Lecția # 22: Avansarea prin măreția scopului
Lecția # 22: Avansarea prin măreția scopului
Extrase selectate din surse
1. RABAȘ, Articolul 1 (1984),„Scopul societății – 2"
Deoarece omul a fost creat cu un Kli numit „iubire de sine”, dacă nu vede că acțiunea sa îi va aduce un beneficiu personal, nu va avea combustibil să facă nici cea mai mică mişcare. Iar fără să-şi anuleze iubirea de sine, este imposibil să ajungă la Dvekut (adeziune) cu Creatorul, adică, la echivalenţa de formă.
Şi pentru că aceasta este împotriva naturii noastre, avem nevoie de o societate care să formeze o forţă imensă, astfel încât noi să putem lucra împreună la anularea dorinței de a primi, numită „rău”, care ne împiedică să atingem scopul pentru care a fost creat omul.
2. RABAȘ, Articolul 24. „Principalul lucru de care avem nevoie"
Principalul lucru de care avem nevoie, și din cauza căruia nu avem combustibil pentru muncă, este că ne lipsește importanța obiectivului. Adică, nu știm cum să ne apreciem serviciul, astfel încât să știm cui îi dăruim. De asemenea, ne lipsește conștientizarea măreției Creatorului, pentru a ști cât de fericiți suntem că avem privilegiul de a-l sluji pe Rege, deoarece nu avem nimic cu care să fim capabili să înțelegem măreția Sa.
În cuvintele din Zohar, acest lucru se numește „Șhina [Divinitatea] în praf", ceea ce înseamnă că a-i dărui Lui este la fel de important pentru noi ca praful. Firește că nu avem combustibil pentru a lucra, deoarece fără plăcere nu există nici energie pentru a lucra.
3. RABAȘ, Articolul 4 (1984) „Fiecare își va ajuta prietenul"
Trebuie să înţelegem, cum poate cineva să-şi ajute prietenul. Este vorba despre cazul specific în care sunt și bogaţi şi săraci, și înţelepţi şi proşti, și slabi şi puternici? Dar dacă sunt toți bogaţi, inteligenţi sau puternici, etc., cum poate unul să-l ajute pe celălalt?
Vedem că există un singur lucru care este comun tuturor - starea de spirit. Se spune, „Dacă cineva are o grijă în inimă, să vorbească despre ea cu ceilalți”. Asta pentru că, în ceea ce privește ridicarea moralului, nici bogăţia şi nici erudiţia nu pot fi de ajutor.
Doar omul îl poate ajuta pe celălalt, văzând că prietenul său este la pământ. Este scris, „Omul nu se poate elibera singur din închisoare”. Dar prietenul lui poate să-i ridice starea de spirit.
Ceea ce înseamnă că prietenul lui îl ridică din starea actuală și-l readuce la viață. Apoi, el începe să recapete putere şi încredere în viaţă şi bogăţie şi o ia de la capăt ca şi cum scopul lui este acum aproape de el.
Rezultă că fiecare dintre ei trebuie să fie atent şi să se gândească cum îşi poate ajuta prietenul ridicându-i starea de spirit, pentru că, în ce privește starea de spirit, fiecare poate găsi în prietenul său o lipsă pe care să o satisfacă.
4. RABAȘ, Scrisoarea 24
Trebuie mereu să stai de pază, toată ziua şi toată noaptea, când simţi o stare de zi sau o stare de noapte.
Spunem Creatorului, „A Ta este ziua şi a Ta este noaptea”. Aşadar, noaptea, întunericul nopţii vine, de asemenea de la Creator în favoarea omului, aşa cum este scris, „Zi după zi rostește vorbirea şi noapte după noapte exprimă cunoaşterea”
Prin urmare, trebuie să trezești inima prietenilor până când flacăra se ridică de una singură […]. Prin asta, vei fi recompensat cu trezirea iubirii Creatorului asupra noastră.
5. RABAȘ, Articolul No. 30 (1988), “What to Look For in the Assembly of Friends“
Fiecare ar trebui să încerce să aducă în societate un spirit de viață și de speranță, și o infuzie de energie. Astfel, fiecare dintre prieteni va fi în stare să spună: „Acum am început un nou capitol în muncă". Cu alte cuvinte, înainte de a veni la societate (grup) el a fost dezamăgit de progresele înregistrate în lucrarea lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut cu viață și speranță. 
Astfel, prin societate, a obținut încrederea și puterea de a se depăși, pentru că acum simte că poate atinge plenitudinea. Și toate gândurile sale - că se confruntă cu un munte înalt, care nu poate fi cucerit, și că acestea sunt cu adevărat obstacole formidabile - acum el simte că de fapt ele sunt nimic. Și a primit totul prin puterea societății, deoarece fiecare în parte și toată lumea a încercat să insufle un spirit de încurajare și o atmosferă nouă în societate. 
