26. Viitorul omului depinde şi este legat de recunoştinţa pentru trecut
Am auzit în 1943
Este scris: „Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi“, căci numai cel smerit poate vedea măreţia. Literele cuvântului yakar (preţios) sunt literele cuvântului yakir (va şti). Aceasta înseamnă că omul cunoaşte măreţia unui obiect în măsura în care acel obiect este preţios pentru el.
Omul este impresionat în concordanţă cu importanţa obiectului. Impresia creează o senzaţie în inimă şi, în funcţie de măsura în care recunoaşte importanţa obiectului, în aceeaşi măsură bucuria apare în el.
Astfel, dacă omul îşi recunoaşte micimea, adică faptul că nu este privilegiat comparativ cu contemporanii săi, ceea ce înseamnă că vede că există mulţi oameni în lume cărora nu li s-a dat puterea să îndeplinească munca sfântă nici măcar în cel mai simplu mod, chiar fără intenţie şi în Lo Lișma (nu pentru Numele Ei), nici măcar în Lo Lișma de Lo Lișma şi nici să fie în curs de pregătire pentru a aranja veşmântul de Kdușa (Sfinţenie), în timp ce lui i s-a dat dorinţa şi gândul că totuşi, ocazional, face munca sfântă, chiar şi în cel mai simplu mod posibil şi dacă, în această situaţie, omul poate să îi aprecieze importanţa în funcţie de importanţa pe care o atribuie muncii sfinte, în aceeaşi măsură el trebuie să aducă laude şi să fie recunoscător pentru ea.
Aceasta se datorează faptului că este adevărat că uneori nu putem aprecia importanţa respectării Mițvot ale Creatorului, chiar şi fără intenţie. În această stare omul începe să simtă în inima lui exaltare şi bucurie.
Prin laudele şi recunoştinţa pe care le aduce, omul îşi extinde sentimentele, fiind încântat de fiecare moment al muncii sfinte. Astfel, ştie pentru cine munceşte şi se avântă tot mai sus. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris: „Îţi mulţumesc Ţie pentru bunăvoinţa pe care mi-ai arătat-o“, adică pentru trecut, iar datorită acestui lucru poate spune cu încredere „şi pentru cea pe care mi-o vei arăta“.