61. În jurul Lui este o furtună puternică
Am auzit în 9 Nisan, 18 Aprilie 1948
Despre versetul: „şi în jurul Lui este o furtună puternică“ înţelepţii noştri spun că, în mod deosebit, Creatorul este meticulos cu cei drepţi. El a întrebat: „Dacă sunt în general drepţi, de ce merită o pedeapsă atât de mare?“
Adevărul este că toate limitările de care vorbim în lumile spirituale sunt din perspectiva celor care primesc, adică cei de jos se limitează şi se restrâng într-o oarecare măsură, şi astfel rămân jos. Sus se consideră acceptat tot ce fac cei de jos şi, prin urmare, în aceeaşi măsură abundenţa se extinde dedesubt. În acest mod, prin gândurile, cuvintele şi acţiunile lor, cei de jos atrag abundenţa de Sus.
Prin urmare, dacă cel de jos priveşte o acţiune măruntă sau un cuvânt ca fiind importante, considerând în acest fel că o întrerupere de moment a adeziunii cu Creatorul este cea mai gravă încălcare a unei interdicţii din Tora, atunci Sus, în consens cu opinia celui de jos, se consideră că el ar fi încălcat o interdicţie importantă. Astfel, cei drepţi spun că, în mod deosebit, Creatorul este meticulos cu ei; şi cum spun cei de jos, aşa este acceptat Sus.
Atunci când cel de jos nu simte o interdicţie mică, ca pe una gravă, nici Sus micile încălcări comise de el nu sunt privite ca fiind încălcări serioase. Prin urmare, un asemenea om este tratat ca şi cum ar fi neînsemnat, pentru că dacă el consideră că poruncile sunt minore, atunci şi păcatele lui sunt considerate minore. Ambele sunt cântărite la fel, iar el este considerat un om mic.
Totuşi, cel care apreciază lucrurile mărunte, spunând despre Creator că este foarte meticulos în privinţa lor, este considerat a fi o persoană importantă, ale cărei păcate şi porunci sunt mari.
Aşa cum omul simte suferinţă când comite un păcat, el poate să simtă plăcere atunci când face o faptă bună. Există o parabolă despre asta: un om a făcut o crimă îngrozitoare împotriva regelui şi a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare cu muncă silnică. Închisoarea era în afara ţării, într-un loc pustiu, undeva în lume. Sentinţa a fost executată imediat şi el a fost trimis în acel loc dezolant de la capătul lumii.
Odată ajuns acolo, a găsit alţi oameni care fuseseră condamnaţi de rege să stea, ca şi el, în acel loc; dar apoi a devenit amnezic şi a uitat că are o soţie, copii, prieteni şi cunoştinţe. El a crezut că întreaga lume este doar atât cât poate cuprinde cu ochii: locul acela pustiu, cu oamenii care se aflau acolo. De asemenea, a crezut că s-a născut acolo, neştiind nimic mai mult de atât. Astfel, adevărul lui se baza pe ceea ce simţea în prezent, şi privea realitatea curentă în funcţie de cunoştinţele şi senzaţiile lui.
Acolo a învăţat normele şi regulamentele, aşa încât să nu mai încalce legile, să se ferească de infracţiunile descrise şi să ştie cum să îşi corecteze acţiunile pentru a putea pleca. Din cărţile regelui a învăţat că cel care încalcă legea este, de exemplu, trimis într-un loc pustiu, departe de orice aşezare. El a fost impresionat de o pedeapsă atât de aspră şi a suferit gândindu-se că sunt date astfel de pedepse grele.
Cu toate acestea, nu i-a trecut prin minte că el însuşi este unul dintre cei care au încălcat legile statului, că a fost condamnat cu asprime şi verdictul a fost executat. În plus, pentru că a devenit amnezic, el niciodată nu o să poată să perceapă starea lui actuală.
Aceasta înseamnă „în jurul Lui este o furtună puternică“, adică omul trebuie să ia în calcul fiecare mişcare, să creadă că el însuşi a încălcat legile regelui şi deja a fost alungat din aşezare. Acum, prin multe fapte bune, memoria îi revine şi începe să simtă cât de mult s-a îndepărtat de acel loc stabil al lumii.
El începe să se căiască, până când este eliberat şi dus înapoi în acel loc stabil, iar asta se întâmplă în mod specific prin munca omului. Omul începe să simtă că s-a îndepărtat de originea lui şi de rădăcina lui, până când i se acordă adeziunea cu Creatorul.