6. RABAȘ, Articolul 17 (1986), „Agenda adunării-2"
Întreaga bază pe care putem primi încântare și plăcere de care ne este permis să ne bucurăm - și care este chiar obligatorie - este să ne bucurăm de un act de dăruire. Astfel, există un punct asupra căruia ar trebui să lucrăm - aprecierea spiritualității. Acest lucru se exprimă prin faptul că acord atenție cui mă adresez, cu cine vorbesc, ale cui porunci le respect și ale cui legi le învăț, ceea ce înseamnă că voi căuta sfaturi cu privire la modul de apreciere a Dăruitorului Torei.
Și înainte ca omul să obțină singur o iluminare de sus, ar trebui să caute oameni care gândesc la fel și care, de asemenea, caută să crească importanța oricărui contact cu Creatorul în orice mod posibil. Iar atunci când mulți oameni îl susțin, fiecare poate primi ajutor de la prietenul său.
7. „Ismach Moșe״, Parașat VaYera, pag 47 A
Fiecare persoană are de ales și există unii care își dobândesc lumea și nivelul într-o oră.
8. ״Be’er Maim Chaim״, Parașat Re’eh, Capitolul 12
Înțelepții au spus,(Avoda Zara 17): Un om își poate dobândi lumea într-o oră, pentru că întreaga sa lume, în care a trăit până atunci și în care va trăi de acum înainte, a dobândit-o în acest timp. Este așa pentru că plăcerea sa și dorința de Creator a fost creată în acest scop, iar voința Sa este îndeplinită în această oră; astfel, el și-a dobândit întreaga lume în acel moment (oră).
Textul clipurilor
Clip nr 1: „De ce nu se poate studia de unul singur?" (din Concepte fundamentale - Grupul)>>
Oren: Această idee din Cabala despre „studiul în grup" - am auzit că, de-a lungul generațiilor, cabaliștii au studiat în grup și preferau acest lucru în locul studiului individual.
De ce este imposibil să studiezi Cabala de unul singur? De ce este necesar un grup?
Rav: Este imposibil să studiezi singur. Am putea să învățăm ceea ce scrie în cărți sau să ascultăm de oamenii înțelepți, dar pentru a înțelege într-adevăr înțelepciunea Cabalei - pentru a obține percepția și senzația Lumii Superioare - acest lucru se poate întâmpla doar cu condiția și în măsura în care ne conectăm unii cu alții.
Oren: Dacă v-aș întreba: aș putea să vă iau ca profesor particular de Cabala, din moment ce înțelegeți Cabala, sunteți înțelept în Cabala - „învățați-mă, iar eu voi încerca sincer să ascult și să pun în aplicare tot ceea ce spuneți" - m-ați învăța? Ați fi capabil să mă ajutați?
Rav: Nu aș fi în stare.
În primul rând, ți-aș explica că trebuie să ai un grup.
Oren: Ajutați-mă să înțeleg: de ce, dacă v-aș lua ca profesor particular, nu aș reuși să învăț Cabala?
Rav: Nu aș reuși să te învăț, pentru că toată învățarea este condiționată de faptul că trebuie să ai prieteni - să te conectezi cu ei emoțional, în dăruire reciprocă, cu o legătură reciprocă.
Și în acest fel, atunci când oamenii se leagă unii de alții, ei încep să simtă conceptul interior de „grup", de „conexiune", de „unitate", de „garanție reciprocă" (Arvut).
Acestea sunt concepte care sunt foarte profunde în înțelepciunea Cabalei - nu le poți explica într-o singură conversație.
Doar treptat, pe măsură ce oamenii se conectează între ei, ei încep să simtă cât de profunde și cu adevărat speciale sunt aceste concepte.
Și dacă studenții nu ating aceste stări și nu le simt, dacă fiecare nu se dedică grupului, atunci nu au niciun vas, niciun mijloc de a revela Lumea Superioară sau Creatorul.
Clip nr 2
Rav: Primul principiu al înțelepciunii Cabalei este că întreaga creație este un singur sistem.
Aceasta este împărțită în patru părți, conform literelor Tetragramatonului (Yod-Hey-Vav-Hey): mineral, vegetal, animal și vorbitor - atât cea fizică, cât și cea spirituală - dar, în ansamblu, este un singur sistem.
Pentru ca noi să recunoaștem acest sistem, pentru a fi cu adevărat la cel mai înalt nivel al său, nivelul „vorbitor", trebuie să trecem printr-un proces de la spargere la corectare, iar în cadrul acestei corectări, trebuie să trecem prin toate etapele sfărâmării și, în mod corespunzător, prin toate etapele corecției.
