926. Vino la Faraon
Bo, ianuarie 1981
„Și Domnul a zis lui Moise: „Vino la Faraon, căci i-am împietrit inima și lui și slujitorilor săi, ca să pun aceste semne ale Mele în el”.
Ar trebui să înțelegem următoarele:
1) Întrebarea din Zohar: De ce nu scrie „Du-te la Faraon”?
2) Întrebarea pe care o pun oamenii: De ce a avut Creatorul nevoie de acordul Faraonului pentru a scoate poporul Israel?
3) Întrebarea pe care o pun oamenii: De ce i-a refuzat El posibilitatea de a alege?
4) Motivul „Voi pune aceste semne ale Mele în el”. Dacă Creatorul vrea să pună semne, de ce a trebuit să o facă, chinuindu-l pe Faraon cu aceste plăgi? El ar fi putut face semne în moduri diferite prin care să nu-i facă rău Faraonului.
Pentru a explica toate acestea, trebuie mai întâi să aducem cuvintele înțelepților noștri: „Omul ar trebui să se vadă întotdeauna pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat. Dacă îndeplinește o singură Mițva (poruncă), fericit este el, pentru că s-a condamnat singur de partea meritului” (Kidușin 40 b).
Acest lucru este uluitor: dacă el s-a condamnat deja de partea meritului, cum se poate vedea din nou ca jumătate și jumătate? De asemenea, ar trebui să înțelegem, dacă a săvârșit o greșeală, s-a condamnat singur de partea vinovăției, cum mai poate spune după aceea că este pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat? De asemenea, ar trebui să înțelegem, dacă știe că are puține merite, cum se face că este învățat să mintă și să semene cu minciuna, care este jumătate și jumătate?
De asemenea, ar trebui să înțelegem ce au spus înțelepții noștri: „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el” (Suka 52). Dacă este drept, de ce merită pedeapsa de a avea o înclinație rea mai mare?
De asemenea, ar trebui să înțelegem ce au spus înțelepții noștri: „A încălcat și a repetat? Este ca și cum i s-ar fi permis” (sfârșitul lui Masechet Yoma). De ce s-a făcut așa încât să devină pentru el ceva permis? Și, de asemenea, trebuie să înțelegem ce au spus înțelepții noștri: „Celor răi li se pare un fir de păr, iar celor drepți ca un munte înalt” (Suka 52). Care este adevărul?
Explicația este că există o ordine în lucrarea Creatorului. Deoarece Creatorul dorește să prevină pâinea rușinii, omul trebuie să facă o alegere – să aleagă binele și să deteste răul. Prin urmare, Creatorul poate elibera poporul Israel din exilul din Egipt dacă le dă numai înclinația spre bine și supune răul și atunci omul nu va fi în nici un exil.
Dar, întrucât Creatorul dorește ca omul să facă alegerea, este necesar ca el să fie de acord ca poporul Israel să iasă din exilul individualității sale. Acest lucru este numit „prin propria sa alegere conștientă”. El trebuie să fie de acord că Faraonul din el, care este regele Egiptului nu va guverna peste Israel din el.
Faraon provine de la cuvintele „Parah (descoperit) capul”, adică revelator. Înseamnă că omul dorește ca totul în el să fie revelat, altfel el, regele Egiptului, controlează trupul cu calitatea Egiptului, chinuind omul când vrea să facă ceva de dragul Creatorului iar atunci când el vrea să fie revelat, adică totul să fie conform intelectului său, ca mintea lui să înțeleagă că merită să facă acțiunile, el (Faraonul) îi va permite omului să lucreze. De aceea Faraonul întreabă: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?” și „Ce este această muncă pentru tine?” Cu această forță, el controlează pe Israel din el.
