42. Ce reprezintă acronimul ELUL în muncă
Am auzit în 15 Elul, 28 august 1942
Pentru a înţelege aceasta, trebuie să explicăm alte, câteva lucruri:
-
Problema Regalităţii, amintirilor şi a coarnelor de berbec (șofar), precum şi semnificaţia spuselor înţelepţilor noştri: „anulează-ţi voinţa ta înaintea voinţei Lui, aşa încât El Îşi va anula voinţa Sa înaintea voinţei tale“.
-
Cuvintele înţelepţilor noştri: „Cel rău – de îndată la moarte, iar cel drept – de îndată la viaţă.“
-
Versetul: „Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei“.
-
Cuvintele Sfântului Zohar: „Yod este un punct negru care nu conţine alb“.
-
Malchut din Lumea Superioară devine Keter pentru cei de jos.
-
Ce reprezintă dovada bucuriei dacă munca este, sau nu, în deplinătate.
Toate aceste lucruri se referă la pregătirea lunii Elul.
Pentru a explica toate cele de mai sus trebuie să înţelegem scopul creaţiei, care este dorinţa Creatorului de a face bine creaturilor Sale. Şi datorită Tikun (corectare), astfel încât să nu existe problema „pâinii ruşinii“, a fost făcut Țimțum (restricţie). Iar de laȚimțum s-a dezvoltat Masach (ecran) prin care vasele de primire sunt transformate în vase de dăruire.
Când vasele sunt pregătite pentru dăruire, Lumina ascunsă şi păstrată pentru creaturi este primită imediat. Aceasta înseamnă că omul primeşte plăcerea şi încântarea care au fost în Gândul Creaţiei, care reprezintă dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale.
Acesta este sensul versetului: „Anulează-ţi voinţa ta înaintea voinţei Lui“, adică anulează dorinţa de a primi pentru tine, înaintea dorinței de a dărui, care este voința Creatorului. Înseamnă că omul va revoca iubirea de sine în faţa iubirii de Creator. Aceasta se numeşte „anulare de sine înaintea Creatorului“ şi Dvekut (adeziune). Ulterior, Creatorul poate străluci în dorinţa omului de a primi, pentru că acum ea este corectată în forma primirii cu intenţia de a dărui.
Aceasta este semnificaţia versetului: „aşa încât El îşi va anula voinţa Sa înaintea voinţei tale“. Cu alte cuvinte, Creatorul îşi anulează voinţa Sa, adică face Țimțum (restricţie) din cauza nepotrivirii de formă. Atunci când există deja echivalenţă de formă are loc expansiunea Luminii în interiorul dorinţelor celor de jos, dorinţe care au fost corectate pentru a dărui, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaturilor Sale, scop care acum poate fi îndeplinit.
Acum putem interpreta versetul: „Eu aparţin iubitului meu“. Aceasta înseamnă că dacă „eu“ îmi anulez dorinţa de a primi înaintea Creatorului şi toate dorinţele sunt pentru dăruire, atunci ajungem la: „şi iubitul meu îmi aparţine“. Adică „iubitul meu“, care este Creatorul, „îmi aparţine“ şi îmi împărtăşeşte încântarea şi plăcerea care sunt în Gândul Creaţiei. Astfel, ceea ce înainte era ascuns şi restricţionat a devenit acum dezvăluirea Feţei, deoarece scopul creaţiei a fost descoperit şi constă în a face bine creaturilor Sale.
Trebuie să ştim că vasele de dăruire sunt numite YH (Yod, Hey), din numele HaVaYaH (Yod, Hey, Vav, Hey) şi sunt vase pure. Aceasta este semnificaţia versetului: „Toţi cei care primesc, primesc în cele mai pure vase“. În această stare omul este recompensat cu „şi iubitul meu îmi aparţine“, iar Creatorul împărtăşeşte abundenţa asupra lui, ceea ce înseamnă că este răsplătit cu revelarea Feţei.