Apoi, întreaga creație și toate corectările vor fi completate într-un singur sistem, mare și frumos, care include totul în el, sistem numit „Adam" (Om).
Dar pentru a recunoaște acest sistem și pentru a ajunge la nivelul lui Adam - adică pentru a deveni asemănători Creatorului (deoarece cuvântul Adam vine de la Dome, „asemănător") - trebuie, prin propriile noastre eforturi, să simțim fiecare stare de-a lungul drumului.
Acesta este motivul pentru care sufletele speciale primesc de la Creator oportunitatea de a se conecta în grupuri de zece, deoarece grupul de zece este un Parțuf (structură) spiritual complet - zece, și nu nouă; zece, și nu unsprezece - iar în cadrul acestui mic grup de zece, ca într-o mini-lume, ele pot examina, învăța, simți și se pot pregăti să devină Adam.
Pentru că, în cele din urmă, totul se concentrează pe munca de conectare.
Despre acest lucru se vorbește la multe niveluri și în multe limbi: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", „Nu face altora ceea ce ție nu-ți place" și așa mai departe.
Aceasta este ceea ce se dezvăluie în înțelepciunea Cabalei.
(Extras din: Seara Unității - „Scopul societății", Lecția de seară, 14 iulie 2019 – Rav Dr. Michael Laitman)
Clip nr 3
Rav: Prima întrebare pe care și-o pune o persoană care are un punct în inimă - atunci când nu poate progresa pentru că nu are puterea de a merge înainte - este:
Cum pot aprecia spiritualitatea?
Întrebarea „Cum să prețuim spiritualitatea?" îl conduce la o altă întrebare: „Cum să prețuim pe Dăruitorul Torei?"
O persoană nu are puterea de a aprecia Dăruitorul (Creatorul) și, prin urmare, are nevoie de un prieten.
Dacă se așează și vorbește cu un prieten despre cum să-L aprecieze pe Creator, și clarifică între ei că aceasta este problema lor comună - atunci există deja ceva de lucru între ei.
Într-o singură persoană, nu contează; este nevoie de cel puțin două. Atunci există deja o Itaruta De-Letata (o trezire de jos), adică ridicarea de MAN (o cerere de corecție spirituală).
Și la această ridicare de MAN, vine un răspuns - o trezire de sus.
Trezirea de sus este percepută atunci când încep să simtă un ușor contact cu Creatorul.
De aici, începe progresul.
Există o succesiune de acțiuni prin care trebuie să trecem.
Așa cum este scris: „În mulțimea de oameni este gloria Regelui".
Cu cât grupul este mai puternic și mai mare, cu atât sprijinul este mai mare - atât în Itaruta De-Letata (trezirea de jos), cât și în primirea și absorbția Itaruta De-Leila (trezirea de sus).
Acesta este motivul pentru care trebuie să lucrăm la toate aceste aspecte.
Cu alte cuvinte, dacă o persoană are chiar și o mică dorință de spiritualitate, este suficient pentru ea să înceapă să caute, să înceapă să clarifice ce este cu adevărat spiritualitatea.
„Spiritualitate" înseamnă să-L simți pe Creator, să-L prețuiești pe Creator.
Fără acest lucru, el nu poate avansa.
Dar nici măcar acest lucru nu este suficient, pentru că el nu poate avansa singur și s-ar putea să îi ia mult timp să realizeze acest lucru.
Doar după ajunge la disperare poate să înțeleagă că are nevoie de prieteni - de un grup.
Apoi el se alătură unui grup.
Și dacă se anulează în fața lor, dacă îi prețuiește, ei pot începe împreună să dezvolte o rugăciune - să Îi ceară Creatorului măreția Sa.
Și apoi ei încep să primească o senzație a măreției Creatorului, numită Itaruta De-Leila (trezirea de sus).
Dimensiunea și puterea grupului determină cât de mult este absorbită această impresie în ei.
Clip nr 4
Rav:
În primul și în primul rând, trebuie să ridicați importanța scopului.
Nu există nimic în lume - și cu adevărat nu există, chiar dacă te gândești la asta cu mintea ta corporală - nimic mai important decât atingerea lumii spirituale și conectarea cu Creatorul.
Pentru că, prin aceasta, vă ridicați deasupra întregii creații și nu există o stare mai înaltă, mai sublimă, mai onorantă sau mai prețioasă decât aceasta.
În măsura în care grupul trezește importanța obiectivului spiritual, fiecare prieten poate extrage combustibil din grup, din grupul de zece, și poate avansa.