638. Înclinația omului
Londra, 30 iulie 1965
„Înclinația omului îl învinge în fiecare zi, și dacă Creatorul nu-l ajută, el nu o poate birui”. Ar trebui să ne întrebăm: se știe că totul este în mâinile cerului, cu excepția fricii de ceruri, așa că de ce au spus, „dacă nu,” etc.?
Explicația este că, credința este numită deasupra rațiunii, adică deasupra naturii, deoarece tot ceea ce este în rațiune se numește „în natură și în rațiune”, fiindcă ceea ce omul înțelege, el poate face, dacă nu este leneș. Dar mai presus de rațiune, el nu poate face asta. Prin urmare, orice este deasupra naturii este privit ca un miracol.
Toate miracolele sunt atribuite Creatorului, ceea ce înseamnă că sunt considerate o trezire de sus și nu o trezire de jos, deoarece cel de jos nu poate face ceva care este deasupra naturii. Dar ca să i se facă o minune, omul ar trebui să se roage să i se facă o minune.
Prin urmare, munca din perspectiva celui de jos, ceea ce înseamnă că acesta va face o alegere, s-a spus că se referă doar la rugăciune, iar atunci Creatorul aude rugăciunea. Prin urmare, omului i se îndeplinesc dorințele, iar regula este că rugăciunea se referă în mod specific la o deficiență.
Din acest motiv, omul trebuie să creeze în el o nevoie și o deficiență pentru credință, pentru că numai atunci când vede și simte că-i lipsește credința și în măsura în care are nevoie de ea, deoarece vede că singur nu poate primi cele menționate mai sus, atunci face o rugăciune adevărată să-l ajute Creatorul și atunci Creatorul face un miracol pentru el și-i dă lumina credinței.
Cu toate acestea, omul trebuie să aibă grijă să nu se bucure de această lumină, așa cum au spus înțelepții noștri: „Omul nu se bucură să muncească pentru minuni”. Aceasta înseamnă că acceptarea credinței ar trebui să fie numai în scopul dăruirii și nu în scopul primirii, pentru că atunci este loc ca spiritul de Kduşa [sfințenie] să fie asupra lui.
Dacă dorește lumina amintită mai sus pentru a avea plăcere, întrucât simte că plăcerile corporale nu sunt eterne, așa încât vrea o plăcere veșnică și de aceea cere credință — pierde imediat lumina de Kduşa.
În schimb omul trebuie să ceară pentru că Şchina [Divinitatea] este în exil, adică să vrea să sfințească numele cerului în el și să nu aibă gânduri străine, din moment ce nu poate tolera calomnia pe care o spune trupul despre Kduşa, așa cum este scris: „Toată ziua, dușmanii mei mă blestemă”. În acel moment Creatorul face o minune pentru el și îi dă credința mai presus de rațiune, iar el este răsplătit cu credința permanentă.