Însă atunci când analizăm acțiunile unui individ, le vom găsi ca fiind din obligație. El este obligat să le facă și nu are libertate de alegere. Într-un fel, e ca o tocăniță care fierbe pe aragaz – nu are de ales, decât să fiarbă. Și trebuie să fiarbă, pentru că Providența a înhămat viața prin două lanțuri: plăcere și durere.
Creaturile vii nu au libertate de alegere – să aleagă durerea sau să respingă plăcerea. Iar avantajul omului față de animale este că el poate să țintească spre un obiectiv îndepărtat, adică să fie de acord cu o anumită cantitate de durere curentă, alegând un beneficiu sau o plăcere viitoare, care va fi obținută  după un anumit timp.
Dar de fapt, aici nu e nimic mai mult, decât un aparent calcul comercial, în care beneficiul său plăcerea viitoare pare preferabilă și mai avantajoasă decât agonia pe care individul o suferă din cauza durerii pe care a fost de acord să și-o asume în prezent. Aici e doar o chestiune de scădere – scădere a durerii și a suferinței din plăcerea anticipată, după care rămâne un anumit surplus.
Astfel, este extinsă doar plăcerea. Și așa, uneori se întâmplă că suntem chinuiți pentru că nu am găsit plăcerea obținută ca fiind surplusul pe care l-am sperat, în comparație cu agonia pe care am suferit-o; ca urmare, suntem în deficit, la fel ca negustorii.
Și după ce s-au spus și s-au făcut toate, nu există nicio diferență între om și animal. Și dacă așa stau lucrurile, atunci nu există libertate de alegere, ci doar o forță de atracție, care atrage individul către plăceri de ocolire și îl respinge din circumstanțe dureroase. Și Providența conduce individul către orice loc pe care îl alege, prin intermediul acestor două forțe, fără a îi cere părerea.
Mai mult, chiar și determinarea tipului de plăcere și de avantaj este totalmente în afara alegerii libere, ci urmează voia altora, după cum vor ei, nu după cum vrea individul. De exemplu: eu stau, eu mă îmbrac, eu vorbesc și eu mănânc. Fac toate acestea nu pentru că vreau să stau în acel fel, sau să vorbesc în acel fel, sau să mă  îmbrac în acel fel,  sau să mănânc în acel fel, ci pentru că alții vor că eu să stau, să mă îmbrac, să vorbesc și să mănânc în acel fel. Totul urmează dorința și capriciul societății, nu propriul meu liber arbitru.
Mai mult, în cele mai multe cazuri, fac toate acestea împotriva voinței mele. Pentru că mi-ar fi mult mai confortabil să mă comport simplu, fără nicio povară. Dar sunt înlănțuit cu verigi de fier, în toate mișcările mele – sunt înlănțuit de capriciile și de modurile de a fi ale altora, care formează societatea.
Așa că, spuneți-mi, unde e liberul meu arbitru, voința mea liberă?
(Baal HaSulam, Articole, “Libertatea”)

Patru factori

Rețineți că orice apare în ființele lumii trebuie perceput nu ca existența care apare din absență, ci ca existență din existență, printr-o entitate efectivă care și-a lepădat forma anterioară și s-a îmbrăcat cu cea actuală.
Ca urmare, trebuie să înțelegem că, în tot ce apare în lume, există patru factori din care, laolaltă, apare ceva. Iată numele acestor factori:

•  Sursa.
• Comportamentul neschimbător al cauzei și efectului, care are legătură cu însăși caracteristica sursei.
• Comportamentele sale interne de cauză și efect, care se schimbă prin contact cu forțe străine.
• Comportamentele de cauză și efect ale lucrurilor străine, care o afectează din exterior.

(Baal HaSulam, Articole, “Libertatea”)

Importanța mediului

Doar în ceea ce privește alegerea mediului se măsoară domnia omului asupra lui însuși, iar pentru aceasta ar trebui să primească recompensă sau pedeapsă.

Putem să suplimentăm întotdeauna în ceea ce privește alegerea mediului nostru – prietenii, cărțile, învățătorii și așa mai departe. E ca o persoană care a moștenit de la tatăl său câteva tulpini de grâu. Din această cantitate mică, el poate să crească zeci de tulpini, alegând mediul pentru sursa sa, anume, pământul fertil, cu toate mineralele și materiile prime necesare care hrănesc grâul din abundență.
Mai există și chestiunea lucrării de îmbunătățire a condițiilor de mediu, ca să se potrivească nevoilor plantei și creșterii, căci cei înțelepți vor face bine să aleagă cele mai bune condiții și vor găsi binecuvântarea. Iar cei proști vor lua din orice le vine înainte și astfel, semănatul va fi un blestem, mai degrabă decât o binecuvântare.”  
(Baal HaSulam, Articole, “Libertatea”)