<- Biblioteca de Cabala
Continuă să citești ->
Biblioteca de Cabala

Ramchal

Agra

Biblioteca de Cabala - Acasă / Bnei Baruch / Convenții / Convenția mondială de Cabala, octombrie 2025 - „Într-o singură rugăciune" / Convenția mondială de Cabala, octombrie 2025 - „Într-o singură rugăciune". Lecția #3 „Condițiile pentru o rugăciune din adâncul inimii"

Convenția mondială de Cabala, octombrie 2025 - „Într-o singură rugăciune"
Lecția #3 „Condițiile pentru o rugăciune din adâncul inimii"

Extrase selectate din surse


1. Baal HaSulam - Șamati - Art.209 - Trei condiţii în rugăciune

În rugăciune sunt trei condiţii:

1. Să crezi că El îl poate salva, chiar dacă el are condiţiile cele mai grele din toată generaţia lui, fiindcă „Este mâna Domnului prea scurtă ca să-l salveze”? Dacă nu, atunci, ferească Dumnezeu, „Stăpânul nu poate salva vasul Lui”.

2. El (omul), deja nu mai are nicio idee ca să fie ceva în puterea lui, şi să nu fi făcut, şi nu a apărut niciun leac pentru lovitura (calvarul) lui.

3. Dacă El nu îl ajută, mai bună îi va fi moartea decât viaţa. Fiindcă, condiţia rugăciunii este pierderea* din inimă. Şi cu cât mai mult este el pierdut, cu atât mai mare îi este rugăciunea. Desigur că nu se aseamănă unul căruia îi lipseşte luxul, cu unul care a fost condamnat la moarte, şi numai execuţia mai lipseşte, iar el este deja încătuşat cu lanţuri de fier, şi stă şi se roagă pentru viaţa lui. Cu siguranţă că el nu se va odihni, sau dormi, sau întrerupe, nici măcar pentru un moment, de la rugăciunea pentru viaţa lui.


Prima condiție: Credință și încredere în Creator

2. Rabaş - Art.6, 1984-Iubirea pentru prieteni - 2

Noi trebuie de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea încredere că vom putea atinge scopul şi să nu disperăm la mijlocul drumului şi să părăsim calea. Dimpotrivă, ar trebui să credem că, Creatorul îl poate ajuta chiar şi pe cel mai vulgar şi mai josnic dintre oameni, aşa cum sunt eu însumi. Cu alte cuvinte, Creatorul mă va aduce aproape de El, iar eu voi putea să ajung la adeziune cu El.


3. Baal HaSulam - Scrisoarea 34

Noi ne întețim cererile în sus, ciocănit după ciocănit, fără odihnă, fără sfârșit și nu ne domolim deloc atunci când El nu ne răspunde. Credem că El ne aude rugăciunile dar așteaptă să vină momentul în care vom avea acele Kelim (vase) în care să primim abundența credincioasă și abia atunci vom primi câte un răspuns pentru fiecare rugăciune pe rând, căci „mâna Domnului nu se va zgârci”, Doamne ferește.


4. Baal HaSulam - Scrisoarea 24

Știi deja că rugăciunea și încrederea merg mână în mână. Trebuie să credem în credință deplină că El aude rugăciunea fiecărei guri, în special cu privire la Divinitatea sfântă. Cu această credință dobândim încredere, iar apoi rugăciunea este completă, cu încredere că vom fi mântuiți și omul este răsplătit cu încredere și bucurie toată ziua, de parcă ar fi fost deja mântuit.


5. Rabaș - Art.17, 1986-Agenda adunării – 2

Omul trebuie totdeauna să slăvească Creatorul, şi apoi să se roage’. De unde am primit asta? De la Moise, aşa cum este scris, ‚Şi L-am implorat’”. Baal HaSulam a interpretat că, atunci când cineva îi cere ceva celuilalt, el trebuie să știe: a) că acesta are ceea ce îi cere, pentru că dacă nu, nu are motiv să-i ceară, și b) ca acesta să aibă o inimă bună. Acest lucru se datorează faptului că el poate avea ceea ce i se cere, dar nu e genul de inimă, care să dea.

De aceea, omul trebuie mai întâi să-L slăvească pe Creator, adică să creadă că Creatorul are tot ceea ce el cere, și că, Creatorul este milostiv și acordă fiecăruia după dorință, pentru a-i fi bine. 


