de aceasta ca și cum ar avea-o instantaneu, deoarece „tot ceea ce este pe cale să fie colectat este considerat colectat”.

De asemenea, se consideră, pentru acel individ care atinge pocăința întregii lumi, că este exact în situația celor cărora le-a fost acordat să ajungă la pocăința din iubire. Fiecare dintre ei și-a condamnat partea de greșeli de partea meritului, suficient cât să știe cum se comportă Creatorul cu fiecare om din lume.

Acesta este motivul pentru Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, spune: „Fericit este el, pentru că s-a judecat pe el însuși și întreaga lume pe o scală de merit”. De acum încolo, va cunoaște foarte bine toate comportamentele guvernării Sale cu fiecare creatură în parte, prin intermediul dezvăluirii feței Sale reale, ceea ce înseamnă Cel bun care face bine celui bun și celui rău. Și, din moment ce știe asta, prin urmare, i s-a acordat cel de-al patrulea discernământ al iubirii, și anume „iubirea veșnică”.

La fel ca primul Tana, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, avertizează că, chiar și după ce a condamnat întreaga lume pe o scală de merit, omul trebuie totuși să nu creadă în el însuși, până în ziua morții. În cazul în care el greșește cu un singur păcat, va pierde imediat toate realizările sale minunate, așa cum este scris, „un singur păcătos nimicește mult bine”.

Aceasta explică diferența dintre primul Tana și Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Primul Tana vorbește numai de al doilea discernământ și al treilea discernământ al iubirii; prin urmare, nu menționează condamnarea întregii lumi de partea meritului. Pe când Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, vorbește de al patrulea discernământ al iubirii, care nu poate fi descris decât prin atingerea nivelului de condamnare a întregii lumi pe o scală de merit. Cu toate acestea, mai trebuie să înțelegem și modul în care vom atinge această realizare minunată, condamnarea întregii lumi pe o scală de merit. 

122) Trebuie să înțelegem ce este scris (Taanit 11a), „Un alt tratat, atunci când publicul este în suferință, nu trebuie să spui: „Voi merge acasă să mănânc și să beau și să am sufletul în pace”. Dacă cineva face asta , scriptura spune despre el: „Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se junghie boi şi se taie oi, carne se mănâncă şi se bea la vin: ‘Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’”. Ce se spune în continuare? „Domnul oştirilor S-a revelat în urechile mele: ‘Cu siguranță că nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până când veţi muri’. Până acum ne-am referit la atributul de ‚mediu’. Dar este scris despre atributul păcatului: „’Veniţi – zic ei – am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi!’”. Ce se spune după aceea? ‚Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit’. În schimb, atunci când cineva suferă alături de  public, este recompensat să vadă consolarea publicului”. 

123) Aceste cuvinte par complet irelevante. El dorește să aducă probe din text, că omul trebuie să se sufere împreună cu publicul. De aceea, de ce trebuie să despărțim și să separăm atributul de mediu de atributul de rău? Mai mult decât atât, pentru ce se face precizarea în ceea ce privește atributul de mediu și atributul de păcătos? Și de ce nu spune, „mediu” și „păcătos", de ce am nevoie de atribute?

De asemenea, unde se sugerează faptul că scriptura vorbește despre o fărădelege atunci când omul nu suferă alături de public? Încă mai mult, noi nu vedem nicio pedeapsă în atributul celor răi, în schimb este scris, „Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă”. Dacă păcătosul păcătuiește, ce a făcut cel neprihănit ca să fie pedepsit și de ce ar trebui să plângă cel rău, dacă drepții pier? 

124) Într-adevăr, trebuie să știți că toate aceste atribute, „mediu”, „păcătos” și „drept” menționate în Braita, nu sunt în mai mulți oameni. Mai degrabă, toate cele trei există în fiecare persoană din lume. Aceste trei atribute sunt perceptibile în fiecare persoană. În timpul perioadei de primă ascundere a feței, chiar înainte de a atinge pocăința de frică, el este considerat a fi în atributul de păcătos.

După aceea, dacă i se acordă pocăință din frică, el este considerat a fi în atributul de mediu. Apoi, dacă i se acordă și pocăința din dragoste, în al patrulea discernământ, adică iubirea veșnică, el este considerat „complet drept”. De aceea, ei nu au spus doar mediu și drept, ci atributul de mediu și atributul de păcătos. 

