Cursuri / Cursul pentru Grupurile de Zece / Cursul pentru grupurile de zece - Lecția #2: De unde obținem combustibil pentru calea spirituală?
Cursul pentru grupurile de zece - Lecția #2: De unde obținem combustibil pentru calea spirituală?

Cursul pentru grupurile de zece - Lecția #2: De unde obținem combustibil pentru calea spirituală?

Despre măreția și importanța scopului pe parcursul drumului

Prezentare generală
Conținutul lecției
Materiale
Lista de redare
Materiale

Cursul pentru grupurile de zece - Lecția nr. 2 Subiect: De unde luăm combustibil pentru calea spirituală? Despre măreția și importanța scopului pe cale. Extrase selectate din surse 1. RABAȘ, Articolul 1 (1984),„Scopul societății – 2" Deoarece omul a fost …

Cursul pentru grupurile de zece - Lecția nr. 2

Subiect: De unde luăm combustibil pentru calea spirituală?

Despre măreția și importanța scopului pe cale.

Extrase selectate din surse


1. RABAȘ, Articolul 1 (1984),„Scopul societății – 2"

Deoarece omul a fost creat cu un Kli numit „iubire de sine”, dacă nu vede că acțiunea sa îi va aduce un beneficiu personal, nu va avea combustibil să facă nici cea mai mică mişcare. Iar fără să-şi anuleze iubirea de sine, este imposibil să ajungă la Dvekut (adeziune) cu Creatorul, adică, la echivalenţa de formă.

Şi pentru că aceasta este împotriva naturii noastre, avem nevoie de o societate care să formeze o forţă imensă, astfel încât noi să putem lucra împreună la anularea dorinței de a primi, numită „rău”, care ne împiedică să atingem scopul pentru care a fost creat omul.


2. RABAȘ, Articolul 24. „Principalul lucru de care avem nevoie"

Principalul lucru de care avem nevoie, și din cauza căruia nu avem combustibil pentru muncă, este că ne lipsește importanța obiectivului. Adică, nu știm cum să ne apreciem serviciul, astfel încât să știm cui îi dăruim. De asemenea, ne lipsește conștientizarea măreției Creatorului, pentru a ști cât de fericiți suntem că avem privilegiul de a-l sluji pe Rege, deoarece nu avem nimic cu care să fim capabili să înțelegem măreția Sa.

În cuvintele din Zohar, acest lucru se numește „Șhina [Divinitatea] în praf", ceea ce înseamnă că a-i dărui Lui este la fel de important pentru noi ca praful. Firește că nu avem combustibil pentru a lucra, deoarece fără plăcere nu există nici energie pentru a lucra.


3. RABAȘ, Articolul 4 (1984) „Fiecare își va ajuta prietenul"

Trebuie să înţelegem, cum poate cineva să-şi ajute prietenul. Este vorba despre cazul specific în care sunt și bogaţi şi săraci, și înţelepţi şi proşti, și slabi şi puternici? Dar dacă sunt toți bogaţi, inteligenţi sau puternici, etc., cum poate unul să-l ajute pe celălalt?

Vedem că există un singur lucru care este comun tuturor - starea de spirit. Se spune, „Dacă cineva are o grijă în inimă, să vorbească despre ea cu ceilalți”. Asta pentru că, în ceea ce privește ridicarea moralului, nici bogăţia şi nici erudiţia nu pot fi de ajutor.

Doar omul îl poate ajuta pe celălalt, văzând că prietenul său este la pământ. Este scris, „Omul nu se poate elibera singur din închisoare”. Dar prietenul lui poate să-i ridice starea de spirit.

Ceea ce înseamnă că prietenul lui îl ridică din starea actuală și-l readuce la viață. Apoi, el începe să recapete putere şi încredere în viaţă şi bogăţie şi o ia de la capăt ca şi cum scopul lui este acum aproape de el.

Rezultă că fiecare dintre ei trebuie să fie atent şi să se gândească cum îşi poate ajuta prietenul ridicându-i starea de spirit, pentru că, în ce privește starea de spirit, fiecare poate găsi în prietenul său o lipsă pe care să o satisfacă.


