Cursul pentru grupurile de zece - Lecția #36.

Tema: „Semnificația spirituală a sărbătorii de Pesach conform înțelepciunii Cabalei"

Îmi caut frații 

12. RABAȘ, Articolul nr. 3 (1984), „Iubirea de prieteni – 1"

„Și un anume om l-a găsit și, iată că el pribegea pe câmp. Iar omul l-a întrebat, spunându-i, ‘Ce anume cauți?’ Și el i-a răspuns, ‘Îmi caut frații. Spune-mi, te rog, pe unde își pasc ei turma?’”. (Geneza, 37).
Un om care “pribegește pe câmp” se referă la un loc de unde ar trebui să răsară recolta câmpului necesară subzistenței lumii. Iar muncile câmpului sunt: arat, semănat și secerat. Este scris despre acestea: „Cei care seamănă în lacrimi, vor secera în bucurie,” și acesta este numit „un câmp binecuvântat de Domnul”.
”Baal HaTurim a explicat că o persoană care pribegește pe câmp se referă la cel care se abate de la calea rațiunii, care nu cunoaște adevărata cale care duce la locul unde ar trebui să ajungă, ca în expresia „un măgar care rătăcește pe câmp”. Și ajunge într-o stare în care crede că nu va mai atinge niciodată scopul pe care ar trebui să-l atingă.  
“Și omul l-a întrebat, spunând, ‘Ce anume cauți?’”, cu alte cuvinte, “Cum te pot ajuta?”. “Și el a răspuns: ‘Îmi caut frații’”. Dacă sunt împreună cu frații mei, adică fiind într-un grup în care există iubire de prieteni, voi putea urca pe cărarea care duce la casa lui Dumnezeu.  
Această cărare este numită “calea dăruirii” și este împotriva naturii noastre. Pentru a realiza acest lucru, nu există altă posibilitate decât prin iubirea de prieteni, pentru că fiecare își poate ajuta prietenul.  
“Și omul a spus: ‘Ei au plecat de aici’”. Interpretarea lui Rași este că ei au plecat cu bună știință din frăție, adică nu mai vor să fie uniți cu tine. Acest lucru a cauzat în final exilul Israelului în Egipt. Iar pentru a fi salvați din Egipt, trebuie să ne luăm responsabilitatea de a intra într-un grup care vrea să existe pe baza iubirii de prieteni și astfel vom fi recompensați cu exodul din Egipt și primirea Torei. 

Miracolul ieșirii din Egipt

197. RABAȘ, Articolul nr. 11 (1990), „Ce înseamnă în muncă plasarea lumânării de Hanuka pe stânga"

„Un miracol” implică ceva ce o persoană nu poate obține. Adică este imposibil de obținut altfel decât printr-o minune de sus. Numai în acest fel este numit „un miracol”.
Din acest motiv, atunci când omul ajunge într-o stare în care are deja recunoașterea răului, că este imposibil pentru el să iasă de sub dominația națiunilor lumii din el, că Israel din el este în exil sub ele și nu vede cum să iasă de sub puterea lor, atunci, când Creatorul îl ajută și îl scoate de sub autoritatea națiunilor lumii și-l întoarce astfel încât poporul Israel să-l guverneze, aceasta se numește „un miracol”.

199. RABAȘ, Articolul nr. 17 (1990),„Care este ajutorul în muncă pe care îl primește cel care vine să se purifice"

Capacitatea omului de a-și schimba natura este doar în mâinile Creatorului, adică El i-a făcut natura și El o poate schimba, iar aceasta se numește „ieșirea din Egipt”, care a fost un miracol. De aceea este scris: „Veniți”, adică amândoi împreună, așa cum spunem: „Veniți împreună”, la fel, Creatorul și Moise.

Și au plâns, iar plânsul lor s-a înălțat către Dumnezeu din mijlocul muncii

212. RABAȘ, Articolul nr. 11 (1986), „O rugăciune adevărată este peste o deficiență reală"

Sunt două condiții necesare pentru a se ruga din adâncul inimii: 1) Munca lui trebuie să fie împotriva naturii. Adică, vrea să facă totul doar pentru a dărui și vrea să iasă din iubirea de sine. În acel moment se poate spune că are o lipsă. 2) El începe să iasă singur din iubirea de sine și se străduiește, dar nu poate face niciun pas în afara stării sale. Atunci devine dependent de ajutorul Creatorului și rugăciunea sa este reală pentru că vede că nu poate realiza nimic de unul singur. Apoi, când se plânge la Creator să-l ajute, el știe acest lucru din muncă, așa cum este scris, „Și fiii lui Israel au suspinat din cauza muncii”. Aceasta înseamnă că, muncind și dorind să atingă nivelul în care să poată dărui Creatorului, ei au văzut că nu pot evada din natura lor așa încât s-au rugat din adâncul inimilor.  