125) Trebuie să ne amintim, de asemenea, că este imposibil să fie recompensat cu cel de-al patrulea discernământ de mai sus, al iubirii, fără să atingă mai întâi descoperirea feței, care trebuie să apară în întreaga lume. Aceasta îi dă putere omului să judece întreaga lume pe o scală de merit, așa cum spune Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Și am aflat deja că dezvăluirea feței va transforma în mod inevitabil, fiecare durere și tristețe care au apărut în timpul ascunderii feței, în plăceri minunate, într-atât încât omul regretă că a suferit atât de puțin, așa cum s-a explicat mai sus.

De aceea, trebuie să ne întrebăm: „Când cineva se judecă singur pe o scală de merit, își amintește cu siguranță toată durerea și suferințele pe care le-a avut în timpul ascunderii feței”. Acesta este motivul pentru care este posibil ca toate acestea să fie transformate în plăceri minunate pentru el, așa cum am spus mai sus. Dar când judecă întreaga lume pe o scală de merit, cum poate el să cunoască măsura de durere și chin din cauza căreia suferă toți oamenii din lume, astfel încât să înțeleagă modul în care aceștia sunt condamnați pe o scală de merit, așa cum am explicat cu privire la condamnarea propriei persoane?

Pentru a evita situația în care-i lipsește scala de merit a întregii lumi, atunci când cineva este calificat pentru a o condamna de partea meritului, nu are nici o altă tactică decât ca, întotdeauna, el însuși să sufere pentru necazurile publicului, la fel cum suferă pentru propriile sale necazuri. Apoi scala păcatului întregii lumi va fi pregătită în el, ca și propria lui scală a păcatului. Astfel, când i se permite să se condamne singur pe o scală de merit, el va fi capabil să condamne întreaga lume pe o scală de merit și va ajunge să fie „un drept complet”. 

126) Din cele explicate, înțelegem corect cuvintele din Braita, că, dacă nu se întristează cu publicul, atunci, chiar și după ce îi este acordată pocăința din frică și anume atributul de mediu, scriptura spune despre el și vorbește în favoarea lui: „Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie!”. Aceasta înseamnă că aceluia căruia i-a fost acordată binecuvântarea, „Vei vedea lumea ta în viața ta” și vede întreaga răsplată pentru Mițva sa, care este pregătită pentru lumea viitoare, este cu siguranță „, plin de bucurie și veselie”. Și el își spune: „Se junghie boi şi se taie oi, carne se mănâncă şi se bea vin: ‚Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’”.

Cu alte cuvinte, el este plin de o mare bucurie datorită recompensei garantate în lumea următoare. Acesta este motivul pentru care spune cu bucurie: „căci mâine vom muri” și voi colecta toată viața lumii viitoare după ce voi muri.

Dar ce scrie după aceea? Și Domnul oştirilor S-a revelat în urechile mele: ‘Nu, nelegiuirea aceasta nu ți se va ierta până nu vei muri’”. Aceasta înseamnă că textul îl mustră pe acesta pentru greșelile din mâna lui, căci am învățat că păcatele celui care se căiește din frică devin simple greșeli. De aceea, din moment ce nu s-a întristat cu publicul și nu poate ajunge la pocăință din dragoste, atunci când păcatele lui sunt transformate în virtuți, în mod obligatoriu greșelile lui nu vor fi ispășite în timpul vieții sale. Atunci cum poate el să se bucure de viața lui din lumea următoare? Acesta este motivul pentru care este scris: „Cu siguranță această nelegiuire nu va fi ispășită de tine”, adică greșelile, „până vei muri”, adică înainte de a muri. Astfel, el este lipsit de ispășire. 

127) Braita mai spune și că acesta este „atributul de mediu”, ceea ce înseamnă că acest text vorbește despre timpul de după ce omul s-a pocăit din frică. Atunci omul este considerat „mediu”.

Cu toate acestea, ce scrie despre „atributul de păcătos”? Cu alte cuvinte, ce se alege din timpul în care a fost în ascunderea feței, numit atunci „atributul de păcătos”? Am învățat că pocăința din frică nu corectează trecutul cuiva înainte ca acesta să se fi pocăit.

