Hevruta - După Lecția 18 - Rugăciunea

O cerere este ceea ce omul simte că-i lipsește. Acest lucru se întâmplă în mod specific în inimă, adică nu contează ce spune cu gura sa, deoarece „a cere” înseamnă că omul cere ceea ce are nevoie, iar toate nevoile omului nu sunt în gură, ci în inimă. Prin urmare, nu contează ce spune omul cu gura sa. Mai degrabă, Creatorul cunoaște gândurile. Prin urmare, ceea ce este auzit sus este doar ceea ce cere inima și nu ceea ce cere gura, deoarece gura nu are nicio lipsă care trebuie satisfăcută.
— Rabaș, Articolul 27, 1991

Ce este rugăciunea și de unde provine?

Există rugăciune și există rugăciune. Rugăciunea, așa cum o percepem în această lume, este un fel de cerere, conversație, recunoștință față de Creator, față de o forță superioară care poate să ne schimbe viețile, care chiar le schimbă și le guvernează, iar noi depindem de ea. Apoi Îi mulțumim pentru ceea ce s-a întâmplat, sau cerem pentru prezent, viitor și multe alte cereri. Acest lucru este natural pentru toți oamenii și vedem multe metode legate de rugăciune. Există multe religii și credințe, despre cum să vorbesc cu forța superioară, cum pot să Îl îmblânzesc, cum pot să Îi ofer ceva pentru ca El să mă favorizeze. Vedem că acest lucru se exprimă în dansuri, cântece, sacrificii, aprinderea lumânărilor și altele—de la culturile antice și până astăzi.

În înțelepciunea Cabalei, rugăciunea este ceva complet diferit.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

A te ruga înseamnă a te judeca pe tine însuți

În înțelepciunea Cabalei, rugăciunea este „a te ruga” (lehitpalel), ea înseamnă înainte de toate a te judeca pe tine însuți, a te autoexamina: Cine sunt eu? Ce sunt eu? De unde? De ce? Pentru ce? Și de ce apelul nu este către Creator, ci către sine? Deoarece Creatorul este absolut, El este întreg, iar dacă simt că El este întreg, atunci întregul nu se poate schimba. El nu poate fi mai bun ieri și mai rău mâine, sau invers.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

Superiorul nu se schimbă

Nu mă pot întoarce către Binele care face bine, către „nu este nimeni în afară de El”, care este desăvârșit în toată desăvârșirea Sa, și să cer: „Fii mai bun cu mine.” Dacă mă adresez Lui astfel, înseamnă că El poate fi rău și poate fi bun, iar aceasta este deja o atitudine complet greșită față de Creator. Mai degrabă, „Tora vorbește în limbajul oamenilor.” Când ne întoarcem către Creator, de fapt ne întoarcem către noi înșine. Prin urmare, cuvântul „a te ruga” înseamnă că mă examinez pe mine însumi și clarific: cum sunt eu în raport cu Întregul? Cum ar trebui să mă schimb și să fiu mai potrivit cu El, mai apropiat, mai asemănător cu El. Aceasta este esența rugăciunii.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

Rugăciunea este o cerere de la întreg

Adică, rugăciunea este de fapt o cerere adresată Infinitului, Întregului absolut, Celui care nu poate fi schimbat. Și în măsura în care sunt capabil să mă întorc către El, primesc de la El forțe să mă schimb și să fiu asemănător cu El. Pentru că scopul meu este să fiu om („Adam”), iar „Adam” provine din cuvântul „a semăna” (Domeh) cu Cel de Sus, așa cum este scris: „Întoarce-te, Israel, la Creatorul tău, Dumnezeul tău.” De aceea, mă examinez constant—cum, unde și în ce privință mai pot să mă schimb.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

Rugăciunea este numită munca Creatorului

Desigur, acesta este un proces. Așa cum învățăm în Studiul celor Zece Sfirot, toate rugăciunile noastre au loc atunci când ne ridicăm dorințele și atragem Lumina pentru a le corecta, iar această muncă se numește „munca Creatorului”.

Se numește munca Creatorului deoarece, pe măsură ce mă apropii, intru astfel în tratament, mă corectez. Prin urmare, nu există rușine din partea persoanei pentru ceea ce i se întâmplă; mai degrabă, prin cererea sa, prin dorința sa de a fi mai bun, el avansează și se corectează constant sub Lumina care-i vindecă de toate defectele numite „înclinația rea”.