215. Zohar pentru toți, Șmot [Exodul], „Suspin, plâns și strigăt", nr. 354

Prin ce diferă strigătul de plâns? Există strigăt doar în rugăciune, așa cum s-a spus, „Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și apleacă-ți urechea la strigătul meu” și, de asemenea, „Către Tine, O, Doamne, este strigătul meu” și „Strigătul meu este către Tine și Tu mă vei vindeca”. Așadar, un strigăt presupune cuvinte de rugăciune. Plânsul înseamnă că plângi și nu spui nimic, este fără cuvinte. Plânsul este mai important decât toate pentru că este în inimă. Este mai aproape de Creator decât rugăciunea sau suspinul, așa cum este scris, „Fiindcă dacă se vor plânge la Mine, cu siguranță că Eu le voi auzi plânsul”. 
Suspinul, plânsul și strigătul sunt gând, voce și vorbire - Bina, ZA și Malchut. De aceea un plâns în care nu există vorbe este mai bine acceptat de Creator decât o rugăciune din cuvinte, pentru că vorbirea este revelată și în ea există prindere, pe când în plâns nu există nicio altă dezvăluire în afară de aceea din inima care plânge și nu este posibilă prinderea de ea a acuzatorilor. Este mai bine acceptat și decât un suspin pentru că acesta  este revelat doar în gândul celui care oftează, adică în Bina, iar cel de jos nu poate adera corespunzător la Creator prin el. Din acest motiv plânsul este mai bine acceptat.     

În grabă

240. RABAȘ, Articolul nr. 13 (1987), „De ce sărbătoarea Mațot este numită Pesah”

De ce se numește Pesah „grabă”? Așa cum interpretează RAȘI, Pesah este numit „grabă” deoarece Creatorul a sărit și a trecut peste, din egiptean în egiptean, iar Israelul din mijloc au scăpat. Vedem că saltul la final înseamnă că El a grăbit finalul, ca și cum nu venise încă timpul. Pentru că s-a grăbit, Pesach se numește „grabă.” Este ca și cum a  trebuit să se grăbească astfel încât egiptenii, aflați între israeliți, să nu se trezească, pentru că nu venise încă timpul să fie corectați. De aceea El s-a grăbit și a salvat ce putea salva. Adică doar Israel au primit corectarea dar nu și egiptenii. Iată de ce se numește „grabă”. 

252.  Degel Machaneh Efraim (Steagul taberei lui Efraim),  Bo (Vino)

Vitele noastre vor merge cu noi… Tot ce are omul, sclavi și servitori, vitele, chiar și vasele sale, sunt scânteile sale, aparțin de rădăcina sufletului său și trebuie să le ridice la rădăcina lor… Și toate scânteile inferioare aderă de la început până la infinit. Când una dintre cele care provin din rădăcina sufletului are o urcare, toate celelalte urcă împreuna cu ea și totul se datorează faptului că sunt în adeziune reală. 

Saltul lui Nahșon

261. Yalkut Șimoni, Exodul, Capitolul 14, punctul 234

Când Israel stătea lângă mare, unul spunea, „Eu nu cobor” și altul, „Eu nu cobor”. Pe când stăteau și se întrebau ce să facă, Nahșon, fiul lui Aminadav a sărit și a căzut în apele mării. Despre el s-a spus, „Salvează-mă, O, Doamne, căci apele îmi ajung până la gât [suflet]”.

262. RABAȘ, Articolul nr. 1 (1986), „Moise s-a dus"

Cel care a început deja munca nu spune că va aștepta până când Creatorul îi va da dorința de a face munca sfântă și abia apoi va începe să muncească. El nu vrea să aștepte pentru că tânjirea după muncă și atingerea adevărului îl împinge înainte deși nu vede că ar avea abilitatea de a avansa singur, la fel ca Nahșon.   
Totuși, vede că nu-și poate continua munca și se teme că povara împărăției cerurilor, pe care o cară acum, va începe să cadă de pe umerii săi așa că începe să strige după ajutor, pentru că vede că, de fiecare dată, povara pe care și-o asumă începe să cadă. 

Despărțirea Mării Roșii 

263. Zohar pentru toți, BeȘalah [Când faraonul a trimis], "Și ... s-a dus și a venit și… s-a întins", nr. 178-179

178. Când Israel a făcut tabără lângă mare, au văzut mai multe mulțimi, mai mulți soldați și tabere, deasupra și dedesubt, toate adunate peste Israel. În cererea lor, Israel a început să se roage. 
179. Atunci Israel a văzut adversitate din toate părțile. Marea, cu valurile ei amenințătoare era în fața lor, în spate erau responsabilii, toate taberele Egiptului și deasupra, mai mulți acuzatori. Ei au început să strige la Creator. 

Lauda ieșirii din Egipt

Zohar pentru toți. Bo, nr. 179-180

179) ...Datoria eternă a omului este de a vorbi în lauda exodului din Egipt. Orice om care povestește exodul din Egipt și se bucură de această poveste va fi fericit împreună cu Șchina (care este bucuria din toate părțile) în lumea viitoare. Acesta este un om care se bucură de stăpânul său, iar Creatorul se bucură de acea poveste a lui.

180) Când Creatorul își adună compania și le spune: „Mergeți și ascultați povestea laudei Mele, pe care o spun copiii Mei, și bucurați-vă de răscumpărarea Mea,” toți vin, se adună și se unesc cu Israel și ascultă povestea laudei, fiind fericiți de bucuria răscumpărării de la stăpânul lor, și vin și Îi mulțumesc Creatorului pentru aceste minuni și fapte mărețe, și Îi mulțumesc pentru neamul sfânt pe care îl are în țară. Și sunt fericiți de bucuria răscumpărării Domnului lor.