38. Comoara lui este frica de Creator
Am auzit în 31 martie 1947
O comoară este un vas în care punem ceea ce deţinem. Grânele, de exemplu, sunt puse în hambar, iar lucrurile preţioase sunt puse în locuri mai bine păzite. Astfel, fiecare lucru primit este numit prin corelare cu Lumina, iar vasul trebuie să fie capabil să-l primească. Aşa după cum am învăţat, nu există Lumină fără vas, iar acest lucru se aplică şi în lumea fizică.
Dar ce este vasul în spiritualitate, vasul în care putem primi darurile pe care Creatorul vrea să le dăruiască şi care să fie în conformitate cu Lumina? Este la fel ca în lumea fizică, în care vasul trebuie să fie potrivit cu obiectul plasat în el?
De exemplu, nu putem spune că avem vin pe care l-am turnat în saci noi pentru a împiedica acrirea lui sau că am strâns o grămadă de făină în butoaie. Dimpotrivă, obiceiul este ca vasele pentru vin să fie butoaiele şi sticlele, cele pentru făină să fie sacii, şi nu butoaiele etc.
Astfel, apare întrebarea: Care este recipientul spiritual, vasul cu care putem acumula o mare comoară din Abundenţa de Sus?
Există o regulă care spune că mai mult decât vrea viţelul să mănânce, vaca vrea să îl hrănească. Aceasta, deoarece dorinţa Lui este de a face bine creaturilor Sale, iar noi trebuie să credem că Țimțum (restricţie) este spre binele nostru. Motivul trebuie să fie acela că nu avem vase potrivite în care să primim abundența, la fel ca în lumea materială, unde vasele trebuie să fie adecvate pentru ceea ce urmează să fie pus în ele. Prin urmare, trebuie să spunem că dacă vom adăuga vase, acolo va exista ceva care să păstreze abundența suplimentară.
Răspunsul la întrebare este acela că în trezoreria Lui, Creatorul are doar comoara fricii de Creator (Brachot, 33).
Cu toate acestea, trebuie să clarificăm ce este frica. Frica este vasul, iar comoara este alcătuită din acest vas şi toate lucrurile importante sunt puse înăuntrul lui. El a spus că frica este aşa după cum este scris despre Moise: înţelepţii noştri au spus: „Drept recompensă că: «Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească», el a fost răsplătit: «ci el vede chipul Domnului»“ (Brachot, p. 7).
Frica se referă la teama omului faţă de marile plăceri care există acolo, faţă de faptul că nu va fi capabil să le primească în scopul de a dărui. Recompensa pentru frică este faptul că în acest fel el a construit un vas în care să primească Abundenţa de Sus. Aceasta este munca omului şi orice altceva trebuie să atribuim Creatorului.
Cu toate acestea, nu este vorba de frică, pentru că sensul fricii este acela de a nu primi, iar ceea ce dă Creatorul, El dă doar pentru a fi primit. Acesta este înţelesul versetului: „totul se află în mâinile Creatorului, cu excepţia fricii de Creator“.
Acesta este vasul de care avem nevoie. În caz contrar, vom fi consideraţi nebuni, aşa cum spuneau înţelepţii noştri: „Cine este nebun? Cel care pierde ceea ce îi este dat“. Adică Sitra Ahra (cealaltă parte) ne va lua abundenţa dacă nu putem păstra intenţia de a dărui, pentru că în acest caz ea trece în vasele de primire, care sunt Sitra Ahra şi impuritate.
Acesta este înţelesul versetului: „Şi veţi respecta sărbătoarea pâinii nedospite“. „A respecta“ înseamnă frică. Deşi natura Luminii este aceea de a avea singură grijă de ea însăşi, adică Lumina pleacă mai înainte ca omul să dorească să primească Lumina în vasele de primire, el trebuie totuşi să facă asta, pe cât posibil de unul singur, aşa cum spun înţelepţii noştri: „Voi vă veţi supraveghea puţin de jos, şi Eu am să vă supraveghez mai mult de Sus“.
