342. Noe era un om drept
Octombrie 1979
„Noe era un om drept”. Even Ezra interpretează „drept” în fapte bune, „întreg” în inima lui, „în generațiile sale”, unii condamnă și alții laudă. În generațiile de oameni răi, în care cei din generație gândesc că nu merită să muncească pentru a dărui, uneori corpul laudă, ceea ce înseamnă că punctul său de vedere este același cu al contemporanilor săi. Iar alteori, el condamnă ceea ce spun contemporanii săi.
În acel moment, omul poate alege să facă fapte bune, adică poate să învingă prin acțiuni. Totuși, el nu are control asupra inimii sale, pentru a-şi putea schimba simţirea din inimă, dacă inima simte ceea ce-i spun contemporanii, iar inima se ia după majoritate.
Din acest motiv, nu există altă opțiune decât să învingă prin acțiuni, să facă acte de dăruire și să ceară Creatorului să-i dea o altă inimă, așa cum este scris: „Purifică inimile noastre”. Dar prin discuții, el nu poate reuși. Când devine drept în practică, el este răsplătit și devine întreg în inima lui, așa cum a spus Even Ezra.
După aceea, el ajunge într-o stare de „Noe a umblat cu Dumnezeu”, adică atunci când Creatorul îi este revelat unui om, când acesta începe să simtă existența Creatorului, el nu mai are de ales și trebuie să se anuleze ca o lumânare în faţa unei torțe. Atunci, el nu mai este impresionat de ceea ce aude de la contemporanii săi, deoarece toți se anulează în fața luminii Creatorului.
Conform celor de mai sus, rezultă că „întregimea” vine după ce omul învinge în practică. În acel moment, întregimea lui vine să completeze toate defectele pe care le-a avut înainte. Este așa cum a spus Baal HaSulam: „Tamim [întreg] are literele lui Tav-Mayim [Tav-apă], care este doar asupra celui care știe cum să se înșele singur, văzând adevărul așa cum îl văd ochii lui, dar acceptând totul, în întregime”. Aceasta se numește „credință mai presus de rațiune”.