4. RABAȘ, Scrisoarea 24

Trebuie mereu să stai de pază, toată ziua şi toată noaptea, când simţi o stare de zi sau o stare de noapte.

Spunem Creatorului, „A Ta este ziua şi a Ta este noaptea”. Aşadar, noaptea, întunericul nopţii vine, de asemenea de la Creator în favoarea omului, aşa cum este scris, „Zi după zi rostește vorbirea şi noapte după noapte exprimă cunoaşterea”

Prin urmare, trebuie să trezești inima prietenilor până când flacăra se ridică de una singură […]. Prin asta, vei fi recompensat cu trezirea iubirii Creatorului asupra noastră.


5. RABAȘ, Articolul No. 30 (1988), “What to Look For in the Assembly of Friends“

Fiecare ar trebui să încerce să aducă în societate un spirit de viață și de speranță, și o infuzie de energie. Astfel, fiecare dintre prieteni va fi în stare să spună: „Acum am început un nou capitol în muncă". Cu alte cuvinte, înainte de a veni la societate (grup) el a fost dezamăgit de progresele înregistrate în lucrarea lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut cu viață și speranță. 
Astfel, prin societate, a obținut încrederea și puterea de a se depăși, pentru că acum simte că poate atinge plenitudinea. Și toate gândurile sale - că se confruntă cu un munte înalt, care nu poate fi cucerit, și că acestea sunt cu adevărat obstacole formidabile - acum el simte că de fapt ele sunt nimic. Și a primit totul prin puterea societății, deoarece fiecare în parte și toată lumea a încercat să insufle un spirit de încurajare și o atmosferă nouă în societate. 


6. RABAȘ, Articolul 17 (1986), „Agenda adunării-2"

Întreaga bază pe care putem primi încântare și plăcere de care ne este permis să ne bucurăm - și care este chiar obligatorie - este să ne bucurăm de un act de dăruire. Astfel, există un punct asupra căruia ar trebui să lucrăm - aprecierea spiritualității. Acest lucru se exprimă prin faptul că acord atenție cui mă adresez, cu cine vorbesc, ale cui porunci le respect și ale cui legi le învăț, ceea ce înseamnă că voi căuta sfaturi cu privire la modul de apreciere a Dăruitorului Torei.

Și înainte ca omul să obțină singur o iluminare de sus, ar trebui să caute oameni care gândesc la fel și care, de asemenea, caută să crească importanța oricărui contact cu Creatorul în orice mod posibil. Iar atunci când mulți oameni îl susțin, fiecare poate primi ajutor de la prietenul său.


7. RABAȘ, Articolul 30 (1988), „Ce trebuie să căutăm în adunarea prietenilor"

Prietenii ar trebui în primul rând să vorbească împreună despre măreția Creatorului, deoarece în funcție de măreția Creatorului pe care și-o asumă, omul se anulează în mod natural în fața Sa. Este așa cum vedem în natură, când cel mic se anulează în fața celui mare, iar acest lucru nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Mai degrabă, acest comportament se aplică chiar și în rândul oamenilor seculari.

Cu alte cuvinte, Creatorul a făcut natura în acest fel. Astfel, discuțiile prietenilor despre măreția Creatorului trezesc dorința și tânjirea de a se anula în fața Creatorului, deoarece el începe să simtă dorința și tânjirea de a se uni cu Creatorul.


8. Baal HaSulam „Scrierile ultimei generații”

În fiecare persoană, chiar și laică, există o scânteie necunoscută care cere unificarea cu Creatorul. Uneori, când se trezește, îl trezește pe om să-L cunoască pe Creator sau să-L nege, ceea ce este același lucru...

Dacă poate genera satisfacerea acestei dorințe în el, omul va fi de acord cu toate. La aceasta trebuie să adăugăm, în ceea ce privește nemurirea sufletului, răsplata din lumea următoare, gloria individului și gloria națiunii, ceea ce înseamnă că omul va fi mândria națiunii.