Hevruta - După Lecția 17 - Semnificația spirituală a TANAKH-ului (Biblia ebraică) conform înțelepciunii autentice a Cabalei - Fundamentals of Kabbalah 2025/2026

Din surse

„...internalitatea înțelepciunii Cabalei nu este alta decât internalitatea Bibliei, a Talmudului și a legendelor. Singura diferență dintre ele constă în explicații.
Este asemenea unei înțelepciuni care a fost tradusă în patru limbi. Desigur, esența înțelepciunii nu s-a modificat deloc prin schimbarea limbii. Trebuie să ne gândim doar care traducere e cea mai potrivită, pentru a comunica studentului înțelepciunea.”

- Baal HaSulam „Învățătura Cabalei și Esența acesteia ”

„Este dificil pentru novice, pentru că aceştia percep lucrurile prin mijloacele graniţelor corporale de timp, spaţiu, schimbări. Totuşi, autorii le folosesc numai ca semne pentru a arăta către Rădăcinile lor Superioare."

- Baal HaSulam, Studiul celor zece Sfirot, Part 1, cap 1, Lumină interioară, p.1

„Există o condiție strictă în timpul angajamentului în această înțelepciune - să nu se materializeze aspectele cu probleme imaginare și corporale. Acest lucru se datorează faptului că, astfel, ei încalcă, „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare”.
În acest caz, omul este mai degrabă lezat, în loc să primească beneficii.”

- Baal HaSulam, „Introducere la studiul celor zece Sefirot", Pct 156

Limbajul ramurilor

Cabaliștii au optat pentru un limbaj special numit „limbajul ramurilor”. Motivul din spatele acestei alegeri este că tot ceea ce există în lumea noastră (nivelurile naturii: mineral, vegetal, animal și uman), tot ce li s-a întâmplat în trecut, li se întâmplă acum și li se va întâmpla în viitor, adică toate obiectele precum și guvernarea acestora emană de la Creator și trec prin toate lumile spirituale înainte de a apărea în a noastră. Guvernarea acestora este reînnoită de sus în jos, constant, în lumea noastră.

Tot ceea ce există în lumea noastră își are originea în Lumea Superioară și totul coboară treptat în lumea noastră. Deoarece lumea noastră provine din Lumea Superioară, există o conexiune strictă între obiectele lumii noastre și consecințele lor, și cauzele și originile lor dinn lumea spirituală.

Cabaliștii care identifică această conexiune exactă, văzând atât obiectul superior (rădăcina din care derivă totul), cât și obiectul inferior din lumea noastră (care primește de la Superior – cauza și forța care-l guvernează –) în mod inconștient, fără a simți acest lucru, pot identifica precis fiecare legătură. Prin urmare, ei pot denumi rădăcinile din Lumea Superioară după numele consecințelor lor materiale, adică ramurile din lumea noastră. De aceea acest limbaj se numește „limbajul ramurilor” și nu „limbajul rădăcinilor”. Rădăcinile sunt denumite după numele ramurilor lor și nu invers. Astfel, cabaliștii au găsit limbajul care, folosind cuvinte cotidiene, descrie cu precizie lumea spirituală. Nu poate exista un alt limbaj pentru că nu există alte cuvinte de înțeles pentru cei care există în ambele lumi. De aceea, pentru a descrie Lumea Superioară, cabaliștii iau nume din lumea noastră și le folosesc pentru a descrie obiectele superioare, rădăcinile lumii noastre.

Totuși, dacă cineva nu este conștient de acest lucru, i se pare că o carte cabalistă povestește despre lumea noastră. Aceste cuvinte însă nu-l derutează pe un cabalist, care vede clar despre ce vorbește de fapt cartea. Ei știu exact care ramură (adică efect) din lumea noastră corespunde rădăcinii sale din Lumea Superioară.

