Lecția 11. Principalul lucru este intenția
Lecția 11 Tema: Principalul lucru este intenția Fragmente selectate din surse 1. Din: RABAȘ, Articolul nr. 3 (1990), „Ce înseamnă că lumea a fost creată pentru Tora" „În spiritualitate, echivalența se numește Dvekut, deși în acțiunea de primire aceasta se …
Lecția 11
Tema: Principalul lucru este intenția
Fragmente selectate din surse
1. Din: RABAȘ, Articolul nr. 3 (1990), „Ce înseamnă că lumea a fost creată pentru Tora"
„În spiritualitate, echivalența se numește Dvekut, deși în acțiunea de primire aceasta se numește „a primi pentru a dărui”.
Totuși, cum se poate obține echivalența formei? Întrucât Creatorul a creat această dorință de a primi, cum este posibil să revocăm natura pe care a creat-o Creatorul? A existat o corectare în această privință conform căreia, deși este imposibil să se revoce natura dorinței de a primi, deasupra ei se adaugă o intenție de a dărui. Rezultă că dorința de a primi rămâne, astfel că omul vede ceva de care se poate bucura. Cu alte cuvinte, omul se și bucură până la urmă, dar cu o intenție diferită. Aceasta se numește „a primi pentru a dărui”."
2. Din: RABAȘ, Articolul nr. 22 (1987), „Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator?”
„Cel de jos poate adăuga la Kli-ul Creatorului, așa cum este scris: „Pe care Dumnezeu l-a creat pentru a face”. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a creat Kli-ul numit „dorința de a primi plăcere”, iar omul trebuie să adauge la acesta o corectare numită „intenția de a dărui”, așa cum s-a spus mai sus, că Malchut de Ein Sof s-a decorat pe sine în punctul dorinței. Aceasta înseamnă că decorarea ei a constat în faptul că a pus pe dorința de a primi scopul de a dărui."
3. Din: RABAȘ, Articolul nr. 31 (1988), „Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului "
„Dacă intenția omului este doar de a aduce mulțumire Creatorului și nu pentru propriul beneficiu, aceasta nu îi deranjează cantitatea de plăcere. El se uită doar la măsura pasiunii cu care vrea să-L încânte pe Creator, deoarece prin dorința de a-L încânta pe Creator, el provoacă echivalența formei la rădăcina sufletului său. Aceasta, la rândul ei, face ca să se atragă mai multă abundență, deoarece cel de sus vrea să dea mai mult decât cel de jos vrea să primească și lipsesc doar vasele de dăruire. Rezultă că prin depășirea prin dăruire se extinde marea abundență. Din acest motiv, nu trebuie să cerem să avem lumini grozave, ci doar să încercăm să avem vase mari, vase de dăruire."
4. Din: RABAȘ, Articolul nr. 12 (1985), „Iacov a locuit în țara în care a trăit tatăl său "
„În ceea ce privește iubirea Creatorului, noi spunem că omul ar trebui să lucreze numai pentru Creator, adică fără nicio recompensă. Acest lucru înseamnă că el este pregătit pentru devotamentul complet fără nicio recompensă, fără nici un fel de răsplată născută din devotamentul său. Mai degrabă, acesta este esența – scopul său, că vrea să-și anuleze sinele în fața Creatorului, adică (să anuleze) dorința sa de a primi, care reprezintă existența creaturii. Asta vrea să anuleze înaintea Creatorului. Rezultă de aici că acesta este scopul său."
5. Din: RABAȘ, Articolul nr. 5 (1988), Ce înseamnă în muncă, „Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei”
„Când dorește să meargă pe calea adevărului, ne-am aștepta ca înclinația rea să cedeze și să slăbească. Totuși, acum este exact opusul: cu privire la orice vrea să facă în Kdușa, pentru a dărui, înclinația rea îl copleșește și omului îi este greu să o depășească. El întreabă: „Unde este dreptatea?” Din toată munca, în care a trebuit în permanență să depășească, el cade într-o coborâre.
Atunci ajunge la argumentul spionilor și spune: „M-am săturat de această muncă” și fuge din această campanie. Susține că acolo unde ar fi trebuit să progreseze, de fapt regresează. De aceea, „pune la îndoială începutul” și respinge această cale în care trebuie să muncească asupra intențiilor, unde acțiunile nu sunt suficiente, ci intenția este cea care contează, așa cum este scris: „Mai bine puțin cu intenție decât mult fără intenție.” Spune că această muncă nu este pentru el.”
6. Din: RABAȘ, Articolul nr. 577, „Despre scop”
„Scopul muncii omului este de a realiza intenția de a dărui, căci nu există nimic de corectat în acțiunea externă, deoarece Kli-ul [vasul] care a fost creat de Creator nu va suferi niciodată vreo schimbare. În schimb, toate schimbările ar trebui să fie în intenție, ceea ce înseamnă că, din moment ce scopul creației este de a face bine creațiilor Sale, El a creat un Kli pentru acest scop, numit „dorința de a primi plăcere și tânjirea după ea".
Cu toate acestea, pentru a nu căpăta pâinea rușinii, ci doar echivalența formei, a fost făcută o corecție numită Țimțum [restricție], pentru a nu primi decât dacă primirea este în scopul de a dărui. Cu alte cuvinte, omul va primi în același Kli pe care îl avea dinainte și anume dorința de a primi, dar cu un scop diferit, adică nu de a primi pentru că vrea să-și satisfacă lipsa, ci din cauza Mițvot [porunci] ale Creatorului, deoarece El vrea să facă bine creaturilor Sale."
7. Din: RABAȘ, Articolul nr. 577, „Despre scop”
„Toată munca este în scopul de a ajunge să fie o persoană care tânjește să dăruiască. Aceasta se numește „muncă interioară", fiind ascunsă, și nu este vizibilă din exterior. Este vorba despre intenția omului din acțiunea pe care o îndeplinește.
Cu toate acestea, pentru a realiza intenția, numită „muncă interioară", avem nevoie mai întâi de o muncă exterioară, care sunt acțiunile, ceva vizibil, ceea ce înseamnă că lucrarea omului este vizibilă. Și invers, intenția este internă și ascunsă."
8. Din: RABAȘ, Articolul nr. 6 (1986), „Despre încredere"
„Cei care doresc să intre pe calea adevărului, să realizeze Dvekut, trebuie să se obișnuiască să facă astfel ca fiecare gând, cuvânt și acțiune să aibă scopul de a aduce mulțumire Creatorului prin Mițvot pe care le fac și Tora în care se angajează. Ei nu trebuie să ia în considerare ce pot primi de la Creator pentru că vor să-i facă Lui plăcere. Adică, ei nu trebuie să se gândească: „Ce îmi va da Creatorul?” ceea ce ar înseamna că ei pot extrage din autoritatea Creatorului și lua în propria lor autoritate. Acest lucru ar crea două autorități: o autoritate a Creatorului și o autoritate a creaturilor, ceea ce reprezintă opusul Dvekut."