Prin urmare, rugăciunea este „ridicarea MAN”, iar ridicarea MAN se numește „Mayin Nukvin”. Adică, lipsa pe care o ridic—cum vreau să fiu corectat, să fiu mai dăruitor, să iubesc mai mult pe ceilalți.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

O cerere adresată unei stări care îmi servește drept model de excelență

O cerere nu înseamnă că trebuie să mă rog de El. O cerere înseamnă că mă deschid și descopăr că trebuie să mă corectez pe mine însumi. Vreau să corectez o anumită dorință, o anumită calitate a mea, iar când o descopăr, aceasta se numește cerere. Nu mă adresez Creatorului; mă îndrept cu această cerere către o stare care stă înaintea mea ca un exemplu de mai bine, cu care trebuie să mă egalizez.

De asemenea, Creatorul este numit în înțelepciunea Cabalei „Bo-Re” (vino și vezi). Adică, Creatorul nu este ceva anume—El nu are formă și nu este ceva definit. „Creator” înseamnă vino și vezi. De fiecare dată când văd ceva mai presus de mine, acesta este numit Creatorul. Și către acel „mai presus de mine”, vreau să mă aduc mai aproape, să mă asemăn cu El, cu adevărat să fiu cu El.

Evident, acum nu-L văd. Dar cineva care avansează în înțelepciunea Cabalei începe să identifice ceea ce se numește „dăruitorul”, „cel care dăruiește”, ce înseamnă să fii „iubitor”, ce înseamnă să „deschizi dimensiunea spirituală”.

Totul se întâmplă în interiorul persoanei. Prin urmare, Creatorul este numit „vino și vezi”. Fiecare verset din Zohar începe cu „vino și vezi”. Adică, vino și vezi—acesta este Creatorul tău la acest grad, și acesta este Creatorul tău la acel grad, și de fiecare dată descoperi un alt Creator. Și pe măsură ce avansezi, te egalizezi constant cu El, și apoi ți se revelează un grad mai înalt, și tot așa. Adică, atunci când te rogi, vrei să te descoperi de fiecare dată la un grad mai înalt. Aceasta se numește rugăciune.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

Rugăciune pentru ploaie

Uneori, în surse se vorbește despre stări în care o persoană se roagă și primește un răspuns legat de lucruri aparent materiale. Este ca și cum rugăciunea ar acționa direct asupra realității exterioare—ca o cerere de ploaie, de exemplu, în povestea lui Honi HaMe’agel. Însă înțelepciunea Cabalei explică faptul că sursele vorbesc în limbajul ramurilor, adică folosesc imagini din această lume pentru a descrie procese interne din interiorul unei persoane.

Un exemplu este povestea lui Honi HaMe’agel.

Era în zilele de secetă severă, nu căzuse nicio picătură de ploaie și oamenii sufereau foarte mult. Ei s-au adresat lui Honi HaMe’agel - care era cunoscut ca om drept - El a trasat un cerc pe pământ, a stat în interiorul acestuia și a spus: „Stăpâne al lumii, nu mă voi mișca de aici până când nu vei avea milă de fiii Tăi.” După aceea, a început să plouă.

Aceasta se numește „Fiii Mei M-au învins.” Și trebuie să vezi povestea în întregimea ei - cercul și Honi - iar asta nu este simplu. Dar, desigur, dacă omul rămâne ferm în cererea sa și cere avansare și vrea ca ploaia să cadă asupra lui. Plouă în ebraică este Gheșem - care are aceeași rădăcină cu Gașmiut - corporalitate - adică Gheșem vine ca o binecuvântare prin care vom crește - cu alte cuvinte, corporalitatea - egoismul nostru - va crește în sus, spre cer - atributul dăruirii. Dar trebuie să existe o mare înțelepciune în modul de a cere; nu este doar o simplă  încăpățânare.

(Dintr-o discuție cu Rav Dr. Michael Laitman)

Construirea vaselor – Pregătirea înainte de rugăciune

Trebuie să existe o pregătire pentru rugăciune, ca omul să se obișnuiască cu rugăciunea, ca și cum gura și inima sa sunt egale. Iar inima poate ajunge să fie de acord prin obișnuință, astfel încât să înțeleagă că primirea înseamnă separare și că cel mai important este Dvekut [adeziunea] cu Viața Vieților, care este dăruirea.
— Baal HaSulam, Șamati, Articolul 122, „Explicație asupra a ceea ce este scris în Șulhan Aruh”

Q&A

Atelier: cum putem cere pentru o situație pe care încă nu o simțim?