Totuși există o condiție pentru aceasta: este imposibil ca omul să obţină revelarea înainte de a primi discernământul Ahoraim (spate), perceput ca ascunderea Feţei, şi pe care trebuie să îl considere la fel de important ca revelarea Feţei. Adică omul ar trebui să fie în bucurie, ca şi cum ar fi dobândit deja revelarea Feţei.
Totuşi, el nu poate să rămână acolo şi să aprecieze ascunderea în aceeaşi măsură cu revelarea, cu excepţia cazului în care lucrează în dăruire. În acel moment omul poate să spună: „Nu îmi pasă ce simt în timpul muncii, deoarece important pentru mine este că vreau să dăruiesc Creatorului. În cazul în care Creatorul consideră că va avea mai multă mulţumire dacă lucrez în forma de Ahoraim, eu sunt de acord“.
Însă dacă omul mai are licăriri de primire care trezesc în el diverse gânduri, atunci îi este greu să creadă că lumea este condusă de Creator în forma „binelui care face bine“. Acesta este înţelesul literei Yod din numele HaVaYaH, ea fiind prima literă, numită „un punct negru care nu conţine alb“, adică este întuneric complet şi ascunderea Feţei.
Aceasta înseamnă că atunci când omul ajunge într-o stare în care nu are niciun sprijin, starea lui devine neagră, aceasta fiind cel mai de jos discernământ al Lumii Superioare, discernământ care devine Keter pentru cei de jos, deoarece vasul Keter este vas de dăruire.
Discernământul cel mai de jos în cel Superior este Malchut, care nu are nimic al său. Şi doar în acest caz este numit Malchut. Prin urmare, dacă omul îşi asumă cu bucurie Împărăţia Cerului, adică starea în care nu are nimic, atunci ea devine Keter, care este un vas de dăruire, precum şi cel mai pur Kli. Cu alte cuvinte, primirea Malchut într-o stare de întuneric devine ulterior un Kli de Keter, care este un vas de dăruire.
Este aşa după cum spune versetul: „Căci căile Domnului sunt drepte şi cei drepţi merg pe ele; dar păcătoşii se poticnesc acolo“. Aceasta înseamnă că păcătoşii – cei care sunt controlaţi de vasele de primire – trebuie să cadă şi să se chircească sub greutatea lor când ajung în această stare.
Cei drepţi însă, adică cei care se află într-o stare de dăruire, sunt ridicaţi prin asta, adică le sunt atribuite vase de dăruire. (Răi sunt consideraţi cei a căror inimă nu este încă hotărâtă să muncească pentru a obţine vasele de dăruire, iar drepţi sunt consideraţi cei a căror inimă este deja hotărâtă să obţină vasele de dăruire, dar încă nu pot.)
Este aşa cum scrie în Sfântul Zohar că Divinitatea Sfântă i-a spus lui Rașbi (Rabi Șimon Bar-Yochay): „Nu există niciun loc pentru a mă ascunde de tine“, şi de aceea Ea i se dezvăluie lui. Acesta este sensul a ceea ce a spus Rașbi: „din această cauză şi dorinţa Lui este asupra mea“, adică „Eu aparţin iubitului meu şi iubitul meu îmi aparţine mie“, după care acţionează în VH (Vav, Hey).
Acesta este sensul versetului: „Numele este incomplet şi tronul este incomplet până când Hey se uneşte cu Vav“. Hey este numit „dorinţa de a primi“, care este ultimul şi cel din urmă vas în care Vav se va dispersa în Hey, şi atunci va fi sfârşitul corectării.
Aceasta se înţelege prin „cei drepți – de îndată la viaţă“. Acest lucru înseamnă că omul însuşi trebuie să spună în care carte ar dori să fie scris numele lui: în cartea celor drepţi, adică vrea sau nu vrea să îi fie dată dorinţa de a dărui, deoarece are mai multe discernăminte legate de dorinţa de a dărui, ceea ce înseamnă că uneori spune: „Da, vreau să-mi fie dată dorinţa de a dărui, dar să nu fie revocată complet dorinţa de a primi“. Omul vrea, mai degrabă, două lumi pentru el însuşi, adică vrea dorinţa de a dărui pentru propria lui plăcere.
