15. Ce înseamnă în timpul muncii alţi dumnezei
Am auzit în 24 av, 3 august, 1945
Este scris: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“. Sfântul Zohar explică că ar trebui să existe pietre pentru a cântări cu ele. Întrebarea este: „Cum poate fi cântărită munca cu pietre, ca astfel omul să ştie în ce stadiu se află pe căile Creatorului?“ Iar răspunsul este: „Se ştie că atunci când omul începe să muncească mai mult decât de obicei, corpul începe să protesteze şi să respingă acestă muncă cu toată puterea lui“.
Acest lucru se datorează faptului că dăruirea este o adevărată povară pentru corp. El nu poate suporta această muncă, iar rezistenţa se manifestă în om sub forma gândurilor străine. Omul începe să se întrebe: „Ce?“ şi „Cum?“, iar datorită lor, el crede că toate acestea i-au fost trimse de Sitra Ahra (cealaltă parte) pentru a-i îngreuna munca.
Se spune că dacă, la momentul respectiv, omul afirmă că acestea vin de la Sitra Ahra, prin asta el încalcă ceea ce e scris: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“. Motivul este că omul trebuie să creadă că acestea vin de la Sfânta Șchina, pentru că „Nu există nimeni în afară de El“. Dimpotrivă, Sfânta Șchina îi arată omului adevărata lui stare, adică modul în care merge pe căile Creatorului.
Prin faptul că îi trimite aceste întrebări, numite „gânduri străine“, Creatorul vede cum răspunde omul la ele. Datorită lor, omul ar trebui să ştie care este adevărata lui stare în muncă, pentru a şti ce să facă.
Această situaţie este similară cu cea din pilda în care se spune că un om a vrut să ştie cât de mult îl iubeşte prietenul lui. Desigur că datorită ruşinii, în prezenţa lui, prietenul său va ascunde adevărul. De aceea, omul trimite pe cineva care să îl defăimeze în faţa prietenului lui, iar el stând deoparte vede reacţia prietenului, şi astfel poate să cunoască adevărata măsură a dragostei prietenului său.
Învăţătura care se desprinde de aici este că atunci când Sfânta Șchina îi arată omului faţa sa, adică atunci când Creatorul îi dă însufleţire şi bucurie, în acea stare omului îi este ruşine să spună ce crede despre munca de dăruire, muncă în care nu primeşte nimic pentru sine. Cu toate acestea, atunci când însufleţirea şi bucuria se îndepărtează, ceea ce însemnă că Sfânta Șchina nu îşi arată faţa, omul poate să vadă adevărata lui stare în ceea ce priveşte munca în dăruire.
Dacă omul crede că „Nu există nimeni în afară de El“ şi că toate gândurile străine sunt trimise de Creator, în sensul că El este operatorul, atunci cu siguranţă ştie ce are de făcut şi ştie cum să răspundă la toate întrebările. Este ca şi cum Divinitatea îi trimite mesageri să vadă dacă vorbește de rău Împărăţia Cerurilor. Acesta este modul în care putem interpreta cele de mai sus.
Iar omul poate să înțeleagă aceasta, că totul vine de la Creator, întrucât este cunoscut faptul că loviturile pe care corpul le exercită asupra lui, prin intermediul gândurilor străine, nu le capătă atâta timp cât nu este angajat în muncă. Aceste lovituri pe care omul le simte pe deplin, până într-atât încât gândurile străine îi fură mintea, vin îndeosebi după ce se angajează în Tora, atunci când munceşte mai mult decât de obicei.
Aceasta se numeşte „a cântări cu pietre“.
Aceste pietre reprezintă ceea ce el vrea să înţeleagă, adică întrebările care îi vin în minte şi cu care cântăreşte apoi scopul muncii sale: dacă într-adevăr merită să lucreze pentru a dărui, și să facă aceasta din tot suletul și din toată puterea lui, și dacă toate dorințele lui vor fi doar în speranța că tot ceea ce va obține în aceasta lume va fi doar cu scopul de a aduce mulțumire și plăcere prin munca sa, Celui care l-a creat, și nu în interes corporal.
În acel moment începe o dispută aprigă, deoarece omul vede că există argumente de ambele părţi. Și despre asta ne avertizează versetul: „Să nu ai alți Dumnezei în afara de Mine“. (în ebraică – în fața Mea, înaintea Mea). Ca să nu spuneți că alți Dumnezei v-au dat aceste pietre, ca să cântăriți cu ele munca voastră, ci în afară de Mine, în fața Mea, omul trebuie să știe că aceasta este fața.
Iar motivul este ca omul să vadă forma adevărată a bazei şi a fundaţiei pe care este construită structura muncii lui.
Dificultatea muncii este dată, în primul rând, de existenţa a două texte care se contrazic reciproc.
1. Pe de o parte, omul trebuie să-şi dea silinţa ca toată munca lui să constea în realizarea Dvekut (adeziune) cu Creatorul şi să îşi dorească doar să dăruiască mulţumire Creatorului său, şi nimic pentru sine.
2. Pe de altă parte, vedem că acesta nu este scopul principal, deoarece creaturile nu au fost create pentru a dărui Creatorului, întrucât nu există nicio deficienţă în El, care să îndreptăţească creaturile să-i dăruiască ceva. Dimpotrivă, scopul creaţiei îl reprezintă dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale, ceea ce înseamnă că ele să primească bucurie şi plăcere de la El.
Aceste două aspecte sunt total opuse. Pe de o parte omul ar trebui să dăruiască, iar pe de altă parte omul ar trebui să primească. Altfel spus, există discernământul corectării creaţiei, care constă în :
1. Obţinerea Dvekut, adeziune percepută ca echivalenţă de formă, întrucât toate acţiunile omului vor fi numai pentru a dărui.
2. Iar pe urmă este posibil să atingă scopul creaţiei, adică să primească bucurie şi plăcere de la Creator.
Prin urmare, când omul s-a obişnuit să meargă pe calea dăruirii, el nu mai are vase de primire. Când merge pe calea primirii, el nu are vase de dăruire.
Astfel, prin „pietrele cu care cântărește“, omul le dobândeşte pe ambele. Aceasta se datorează faptului că, după negocierile pe care le-a avut în timpul muncii când le-a depăşit şi şi-a asumat povara Împărăţiei Cerului în forma dăruirii atât în minte, cât şi în inimă, aceasta determină ca în timpul în care este pe cale de a atrage abundența sublimă de vreme ce el are deja o fundaţie solidă, potrivit căreia totul trebuie să fie sub formă de dăruire şi, prin urmare, chiar şi atunci când primeşte puţină iluminare, o primeşte pentru a dărui.
Acest lucru se datorează faptului că întreaga fundaţie a muncii lui este construită, în exclusivitate, pe dăruire. În această situaţie se consideră că el „primeşte în scopul de a dărui“.