1. RABAȘ, Articolul Nr. 17 (1986), „Agenda adunării  – 2"

În conformitate cu ceea ce este scris: „în mulțimea de oameni stă slava Regelui”, cu cât este mai mare numărul, cu atât puterea colectivului este mai eficientă. Cu alte cuvinte, ei creează o atmosferă mai puternică de măreție și importanță a Creatorului. La acel moment, corpul fiecărui om simte că toate acțiunile pe care dorește să le facă pentru sfințenie -  în sensul de a dărui Creatorului – sunt ca o mare avere, deoarece el a fost privilegiat să fie printre oamenii care au fost onorați să servească Regele. La acel moment, fiecare lucru mic îl face să se umple de bucurie și plăcere, pentru că el are acum ceva cu care să-L servească pe Rege.

2. Baal HaSulam, Șamati, Articolul Nr. 225, „Ridicarea proprie"

Omul nu se poate înălţa singur peste cercul lui. De aceea, el trebuie să absoarbă din mediul său. Şi nu are altă soluţie decât prin Tora şi multă muncă. De aceea, dacă omul își alege un mediu bun, salvează timp şi eforturi, fiindcă el este tras în funcţie de mediul său.

3. Baal HaSulam „Libertatea”

Însă are libertatea ca dorința să aleagă inițial mediul, cărțile și îndrumătorii care îi transmit concepte bune. Dacă nu facem asta, ci suntem dispuși să pătrundem în orice mediu care ne apare și să citim orice carte care ne cade în mâini, suntem obligați să decădem într-un mediu rău sau să ne pierdem timpul cu cărți lipsite de valoare, care există din abundență și sunt mai ușor de obținut. Ca urmare, vom fi obligați să adoptăm concepte stricate, care ne vor face să păcătuim și să condamnăm. Cu siguranță că vom fi pedepsiți, nu din cauza gândurilor sau faptelor noastre rele, pe care nu putem să le alegem, ci pentru că nu am ales să fim într-un mediu bun, căci în mod sigur că putem să alegem în această privință.

Ca urmare, cel care se străduiește mereu să aleagă un mediu mai bun merită lăudat și răsplătit. Dar și aici, nu datorită gândurilor și faptelor lui bune, care îi vin fără să le aleagă, ci datorită efortului său de a dobândi un mediu bun, care îi aduce aceste gânduri și fapte bune. După cum a spus Rabi Yehoșua Ben Perachya, „să-ți faci Rav și să-ți cumperi un prieten”.

4. Likutey Halachot [Reguli], „Regulile sinagogii,” Prima regulă

Ascensiunea sufletului și desăvârșirea sa are loc în principal atunci când toate sufletele fuzionează și devin unul, pentru că atunci ele se înalță la Kdușa [sfințenie], deoarece Kdușa este una. Prin urmare, rugăciunea, care este considerată ca suflet, depinde în primul rând de unitatea sufletelor. [...] Din acest motiv, rugăciunea se face în principal în public și nu singur, pentru a nu fi separat și singur, deoarece aceasta este opusă Kdușa. Mai degrabă, trebuie doar să unim adunarea sfântă la un loc și să devenim unul. Aceasta este o rugăciune în public, când sufletele se adună și se unesc, iar aceasta este desăvârșirea rugăciunii.

5. RABAȘ, Articolul Nr. 17, Partea 2, 1984 „Agenda adunării”

La începutul adunării, trebuie să existe o agendă. Fiecare trebuie să vorbească despre importanţa societăţii cât mai mult posibil, descriind profiturile pe care i le va da societatea şi lucrurile importante pe care speră că societatea i le va aduce şi pe care el nu le poate obţine de unul singur, precum și despre cât de mult apreciază el societatea pentru toate acestea.

6. Baal HaSulam, Scrisoarea No. 13

Ar trebui să știți că există multe scântei de sfințenie în fiecare persoană din grup. Când adunați toate scânteile de sfințenie la un loc, ca frații, cu dragoste și prietenie, veți avea cu siguranță un nivel foarte ridicat de sfințenie pentru o vreme, din lumina vieții.

7. RABAȘ, Articolul No. 9 (1984), "Omul ar trebui să vândă întotdeauna grinzile casei sale"

Fiecare dintre ei avea o scânteie de iubire față de ceilalți, dar scânteia nu putea aprinde lumina iubirii în fiecare, așa că au convenit că, unindu-se, scânteile vor deveni o flacără mare.