Cu toate acestea, în cartea celor drepţi sunt înscrişi doar cei care doresc să îşi transforme vasele de primire în vase de dăruire şi nu vor să primească nimic pentru sine. Astfel, nu va exista posibilitatea ca omul să spună: „Dacă aş fi ştiut că trebuie anulată dorinţa de a primi, nu m-aş fi rugat pentru aceasta“, pentru ca mai târziu să nu poată să spună: „Asta nu este ceea ce am jurat“.
Prin urmare, trebuie să spună fără rezerve ce înţelege el prin înscrierea în cartea celor drepţi, astfel încât să nu se plângă mai târziu.
Noi trebuie să ştim că în muncă, atât cartea celor drepţi, cât şi cartea celor păcătoşi se află în aceeaşi persoană. Aceasta înseamnă că omul trebuie să facă o alegere şi să ştie în mod clar ceea ce vrea, pentru că „păcătos“ sau „drept“ se referă la aceeaşi persoană.
Prin urmare, omul trebuie să spună că dacă vrea să fie înscris în cartea celor drepţi pentru a fi „de îndată la viaţă“, adică pentru a adera la Viaţa Vieţilor, trebuie să facă totul pentru Creator. În plus, când ajunge să fie scris în cartea celor răi, acolo unde sunt înscrişi toţi cei care doresc să primească pentru ei înşişi, omul spune că ei ar trebui înscrişi acolo pentru moartea instantanee, adică dorinţa de a primi pentru sine va fi revocată în el, ca şi cum ar fi murit.
Totuşi, uneori omul are îndoieli. Cu alte cuvinte, nu vrea ca dorinţa lui de a primi să fie imediat revocată. Omului îi este greu să ia rapid decizia ca toate fragmentele lui de primire să fie instantaneu omorâte, adică nu este de acord ca toate dorinţele lui de primire să fie anulate dintr-odată.
Dimpotrivă, el vrea ca fragmentele lui de primire să fie anulate treptat şi încet, nu toate dintr-odată, ceea ce înseamnă că vor lucra atât o parte din vasele de primire, cât şi o parte din vasele de dăruire. Prin urmare, acest om nu are o opinie clară şi fermă.
O opinie fermă este aceea că, pe de o parte omul susţine că totul este al lui, adică totul este în beneficiul dorinţei de a primi, iar pe de altă parte el afirmă că totul este pentru Creator, aceasta fiind tot o opinie fermă. Şi atunci, ce poate face omul în cazul în care corpul nu este de acord cu opinia potrivit căreia vrea să lucreze numai pentru Creator?
În această stare se poate spune că omul face tot ceea ce stă în puterea lui pentru a fi, în întregime, pentru Creator, adică se roagă Creatorului pentru a-l ajuta să fie capabil să îndeplinească toate dorinţele sale doar pentru El. De aceea ne rugăm: „Aminteşte-ţi de noi pentru viaţă şi înscrie-ne în cartea vieţii“.
Acesta este motivul pentru care el scrie „Malchut“, ceea ce înseamnă că omul va lua asupra lui discernământul punctului negru care nu conţine alb. Acesta este înţelesul versetului: „Anulează-ţi voinţa ta“, şi astfel amintirea ta se va ridica înaintea Mea, iar atunci voinţa Lui va fi anulată înaintea voinţei tale. Cu ce? Cu un corn (șofar), cu cornul mamei, însemnând că problema depinde de căinţă.
Cu alte cuvinte, dacă omul acceptă întunericul, el ar trebui să o facă într-un mod onorabil, şi nu într-un mod ruşinos. Aceasta se numeşte „cornul Mamei“, ceea ce înseamnă că omul va fi considerat frumos şi respectabil.