De exemplu, „Ierusalim” în literatura cabalistă nu se referă la orașul fizic, ci la anumite forțe spirituale și o concentrare de energii spirituale speciale, care au un loc specific în sistemul lumilor spirituale. În plus, părțile corpului uman în Cabalah, precum „Roș” (cap), „Guf” (trup), „Chaze” (piept), „Pe” (gură), „Einaim” (ochi) și așa mai departe, se referă la rădăcinile lor spirituale. Cuvântul „Roș” implică partea de luare a deciziilor din obiectului spiritual, în timp ce „Guf” se referă la concentrarea funcțiilor executive.

La început - Bereșit

La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Iar pământul era fără formă și gol, și întunericul era peste fața adâncului; și Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor. Și Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Și Dumnezeu a numit lumina Zi, iar întunericul l-a numit Noapte. Și a fost seară și a fost dimineață, ziua întâi.

Bereșit (Geneza), primul capitol din Tora (Pentateuh), începe cu aceste cuvinte. Ele evocă o anumită imagine. Am auzit diverse interpretări ale acestor cuvinte la nivelul de Pșat (sens literal). Dar aceste interpretări simple ridică o mulțime de întrebări; ele sunt lipsite de logică, de o abordare științifică. Cabaliștii explică acest lucru astfel:

Toate cărțile sacre vorbesc doar despre lumea spirituală, despre modul în care a fost creată și despre cum, ulterior, din ea a fost creată lumea noastră. Mai mult, aceste cărți nu se referă doar la ceea ce există, în plus îl învață pe om cum să vadă acea lume.

Revelarea treptată a lumii Superioare se numește ascensiunea spirituală a omului, sau treptele ridicării spirituale. În cărți sunt folosite mai multe tehnici pentru a descrie lumea spirituală. Cabala este știința care vorbește despre structura lumii Superioare; folosește limbajul Sfirot, Parțufim, cu grafice și desene pentru a o descrie. Tora descrie lumea Superioară folosind limbajul de zi cu zi. Există, de asemenea, limbajul alegoric și limbajul legilor. Acum, vom încerca să traducem limbajul Torei în limbaj cabalistic.

Tora descrie apariția lumii Superioare, structura și evoluția ei, iar apoi prezintă procesul creației noastre. Dar nu este vorba despre omul din lumea noastră. Tora vorbește despre crearea dorinței de a primi (numită Sufletul sau Adam) cu scopul de a umple această creație-dorință-suflet cu desfătare eternă și absolută. Această dorință de a primi plăcere este singura creație. În afară de aceasta, mai există doar Creatorul. Astfel, tot ce se află în afara Creatorului nu reprezintă decât diverse măsuri ale dorinței de a primi plăcere.

Același lucru se întâmplă și în lumea noastră. Singurul lucru care separă obiectele între ele este măsura dorinței de a primi plăcere, care determină toate proprietățile unui obiect. Dorința de a primi plăcere constă din cinci niveluri, iar aceste cinci părți ale dorinței-creație se numesc Sfirot: Keter, Hochma, Bina, Tiferet și Malchut. Creatorul dorește să umple complet creația cu plăcere până când creația simte perfecțiunea și eternitatea. Aceasta pentru că Însuși Creatorul există în această stare specială și dorește să ne-o dăruiască.

Creatorul este perfect și unic. Fiind perfect, El dorește să dăruiască perfecțiunea, propria Sa stare, creaturilor Sale. De aceea, scopul creației este să atingem perfecțiunea Creatorului și să putem primi ceea ce Creatorul vrea să ne dea.

Cabala nu se ocupă de evenimentele din lumea noastră. Ea cercetează evenimentele din lumea Superioară, de unde au coborât în lumea noastră toate forțele și au generat și determinat tot ceea ce se întâmplă aici. Studiind Cabala, omul începe să vadă lumea Superioară. Omul poate să-L atingă pe Creator și modul în care a creat El lumea spirituală. În Cabala, acest act se numește „Prima zi a Creației". În acțiunile Sale următoare (așa-numitele zile următoare), Creatorul a creat forțele de guvernare ale lumii Superioare. Ultimul, al șaselea act al Creatorului (a șasea zi a creației) a fost crearea lui Adam.