Motivul pentru care atribuim frica oamenilor, după cum au spus înţelepţii noştri: „Totul se află în mâinile Creatorului, cu excepţia fricii de Creator“, este pentru că El poate da totul, cu excepţia fricii. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce Creatorul dăruieşte este mai degrabă iubire, decât frică.
Dobândirea fricii se face prin puterea Torei şi a Mițvot. Aceasta înseamnă că atunci când omul se angajează în Tora şi Mițvot cu intenţia de a fi recompensat pentru a fi în măsură să aducă mulţumire Creatorului, acest scop care se bazează pe acţiunile Mițvot şi pe studiul Torei conduce omul la realizarea lui. În caz contrar, omul s-ar putea opri. Deşi respectă Tora şi Mițvot în fiecare articol şi detaliu, el va rămâne în continuare la gradul Mineralului Sfânt.
Prin urmare, omul trebuie să-şi amintească întotdeauna motivul care îl obligă să se angajeze în Tora şi Mițvot. Aceasta este ceea ce înţelepţii noştri înţeleg prin versetul: „Sfinţenia voastră să fie pentru Numele Meu“. Aceasta înseamnă că: „Eu voi fi cauza voastră, adică întreaga voastră muncă este bazată pe dorinţa de a-Mi produce Mie plăcere, ceea ce însemnă că toate faptele voastre vor fi în scopul de a dărui“.
Înţelepţii noştri au spus: „Tot ceea ce este păstrat, se găseşte în amintire“ (Brachot, 20). Aceasta înseamnă că toţi cei care se angajează în Tora şi Mițvot au ca scop să ajungă la „amintire“, însemnând: „Când îmi amintesc de El, El nu mă va lăsa să dorm“. Prin urmare, scopul principal al păstrării este acela de a fi recompensat cu aducerea-aminte.
Aşadar, dorinţa omului este să-şi amintească că doar Creatorul este motivul pentru care păstrează Tora şi Mițvot. Acest lucru se datorează faptului că motivul păstrării Torei şi Mițvot este Creatorul, pentru că fără ele omul nu se poate alătura Lui, deoarece „El şi cu Mine nu putem sălăşlui în aceeaşi locuinţă“, din cauza nepotrivirii de formă.
Motivul pentru care recompensa şi pedeapsa nu sunt dezvăluite, deşi noi trebuie doar să credem în recompensă şi pedeapsă, este faptul că voinţa Creatorului este ca toţi oamenii să lucreze pentru El, şi nu pentru ei înşişi. Aceasta este considerată a fi deosebirea de formă faţă de Creator. Dacă ar fi revelate răsplata şi pedeapsa, omul ar lucra din dragoste pentru el însuşi, astfel încât Creatorul să-l iubească, sau din ură faţă de el însuşi, adică de teamă ca nu cumva să fie urât de Creator. Oricum, motivul pentru care ar lucra ar fi omul, şi nu Creatorul, iar Creatorul vrea ca El să fie motivul determinant.
Prin urmare, frica apare exact atunci când omul îşi recunoaşte micimea sa şi spune că este în serviciul Regelui, adică dorinţa lui de a-I dărui Creatorului este considerată un mare privilegiu şi este mai valoroasă decât poate el spune. Acest lucru este în conformitate cu regula care spune că ceea ce se dăruieşte unei persoane importante se consideră a fi primit de la ea.
În măsura în care omul îşi simte propria micime, în aceeaşi măsură poate începe să aprecieze măreţia Creatorului, iar dorința de a-L sluji se va trezi în el. Totuşi, dacă este mândru, Creatorul spune: „El şi cu Mine nu putem sălăşlui în aceeaşi locuinţă“.
Acesta este înţelesul versetului: „Un prost, un rău şi un insolent merg împreună“. Motivul este acela că din moment ce omul nu are frică, el nu poate să se aplece înaintea Creatorului şi să spună că este o mare onoare pentru el să fie capabil să-L slujească fără nicio recompensă, şi astfel nu poate să primească niciun fel de înţelepciune de la Creator şi rămâne un prost. Apoi, acela care este prost este şi rău, aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Omul nu păcătuieşte, cu excepţia cazului în care nebunia (prostia) a intrat în el“.