În consecinţă, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris: „Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei“ astfel: dacă omul vede că a fost alungat de la muncă, atunci ar trebui să ştie că aceasta se datorează lui Libni, adică tocmai datorită faptului că vrea în special „albul“. Cu alte cuvinte, dacă omului îi este dat „albul“, înseamnă că tot ceea ce face el va străluci, adică va simţi un gust bun în Tora şi în rugăciune, şi atunci va fi dispus să asculte şi să respecte Tora şi Mițvot.
Acesta este înţelesul lui „Şimei“. Înseamnă că exact printr-o formă „de alb“ este posibil ca omul să audă. Cu toate acestea, în timpul muncii el vede forma „de negru“ şi nu este de acord să audă că trebuie să ia această muncă asupra lui. Prin urmare, el trebuie alungat din Palatul Regelui, pentru că primirea Regatului Ceresc trebuie să se facă prin cedare necondiţionată.
Când omul spune că este dispus să ia asupra lui munca, cu condiţia să existe o formă „de alb“, adică ziua va străluci pentru el, dar nu este de acord cu această muncă dacă ea îi apare sub o formă „de negru“, atunci el nu are loc în Palatul Regelui. Acest lucru se datorează faptului că cei care vor să lucreze pentru a dărui sunt admişi în Palatul Regelui, iar când lucrează pentru a dărui nu contează ce simt în timpul muncii.
Dimpotrivă, chiar dacă vede o formă „de negru“ omul nu este impresionat de ea, pentru că singurul lucru pe care îl vrea este să depăşească toate obstacolele cu ajutorul puterii pe care o primeşte de la Creator. Adică omul nu cere Creatorului să îi dea o formă „de alb“, ci să îi dea puterea de a depăşi toate ascunderile.
Prin urmare, acelor oameni care vor să lucreze pentru a dărui, în cazul în care există mereu o stare „de alb“, albul le permite să continue să muncească. Aceasta se datorează faptului că atâta timp cât albul străluceşte, omul este capabil să lucreze chiar şi în forma primirii pentru sine.
Astfel, omul nu va putea să ştie dacă munca lui este în puritate sau nu şi, din această cauză, nu îi poate fi acordat Dvekut (adeziune) cu Creatorul. Pentru asta i se dă de Sus o formă de întuneric, şi abia atunci vede dacă munca lui este în puritate.
Cu alte cuvinte, dacă omul poate să se bucure într-o stare de întuneric, acesta este un semn că munca lui este în puritate, deoarece trebuie să se bucure şi să creadă că i s-a dat de Sus şansa de a fi capabil să lucreze pentru a dărui.
Acest lucru este la fel cu ceea ce au scris înţelepţii noştri: „Toţi cei care sunt lacomi suferă“. Aceasta înseamnă că cel scufundat în primirea pentru sine este în suferinţă, din cauză că întotdeauna îi lipseşte ceva. El trebuie să îşi umple vasele de primire, mereu.
Însă cei care doresc să meargă pe calea dăruirii trebuie să fie tot timpul în bucurie. Aceasta înseamnă că indiferent de forma sub care vine la el, munca omului ar trebui să fie în bucurie, deoarece el nu are nicio intenţie de a primi pentru sine.
Acesta este motivul pentru care el spune că, oricum, dacă omul lucrează cu adevărat în scopul de a dărui, el, cu siguranţă ar trebui să fie bucuros că i s-a dat posibilitatea de a aduce mulţumire Creatorului său. Iar dacă simte că munca lui nu este încă în dăruire, omul ar trebui, de asemenea, să se bucure, deoarece nu vrea nimic pentru sine. Este fericit că dorinţa de a primi nu se poate bucura de pe urma acestei munci, iar aceasta ar trebui să îi facă plăcere.
Însă dacă el crede că în urma acestei munci va păstra ceva pentru sine, atunci permite ca Sitra Ahra (cealaltă parte) să se agaţe de munca lui, iar aceasta îi provoacă tristeţe, furie etc.