Israel înseamnă Yașar-El (direct către Creator), adică tot ceea ce va face omul va fi direct de dragul Creatorului, pentru a dărui. Aceasta este așa cum au spus înțelepții noștri: „‘Nu va fi niciun Dumnezeu străin în voi’. Cine este un Dumnezeu străin în trupul omului? Este înclinația rea” (Șabat 105 b). Aceasta înseamnă că omului îi este străin să facă acțiuni de dragul Creatorului și este opusul calității lui Israel, care vrea în mod specific direct către Creator (Yașar-El).
Prin urmare, pentru a scoate pe Israel de sub guvernarea Faraonului, rege al Egiptului, adică să fie de acord să facă o alegere, astfel încât să poată face totul pentru a dărui, omul are nevoie în mod special de lumina Torei, așa cum au spus înțelepții noștri: „lumina din ea îl reformează”.
Prin aceasta vom înțelege de ce este scris „Vino” și nu „Du-te”. „Vino” înseamnă „Vino, noi doi împreună”, astfel încât omul să nu creadă că își poate supune singur înclinația rea. Mai degrabă, după cum este scris, „Înclinația omului îl biruiește în fiecare zi. Dacă nu ar fi ajutorul Creatorului, el nu ar birui-o”. Prin urmare, nu ar trebui să spunem că nu-și poate învinge răul, pentru că trebuie să creadă că Creatorul îl va ajuta. Acesta este sensul cuvântului „Vino”.
Zohar-ul întreabă despre ceea ce au spus înțelepții noștri: „Cel care vine să se purifice este ajutat”. Și întreabă: „Cu ce este ajutat?” iar răspunsul este: „Cu un suflet sfânt. Când omul se naște, i se dă Nefeș (suflet) din partea unui animal pur. Dacă este răsplătit mai mult, i se dă Ruah (spirit)”. Astfel, de fiecare dată când omul se purifică și își învinge răul, se dezvăluie în el un grad superior, care se numește „Tora” sau „lumina Torei”.
De aici vom înțelege de ce i se dă împietrirea inimii și de ce dacă Creatorul vrea să pună semne, omul trebuie să sufere fără motiv de împietrirea inimii. Explicația este că, atunci când omul vrea să meargă în modul Creatorului pe calea adevărului, nu ar trebui să spună că este incapabil pentru că are multe păcate, deoarece aici nu este vorba despre a veni în fața tribunalului de sus să fie judecat cu privire la câte merite are. Aici este vorba despre omul însuși care se judecă și spune că nu poate face o alegere, deoarece alegerea este între două lucruri egale între care el ar trebui să decidă.
Din acest motiv, ei au spus că omul ar trebui să se vadă pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat, din moment ce Creatorul a făcut în mod deliberat astfel încât binele și răul să fie întotdeauna de greutate egală, astfel încât el să poată decide. Prin urmare, dacă omul îndeplinește o Mițva (poruncă) și s-a hotărât să fie de partea meritului, el devine mare.
În acel moment, ei spun: „Oricine este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”. Cu alte cuvinte, Creatorul îi întărește inima în mod deliberat, astfel încât să poată face din nou o alegere, pentru că în fiecare alegere, omul câștigă litere din Tora. Astfel, semnele nu sunt de dragul Creatorului, ci de dragul omului.
Prin urmare, rezultă că împietrirea inimii este numai de dragul omului, căci prin aceasta el va fi răsplătit cu literele Torei. Deși în timpul unei acțiuni, omul nu simte tot ceea ce ar trebui să simtă, atunci când și-a desăvârșit discernământul i se dezvăluie deodată tot ce a făcut el în acest timp.
Este la fel ca în alegoria lui Baal HaSulam, similară cu omul care nu câștigă decât zerouri. De fiecare dată, vede că a câștigat zero. Prima dată, are un zero. A doua oară, două zerouri, iar a treia oară obține trei zerouri, până acumulează multe zerouri. Dar la sfârșitul muncii sale, el câștigă unu. Astfel, el ar putea avea un zero și un unu, care este doar zece, sau ar putea avea un milion sau mai mult. Rezultă că de fiecare dată se adaugă în el literele Torei. Acesta este sensul „ca să pot pune aceste semne ale Mele în el”.