Care este motivul pentru care Israel a fost răsplătit cu moștenirea pământului, în muncă
Articolul Nr. 44, 1991
Versetul spune (Deuteronom 9:5): „Nu pentru dreptatea ta sau integritatea inimii tale vei moșteni țara lor, ci din cauza răutății neamurilor Domnul Dumnezeul tău le alungă dinaintea ta și pentru a împlini jurământul pe care l-a făcut Domnul strămoșilor voștri”.
Ar trebui să înțelegem acest lucru, deoarece înseamnă că motivul pentru care Creatorul a dat moștenirea țării, poporului lui Israel este așa cum este scris: „Din cauza răutății neamurilor Domnul Dumnezeul tău le alungă dinaintea ta” Adică, dacă nu ar fi fost „răutatea națiunilor”, nu ar fi existat niciun interes să se dea țara ca moștenire. Ar trebui să înțelegem și al doilea motiv. El spune că aceasta se întâmplă pentru că „Domnul a jurat strămoșilor voștri”. Dacă nu ar fi fost jurământul, Creatorul nu ar fi trebuit să dea pământul poporului lui Israel?
Acest lucru este greu de înțeles. Înțelepții noștri au spus: „Lumea a fost creată numai pentru Israel”. Aceasta înseamnă că toate lucrurile bune care există în lume sunt pentru Israel. Ceea ce implică faptul că din alte motive i se dă poporului Israel pământul bun, întins și râvnit, un pământ, unde curge lapte și miere.
Textul oferă două motive: 1) răutatea neamurilor, 2) jurământul pe care El l-a făcut strămoșilor voștri.
Totuși, scrierea ne spune că nu trebuie să considerăm în mod greșit că motivul pentru care El ne dă moștenirea țării este dreptatea noastră și integritatea inimii noastre. Mai degrabă, totul se datorează celor două motive menționate mai sus.
Baal HaSulam a spus despre ceea ce este scris (Geneza 15:7-14): „Și El i-a zis: „Să-ți dau țara aceasta ca să o moștenești”. El a spus: „De unde voi ști că o voi moșteni?” Și El i-a zis lui Avraam: „Să știi cu siguranță că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor și vor fi chinuiți patru sute de ani și după aceea vor ieși cu mari averi”.
El a întrebat, care este răspunsul dat de Creator la întrebarea lui Avraam: „De unde voi ști că îl voi moșteni?” Creatorul a spus: „Să știi cu siguranță că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor și după aceea vor ieși cu mari averi”. Aceasta înseamnă că răspunsul a fost la întrebarea „De unde voi ști?” Adică Avraam spune că vrea garanții cu privire la moștenire, ca atare Creatorul îi răspunde astfel încât prin acest răspuns Avraam să fie sigur de moștenirea pământului. Astfel, ar trebui să înțelegem răspunsul, deoarece el conține garanția moștenirii.
El a spus că aceasta înseamnă că atunci când Creatorul i-a spus „să-ți dau această țară ca să o moștenești”, Avraam a văzut măreția și importanța acestui pământ, deoarece chestiunea moștenirii pământului se referă la Malchut, care primește toate luminile de sus și le dăruiește sufletelor, deoarece Malchut este numită „adunarea lui Israel”.
Avraam a văzut, conform regulii că „Nu există lumină fără Kli”, adică „nu există umplere fără lipsă” că, dacă Creatorul va lui Israel puțină iluminare și trezire de sus, ei se vor mulțumi cu puțin și nu vor avea nevoie de gradele superioare. Drept urmare, Avraam a văzut că poporul lui Israel nu are nicio posibilitate de a primi moștenirea țării, ei neavând nevoie de ea.
Aceasta a fost întrebarea: „De unde voi ști?” Nu înseamnă că nu a crezut ceea ce i-a spus Creatorul. Mai degrabă, întrebarea lui a fost din cauză că nu putea să vadă pentru ce vor avea ei nevoie de ea. Este ca și cum ai oferi ceva prețios unui om care nu are nevoie de acel lucru. Nu se poate bucura de el. Rezultă că, dacă li se va da moștenirea pământului, fără nevoia de ea, atunci ei nu se vor putea bucura de ea. Din perspectiva celui care dă totul este în regulă, dar dacă cel de jos nu are nevoie, ce poate face cel care dă? Asta a întrebat Avraam.
