66. Dăruirea Torei - 1
Am auzit în timpul mesei în ajun de Șavuot, 1948
Problema dăruirii Torei, care a avut loc la muntele Sinai, nu presupune faptul că Tora a fost încredinţată o dată, iar apoi dăruirea a fost oprită. De fapt, nu există lipsă în spiritualitate, din moment ce spiritualitatea este eternă, este fără sfârşit. Pentru că din perspectiva celui care dăruieşte suntem nedemni de a primi Tora, noi spunem că încetarea se datorează Celui Superior.
Cu toate acestea, atunci, la poalele muntelui Sinai, întregul Israel a fost pregătit să primească Tora, aşa după cum este scris: „acolo, Israel şi-a stabilit tabăra în faţa muntelui, ca un singur om cu o singură inimă“. În acel moment, întreaga naţiune a fost pregătită; singura lor intenţie a fost gândul cu privire la primirea Torei.
Totuşi, nu există schimbări din partea Celui care dăruieşte – El dăruieşte întotdeauna. Este scris, de Baal Șem Tov, că omul trebuie să audă în fiecare zi cele zece porunci de pe muntele Sinai.
Tora este numită „poţiunea vieţii“ şi „poţiunea morţii“. Trebuie să explicăm cum pot fi făcute două afirmaţii contradictorii despre acelaşi subiect.
Este necesar să înţelegem că nu putem percepe nicio realitate aşa cum este ea în sine. De fapt, noi percepem totul în concordanţă cu senzaţiile noastre. Iar realitatea în sine, aşa cum este ea însăşi, nu ne interesează deloc. Prin urmare, nu putem cunoaşte Tora în sine, ci percepem doar senzaţiile noastre. Din acest motiv toate impresiile noastre depind de senzaţiile pe care le avem.
Prin urmare, când un om studiază Tora, iar Tora îl îndepărtează de iubirea pentru Creator, desigur că această Tora este considerată „poţiunea morţii“. Invers, dacă Tora pe care o învaţă îl duce mai aproape de iubirea pentru Creator, ea este cu siguranţă considerată „poţiunea vieţii“.
Dar Tora însăşi, existenţa Torei în sine şi de sine stătătoare, fără să îi luăm în considerare pe cei de jos care trebuie să o dobândească, este considerată „Lumină fără Kli“, în care nu există niciun fel de dobândire. Prin urmare, atunci când vorbim despre Tora ne referim la senzaţiile pe care omul le primeşte de la Tora, pentru că doar ele determină realitatea creaturilor.
Când omul lucrează pentru sine, aceasta se numeşte Lo Lișma (nu pentru Numele Ei). Însă de la Lo Lișma ajungem la Lișma (pentru Numele Ei). Aşadar, dacă nu i-a fost acordată primirea Torei, el speră să fie răsplătit cu primirea ei în anul următor. Dar atunci când i-a fost acordată în întregime Lișma, el nu mai are nimic de făcut în această lume, deoarece a corectat totul pentru a fi în întregime în Lișma.
Din acest motiv, în fiecare an există un timp pentru primirea Torei, deoarece acest timp este potrivit pentru o trezire de jos. Acest lucru se datoreză faptului că la trezirea timpului, celor de jos le-a fost revelată Lumina dăruirii Torei. Ca atare, trezirea de Sus este cea care le dă celor de jos puterea de a fi capabili să îndeplinească actul necesar primirii Torei, la fel ca înainte, atunci când au fost pregătiţi să primească Tora.
Prin urmare, dacă omul merge pe calea pe care Lo Lișma îl va aduce la Lișma, el merge pe calea adevărului. Atunci, el va trebui să spere că va fi până la urmă recompensat cu Lișma şi îi va fi dăruită „primirea Torei“.
Cu toate acestea, omul trebuie să fie atent să menţină în permanenţă scopul în faţa ochilor săi. În caz contar, el va merge pe o linie opusă, deoarece rădăcina corpului este primirea pentru sine. Din acest motiv tinde mereu spre rădăcina lui, care este „a primi pentru a primi“, fiind opusă Torei, care este numită „Pomul vieţii“. De aceea corpul consideră Tora „poţiunea morţii“.