Prin urmare, Braita aduce un alt verset: „’Veniţi, am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi!’”. Acest lucru înseamnă că acele zile și ani care au trecut de la momentul ascunderii feței, pe care el nu le-a corectat, numite „atributul păcătosului”, nu doresc ca el să moară, din moment ce ele nu au niciun rol în lumea următoare după moarte, deoarece ele reprezintă atributul celor păcătoși.

Prin urmare, în momentul în care atributul de mediu din el se bucură și se veselește, „căci mâine vom muri” și va fi răsplătit cu viața lumii viitoare, în același timp, atributul păcătosului din el nu spune așa. Mai degrabă spune, „și mâine va fi ca această zi”, ceea ce înseamnă că dorește să trăiască și să fie fericit în această lume pentru totdeauna, căci nu are încă nicio parte din lumea viitoare, din moment ce el nu l-a corectat, fiindcă acesta este corectat doar prin pocăință din iubire. 

128) Braita încheie: „Ce se spune după aceea? Piere cel neprihănit”, adică atributul de complet drept, pe care persoana respectivă ar fi trebuit să-l merite, piere din el. „Și nimănui nu-i pasă ... că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit”. Acest lucru înseamnă că, întrucât cel mediu nu a suferit el însuși cu publicul, nu poate ajunge la pocăința din iubire, care inversează păcatele în virtuți și relele în plăceri minunate. În schimb, toate greșelile și relele pe care le-a suferit înainte de a dobândi pocăința din frică stau încă în atributul de păcătos, care percepe răul din Providența Lui. Și din cauza acestor vătămări pe care încă le mai simte, nu poate fi recompensat să fie complet drept.

Scriptura spune: „și nimănui nu-i pasă”, ceea ce înseamnă că acea persoană nu observă „din cauza răului”. Cu alte cuvinte, din cauza răului pe care-l simte încă în Providența Lui din trecut „piere cel neprihănit”, ceea ce înseamnă că a pierdut atributul de drept. Și el va muri și se va duce din lume ca un simplu mediu.

Toate acestea se referă la cel ce se întristează cu publicul și nu este recompensat să vadă consolarea publicului, pentru că el nu va fi capabil să-i condamne pe o scală de merit și să vadă consolarea lor. De aceea, el nu va atinge atributul de neprihănit. 

129) Din toate cele de mai sus, am ajuns să știm că nu există niciun om născut de femeie care să nu experimenteze cele trei atribute de mai sus: atributul de păcătos; atributul de mediu; atributul de neprihănit.

Ele se numesc Midot (atribute) deoarece se extind de la Midah (măsura) de atingere a Providenței Sale. Înțelepții noștri au spus, „omul îi este acordat în măsura în care el acordă” (Sutah 8). Și cei ce ating Providența Lui în ascunderea feței sunt considerați păcătoși sau incomplet păcătoși din perspectiva ascunderii simple, sau complet păcătoși, din perspectiva dublei ascunderi.

Și, pentru că simt și cred că lumea este condusă printr-o ghidare proastă, este ca și cum s-ar condamna singuri, din moment ce primesc chinuri și dureri de la Providența Lui și se simt rău toată ziua. Și ei condamnă cel mai mult gândind că toți oamenii din lume sunt supravegheați de sus, la fei ca și ei, printr-o îndrumare proastă.

De aceea, cei care ating Providența din perspectiva ascunderii feței sunt numiți „păcătoși”, din moment ce acest nume apare în ei din profunzimea senzației lor. Aceasta depinde de înțelegerea inimii, iar cuvintele sau gândul care justifică Providența Lui nu contează deloc atunci când se opun senzației fiecărui organ și simț, pe care nu-l pot forța să mintă, așa cum o fac ele.

De aceea, cei care sunt în această măsură de atingere a Providenței se consideră că s-au condamnat pe ei și întreaga lume pe o scală a păcatului, așa cum este scris în cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Acest lucru se datorează faptului că ei își imaginează că toți oamenii din lume sunt supravegheați printr-o îndrumare proastă, la fel ca ei, așa cum s-ar potrivi cu Numele Lui, „Cel Bun care face bine celui bun și celui rău”. 