Răspunsul a fost „Să știi cu siguranță că urmașii tăi vor fi străini”. Adică vor fi în exil în Egipt, care se numește „o țară care nu este a lor”, adică poporul lui Israel, care vrea să lucreze de dragul Creatorului, vor fi controlați de egipteni. De fiecare dată, poporul lui Israel va dori să iasă din exil, așa cum este scris (Exodul 2:23), „Și copiii lui Israel au gemut din cauza muncii și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu, din muncă”. În general, națiunile lumii sunt numite „dorința de a primi pentru sine”. Cu toate acestea, există multe dorințe în dorința de a primi și fiecare dorință este atribuită unei anumite națiuni. Acesta este motivul pentru care ele sunt numite în general, „cele șaptezeci de națiuni ale lumii”, corespunzând celor șaptezeci de discernăminte din dorință. Aceasta se extinde în maniera „unul opus celuilalt”, adică vizavi de cele șapte Sfirot de Kdușa (sfințenie), care sunt HGT NHYM, fiecare dintre acestea fiind formată din zece Sfirot, care împreună formează șaptezeci de națiuni.
De asemenea, există discernământul de „Israel”, care poartă numele de Yașar-El [direct către Creator]. Aceasta este opusă dorinței de a primi pentru sine, fiind considerată o dorință de a dărui Creatorului. Cu alte cuvinte, el vrea să aducă mulțumire Creatorului său.
Prin urmare, din moment ce egiptenii i-au controlat, ei au fost siliți să facă toată munca lor pentru egipteni, și nu pentru Creator. De aceea se spune: „Și copiii lui Israel au gemut din cauza muncii”. Cu alte cuvinte, copiii lui Israel au vrut să muncească de dragul Creatorului, dar egiptenii i-au controlat; de aceea au gemut. Adică au văzut că nu numai că nu progresau, ba chiar regresau. Acesta este motivul pentru care este scris: „Și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu din muncă”.
Apoi, când au văzut că nu pot ieși singuri din exil, l-au cerut Creatorului, după cum este scris: „Și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu”. Adică, Creatorul i-a ajutat să iasă din exilul din Egipt. Este așa cum scrie în Zohar despre ceea ce s-a spus: „Cel care vine să se purifice este ajutat”. Se întreabă: „Cu ce?” și se răspunde: „Cu un suflet sfânt”.
Rezultă că, în mod specific, atunci când sunt sub dominația răului, ei văd – de fiecare dată mai mult – guvernarea răului. În acel moment, omul ajunge să simtă două lucruri: 1) Dorința de a primi, care este guvernarea egiptenilor, că este atât de rea încât îl îndepărtează de Creator. Adică, înainte de a începe munca pentru a dărui, nu știa cât de mult rău îi provoacă dorința de a primi. Acest lucru este astfel din motivul cunoscut, că omului nu i se arată imediat puterea răului. Mai degrabă, i se arată puțin câte puțin, căci altfel va fugi imediat de muncă și va spune că nu este pentru el.
Conform celor de mai sus, ar trebui să interpretăm cuvintele lui Maimonide, care spune că problema Lișma (de dragul Ei) nu este dezvăluită omului de la începutul lucrării, ci „Până când nu dobândesc cunoștințe și multă înțelepciune, lor li se arată acel secret încetul cu încetul”. Ar trebui să înțelegem ce înseamnă că „li se arată acel secret încetul cu încetul”. Cum poate exista așa ceva ca „puțin câte puțin”. La urma urmei, atunci când omului i se spune că trebuie să facă totul Lișma, i se dezvăluie totul. Ce altceva mai este de dezvăluit?
Ar trebui să interpretăm, atunci când el spune „le sunt arătate”, cine le arată acest secret al lui Lișma? De asemenea, ar trebui să înțelegem ce spune el: „Până când vor dobândi cunoștințe și multă înțelepciune”. Cine poate să știe că omul a fost răsplătit cu „Până când dobândește cunoștințe și multă înțelepciune”?
Putem înțelege acest lucru așa cum spune Zohar-ul despre versetul „Sau să-i facem cunoscut că a păcătuit”. El întreabă: „Cine i-a făcut-o cunoscut?” iar el răspunde: „Creatorul”. Ar trebui să înțelegem de ce spune că Creatorul îi face cunoscut că a păcătuit. În ce fel l-a informat El? Ar trebui să interpretăm acest lucru așa cum este scris în Sulam, Comentariul Scării la Zohar [(Bereșit Bet (Geneza 2), punctul 103], „Dacă omul se angajează în Tora și Mițvot chiar și pentru propria lui plăcere, prin lumina din ea, va simți josnicia și corupția teribilă din natura primirii pentru sine. În acel moment, el se va hotărî să se retragă din această natură a primirii și să se dedice complet mulțumirii Creatorului său. Atunci Creatorul îi va deschide ochii pentru a vedea în fața lui o lume plină de perfecțiune absolută, fără nicio deficiență”.