Deoarece Adam a fost actul final al Creatorului, el este scopul întregii creații. Tot ce a fost creat înaintea lui a fost creat pentru el. Deci, care este destinul lui Adam? Adam trebuie să atingă asemănarea cu Creatorul, să devină complet egal cu El și, el însuși, să stăpânească întreaga existență și propriul destin. Mai mult, suntem datori să atingem această stare supremă și perfectă prin propriile puteri. Să o atingem singuri înseamnă că, mai întâi, trebuie să ajungem la cea mai rea stare (opusă stării Creatorului), iar apoi să ne ridicăm din ea prin propriul nostru efort.

Cu ajutorul Cabalei, omul vede ambele lumi – lumea noastră și lumea Superioară – precum și interacțiunea dintre ele. Informația pornește din lumea Superioară și se materializează înaintea ochilor noștri. Reacția noastră la aceasta (la ceea ce coboară de sus sub formă de informație) se ridică înapoi în lumea Superioară și determină în ce fel (bun sau rău) va coborî viitorul nostru și se va materializa. Prin urmare, Creatorul (existând la cel mai înalt nivel) a creat creația cu o calitate opusă Lui. A umplut-o cu lumină și, mai apoi, golind-o de lumină, a coborât-o până la condiția de „lumea noastră".

Urcând treptele scării spirituale, creația devine vrednică să primească o desfătare de multe ori mai mare decât a avut înainte de a coborî în această lume. Mai mult, creația trebuie să aibă puterea și oportunitatea de a acționa liber între două forțe opuse, propriul egoism și Creatorul, și apoi să-și aleagă calea independent.

Pentru a pune aceste condiții la dispoziția creației, Creatorul trebuie să facă următoarele:

Să îndepărteze complet a creația de Sine
Să-i dea ocazia să evolueze și să atingă această Existență
Să-i dea posibilitatea de a alege liber

Creatorul ne oferă aceste condiții treptat. Inițial, creația, care simte Creatorul (fiind umplută cu lumină), nu este independentă. Ea este complet subjugată de lumină, iar lumina dictează creației propriile reguli și îi transferă calitățile sale. Pentru ca această creație să devină independentă față de Creator, El trebuie să se îndepărteze complet. Cu alte cuvinte, creația, eliberându-se de lumină, dobândește libertatea de acțiune. Actul de expulzare a luminii din Kli-ul spiritual (vasul) se numește Restricție.

Tora începe cu cuvintele „la început” (Bereșit), care marchează începutul procesului de îndepărtare a Creatorului de creație. Cuvântul „Bereșit” provine din cuvântul „Bar” – „afară”. Adică, descrie ieșirea din Creator într-o stare separată, între cer și pământ. „La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul.” Cerul este Sfira Bina cu proprietățile sale altruiste. Pământul este Sfira Malchut cu proprietățile sale pământești, egoiste. Între aceste două proprietăți opuse, care constituie baza întregului sistem al existenței, plutește sufletul nostru.

Tora începe cu nașterea creației, a Lumii Superioare și formarea omului. Nu începe cu sfârșitul creației. Funcția Torei este să ofere oamenilor acestei lumi instrucțiuni despre cum să se ridice la cea mai bună și mai perfectă stare. În starea sa inițială, creația (sufletul sau Adam) nu este corectată. Trebuie să se corecteze și să ajungă la starea de „Corectare Finală”. Imaginează-ți că ai o unealtă stricată de care ai nevoie la muncă. Reiese că mai întâi trebuie să o repari și doar apoi să o folosești. Astfel, Tora ne învață cum să reparăm acest instrument stricat: sufletul pe care l-am primit de Sus.

În timpul corectării, omul există între două lumi: superioară și inferioară. În procesul corectării, sufletul dobândește abilitățile, cunoștințele și experiența necesare. Cel mai important, omul dobândește senzații noi și noi însușiri spirituale. Când cineva își corectează complet sufletul, dobândește pînsușiri care-i permit să existe în Lumea Superioară în întreaga ei plenitudine; în eternitate, pace și perfecțiune.

