Hevruta – După Lecția 5 – Principiile muncii în grupul de zece

Întărirea grupului: Abordarea cabalistă

Duminica trecută, ne-am concentrat asupra unui principiu central: necesitatea de a întări grupul.

Acesta este un principiu larg, așa că am explorat ce înseamnă el în practică și cum se realizează această întărire conform înțelepciunii Cabalei.

Michael și Avihu au introdus conceptul „joaca de-a următorul grad” (ebraică: mischak, „joc”), pe care îl vom explora mai în detaliu astăzi.

Vom analiza două teme principale:

1. Întărirea mediului și a spiritului iubirii de prieteni, prin creșterea importanței scopului.
2. Conceptul de „joc” sau „joacă” și ce ne învață cabaliștii despre acesta.

Principiul #9

Cu toții ne străduim să întărim starea de spirit a grupului

29. RABAȘ, Articolul nr. 4, 1984, „Fiecare își va ajuta prietenul"

„Trebuie să înţelegem, cum poate cineva să-şi ajute prietenul. Este vorba despre cazul specific în care sunt și bogaţi şi săraci, și înţelepţi şi proşti, și slabi şi puternici? Dar dacă sunt toți bogaţi, inteligenţi sau puternici, etc., cum poate unul să-l ajute pe celălalt?
Vedem că există un singur lucru care este comun tuturor - starea de spirit. Se spune, „Dacă cineva are o grijă în inimă, să vorbească despre ea cu ceilalți”. Asta pentru că, în ceea ce privește ridicarea moralului, nici bogăţia şi nici erudiţia nu pot fi de ajutor.
Doar omul îl poate ajuta pe celălalt, văzând că prietenul său este la pământ. Este scris, „Omul nu se poate elibera singur din închisoare”. Dar prietenul lui poate să-i ridice starea de spirit.
Ceea ce înseamnă că prietenul lui îl ridică din starea actuală și-l readuce la viață. Apoi, el începe să recapete putere şi încredere în viaţă şi bogăţie şi o ia de la capăt ca şi cum scopul lui este acum aproape de el.
Rezultă că fiecare dintre ei trebuie să fie atent şi să se gândească cum îşi poate ajuta prietenul ridicându-i starea de spirit, pentru că, în ce privește starea de spirit, fiecare poate găsi în prietenul său o lipsă pe care să o satisfacă."

30. Rabaș. Articolul nr. 30 (1988) „Ce se cere de la Adunarea prietenilor"

„Fiecare ar trebui să încerce să aducă în societate un spirit de viață și de speranță, și o infuzie de energie. Astfel, fiecare dintre prieteni va fi în stare să spună: "Acum am început un nou capitol în muncă". Cu alte cuvinte, înainte de a veni la societate (grup) el a fost dezamăgit de progresele înregistrate în lucrarea lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut cu viață și speranță. 
Astfel, prin societate, a obținut încrederea și puterea de a se depăși, pentru că acum simte că poate atinge plenitudinea. Și toate gândurile sale - că se confruntă cu un munte înalt, care nu poate fi cucerit, și că acestea sunt cu adevărat obstacole formidabile - acum el simte că de fapt ele sunt nimic. Și a primit totul din puterea societății, deoarece fiecare și toată lumea a încercat să insufle un spirit de încurajare și o atmosferă nouă în societate."

31. Rabaș. Articolul nr. 30 (1988) „Ce se cere de la Adunarea prietenilor"

"...atunci când un grup de oameni se adună și doresc să lucreze împreună în iubire de prieteni, cu toții trebuie să se ajute unii pe alții, cât de mult pot. 
Și există multe discernăminte despre acest fapt, deoarece nu toată lumea este la fel, adică nevoile unuia, nu sunt și ale celuilalt. Cu toate acestea, există un lucru în care toți suntem egali: fiecare dintre noi are nevoie de o stare de spirit înaltă. Astfel se întâmplă că atunci când prietenii nu au o stare de spirit prea bună, ei nu au aceleași nevoi. Mai degrabă, fiecare are propriul său motiv pentru a fi nefericit. 
Prin urmare, fiecare dintre ei trebuie să se gândească cum poate aduce o stare de spirit mai bună celuilalt."

32. Rabaș. Articolul nr. 30 (1988) „Ce se cere de la Adunarea prietenilor"

„În timpul adunării, este interzis să se evoce linia din stânga. Numai atunci când omul este singur îi este permis să folosească linia din stânga, dar nu mai mult de o jumătate de oră pe zi. Dar esența muncii omului este de a merge în mod specific pe linia din dreapta, așa cum scrie (în eseul din 1943). Doi oameni împreună nu trebuie să vorbească despre stânga. Doar în acest fel pot beneficia de ajutor din partea societății."

