Hevruta - După Lecția 32 - Principiile muncii în grupul de zece

Astăzi vom trece în revistă principiile muncii în grupul de zece, pe care am început să le discutăm duminică. Aceste principii sunt importante deoarece ele formează fundamentul pregătirii de care avem nevoie pentru a înțelege cum ar trebui să funcționeze dinamica interioară a unui grup.

Ca întotdeauna în studiul nostru, nu construim acest lucru din propriile noastre idei sau opinii. Totul este bazat pe surse, pe ceea ce ne-au oferit cabaliștii ca ghidare pentru drum. Așadar, astăzi vom parcurge aceste principii, vom parcurge sursele legate de ele și vom încerca să clarificăm împreună ce înseamnă ele în practică.

Vom lăsa, de asemenea, spațiu pentru discuții și pentru întrebările voastre, astfel încât să putem înțelege nu doar principiile în sine, ci și modul în care ele ne pot ajuta să construim o conexiune mai puternică și mai corectă între noi.

Principiul 1: Trebuie să creștem în mod constant și în mod artificial importanța spiritualității

Acum vom trece la primul principiu din munca în grupul de Zece: creșterea importanței spiritualității.

Știm că dorința noastră de a primi este mereu în creștere și dezvoltare. Din acest motiv, o persoană este constant atrasă înapoi, spre interese personale, calcule personale și grija față de sine. Acest lucru este natural. Așa se dezvoltă dorința în noi. Pe de o parte, această dorință care crește se opune spiritualității. Pe de altă parte, esa constituie materialul cu care putem lucra.

Este similar cu urcarea unei trepte. Pentru a urca, avem nevoie de ceva împotriva căruia să împingem. În același mod, ego-ul care se trezește în noi poate deveni chiar punctul din care ne ridicăm mai sus, dacă îl folosim corect.

Dar pentru a ne ridica, avem nevoie de importanță. În spiritualitate, ascensiunea și coborârea sunt măsurate în principal după importanță. Atunci când scopul este important, când Creatorul este important, când conexiunea este importantă, simțim că avem forța de a ne îndrepta către acest lucru. Atunci când importanța dispare, totul devine îndepărtat, sec sau neclar.

De aceea, grupul de zece este atât de necesar. Grupul de zece este locul unde reînnoim constant importanța scopului. Ne ajutăm reciproc să ne amintim de ce suntem aici, către ce țintim și ce fel de conexiune vrem să construim între noi și cu forța superioară.

Iar când scopul în sine pare prea îndepărtat de inima noastră, putem începe cu mijloacele: importanța lecției, importanța întâlnirilor, importanța surselor, importanța prietenilor și importanța participării. Pentru că dacă aceste mijloace sunt cele care ne conduc spre scop, atunci ele devin de asemenea prețioase și importante.

Așadar, acest prim principiu ne învață că grupul de zece este locul unde pot investi constant în importanță, pot primi importanță de la prieteni și-i pot ajuta să se ridice împreună cu mine către scopul spiritual.

Excepție: Cel care este constrâns este scutit. O persoană care are alte obligații, familie, muncă / asigurarea traiului, etc.

A ridica importanța spiritualității nu înseamnă a ignora viața obișnuită sau a forța pe cineva. Fiecare persoană trebuie să mențină un echilibru sănătos: munca, familia, sănătatea și responsabilitățile de bază fac și ele parte din condițiile care ne permit să avansăm.

În grupul de zece, nu punem presiune pe un prieten și nu-l facem să se simtă vinovat atunci când viața îi cere să-și îndrepte atenția în altă parte. Nu există constrângere în spiritualitate. Uneori, Creatorul dă unei persoane obstacole care trebuie gestionate într-un mod normal și responsabil în această lume.

Munca noastră este să ridicăm importanța mai ales prin exemplu. Arăt că scopul este important pentru mine prin propriul meu efort, propria mea participare, propria mea atitudine și grija față de prieteni. Ne inspirăm unii pe alții, dar nu ne constrângem unii pe alții.

Surse

„Trebuie să lucrăm asupra unui singur punct și anume să acordăm importanță spiritualității.”

(Rabaș, Articolul 17, „Agenda adunării - 2” 1986)

„Principalul lucru de care avem nevoie și pentru care nu avem combustibil pentru muncă este importanța obiectivului. Adică nu știm să apreciem munca noastră pentru a ști cui îi dăruim. De asemenea, ne lipsește conștientizarea măreției Creatorului, să știm cât de fericiți suntem că avem privilegiul de a-L sluji pe Rege, întrucât nu avem nimic cu care să putem înțelege măreția Lui.”