Nici sursele cabalistice, nici Tora nu descriu această stare specială. Este imposibil de descris, pentru că nu există analogii în limba noastră. Doar cei care trec prin toate stările preliminare ale corectării și ajung la Corectarea Finală ating această stare. Orice se află dincolo de Corectarea Finală nu este descris nicăieri. Exact aici se află „Secretele Torei”.

Există doar câteva aluzii în unele cărți ca „Zohar” și Talmud. Aceste stări speciale, secrete, se numesc „Maase Merkava” și „Maase Bereșit”. Dar acestea sunt doar aluzii. În realitate, aceste stări, tărâmurile spirituale nu pot fi descrise în cuvinte, deoarece cuvintele, literele și termenii noștri sunt luați din sistemul nostru de Corectare și sunt eficienți doar acolo. Suntem complet lipsiți de conștientizarea ceea ce există dincolo de sistemul nostru de Corectare, acest lucru nu poate fi transpus în limbaj uman și încadrat în sistemul nostru de definiții și credințe.

„La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul” se referă la formarea a două proprietăți: egoismul și altruismul. Proprietatea egoistă a „pământului” este corectată cu ajutorul proprietății altruiste a „cerului”. Procesul de corectare constă din șapte stări, numite „cele șapte zile ale creației”. Desigur, acesta este un nume special. Nu are nicio legătură cu cele șapte zile de pe pământ; nu se referă la zi și noapte sau la lumină și întuneric așa cum sunt ele pe pământ. Mai degrabă, se referă la stările spirituale și la senzațiile spirituale ale unei persoane care trece prin aceste etape de corectare. Este vorba despre sistemul în care sufletul omului este corectat în timp ce există la nivelul numit „pământ”.

Este necesar să ridicăm sufletul de la nivelul lui Sfira Malchut la nivelul lui Sfira Bina. Aceasta înseamnă că proprietatea egoistă a lui Malchut trebuie transformată în proprietatea altruistă a lui Bina. Acest lucru poate fi realizat prin șapte corectări consecutive numite „cele șapte zile ale săptămânii”. Tora explică ce trebuie să facem cu sufletul nostru „în fiecare zi”.

Prima zi

La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Iar pământul era fără formă și gol, și întunericul era deasupra feței adâncului; iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor. Și Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut lumina, că era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Și Dumnezeu a numit lumina Zi, iar întunericul l-a numit Noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.

Ce înseamnă: „și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric”? În corectările noastre trebuie să urmăm acțiunile Creatorului. Prin urmare, prima poruncă pe care trebuie să o îndeplinim este să sortăm în interiorul nostru gândurile și dorințele noastre pentru a vedea care dintre ele sunt pure – „cerul” și care sunt întunecate – „pământul”. Acest proces se numește „Akarat haRa” (recunoașterea răului). Acest lucru se întâmplă atunci când, din studiul cărților cabaliste și din relațiile din grupul cabalist, începem să ne analizăm însușirile. Contrastul dintre proprietățile spirituale și cele animale, precum și separarea și divizarea lor, constituie primul pas către corectare. Aceasta este prima zi în care omul creează Umanul în interiorul său.

A doua zi

Și Dumnezeu a zis: „Să fie un firmament în mijlocul apelor și să despartă apele de ape.” Și Dumnezeu a făcut firmamentul și a despărțit apele care erau sub îfirmament de apele care erau deasupra firmamentului; și așa a fost. Și Dumnezeu a numit firmamentul Cer. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.

După ce am separat în noi înșine proprietățile egoiste și altruiste, trebuie să începem să le corectăm. Acest lucru se face prin folosirea luminii speciale a Creatorului, care emană două tipuri de lumină: lumina de Hochma și lumina de Hasadim. Folosind proprietatea luminii de Hasadim (milă), numită „apă”, dobândim proprietatea de dăruire, altruismul.

