50. Două stări
Am auzit în Sivan 20
În lume există două stări. În prima stare lumea este numită „suferinţă“, iar în a doua stare lumea este numită „Sfânta Șchina“ (Divinitate). Înainte ca omului să fie vrednic să îşi corecteze faptele sale, astfel încât acestea să fie pentru dăruire, el percepe lumea numai sub forma suferinţelor şi a chinurilor.
Totuşi, după ce este recompensat cu înţelegerea faptului că Sfânta Șchina înveşmântează întreaga lume, atunci se consideră că întreaga lume este umplută de Creator. În această stare lumea este numită „Sfânta Șchina“, deoarece primeşte de la Creator. Aceasta se numeşte „unificarea Creatorului cu Divinitatea“. Aşa cum Creatorul dăruieşte, tot aşa şi lumea este acum preocupată numai de dăruire.
Este ca o melodie tristă. Unii muzicieni ştiu să transpună suferinţa în note, pentru că toate cântecele sunt ca un fel de limbaj în care melodia înlocuieşte cuvintele pe care omul doreşte să le rostească. Dacă melodia îi emoţionează până la lacrimi pe cei care o ascultă, până într-atât încât toată lumea plânge datorită suferinţei pe care o exprimă, atunci ea este numită „o melodie“ şi tuturor le place să o asculte.
Dar cum se pot bucura oamenii de suferinţe? Oameni se pot bucura de suferinţe deoarece melodiile nu se referă la suferinţele din prezent, ci la cele din trecut, care au fost „îndulcite“ şi au fost împlinite. De aceea oamenilor le place să le asculte. Aceasta indică îndulcirea judecăţilor şi a faptului că suferinţele pe care le-a avut omul au fost îndulcite. Acesta este motivul pentru care suferinţele sunt plăcute auzului, şi astfel lumea este numită „Sfânta Divinitate“.
Cel mai important lucru pe care omul ar trebui să îl ştie şi să îl simtă este că există un conducător al oraşului, aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Patriarhul Avraam a spus: «Nu există aşezământ fără un conducător»“. Omul nu trebuie să creadă că tot ceea ce se petrece în lume este întâmplător şi că Sitra Ahra îl determină să păcătuiască şi să spună că totul este incidental.
Acesta este înţelesul Hamat (vasului cu) Keri (sămânţă). Există un Hamat umplut cu Keri. Keri îl face pe om să creadă că totul este BeMikreh (întâmplător). (Chiar şi când Sitra Ahra îi aduce omului asemenea gânduri încât să spună că totul este întâmplător şi nu există nicio conducere, nici acest lucru nu este întâmplător, ci aşa a dorit Creatorul să fie).
Totuşi, omul trebuie să creadă în răsplată şi pedeapsă, în faptul că există o judecată şi există un judecător, şi totul este condus de Providenţă prin pedeapsă şi recompensă. Uneori, când omul primeşte dorinţa şi trezirea de a lucra pentru Creator şi crede că le-a primit din întâmplare, chiar şi în această situaţie el trebuie să ştie că a făcut un efort care a precedat această deşteptare. El s-a rugat şi a cerut ajutor de Sus pentru a fi capabil să îndeplinească o acţiune cu intenţie, iar aceasta se numeşte „a înălţa MAN“.
Însă omul a şi uitat acest lucru şi nu îl mai ia în considerare, din moment ce nu a primit imediat răspuns la rugăciunea lui, astfel încât să poată spune: „pentru că Tu auzi rugăciunea fiecărei guri“. Şi totuşi, el trebuie să creadă că ordinea superioară spune că răspunsul la rugăciune poate veni la câteva zile sau luni după ce s-a rugat.
Omul nu trebuie să creadă că a primit cadou această trezire în mod întâmplător. Uneori, el spune: „Acum, când simt că nu îmi lipseşte nimic şi nu am nicio grijă, mintea mea este limpede şi logică, aşa încât îmi pot concentra gândul şi dorinţa asupra lucrării Creatorului“.
Rezultă că omul poate spune că întreaga sa implicare în munca pentru Creator este „puterea şi forţa mâinii sale i-au adus această bogăţie“. Astfel, atunci când se poate angaja în satisfacerea nevoilor spirituale, el trebuie să creadă că acesta este răspunsul la rugăciune. Pentru ceea ce s-a rugat înainte, pentru acea rugăciune a primit acum răspuns.
De asemenea, când omul citeşte o carte şi Creatorul îi deschide ochii, iar el simte puţină vitalitate, chiar şi atunci comportamentul lui firesc este să lege acest fapt de şansă, însă totul este coordonat.
Deşi omul ştie că întreaga Tora este numele Creatorului, cum poate spune că prin cartea pe care o citeşte primeşte o oarecare senzaţie sublimă? El trebuie să ştie că deşi a citit această carte de mai multe ori şi ştie că întreaga Tora este numele Creatorului, cu toate acestea nu primeşte nici o iluminare şi nici o senzaţie. În schimb, totul este arid, iar cunoştinţele pe care le are nu îl ajută deloc.
Prin urmare, când omul studiază o anumită carte şi îşi pune speranţa în Creator, studiul trebuie să se bazeze pe credinţă, pe credinţa în Providenţă şi în faptul că El îi va deschide ochii. În acel moment omul începe să aibă nevoie de Creator, şi astfel are un contact cu Creatorul prin care poate realiza adeziunea cu El.
Există două forţe care se contrazic reciproc: o Forţă Superioară şi o Forţă Inferioară. Forţa Superioară este descrisă astfel: „Pe toţi cei care poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea“. Aceasta înseamnă că întreaga lume a fost creată doar pentru gloria Creatorului. Forţa Inferioară este dorinţa de a primi, care susţine că totul a fost creat pentru ea, atât lucrurile materiale, cât şi cele spirituale; toate există pentru iubirea de sine.
Dorinţa de a primi susţine că ea merită atât lumea aceasta, cât şi lumea viitoare. Desigur, Creatorul este cel care câştigă, dar aceasta este „calea suferinţei“. Ea este „un drum lung“. Însă există o cale scurtă, numită „calea Torei“, iar scurtarea timpului ar trebui să fie intenţia fiecărui om.
Aceasta se numeşte „voi grăbi“. În caz contrar, va fi „la timpul său“, aşa după cum spun înţelepţii noştri: „răsplătit – am să o grăbesc; nerăsplătit – la timpul său“, „căci voi pune peste tine un rege ca Haman şi el te va forţa să te corectezi“.
Tora începe cu Bereşit (La început): „La început … pământul era neformat şi gol … şi era întuneric“ şi se termină astfel: „înaintea întregului Israel“.
La început, vedem că pământul este „neformat şi gol şi întuneric“, dar apoi, când se corectează pentru a dărui, ei sunt răsplătiţi: „Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!»“, până când Lumina se dezvăluie „în faţa întregului Israel“.