 130) Cei cărora li se acordă senzația Providenței Sale sub forma primului grad de dezvăluire a feței, numită „pocăință de frică” sunt considerați de mijloc. Acest lucru se datorează faptului că emoțiile sunt împărțite în două părți, numite „cele două talere ale balanței”.

Acum, că au dobândit dezvăluirea feței, prin intermediul „Vei vedea lumea ta în viața ta”, cel puțin au atins Buna Lui Providență, cum stă bine Numelui Lui, „Cel Bun”. De aceea, ei au talgerul meritului.

Cu toate acestea, toată durerea și chinurile amare care au fost adânc imprimate în sentimentele lor în toate zilele și anii în care au primit Providenta feței ascunse, din trecut, de dinainte de a fi primit pocăința de mai sus, rămân valabile și sunt numite „talgerul greșelii”.

Și, din moment ce ei au aceste două talgere opuse unul altuia, într-un mod în care partea păcatului este stabilită de la momentul pocăinței lor în urmă, iar partea meritului este stabilită și garantată pentru ei de la momentul pocăinței înainte, timpul de pocăință stă „între” merit și păcat, și prin urmare, ei sunt numiți „de mijloc”. 

131) Și cei care merită dezvăluirea feței în al doilea grad, numit „pocăință din iubire” - atunci când păcatele devin la fel ca meritele - se consideră că au condamnat partea greșelii, menționată mai sus, de partea meritului. Acest lucru înseamnă că toată durerea și necazul gravate în oasele lor, în timp ce se aflau sub Providența de ascundere a feței au fost inversate și condamnate pe o „scală de merit”, fiindcă fiecare durere și suferință s-a transformat acum într-o plăcere minunată, fără sfârșit. Acum, ei sunt numiți „drepți”, pentru că justifică Providența Lui. 

132) Trebuie să știm că atributul de mai sus, de mijloc, mediu, se aplică chiar și atunci când omul este sub Providența de ascundere a feței. Prin efort mare în credință, în recompensă și pedeapsă, le apare o lumină de mare încredere în Creator. Pentru un timp, li se acordă un grad de dezvăluire a feței Sale în atributul de ‚mediu’. Dar dezavantajul este că ei nu pot rămâne permanent în gradele lor, deoarece pot să rămână permanent într-un nivel numai prin pocăință din frică. 

133) Trebuie, de asemenea, să știm că atunci când am spus că există alegere numai atunci când există ascunderea feței, nu înseamnă că după ce cineva a atins Providența feței revelate, acesta nu mai trebuie să muncească sau să să se străduiască îîn practica Torei și Mițvot. Din contră, munca propriu-zisă în Tora și Mițvot începe în primul rând, după ce omul a fost recompensat cu pocăința din iubire. Numai atunci este posibil să se angajeze în Tora și Mițvot cu dragoste și teamă, așa cum ni se poruncește și „Lumea a fost creată doar pentru cei complet drepți” (Brachot 61).

Este ca un rege care a dorit să-i aleagă pe cei mai fideli dintre supușii săi din țară ca să-i aducă să lucreze în interiorul palatului său. Ce a făcut el? A emis un decret prin care orice persoană doritoare, tânăr sau bătrân, poate să vină la palatul său pentru a se angaja în lucrările din interiorul palatului său.

Cu toate acestea, el a numit mai mulți dintre slujitorii săi pentru a păzi poarta palatului și toate drumurile care duc la el și le-a ordonat să-i respingă pe toți aceia care se apropie de palatul său și să-i abată de la calea care duce la palat.

Firește, toți oamenii din țară au început să alerge spre palatul regelui. Dar gardienii sârguincioși i-au respins cu viclenie. Mulți dintre ei au reușit să ajungă lângă poarta palatului, dar paznicii de la poartă au fost și mai silitori și dacă cineva se apropia de poartă, era deturnat cu mare viclenie, până când acesta, disperat, se întorcea așa cum a venit.

Și așa au venit și s-au dus, și-au recăpătat forța, au venit și au plecat din nou, și tot așa, timp de mai multe zile și ani, până când au obosit să mai încerce. Și numai eroii dintre ei, care au suportat cu răbdare, au învins gardienii și au deschis poarta. Și au fost recompensați instantaneu, să vadă fața regelui, care i-a numit pe fiecare dintre ei la locul potrivit lui

Desigur, din acel moment încolo, nu au mai avut relații cu acei paznici care i-au deviat și indus în eroare și le-au făcut viața amară pentru multe zile și ani, făcându-i să alerge înainte și înapoi, în jurul porții. Acest lucru se datorează faptului că au fost răsplătiți să muncească și să servească în fața slavei feței regelui, în interiorul palatului său.