„Pământul” este proprietatea egoistă de a primi și de a absorbi totul în interior, care este natura noastră inițială. Apa este proprietatea de dăruire, ea saturează pământul, dând posibilitate vieții să apară. Proprietatea dăruirii corectează egoismul și ne permite să-l folosim corect, atât pentru beneficiul personal, cât și pentru binele celorlalți. În egoismul corectat prin dăruire, omul percepe Lumea Superioară (Creatorul) și își vede viețile anterioare, precum și calea spre scopul creației. Sufletul este etern și trece dintr-un corp în altul. Astfel, tocmai aici el își vede toate reîncarnările anterioare. Cel care nu și-a corectat sufletul nu poate vedea nimic dincolo de această lume.

A treia zi

Și Dumnezeu a zis: „Să se adune apele de sub cer într-un singur loc și să se arate uscatul.” Și așa a fost. Și Dumnezeu a numit uscatul Pământ, iar adunarea apelor a numit-o Mări; și Dumnezeu a văzut că este bine. Și Dumnezeu a zis: „Să dea pământul iarbă, plante care fac sămânță și pomi roditori care fac rod după soiul lor, în care se află sămânța lor, pe pământ.” Și așa a fost. Și pământul a dat iarbă, plante care fac sămânță după soiul lor, și pomi care dau rod, în care se află sămânța lor, după soiul lor; și Dumnezeu a văzut că este bine. Și a fost seară și a fost dimineață, ziua a treia.

Apele s-au adunat laolaltă sub cer și a apărut uscatul. O parte din Pământul primordial apare din ape. După ce apa corectează pământul, acesta devine potrivit ca viața să apară, deoarece pământul conține acum atât proprietățile apei, cât și proprietățile Pământului. Apa în sine este la fel de devastatoare pentru viață ca și uscatul. Amintește-ți cum a trimis Noe un porumbel din arcă pentru a găsi pământ uscat. Doar combinația potrivită de proprietăți altruiste și egoiste ale „cerului” și „pământului” din sufletul omului formează baza corectării și aplicării proprietăților Creatorului în interiorul unei ființe umane.

Această corectare se numește „Kav Emțai” (linia de mijloc). Natura noastră egoistă naturală se numește pământ și reprezintă linia stângă. Linia dreaptă reprezintă proprietățile Creatorului, adică proprietățile apei, altruismul sau dăruirea. Linia de mijloc este exact ceea ce trebuie să atingă ființa umană, adică să „aleagă viața”. Cu alte cuvinte, trebuie să iei atât de multă „apă” cât este necesar pentru a o combina cu „pământul”, astfel încât aceste două linii să se completeze una pe cealaltă și să dea rod. Din această combinație de proprietăți, pământul naște „Pomul Vieții”, care reprezintă persoana spirituală ce poate simți întreaga creație și există în toate lumile, fericită și veșnică.

Existăm veșnic pentru că ne identificăm cu sufletul etern și nu cu trupul efemer. Începem să ne simțim ca suflet și percepem corpul ca pe o carcasă temporară. Această tranziție spre a ne identifica cu sufletul în loc de corp este pur psihologică și are loc pe măsură ce omul dobândește proprietatea de Bina.

Sufletul comun a fost creat din dorința de a primi desfătare și plăcere, sau pur și simplu, „dorința de a primi”. Această dorință este miezul sufletului și este influențată de șase calități: Hesed, Gevura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod. Aceste calități au pătruns în substanță — dorința de a primi — și au modelat-o în armonie cu forța superioară, Creatorul. Motivul pentru care omul este numit „Adam” este că acest cuvânt provine din Adama, din versetul Adame la Elyon („Voi fi asemenea Celui Preaînalt”, Isaia, 14:14). Aceasta se referă la asemănarea lui Adam cu Creatorul — dăruirea sublimă, iubirea sublimă — forța superioară care i-a dat naștere.

Adam este structura sufletului care este egală în formă cu Creatorul și este în Dvekut (adeziune) cu El în Grădina Edenului. O grădină înseamnă „dorință”, iar grădina este partea creaturii, substanța lui Adam — este dorința de a primi. Edenul reprezintă gradul de dăruire, gradul de Bina. Adam, care este la nivelul de Bina, este în Grădina Edenului.

