56. Tora este numită Indicaţie
Am auzit în 1 BeȘalach, 2 Februarie 1941
Tora este numită „indicaţie“, de la cuvintele „aruncat prin“. Asta înseamnă că atunci când omul se implică în studiul Torei, el simte depărtarea în măsura în care depune efort. Cu alte cuvinte, omului i se arată adevărul, adică i se arată dimensiunea credinţei pe care o are şi pe care se fundamentează adevărul.
Baza păstrării Torei şi a Mițvot este pe măsura credinţei omului, fiindcă atunci înţelege că întreaga lui bază este clădită doar pe educaţia pe care a primit-o. Aceasta se datorează faptului că educaţia este suficientă pentru ca omul să păstreze Tora şi Mițvot, cu toate amănuntele şi detaliile lor, iar tot ce vine prin educaţie se numeşte „credinţă prin raţiune“.
Chiar dacă asta este împotriva raţiunii, adică raţiunea stabileşte că persoana ar trebui să se simtă mai aproape de Creator în măsura în care avansează în studiul Torei. Cu toate acestea, Tora întotdeauna îi dezvăluie omului mai mult din adevăr. Când omul caută adevărul, Tora îl aduce mai aproape de adevăr şi îi arată măsura credinţei lui în Creator.
Aceasta se întâmplă tocmai pentru ca omul să fie capabil să ceară îndurare şi să se roage Creatorului să îl aducă cu adevărat mai aproape de El, ceea ce înseamnă că îi va fi acordată credinţa în Creator. Atunci, el va putea să îi aducă laude şi să îşi exprime recunoştinţa faţă de Cretor, pentru că i-a permis să se apropie de El.
Cu toate acestea, când omul nu vede adevărata măsură a depărtării sale şi crede că avansează constant, descoperă că îşi clădeşte construcţia pe o fundaţie şubredă şi că nu are niciun loc unde să se roage Creatorului să îl apropie. Prin urmare, omul nu are niciun loc în care efortul lui să fie răsplătit cu întreaga credinţă, din moment ce se străduieşte doar pentru ceea ce are nevoie.
Aşadar, atâta timp cât omul nu este vrednic să vadă adevărul, se întâmplă contrariul. Cu cât mai mult adaugă în Tora şi Mițvot, omul ajunge la măsura lui completă şi nu vede nicio lipsă în el însuşi. Drept urmare, el nu are un loc în care să se străduiască şi să se roage să-i fie, într-adevăr, acordată credinţa în Creator, pentru că atunci când simte corupţia ar trebui să se refere la ea ca la o corectare.
Cu toate acestea, când se angajează cu adevărat în studiul Torei şi Mițvot, Tora îi arată adevărul, deoarece Tora are puterea să îi arate omului adevărata stare a credinţei lui (asta înseamnă „să fie cunoscut“).
Când omul se angajează în studiul Torei şi vede adevărul, adică măsura în care este îndepărtat de spiritualitate şi faptul că este o creatură atât de decăzută, încât nu există pe lume om mai rău decât el, atunci Sitra Ahra (cealaltă parte) vine la el cu un argument diferit: de fapt, corpul lui este, într-adevăr, foarte urât şi este adevărat că nu există nimeni mai urât decât el în întreaga lume.
Ea îi spune toate acestea pentru ca omul să-şi piardă speranţa, deoarece se teme ca nu cumva el să îşi dea seama şi să ajungă la dorinţa de a-şi corecta starea. Din acest motiv, ea aprobă omul atunci când el spune că este urât şi îl lasă să înţeleagă că dacă s-ar fi născut cu talente deosebite şi calităţi superioare ar fi putut să-şi depăşească răul, să-l corecteze şi ar fi fost capabil să realizeze Dvekut (adeziune) cu Creatorul.
Răspunsul ar trebui să fie acela că tot ce i-a spus Sitra Ahra este ilustrat în Masechet Taanit (p. 20): Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, venea dinspre turnul împrejmuit al casei învăţătorului său. El călărea pe măgarul lui şi se plimba de-a lungul malului râului, simţind o mare bucurie. Şi mintea lui era crudă, căci studiase multă Tora. Un om foarte urât i-a ieşit în cale. El i-a spus: „Bună ziua, învăţătorule!“, dar acesta nu a răspuns. Apoi a continuat: „De prisos; Cât de urât este acest om! Oare toţi oamenii din oraşul tău sunt la fel de urâţi ca şi tine?“ Omul a răspuns: „Nu ştiu, dar du-te şi spune-i meşterului care m-a făcut: «Cât de urât este acest vas pe care L-ai făcut!»“ Pentru că a ştiut că el însuşi a păcătuit, a coborât de pe măgar.
Din cele de mai sus putem vedea că deoarece a studiat multă Tora i-a fost permis să vadă adevărata distanţă dintre el şi Creator, adică măsura depărtării şi apropierii sale. Acesta este înţelesul faptului că mintea lui era crudă, adică el a văzut forma completă a celui care este mândru (propria lui dorinţă de a primi), şi atunci a putut vedea adevărul: că el însuşi este cel mai urât. Cum a văzut adevărul? Studiind mult timp Tora.
Astfel, cum va fi capabil să se unească cu Creatorul, din moment ce el este un om atât de urât? Acesta este motivul pentru care a întrebat dacă toţi oamenii sunt la fel de urâţi ca el sau dacă el este cel mai urât din lume, iar restul oamenilor nu sunt urâţi.
Care a fost răspunsul? „Nu ştiu“. Înseamnă că, din moment ce nu simt, ei nu ştiu. Şi de ce nu simt? Pentru simplul motiv că nu au fost recompensaţi cu înţelegerea adevărului, deoarece le lipseşte Tora care să le arate adevărul.
De aceea Ilie i-a răspuns: „du-te la meşterul care m-a făcut“, pentru că a văzut că a ajuns la un nivel de la care nu mai putea avansa. Din acest motiv Ilie a apărut şi i-a spus: „du-te la meşterul care m-a făcut“. Cu alte cuvinte, din moment ce Creatorul te-a creat atât de urât, El trebuie să fi ştiut că doar cu aceste Kelim (vase) poate fi atins scopul. Deci, nu-ţi face griji, mergi înainte şi vei reuşi!
[1] În ebraică se foloseşte acelaşi cuvânt pentru aruncare şi indicare.