Așa este și cu munca celor complet drepți. Alegerea aplicată în timpul ascunderii feței, cu siguranță că nu se mai aplică după ce au deschis poarta către atingerea Providenței deschise.

Cu toate acestea, ei își încep munca în primul rând după descoperirea feței. În acel moment, încep să urce multele trepte ale scării așezate pe pământ, al cărei vârf ajunge la cer, așa cum este scris: „Cel neprihănit va merge din putere în putere”.

Cum au spus înțelepții noștri: „Fiecare drept este ars de baldachinul prietenului său”. Aceste lucrări îi califică pentru voia lui Dumnezeu, pentru a realiza în ei gândul creației Sale, care este acela de a „încânta pe creaturile Sale”, în conformitate cu mâna Lui bună și generoasă. 

134) Trebuie să cunoașteți această lege, că există dezvăluire numai într-un loc unde era tăinuire. Acest lucru este similar cu chestiunile acestei lumi, unde absența precede existența, așa cum creșterea grâului apare numai după ce a fost semănat și sămânța s-a descompus.

Același lucru se întâmplă cu chestiunile înalte, în care ascunderea și dezvăluirea sunt legate între ele ca fitilul de lumina care aderă la el. Acest lucru se datorează faptului că orice ascundere, odată ce este corectată, devine motiv pentru dezvăluirea Luminii, legată de acest tip de ascundere, iar Lumina care apare aderă la ea ca lumina de fitil. Amintiți-vă acest lucru pe toate căile voastre! 

135) Acum puteți înțelege ceea ce au scris înțelepții noștri, că întreaga Tora este numele Creatorului. Acest lucru pare derutant, deoarece există multe lucruri indecente, cum ar fi numele celor răi - Faraon, Balaam, etc., interdicție, Tuma’a (impuritate), blesteme nemiloase în cele două mustrări și așa mai departe. Atunci, cum putem înțelege că toate acestea sunt numele Creatorului? 

136) Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să știm că metodele noastre nu sunt metodele Lui. Calea noastră este de a ajunge de la imperfecțiune la perfecțiune. În calea Lui, toate revelațiile vin la noi de la perfecțiune către imperfecțiune.

În primul rând, perfecțiunea completă este emanată și iese din El. Această perfecțiune coboară din fața Lui și atârnă în jos, restricție după restricție, prin mai multe grade, până când ajunge la ultima fază, cea mai restricționată, potrivită pentru lumea noastră materială. Și apoi, chestiunea apare aici, în această lume. 

137) Din cele de mai sus, veți învăța că Sfânta Tora, a cărei înălțime este fără sfârșit, nu a fost emanată și nici nu a ieșit din El așa cum ne apare ea aici, în această lume, căci este cunoscut faptul că „Tora și Creatorul sunt Unul”, dar acest lucru nu este deloc evident în Tora lumii noastre. Mai mult decât atât, pentru cel care se angajează în ea Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el.

Mai degrabă, când a fost emanată prima dată de la El, a fost emanată și a apărut în perfecțiune totală, adică în adevărata formă „Tora și Creatorul sunt Unul”. Aceasta se numește „Tora de Ațilut” în Introducere la Corecţiile Zohar-ului (pag. 3), că „El, Viața Lui și Sinele Lui sunt Unul". După aceea, ea a coborât din fața Lui și a fost restricționată treptat prin multe restricții, până când a fost dăruită la Sinai, când a fost scrisă așa cum este ea aici, în fața noastră, în această lume, îmbrăcată în hainele brute ale lumii materiale. 

138) Cu toate acestea, trebuie să știți că distanța dintre îmbrăcămintea Torei din aceasta lume și îmbrăcămintea Torei din lumea Ațilut este incomensurabilă. Însă Tora însăși, adică Lumina din interiorul îmbrăcăminții, este neschimbată, în Tora de Ațilut față de Tora acestei lumi, așa cum este scris: „Căci Eu Domnul, nu Mă schimb” (Malahi 3; 6).