Acum putem înțelege cum îl informează Creatorul „că a păcătuit”. Ar trebui să interpretăm că, chiar și atunci când omul învață Lo Lișma (nu de dragul Ei), lumina din ea îl informează, pentru că dorința de a primi este cauza tuturor relelor, obstrucționând capacitatea omului de a primi delectarea și plăcerea pe care El dorește să le dăruiască ființelor create. Iar lumina din Tora reprezintă Creatorul care-L anunță pe om că a păcătuit.
De asemenea, ar trebui să interpretăm de ce Maimonide spune că trebuie să începem să obișnuim omul să lucreze în Lo Lișma, și nu în Lișma. Acest lucru se datorează faptului că Lișma îi este revelată omului prin primirea luminii Torei. Și atunci, dacă nu se angajează în Tora chiar și Lo Lișma, de unde va lua el lumina Torei? Acesta este motivul pentru care Maimonide spune că trebuie să începem cu Lo Lișma.
Prin aceasta vom înțelege ceea ce am întrebat: „Cine știe dacă au fost răsplătiți cu „multă înțelepciune”, astfel încât să fie permis să le dezvăluim chestiunea de Lișma? Răspunsul este că lumina din Tora știe cât de inspirați sunt de lumina Torei și, în această măsură, este posibil să le fie dezvăluită problema Lișma.
De aici vom înțelege ce spune Maimonide, că li se arată acel secret puțin câte puțin. Înseamnă că problema ‘de dragul Creatorului’ înseamnă ‘nu de dragul propriu’. Omul trebuie să simtă ceea ce nu este de dragul său, iar aceasta i se dezvăluie prin lumina Torei. Prin urmare, de fiecare dată, lumina îi arată cantitatea de rău care este în dorința de a primi, deoarece prin lumina pe care o primește din Tora, el vede de fiecare dată o cantitate mică din răul care există în dorința de a primi. Acesta este motivul pentru care spune că i se arată „puțin câte puțin”.
Răul este interpretat în două moduri: 1) calitatea răului, și anume cât de mult pierde omul primind pentru sine 2) cât de mult se opune corpul muncii de dăruire.
Pe ambele, omul le primește din lumina din Tora, încetul cu încetul. Acesta este sensul cuvintelor „Li se arată acel secret încetul cu încetul”. Adică, prin lumina pe care o primește din Tora în Lo Lișma, el dezvăluie cele două chestiuni de mai sus, cu alte cuvinte, măsura răului aflat în dorința de a primi și măsura rezistenței trupului, de fiecare dată mai puternică atunci când omul vede că este capabil să biruiască. De aceea se spune „puțin câte puțin”, adică de fiecare dată când i se descoperă lumina, ceea ce se numește că este imposibil să i se dezvăluie deodată.
Acum putem înțelege ceea ce am întrebat: De ce scrie că, anume prin răutatea națiunilor, ei au fost răsplătiți cu moștenirea țării? Motivul este, așa cum i-a promis Creatorul lui Avraam că în acest fel, adică dacă Israel suferă în exil din cauza egiptenilor, adică a tuturor națiunilor lumii care, cu toate calitățile rele din ele, vor să controleze poporul lui Israel, iar poporul Israel vrea în mod special să facă totul de dragul Creatorului și nu de dragul celor șaptezeci de națiuni, atunci ei vor simți lipsa și vor vedea că sunt neputincioși să le depășească.
Atunci se va întâmpla așa cum este scris: „Și copiii lui Israel au gemut din cauza muncii și strigătul lor s-a ridicat la Dumnezeu din muncă”. În acel moment, Creatorul le va oferi ajutorul necesar pentru aceasta. Adică, de fiecare dată, ei vor fi răsplătiți cu un „suflet sfânt” și acesta este motivul pentru care copiii lui Israel vor trebui să primească moștenirea pământului, pentru că o vor primi din necesitate, pentru a fugi de sub controlul națiunilor lumii.
Acesta este sensul cuvintelor, „dar din cauza răutății acestor neamuri, Domnul Dumnezeul tău le alungă dinaintea ta”. Cu alte cuvinte, tocmai datorită răutății națiunilor, Creatorul poate să le dea moștenirea țării lui Israel, datorită senzației de rău, atunci când ei descoperă că acest rău îi împiedică să se apropie de Creator, pentru că doar de aceasta avem noi nevoie, deoarece „aproape și departe” în spiritualitate se referă la echivalența de formă. Când există echivalență de formă între lumină și Kli (vas), lumina se îmbracă în Kli.