8. Maor VaShemeș, VaYechi

Esența adunării este ca toți să fie într-o unitate și toți să caute un singur scop: să îl găsească pe Creator. În fiecare grup de zece există Șchina [Divinitatea]. În mod clar, dacă sunt mai mult de zece, atunci există mai multă revelație de Șechina. Astfel, fiecare ar trebui să se adune cu prietenul său și să vină la acesta pentru a auzi de la el un cuvânt despre lucrarea Creatorului și cum să-l găsească pe Creator. El ar trebui să anuleze în fața prietenului său, iar prietenul său ar trebui să facă la fel față de el, și astfel ar trebui să facă fiecare. Apoi, când adunarea este cu această intenție, atunci "Mai mult decât vrea vițelul să sugă, vaca vrea să alăpteze", iar Creatorul se apropie de ei și El este cu ei.

9. Rabaș, Articolul Nr.17, 1986 „Agenda Adunării”

Mai întâi trebuie să lăudăm importanța adunării, și apoi să vedem ce dobândim din această activitate. Este așa cum au spus înțelepții noștri, „Omul trebuie totdeauna să slăvească Creatorul, şi apoi să se roage”. Cu alte cuvinte, începutul adunării, adică la începutul discuțiilor, care este începutul întrunirii, trebuie să fie despre lauda societății. Fiecare trebuie să încerce să ofere motive și explicații pentru meritul și importanța acesteia. Ei nu ar trebui să vorbească de nimic altceva decât despre lauda societății.

În cele din urmă, lauda trebuie să fie mărturisită de către toți prietenii. Apoi, ei trebuie să spună: „Acum am terminat cu prima etapă a reuniunii, și începem etapa a doua”. Apoi, fiecare va menționa în mintea lui despre acțiunile pe care le putem întreprinde, astfel încât fiecare și toată lumea să fie în măsură să dobândească iubirea de prieteni. Cu alte cuvinte, ceea ce poate face fiecare persoană pentru a dobândi iubire în inima lui pentru toată lumea din societate.

Și, odată ce este terminată etapa a doua - care constă în propuneri cu privire la ce se poate face în favoarea societății - începe etapa a treia. Ea se referă la ducerea la bun sfârșit a deciziilor prietenilor cu privire la ceea ce trebuie făcut.

10. Baal HaSulam,„Introducere la studiul celor zece Sfirot", Pct 155.

Atunci când se angajează în această înțelepciune, menționând numele luminilor și ale vaselor legate de sufletul său, acestea luminează imediat asupra lui, într-o anumită măsură. Cu toate acestea, ele luminează pentru el fără să se îmbrace în interiorul sufletului său, din lipsă de vase capabile să le primească. Cu toate acestea, iluminarea pe care o primește de fiecare dată în timpul angajamentului atrage asupra sa harul de sus și îi conferă o abundență de sfințenie și puritate, care îl apropie foarte mai mult de atingerea plenitudinii sale.

Baal HaSulam „Prefață la Înțelepciunea Cabalei”

​​​​14) Pentru a salva ființele create de această separare titanică, a avut loc prima restricție, care a separat faza a patra de restul Parţufim [pluralul de la Parţuf] de Kduşa [Sfințenie], astfel încât acea mare măsură de primire a rămas ca un spațiu gol, lipsit de orice fel de lumină, deoarece toți Parţufim de Kduşa au luat naștere cu un ecran ridicat în vasul lor de Malchut, astfel încât să nu primească lumină în această fază a patra. Apoi, când lumina superioară a fost extinsă și s-a expandat către ființa emanată, acest ecran a respins-o. Aceasta se consideră a fi o ciocnire între lumina superioară și ecran, care ridică lumina reflectată de jos în sus, îmbrăcând cele zece Sfirot ale luminii superioare.

Acea parte a luminii care a fost respinsă și împinsă înapoi se numește lumină reflectată. Pe măsură ce îmbracă lumina superioară, ea devine un vas pentru primirea luminii superioare, în loc de faza a patra și astfel, ulterior, vasul de Malchut s-a extins pe măsura luminii reflectate - lumina respinsă - care s-a ridicat și a îmbrăcat lumina superioară de jos în sus și s-a extins și de sus în jos. Astfel, luminile s-au îmbrăcat în vasele din acea lumină reflectată.