Aplicare practică: Joaca de-a gradul următor

Ca răspuns la scrisoarea ta de marți, 3 Marheșvan, la prima ta întrebare cu privire la faptul că trebuie să stai de pază pentru a trezi dragostea în inimile prietenilor și că acest lucru nu îți este pe plac, să vorbești într-un mod potrivit, în mod specific văd aceasta ca un lucru necesar pentru tine. După cum știi din ceea ce a spus tatăl și învățătorul meu, de binecuvântată amintire, că din relația dintre un om și prietenul său, el învață cum să se comporte în aspectul de בין אדם למקום (între om și Creator). Căci Lumina superioară este într-o stare de nemișcare absolută, iar omul trebuie mereu să trezească dragostea „până ce iubirea nunții noastre va fi dorită." Adică, ți se arată de Sus că în acest fel trebuie să trezești mereu dragostea pentru Numele Lui binecuvântat. Și trebuie să stai mereu de pază, toată ziua și toată noaptea, adică când simți aspectul de zi și când simți aspectul de noapte. Căci noi spunem Creatorului – că a Ta este ziua, tot a Ta este și noaptea. Că și noaptea, adică întunericul nopții, vine tot de la Creator spre binele omului, după cum este scris: „Ziua rostește vorbirea către zi, iar noaptea revelează cunoașterea nopții." Concluzia de aici este că trebuie să trezești inimile prietenilor până când flacăra se aprinde de la sine, așa cum au spus înțelepții despre „când aprinzi candelele", și prin aceasta vei merita să trezești dragostea Creatorului, binecuvântat fie El, asupra noastră.

(Rabaș, Scrisoarea 24)

Există o îmbrăcăminte de falsitate și există o îmbrăcăminte de adevăr. Acest lucru este similar cu o fetiță de cinci ani care se joacă cu o păpușă, iar această fetiță se joacă cu păpușa ca și cum păpușa ar fi cu adevărat un copil cu simțire, chiar dacă păpușa nu răspunde, ea îi vorbește. Și în acel moment, dacă în casă există un copil mic de șase luni care plânge, iar ei îi spun fetiței de cinci ani: Du-te și joacă-te cu copilul adevărat și vom avea și noi de câștigat fiindcă el nu va mai plânge. Ea nu va fi de acord sub nicio formă. Adică, ea nu poate să primească plăcere dintr-o îmbrăcăminte adevărată, ci doar dintr-o îmbrăcăminte de falsitate. Dar în ceea ce privește plăcerea, vedem că fetița simte o plăcere reală.

Pe când, atunci când fetița crește și ajunge la optsprezece ani, ea este deja constrânsă să primească plăcere dintr-o îmbrăcăminte de adevăr. La fel, înainte de a crește, primim plăcere în mod specific din, nu pentru Numele Său (Lo Lișma), care este considerată o îmbrăcăminte de falsitate, și aceasta se numește o umbră, o ascundere, pentru că atunci există loc pentru muncă, iar vitalitatea se primește din lucrurile falsității. Ulterior, când omul este răsplătit, atunci primește aspectul Luminii credinței.

(Rabaș, Scrisoarea 12/b)

„Este așa cum au spus înțelepții noștri despre regină: Ea a întrebat: „Ce face Creatorul după ce a creat lumea?” Răspunsul a fost: „El stă și se joacă cu o balenă”, așa cum este scris: „Această balenă ai creat-o ca să se joace cu ea” (Închinarea la idoli Avoda Zarah, p. 3).
Chestiunea balenei se referă la Dvekut și conexiune (așa cum este scris: „conform cu deschiderea omului și conexiunilor”). Aceasta înseamnă că scopul, care este conexiunea Creatorului cu creaturile, este doar un joc; nu este o chestiune de dorință și nevoie.
Diferența dintre un joc și o dorință este că tot ceea ce vine în dorință este o necesitate. Dacă omul nu obține ceea ce doreşte, este deficitar. Dar în cazul jocurilor, chiar dacă el nu obține lucrul, acesta nu este considerată o lipsă, așa cum se spune: „Nu este atât de rău că nu am obținut ceea ce am plănuit, pentru că nu este atât de important”. Acest lucru se datorează faptului că dorința pe care o avea pentru acel lucru era doar un joc și nu era serioasă.”

(Baal HaSulam. „Șamati" 16. „Ce este Ziua Domnului și Noaptea Domnului, în muncă")

Joaca de-a următorul nivel

Cabaliștii descriu „jocul de-a următor grad” (ebraică: mischak, „joc”) ca pe un instrument practic pentru a avansa spiritual.

Este o modalitate de a ne îndrepta intenția către următorul grad, unde suntem mai asemănători cu Creatorul, având o capacitate mai mare de a dărui.

Întrebarea este: cum dezvoltăm o dorință pentru o stare pe care încă nu o avem? Dacă am avea deja acea dorință, am fi deja pe acel grad.

Baal HaSulam și Rabaș explică acest lucru prin exemplul unei fetițe și al mamei ei. Una se joacă cu o păpușă, în timp ce cealaltă are grijă de un copil adevărat. Prin acest exemplu, ei arată cum „jocul” ne ajută să creștem într-o nouă realitate.

Dar ce înseamnă „jocul de-a următorul grad” în munca noastră îdin grupul de zece?

Deoarece dăruirea este o calitate interioară, nu este întotdeauna evident cum să „ne jucăm de-a dăruirea”.

Să purtăm o scurtă discuție:

Cum înțelegem astăzi conceptul de „joacă”? Ce ar putea însemna acesta în munca practică a grupului de zece?

Q&A