Mai mult decât atât, aceste îmbrăcăminți brute ale Torei noastre de Asia nu sunt deloc de o valoare inferioară în comparație cu Lumina care este îmbrăcată în ea. Mai degrabă, importanța lor este mult mai mare, din perspectiva sfârșitului corecției, decât toate îmbrăcămințile sale pure din Lumile Superioare.

Acest lucru se datorează faptului că ascunderea este motivul dezvăluirii. După corectarea ei, în timpul dezvăluirii, ascunderea este față de dezvăluire ca fitilul pentru lumina care aderă la el. Cu cât este mai mare ascunderea, cu atât mai mare este Lumina care va adera la el, atunci când aceasta va fi corectată. Astfel, valoarea tuturor acestor îmbrăcăminți brute în care este îmbrăcată Tora în această lume, nu este deloc inferioară Luminii pe care o îmbracă, ci dimpotrivă. 

139) Acesta este triumful lui Moise asupra îngerilor cu argumentul său, „Există invidie printre voi? Este înclinația rea între voi?” (Șabat 89). Aceasta înseamnă că o ascundere mai mare dezvăluie o lumină mai mare. El le-a arătat că, în hainele pure ale Torei, din lumea îngerilor, nu pot să apară luminile cele mai mari așa cum pot apărea în hainele din această lume. 

140) Am învățat astfel că nu există nicio schimbare, începând cu Tora de Ațilut, unde „Tora și Creatorul sunt Unul” și până la Tora acestei lumi. Singura diferență este în îmbrăcăminți, din moment ce îmbrăcămințile acestei lumi acoperă Creatorul și Îl ascund.

Să știți că, din cauza îmbrăcăminții Sale în Tora, aceasta se numește „învățătură”. Acest lucru ne spune că, în timpul ascunderii feței, chiar și în timpul dublei ascunderi, Creatorul este prezent și îmbrăcat în Tora. El este „More” (Învățătorul) și ea este Tora, dar hainele brute ale Torei din fața ochilor noștri sunt ca un fel de aripi care acoperă și ascund Învățătorul care este îmbrăcat și se ascunde în ele.

Cu toate acestea, atunci când cuiva i se acordă descoperirea feței, în pocăință din iubire, în al patrulea discernământ, se spune despre el „Învăţătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe Învăţătorul tău” (Isaia, 30: 20). De acum înainte, hainele Torei nu mai ascund „Învățătorul” și omul descoperă o dată pentru totdeauna că „Tora și Creatorul sunt Unul”. 

141) Acum puteți înțelege sensul cuvintelor înțelepților noștri, „Lăsați-Mă pe Mine și păziți Legea Mea”. Ei au interpretat, „Îmi doresc ca ei să Mă fi părăsit și să fi ținut Tora Mea - Lumina din ea îi reformează” (Talmudul ierusalmitean, Hagiga, p 6b).

Acest lucru este uimitor. Înseamnă că ei au postit și s-au chinuit pentru a revela descoperirea feței Sale, așa cum este scris: „Ei doresc apropierea de Domnul” (Isaia 58: 2). Iar textul le spune în numele Creatorului: „Aș vrea să Mă părăsiți, pentru că toată munca voastră este în zadar și fără rezultat. Nu mă găsiți nicăieri, ci doar în Tora. De aceea, păstrați Tora și căutați-Mă acolo, căci Lumina din ea vă va reforma și Mă veți găsi, așa cum este scris, ‚Ce care mă caută Mă vor găsi’”. 

142) Acum putem clarifica oarecum esența înțelepciunii Cabala, suficient pentru o percepție de încredere a calității acestei înțelepciuni. Astfel, nimeni nu se va înșela cu imaginații false, așa cum își imaginează masele.

Trebuie să știți că Tora se împarte în patru discernăminte, care cuprind întreaga realitate. Trei discernăminte sunt percepute în realitatea generală a acestei lumi. Ele se numesc „Lume”, „An”, „Suflet”. Al patrulea discernământ este comportamentul existenței celor trei părți ale realității de mai sus, hrana lor, conduitele lor, precum și toate evenimentele din ele. 