Prin urmare, senzația răului, numită „răutatea națiunilor”, trezește nevoia de a scăpa de rău, apoi omul începe să se curețe de primirea pentru sine și vede că acest lucru nu-i este la îndemână. În acel moment, el începe să se roage Creatorului să-l ajute, așa cum au spus înțelepții noștri: „Cel care vine să se purifice este ajutat”. După cum spun cuvintele Zohar-ului, ‘i se dă un suflet sfânt’. Cu alte cuvinte, de fiecare dată, el primește ajutor de sus, dându-i-se un suflet. Rezultă că urcările și coborârile sunt cauzele care trezesc nevoia și dorința de a primi moștenirea pământului.
De aceea el spune că motivul este că „Domnul a jurat strămoșilor tăi”. Adică, motivul nu este că El a jurat strămoșilor tăi și de aceea le dă moștenirea pământului. Am întrebat, dar înțelepții noștri au spus despre ceea ce este scris: „Bereșit [Geneza (la început)], nu există alt reșit (început) decât Israel”. Rezultă că totul a fost pentru Israel și nu din cauza jurământului pe care l-a făcut El strămoșilor noștri.
Totuși, ar trebui să interpretăm că, atunci când poporul lui Israel este calificat să primească moștenirea țării, când are nevoie de moștenirea țării pentru că, așa cum se spune, „dar din cauza răutății acestor națiuni, Domnul Dumnezeul tău le alungă dinaintea ta”, acesta este motivul pentru care copiii lui Israel vor moșteni țara.
Se știe că „țara” se numește Malchut, iar Malchut este numită „adunarea lui Israel”, deoarece adună în ea tot ce există în ZA, care este numit „Israel”. Aceasta se numește „unificarea Creatorului cu Șchina (Divinitatea) Sa”. Prin această unire, abundența se revarsă în suflete.
Toate acestea vin de la începutul gândului creației, așa cum au spus înțelepții noștri: „Nu există niciun început în afară de Israel”. Aceasta înseamnă că scopul creației, care este dorința Lui de a face bine creațiilor Sale, se referă la copiii lui Israel. Dar în ce fel vor primi ei încântarea și plăcerea? Textul ne spune despre aceasta, că motivul principal care-i pregătește să primească este „răutatea națiunilor” și, de asemenea, „împlinirea jurământului pe care Domnul l-a făcut strămoșilor voștri”. Moștenirea țării este așa cum l-a înștiințat El pe Avraam, atunci când Avraam a întrebat „De unde voi ști că o voi moșteni?” Răspunsul Creatorului a fost că, copiii lui Israel vor fi în exil, adică în „răutatea națiunilor”.
Rezultă că omul nu poate urca treptele sfințeniei decât dacă simte o deficiență în starea în care se află. Adică lipsurile și suferințele pe care le simte îi creează nevoia de a cauta o cale prin care să-și satisfacă deficiențele. Dar dacă nu simte nicio lipsă în el, deși este posibil să știe că munca lui este deficitară, doar că asta nu-l doare, rezultă că această lipsă nu poate fi satisfăcută pentru că nu caută sfaturi pentru ea iar fără o trezire de jos, adică fără ca omul să-I ceară Creatorului din adâncul inimii, rugăciunea nu poate primi răspuns, pentru că dacă nu suferă din cauza lipsei, el nu poate cere din toată inima.
Așa cum este scris în Midraș: „Care caută binele” (Psalmul 23), „’Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în toate lucrările mâinilor tale, chiar dacă stai și nu faci nimic’. Înțelesul expresiei ‘toate lucrările’ mâinilor tale este că, dacă a făcut, el este binecuvântat, iar dacă nu, nu este binecuvântat”.
Vedem deci că fără o trezire de jos, adică fără acțiunea celui de jos, binecuvântarea nu poate veni. Întrebarea este, de ce? Răspunsul este că atunci când omul începe să muncească, muncă îi dă nevoia de a obține acel lucru. Adică, există o diferență în ceea ce privește nevoia. Aceasta înseamnă că ar trebui să înțelegem în ce măsură vrea omul să obțină ceea ce-și dorește, întrucât munca și sfaturile pe care le investește pentru a obține ceea ce-și dorește măresc lipsa de acel lucru, așa încât, atunci când îl va obține, să se poată bucura de el.
Prin urmare, atunci când vorbim de muncă, deși există o nevoie în interiorul omului de a se înălța în muncă, totuși această nevoie nu trezește în el o necesitate de a avea acel lucru. Deci, firesc, când i se dă ceva de sus și încă nu știe cum să aprecieze ceea ce i se dă, el îl va pierde în Sitra Ahra (cealaltă parte), deoarece nu va fi suficient de înțelept pentru a ști cum să aprecieze ceva din spiritualitate.
