8. Care este diferența dintre Umbra Kdușa și Umbra Sitra Ahra
Am auzit în tamuz, iulie 1944
Este scris: „Până când ziua răsare şi umbrele dispar“ (Cântarea Cântărilor, 2). Trebuie să înţelegem ce sunt umbrele în muncă şi care sunt cele două umbre. Problema este că atunci când omul nu simte Providenţa Creatorului, că El conduce lumea fiind „Cel Bun şi Binefăcător“, aceasta este considerată o umbră care ascunde soarele.
Cu alte cuvinte, aşa cum în lumea fizică umbra care ascunde soarele nu îl schimbă cu nimic şi soarele străluceşte cu toată puterea, la fel se întâmplă şi cu cel care nu simte că există Providenţa Creatorului, adică el nu provoacă nicio schimbare Sus. Altfel spus, nu există schimbare Sus, aşa cum este scris: „Eu, Domnul, nu mă schimb.“ Dimpotrivă, toate schimbările sunt în cel care primeşte.
Trebuie să distingem două discernăminte ale acestei umbre sau ascunderi:
1) Când omul încă are capacitatea de a depăşi întunericul şi ascunderea pe care le simte și poate să-l îndreptățească pe Creator și să i se roage Lui, să-i lumineze ochii pentru a vedea că toate ascunderile pe care le simte vin de la El, adică toate acestea sunt făcute de Creator pentru ca omul să descopere rugăciunea şi să tânjescă să fie în adeziune cu El. Astfel, numai datorită suferinţei pe care o primeşte de la El, dorind să scape de probleme şi să fugă de chinuri, omul face tot ceea ce îi stă în putinţă. Prin urmare, când primeşte ascunderea şi suferinţa, omul este hotărât să folosească medicamentul cunoscut, adică să se roage mai mult, astfel încât Creatorul să îl ajute să se elibereze din starea în care se află. În această stare, omul încă mai crede în Providenţa Lui.
2) Când omul ajunge într-o situaţie pe care nu o poate depăşi, şi spune că toate suferinţele şi durerile pe care le simte au fost trimise de Creator ca să aibă motiv să urce o treaptă, atunci intră în starea de erezie, Doamne ferește, întrucât nu poate să creadă în Providenţa Lui şi, bineînţeles, nu se poate ruga.
Rezultă că sunt două tipuri de umbre, aceasta fiind semnificaţia versetului: „şi umbrele dispar“, adică umbrele vor dispărea din lume.
Umbra Klipa (coajă) este numită: „Un alt zeu este steril şi nu rodeşte.“ Iar Kdușa (Sfinţenie) este numită: „La umbra lui am fost încântat să stau şi fructul lui a fost plăcut gurii mele“. Cu alte cuvinte, omul spune că toate ascunderile şi suferinţele pe care le simte i-au fost trimise de Creator pentru a avea un loc unde să muncească mai presus de raţiune.
Când omul are puterea să accepte situaţiile pe care i le-a trimis Creatorul, aceasta este în beneficiul său, deoarece aşa poate să muncească pentru a dărui, şi nu pentru sine. În acel moment, el devine conștient și crede că plăcerea este a Creatorului, întocmai după munca lui, anume din această muncă realizată în totalitate mai presus de raţiune.
Drept urmare, omul nu se roagă Creatorului ca umbrele să dispară din lume, ci spune: „Înţeleg că acum Creatorul vrea să îl servesc în acest mod, în totalitate mai presus de raţiune“. Astfel, în tot ceea ce face, omul spune: „Desigur, Creatorul se bucură de această muncă, aşa că de ce ar trebui să-mi pese că muncesc într-o stare de ascundere a feţei?“
Întrucât vrea să muncească pentru a dărui, adică pentru bucuria Creatorului, omul nu simte înjosire în muncă, nu are senzaţia că se află într-o stare de ascundere a Feţei sau că El nu se bucură de această muncă. În schimb, acceptă conducerea Creatorului, ceea ce înseamnă că acceptă modul în care Creatorul vrea ca omul să simtă existenţa Sa în timpul muncii, omul este din toată inima și din tot sufletul de acord. Este aşa, deoarece nu ia în considerare satisfacţia personală, ci se gândeşte numai la modul în care îl poate mulţumi pe Creator, şi astfel umbra îi dă viaţă.
Aceasta este numită: „La umbra lui am fost încântat“, adică omul doreşte o astfel de stare în care poate, într-o anumită măsură, să ajungă mai presus de raţiune. Dacă nu se străduieşte atunci când se află în starea de ascundere, când încă mai este loc pentru rugăciune, astfel încât Creatorul să îl aducă mai aproape, ci neglijează asta, omului i se trimte o a doua ascundere, în care nici măcar nu se poate ruga. Acest lucru se datorează păcatului de a nu fi încercat să se roage Creatorului cu toată puterea. Din acest motiv omul ajunge într-o stare atât de joasă.
Totuşi, după ce ajunge în această situaţie, coboară de Sus mila asupra lui şi i se dă, încă o dată, o trezire de Sus. Aceeaşi succesiune se repetă până când, în cele din urmă, omul se roagă cu toată puterea lui, iar Creatorul îl aude, îl apropie şi îl schimbă.