143) Adică, 1) partea exterioară a realității, precum cerul și bolta cerească, pământul și marea, etc, care sunt scrise în Tora, toate acestea sunt numite, „Lume”. 2) Partea interioară a realității - om și fiară, animale și tot felul de păsări, etc. - prezentate în Tora și care există în locurile de mai sus, sunt numite „partea exterioară” și „Suflet”. 3) Evoluția realității de-a lungul generațiilor este numită „cauza și consecința”. De exemplu, în evoluția căpeteniilor de generații de la Adam haRișon până la Ioșua și Caleb, care au venit în țară, fiind menționați în Tora, tatăl este considerat „cauză” a fiului, care este „cauzat” de el. Această evoluție a detaliilor realității prin intermediul cauzei și a consecinței, menționate mai sus, este numită „An”.4)  În mod similar, toate comportamentele existenței realității, atât externe cât și interne, din orice incident și comportament, menționate în Tora, sunt numite „existența realității”. 

144) Să știți că, cele patru lumi sunt numite în înțelepciunea Cabalei, Ațilut, Bria, Yețira, și Asia. Când au ieșit și s-au revărsat, ele au apărut una dintr-alta, ca sigiliul și amprenta. Acest lucru înseamnă că, tot ceea ce este scris în sigiliu apare în mod necesar în ceea ce este imprimat de el, nici mai mult nici mai puțin și așa a fost evoluția lumilor. Astfel, toate cele patru discernăminte, Olam-Șanah-Nefeș (Lume, An, Suflet), cu toate modurile lor de existență care erau în lumea Ațilut, au ieșit, au fost imprimate și se manifestă și în imaginea lor din lumea Bria. Același lucru este valabil și pentru lumea Bria față de lumea Yețira, până la lumea Asia.

Astfel, toate cele trei discernăminte din realitatea din fața noastră, numite Olam-Șanah-Nefeș, cu toate modurile lor de existență, care sunt stabilite în fața ochilor noștri aici, în această lume, s-au extins și au apărut aici din lumea Yețira, iar în Yețira de la cea de deasupra ei.

În acest mod, sursa numeroaselor detalii din fața ochilor noștri este în lumea Ațilut. Mai mult decât atât, chiar și în ceea ce privește elementele de noutate care apar în această lume astăzi, fiecare element de noutate trebuie să apară în primul rând deasupra, în lumea Ațilut, și de acolo atârnă în jos și apare în această lume.

Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri: „Nu există fir de iarbă dedesubt care să nu fi avut norocul și paznicul lui de Sus, care să-l lovească și să-i spună: ‘Crește!’”, (Bereșit Raba, Capitolul 10). Acesta este sensul textului, „Nimeni nu mișcă un deget dedesubt, înainte ca acest lucru să fie declarat deasupra” (Hulin pag. 7). 

145) Să știți că, din cauza îmbrăcării Torei în cele trei discernăminte ale realității, „Lume”, „An”, „Suflet”, și a existenței lor în această lume materială, se produc interzicerile, Tuma’a și impuritatea găsite în Tora revelată. S-a explicat mai sus că, Creatorul este îmbrăcat în ea în modul „, Tora și Creatorul sunt Unul", dar în mare ascundere, deoarece aceste îmbrăcăminți materiale sunt aripile care Îl acoperă și Îl ascund.

Cu toate acestea, îmbrăcămintea Torei sub forma pură Olam-Șanah-Nefeș și existența lor în cele trei lumi Superioare, numite Ațilut, Bria, Yețira, sunt numite în general, „Înțelepciunea Cabala”. 

146) Astfel, înțelepciunea Cabalei și Tora revelată sunt unul și același lucru. Cu toate acestea, deoaarece omul primește de la Providența feței ascunse și  Creatorul se ascunde în Tora, se consideră că el practică Tor revelată. Cu alte cuvinte, persoana este incapabilă să primească iluminarea de la Tora din Yețira, ca să nu mai vorbim de deasupra de Yețira.

Iar când i se acordă descoperirea feței, omul începe să se angajeze în înțelepciunea Cabalei. Acest lucru se datorează faptului că îmbrăcămințile Torei revelate au fost purificate pentru el, iar Tora lui a devenit Tora de Yețira, numită „Înțelepciunea Cabala”.