Aceasta este așa cum au spus înțelepții noștri (Hagiga 4): „Cine este nebunul? Cel care pierde ceea ce i s-a dat”. Adică, atunci când omul nu știe să aprecieze când i se dă o apropiere de sus, aceasta îl părăsește prompt iar el suferă o coborâre, deoarece nu știe să păstreze apropierea.
În mod normal, dacă omul are voie să intre, într-o oarecare măsură, în curtea Regelui, el este preocupat și caută căi prin care să intre în casa Regelui și nu se mulțumește să fie în curtea Regelui. Prin urmare, atunci când omul este adus puțin mai aproape, este fericit că a fost adus mai aproape și nu este preocupat să găsească modalități de a merge mai departe. De aceea este aruncat afară. Apoi, când suferă o coborâre, care se numește „accident rutier”, înseamnă că a avut un accident atunci când trebuia să se apropie de Rege.
Cu alte cuvinte, o altă mașină s-a izbit de mașina lui, adică mașina lumii materiale s-a izbit de mașina dorinței de a dărui și toată vitalitatea pe care o avea din dorința de a dărui a plecat iar el a rămas inconștient. Cu alte cuvinte, acum simte că nu mai are viață spirituală. Dar își revine treptat și începe să simtă că întreaga sa vitalitate, cea din care trăiește acum, este doar din dorința de a primi pentru el însuși și în acel moment, el începe să caute din nou sfaturi cum să reintre în munca de dăruire.
Rezultă că pentru a avea o deficiență, pentru a simți nevoia de a urca gradele muncii de dăruire, i se dă de sus coborârea, ca să aibă nevoie să avanseze, întrucât fără o nevoie reală, omul nu poate primi ceea ce ar trebui să obțină. Prin urmare, dacă omul nu dorește să aibă un accident rutier, ar trebui să aibă grijă să nu se ciocnească de mașina dorinței de a primi. Astfel va fi sigur că nu va pierde ceea ce i s-a dat, adică ascensiunea pe care a primit-o.
Conform celor de mai sus, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris (Deuteronom 5:15): „Adu-ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo”. Ar trebui să interpretăm că în muncă omul trebuie să-și amintească că a avut o coborâre înainte de a ajunge la o ascensiune, ceea ce înseamnă că, Creatorul i-a permis să simtă răul din el. Cu alte cuvinte, el ar trebui să creadă că acest sentiment, că este un sclav printre egipteni și anume că nu are permisiunea de a face ceva de dragul Creatorului, iar tot ceea ce face este doar de dragul egiptenilor din interiorul său, vine de la Creator.
După aceea, el trebuie să-și amintească, că acum, când este într-o stare de ascensiune și simte că este oarecum aproape de Kdușa (sfințenie), ar trebui să meargă înainte. Prin urmare, acum trebuie să-și aducă aminte că, așa cum era mai înainte un sclav, adică într-o stare de coborâre, la fel și acum, trebuie să găsească în el o lipsă, ca să simtă nevoia de a merge înainte. În caz contrar, va trebui să i se dea de sus o coborâre, deoarece fără o nevoie, omul nu poate avansa și trebuie să rămână în starea în care se află. Prin urmare, pentru a nu fi necesar să i se dea o coborâre, în timpul ascensiunii trebuie să găsească în el un loc al lipsei. Acesta este sensul a ceea ce este scris: „Adu-ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo”.
Prin urmare, rezultă că omul ar trebui să înceapă lucrarea ca publicul larg, adică în practică, și să tindă ca aceasta să fie de dragul Creatorului. Aceasta înseamnă că el respectă Tora și Mițvot (poruncile) deoarece Creatorul ne-a dat Tora vieții, datorită căreia, observând ceea ce ne-a poruncit Creatorul, vom fi răsplătiți, așa cum au spus înțelepții noștri: „Poți avea încredere în stăpânul tău, că te va răsplăti pentru munca ta”. Prin aceasta, vom fi fericiți în această lume și fericiți în lumea următoare.
Noi trebuie să credem că, deși ne vin opinii și gânduri care nu ne permit să credem, trebuie să cerem Creatorului să ne dea puterea de a crede. După aceea, există un grad superior, care este „nu pentru a primi recompensă”. În schimb, omul este răsplătit cu sentimentul că respectarea Torei și Mițvot este pentru el ca și cum ar servi un mare Rege. De aici, ajungem să moștenim pământul.