A doua condiție: Numai Creatorul poate ajuta

6. Rabaş - Art.16, 1984-Despre Dăruire

Când omul începe să atingă nivelul de dăruire în munca sa, vede că este foarte departe de ea, că nu are nicio dorinţă în gând, în cuvânt sau în faptă, care să aibă capacitatea de a susține intenția de dăruire. Apoi, nu ştie ce să facă pentru a obţine puterea de a dărui şi, de fiecare dată când își crește eforturile, vede că toată această chestiune rămâne departe de el. Într-un final, realizează că nu este omeneşte posibil ca el să o atingă vreodată.

În acel moment realizează că numai Creatorul îl poate ajuta, şi atunci el înţelege că trebuie să se angajeze în Tora şi Miţvot pentru a primi recompensă. Şi recompensa pentru munca sa va fi puterea de a dărui pe care i-o va da Creatorul. Aceasta este recompensa la care speră deoarece vrea să obţină Dvekut (alipirea) cu Creatorul, care este echivalenţa de formă, adică dăruirea.


7. Baal HaSulam - Șamati - Art.1 - Nu există nimeni în afară de EL

Este scris: „Nu există nimeni în afară de El“. Aceasta înseamnă că nu există nici o altă forţă în lume care să aibă abilitatea de a face ceva împotriva Lui. Iar ceea ce vede omul, că există lucruri în lume care neagă Orânduirea de Sus, motivul este că aceasta este voia Lui.

Aceasta este considerată o corectare, numită „stânga respinge şi dreapta apropie“, adică ceea ce stânga respinge este considerată o corectare. Aceasta înseamnă că există lucruri în lume care de la început, au fost menite să abată omul de la calea cea dreaptă şi prin care acesta este respins de la Kduşa [Sfinţenie].

Beneficiul respingerilor este acela că datorită lor, omul primeşte o nevoie şi o dorinţă completă pentru ca Creatorul să îl ajute, fiindcă vede că altfel este pierdut.


8. Baal HaSulam - Șamati - Art.5 - Lișma este o trezire de Sus. De ce avem nevoie de o trezire de jos

Totuşi, rugăciunea trebuie să fie o rugăciune completă, din adâncul inimii. Aceasta înseamnă că omul este absolut sigur că nu există nimeni în lume care să îl poată ajuta în afară de Însuşi Creatorul.

Cum poate omul să ştie asta, că nimeni  nu îl va ajuta, cu excepţia Creatorului Însuşi? Această înţelegere o poate dobândi numai dacă a investit toate forţele de care dispune, iar asta nu l-a ajutat. De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce este posibil în lume ca să dobândească „de dragul Creatorului“. Apoi omul se poate ruga din adâncul inimii şi Creatorul aude rugăciunea lui.


A treia condiție: Moartea e mai bună pentru mine decât viața

9. Rabaș - Scrisoarea 9

Omul care este obișnuit cu munca și dorește să vadă adevărul, pentru a putea merge în el, și dorința lui este numai de a-și corecta propriile acțiuni, atunci, în funcție de această dorință a lui pentru adevăr, exact în această măsură, îi este arătat de Sus adevăratul nivel – cât de departe este el de munca în Lișma. Din cauza aceasta, el este silit să fie în umilință, fiindcă el (vede) răul din el mai mult decât toți contemporanii săi, fiindcă întreaga lume nu vede adevărul, cum sunt ei puși sub guvernanța răului și nu au început munca pentru Creator. Dar el vede că nu poate face nimic pentru Creator, și de aceea, se simte rupt de El. 

El se simte ca și mort fiindcă este separat de Viața Vieților. Și fiindcă el simte gustul morții, el este în umilință totală, fiindcă nu este nimic mai jos de moarte. Și, la acea vreme, el strigă „mai bine sunt mort, decât viu”, fiindcă cel puțin nu va păta Tora și Mițvot, adică să folosească lucrurile sfinte pentru binele lui, fiindcă el atunci va simți că folosește Numele Sfinte pentru nevoile lumești. 


10. Rabaş - Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost făcută prin mărinimie

Uneori, suferința devine de așa natură încât omul spune: „Mai bine mor decât să trăiesc”, dacă nu-mi pot satisface deficiența. Dar aceasta este din pricina suferinței pe care o suferă din cauza lipsei sale. Firește, atunci când primește satisfacția nevoii sale, despre care a spus „Mai bine mor decât să trăiesc”, ce plăcere simte când primește umplerea!

Când vorbim despre muncă, omul trebuie să ajungă la o astfel de lipsă că nu are Dvekut [adeziune] cu Creatorul, încât să spună: „Dacă nu pot realiza Dvekut cu Creatorul, această absență îmi provoacă astfel de chinuri încât spun: «Mai bine mor decât să trăiesc»”.

Aceasta se numește „dorință reală”, iar această dorință este demnă de împlinire.