Bereșit (la început) înseamnă că Creatorul a creat șase calități și omul. În om sunt toate calitățile prin care el poate să devină asemănător cu Creatorul. De fapt, aceasta este lucrarea Creației — de a construi substanța, dorința de a primi. Aceste calități pătrund în dorința de a primi pentru ca această structură, suflet, să atingă starea Creatorului.

A patra zi

Și Dumnezeu a zis: „Să fie lumini în firmamentul cerului ca să despartă ziua de noapte; și ele să fie ca semne, și pentru zile și ani; și să fie ca lumini în firmamentul cerului ca să dea lumină pe pământ.” Și așa a fost. Și Dumnezeu a făcut cele două mari lumini: lumina mai mare ca să stăpânească ziua, și lumina mai mică ca să stăpânească noaptea; și stelele. Și Dumnezeu le-a așezat în firmamentul cerului ca să dea lumină pe pământ, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric; iar Dumnezeu a văzut că este bine. Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a patra.

Într-a patra zi, lumina din tăria cerului a apărut pentru a semnifica schimbarea zilei și a nopții, a lunilor și a anilor. Corectarea are loc chiar și în cea mai mică parte a universului, precum și în întregul univers, în general. Creația, în totalitatea ei, este numită Adam sau Sufletul; componentele sale sunt numite suflete individuale, sau „Bnei Adam” (fiii lui Adam). Fiecare suflet individual trece prin aceleași etape de corectare ca și sufletul comun.

A cincea zi

Și Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de vietăți vii, și păsări să zboare deasupra pământului, în firmamentul deschis al cerului.” Și Dumnezeu a creat marii monștri ai mării și toate vietățile vii care se târăsc, cu care apele au fost populate, fiecare după soiul său, și orice pasăre înaripată după soiul ei; și Dumnezeu a văzut că este bine. Și Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor, iar păsările să se înmulțească pe pământ.” Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a cincea.

Cartea Zohar scrie că fiecare zi reprezintă ridicarea „Eichalot” (locuințe cerești), construirea golului (dorinței). Pe măsură ce proprietățile egoiste ale sufletului sunt corectate în altruism, ele sunt umplute treptat cu Lumina Superioară. Oamenii care au experimentat moartea clinică au simțit parțial această Lumină Superioară și, ulterior, au descris o senzație cerească specială, magică, de pace și bucurie. Această umplere treptată a spațiilor goale conduce toate sufletele la starea de corectare și perfecțiune finală. Nu există timp în Lumea Superioară, deoarece timpul dispare pentru că toate aceste stări sunt perfecte. Același lucru este valabil și pentru narațiunea din Tora: nu există separare prin timp, iar toate evenimentele sunt conectate doar prin relații de cauză și efect. Vom vedea că omul a fost creat într-a șasea zi și a existat doar câteva ore înainte de a păcătui și de a cădea în lumea inferioară. Odată cu el a căzut întreaga lume.

A șasea zi

Și Dumnezeu a creat omul după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; ... și Dumnezeu le-a zis: ... stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se târăște pe pământ.

Ce înseamnă „după chipul Său”? În Tora, „după chipul Său” este scris ca „Be Țelem Elokim Bara...”. „Țelem” semnifică o parte din Bina, care coboară din Bina în suflet și transmite sufletului proprietățile Creatorului. Cu alte cuvinte, Parțuf Bina reprezintă instrumentul Guvernării Superioare, care conduce toate sufletele, căile și ordinea corectării lor. Tot ceea ce ni se întâmplă își are originea în Bina. Malchut este colectivul tuturor sufletelor care au nevoie de corectare. Pentru a corecta pe Malchut, Bina emană un instrument special. Acesta pătrunde în Malchut și îi permite acesteia să se corecteze. Acest sistem de autoajutorare, pe care Malchut a fiecărui suflet îl primește de sus, se numește „Țelem” – „chip”. Prin aceasta se înțelege o colecție de proprietăți, chipul Creatorului.