(Rabaș, Articolul 24, „Principalul lucru de care avem nevoie”)

„Rezultă că fiecare ar trebui să încerce să aducă în societate un spirit de viață și de speranță, și o infuzie de energie. Astfel, fiecare dintre prieteni va fi în stare să spună: "Acum am început un nou capitol în muncă". Cu alte cuvinte, înainte de a veni la societate (grup) el a fost dezamăgit de progresele înregistrate în lucrarea lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut cu viață și speranță.
Astfel, prin societate, a obținut încrederea și puterea de a se depăși, pentru că acum simte că poate atinge plenitudinea. Și toate gândurile sale - că se confruntă cu un munte înalt, care nu poate fi cucerit, și că acestea sunt cu adevărat obstacole formidabile - acum el simte că de fapt ele sunt nimic. Și a primit totul din puterea societății, deoarece fiecare și toată lumea a încercat să insufle un spirit de încurajare și o atmosferă nouă în societate.”

(Rabaș, Articolul 30, „Ce se cere de la Adunarea prietenilor” 1988)

Al doilea principiu: Lucrăm la construirea egalității în grupul de zece.

Vedem clar că suntem cu toții diferiți, fiecare are un potențial diferit.

Deci, în ce privință sunt egali membrii grupului? Suntem egali în faptul că fiecare dintre noi acționează spre scopul nostru comun—conexiunea—cu toată forța și unicitatea care i-au fost date de natură (aici nu suntem egali). Prin urmare, nu există mari și mici printre noi, nu există de succes și fără succes. Pentru că toți ne străduim să ne conectăm. Fiecare investește în conexiune atât cât poate. Egalitatea se exprimă în faptul că fiecare investește la maximum cât poate, fizic și intern—un efort specific/relativ.

Și primește înapoi după măsura investiției sale. Și astfel toți primesc după măsura investiției lor.

„Legea iubirii nu se aplică între unul mic și altul mare, iar cei care se iubesc cu adevărat trebuie să se simtă egali. ”

(Baal HaSulam, Înțelepciunea Cabalei și filozofia)

Este scris: „Și poporul a ridicat tabără ca un singur om cu o singură inimă”. Aceasta înseamnă că toți aveau un singur scop, acela de a fi în beneficiul Creatorului….Trebuie să înțelegem cum ar putea fi un om cu o singură inimă, deoarece știm ceea ceau spus înțelepții noștri: „Întrucât fețele lor nu seamănă una cu cealaltă, opiniile lor nu seamănă una cu cealaltă”, cum ar putea să fie ca un singur om cu o singură inimă?
Răspuns: Dacă spunem că fiecare se îngrijește de sine, este imposibil să fie ca un singur om, deoarece nu sunt asemănători unul cu altul. Cu toate acestea, dacă toți își anulează autoritatea și se îngrijesc doar de beneficiul Creatorului, ei nu mai au opinii individuale, deoarece individualitățile au fost anulate și ei toți au intrat sub autoritatea unică.

(Rabaș, Scrisoarea 42)

Dar cum poate el să-l considere pe prieten mai mare, dacă vede că meritele sale le depăşesc pe cele ale prietenului său, că este mult mai talentat şi are calităţi naturale mai bune? Există două moduri de a înţelege acest lucru:

1. El are credinţă mai presus de raţiune: odată ce şi-a ales prietenul, el îl apreciază pe acesta mai presus de raţiune.

2. Într-un mod mai natural – în raţiune. Dacă s-a decis să-l accepte pe celălalt ca prieten şi lucrează cu el însuși ca să-l iubească, atunci este normal ca din cauza iubirii să vadă doar lucrurile bune. Și chiar dacă prietenul are şi părţi rele, el nu le poate observa, după cum este scris: „iubirea acoperă toate fărădelegile”.

(Rabaș, Articolul 17, Partea 1, „Despre importanţa prietenilor,” 1984)

Al treilea principiu: Trebuie să fim atenți să păstrăm caracterul fiecărui prieten, astfel încât nimeni să nu-și piardă individualitatea.

Individualitatea fiecăruia poate fi exprimată precis prin investiția sa în conexiunea grupului. În fiecare grup ar trebui să existe o persoană responsabilă pentru creșterea motivației, a dispoziției și a atmosferei generale.

„Nu există doi oameni pe pământ care să aibă opinii identice, pentru că fiecare persoană are o posesiune măreață și sublimă moștenită de la strămoșii săi și din care alții nu au nicio bucățică.
Ca urmare, toate aceste posesiuni sunt considerate proprietatea individului, iar societatea e atenționată să-i păstreze savoarea și spiritul, pentru a nu fi șterse de mediul său. Ca atare, fiecare individ ar trebui să-și păstreze integritatea moștenirii sale. Atunci, contradicțiile și opoziția dintre oameni va rămâne veșnic, pentru a se asigura mereu existența criticii și progresul înțelepciunii, fiindcă acesta este avantajul omenirii, dorința ei eternă și adevărată.”

(Baal HaSulam, „Libertatea”)

Q&A