Aceasta este semnificația lui Roş [al capului] și Guf [al corpului] din fiecare grad. Cuplarea prin lovire dintre lumina superioară şi ecran ridică lumina reflectată de jos în sus și îmbracă cele zece Sfirot ale luminii superioare sub forma celor zece Sfirot de Roş, adică rădăcinile vaselor, deoarece acolo nu poate exista îmbrăcare reală.

Ulterior, când Malchut se extinde cu acea lumină reflectată de sus în jos, lumina reflectată se termină și devine vas pentru lumina superioară. În acel moment, apare îmbrăcarea luminilor în vase, iar acesta se numește Guf al acelui grad, adică vase complete.

15) Astfel, după prima restricție s-au făcut vase noi în Parţufim de Kduşa, în loc de faza a patra. Acestea au fost făcute din lumina reflectată de cuplarea prin lovire în ecran.

Într-adevăr, ar trebui să înțelegem această lumină reflectată și cum a devenit ea un vas de primire, deoarece inițial a fost doar o lumină care a fost respinsă și nu a fost primită. Astfel, acum servește unui rol opus față de propria sa esență.

Voi explica asta cu o alegorie din viață. Natura omului este să prețuiască și să prefere calitatea dăruirii și să disprețuiască și să deteste să primească de la prietenul său. Prin urmare, când un om vine acasă la prietenul său și acesta [gazda] îl invită la masă, el [oaspetele] va refuza chiar dacă îi este foarte foame, deoarece în ochii lui este umilitor să primească un cadou de la prietenul său.

Cu toate acestea, când prietenul lui îl imploră suficient până când este clar că i-ar face o mare favoare mâncând, el acceptă să mănânce, deoarece nu mai simte că primește un cadou și că prietenul său este cel care dăruiește. Dimpotrivă, el [oaspetele] este cel care dăruie, făcându-i o favoare prietenului său atunci când primește acest lucru bun de la el.

Astfel, vedem că deși foamea și pofta de mâncare sunt vase de primire destinate să primească mâncarea, iar persoana respectivă avea suficientă foame și poftă pentru a primi masa prietenului său, tot nu a putut gusta nimic din cauza rușinii. Cu toate acestea, pe măsură ce prietenul său îl imploră și el îl respinge, în el încep să se formeze noi vase pentru mâncare, deoarece pe măsură ce s-au acumulat puterea rugii prietenului său și puterea propriei respingeri, s-a adunat în cele din urmă o cantitate suficientă care a transformat măsura primirii într-o măsură a dăruirii.

În cele din urmă, el a văzut că, dacă va mânca, va face o mare favoare și va aduce o mare mulțumire prietenului său. În această stare, în el s-au născut vase noi de primire pentru a primi masa prietenului său. Acum se consideră că puterea lui de respingere a devenit vasul esențial în care va primi masa, și nu foamea și pofta, deși ele sunt de fapt vasele obișnuite de primire.

16) Din alegoria de mai sus dintre cei doi prieteni, putem înțelege cuplarea prin lovire și lumina reflectată care se ridică din ea, care devine apoi vase noi de primire pentru lumina superioară în loc de faza a patra. Putem compara lumina superioară, care lovește ecranul și dorește să se extindă în faza a patra, cu implorarea prietenului său de a mânca, deoarece, așa cum acela tânjește ca prietenul său să-i primească masa, lumina superioară dorește să se extindă la primitor. Iar ecranul, care lovește lumina și o respinge, poate fi asemănat cu respingerea și refuzul prietenului de a primi masa, respingându-i astfel favorul.

Așa cum vedeți aici că tocmai refuzul și respingerea au fost inversate și au devenit vase potrivite pentru a primi masa prietenului său, vă puteți imagina că lumina reflectată care se ridică prin lovirea ecranului și respingerea luminii superioare au devenit noi vase de primire pentru lumina superioară în loc de faza a patra, care a servit ca vas de primire înainte de prima restricție.

Totuși, acest proces a fost stabilit numai în Parţufim de Kduşa din ABYA, dar nu în Parţufim ale cojilor și din această lume, unde faza a patra în sine este considerată vasul primirii. Prin urmare, ele sunt separate de lumina superioară, deoarece diferenţa de formă din faza a patra le separă. Din acest motiv, cojile sunt considerate rele și moarte, deoarece sunt separate de Viața Vieților prin dorința de a primi din ele, așa cum este scris la punctul 13.