Fără a avea informații despre programul creației și fără a percepe lumile spirituale, nu știm cum să acționăm, ce pași să facem. Nu suntem capabili să înțelegem ce se cere de la noi. Pentru a avea aceste mijloace necesare avansării, gradul superior, Bina, trebuie să ne învețe ce ar trebui să facem. Acesta este rolul lui Țelem (instrumentul auxiliar care coboară din Bina) în interiorul nostru. El se înrădăcinează în sufletul nostru și provoacă tot felul de corectări necesare. De aceea se spune că Țelem ajută la transformarea noastră în Om.

Într-a șaptea zi, omul s-a ridicat tot mai sus. S-a corectat în interiorul său de șase ori: Hesed, Gevura, Tiferet, Nețach, Hod, Yesod. Aceste șase corectări consecutive se numesc șase zile sau șase mii de ani ai creației. Ultima Sfira (adică Malchut) nu este capabilă să se corecteze singură. Totuși, după ce Malchut absoarbe proprietățile celor șase Sfirot anterioare, este capabilă să le primească proprietățile. De aceea, esența celei de-a șaptea zile este că tot ceea ce a fost acumulat și creat pe parcursul celor șase zile intră în Malchut. Sâmbăta este considerată o zi specială, deoarece în această stare sufletele sunt umplute cu lumina superioară. Singura condiție este „să nu împiedici” acest proces - iar simbolul acestei condiții este ziua de odihnă.

Întrebare: Putem influența aceste procese, „comprimând” timpul și scurtându-ne drumul către scopul creației?

Singurul lucru pe care-l putem face este să accelerăm procesul de șapte mii de ani care ne-a fost impus de sus. Cei care pot aborda individual acest proces, intră în Lumea Superioară și perfecționează realitatea mai devreme. De asemenea, însăși calea corecției (dacă este urmată conștient prin aplicarea propriilor eforturi) este resimțită ca o reflecție sau o dorință romantică, mai degrabă decât ca o lovitură constantă a sorții.

Studiem structura și funcționarea întregii existențe pentru a putea înțelege clar cum să intervenim și să modificăm acest proces. În general, omul nu poate exercita o influență directă asupra rădăcinei/originilor sale. El există la un grad inferior ca derivat al celui superior. Totuși, corectându-ne și devenind asemănători rădăcinii noastre, suntem capabili să ne schimbăm senzația interioară față de ceea ce primim de sus. În loc de lovituri ale sorții, probleme constante și dificultăți zilnice, începem să experimentăm fericirea, pacea, perfecțiunea și cunoașterea deplină. Creatorul ne-a plasat în această lume pentru ca noi, folosind Cabala, să stăpânim Lumea Superioară și să începem să ne conducem propriul destin.

Din fericire, timpul lucrează în favoarea noastră. Se apropie timpul eliberării interioare-spirituale și exterioare-fizice a întregii omeniri, conform Prefeței la „Cartea Zohar”. Așa cum omul nu poate exista în lumea noastră fără să aibă cunoștințele necesare despre ea, la fel sufletul omului, după moartea corpului său, nu poate exista în Lumea Superioară fără a primi anumite cunoștințe preliminare despre aceasta. De aceea, cunoașterea Cabalei garantează existența confortabilă în lumea noastră și consolidează existența eternă și perfectă din lumea care va veni.

Glosar

Bereșit

Bereșit (la început) înseamnă că, Creatorul a creat șase calități și omul. În om se află toate calitățile prin care acesta poate deveni similar Creatorului. De fapt, aceasta este lucrarea Creației – să construiască substanța, voința de a primi. Aceste calități pătrund în dorința de a primi, astfel încât structura de suflet să atingă starea Creatorului.

Șabat (Sâmbăta)

Aceasta este corectarea finală a omului, când se întoarce în Grădina Edenului. Este o stare în care ne reunim într-un singur suflet.

Grădina Edenului

În Grădina Edenului, suntem cu toții într-o dăruire reciprocă, într-o garanție reciprocă completă. Lumea Ațilut.

Pomul cunoașterii

„Pomul cunoașterii” este cea mai mare lumină. Inițial, ea a fost primită cu intenția de a primi, provocând astfel spargerea sufletului. În viitor, vom primi acea lumină, dar cu intenția de a o dărui.